FGA exclusion of late-payment penalties and court costs from "insurance claims" under Law 213/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.04.2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 5081/27.03.2017 emise de pârât prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 2.279,2 RON şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să admită cererea de plată, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 4834 din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

A precizat recurenta-reclamantă că, în calitate de asigurător CASCO al autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, avariat prin accidentul de circulaţie din data de 29.11.2012, produs din culpa şoferului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, asigurat RCA la S.C. B. S.A., a formulat acţiune în regres împotriva asigurătorului RCA pentru recuperarea despăgubirii în cuantum de 1.948,13 RON, reactualizată potrivit legii.

În dosarul nr. x/2014, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a obligat pârâta S.C. B. S.A. la reactualizarea despăgubirii cu 0,1% pe zi de întârziere în temeiul Ordinului CSA nr. 14/2011şi la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât B. S.A. a intrat în procedura de faliment, a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin Cererea de plată nr. x/22.12.2015, achitarea despăgubirii reactualizate şi a cheltuielilor de judecată conform sentinţei definitive a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, cerere ce i-a fost respinsă prin decizie ce face obiectul acţiunii.

A susţinut recurenta, invocând art. 9 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) şi (3) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 4 alin. (1), art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 213/2015, art. 50 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011, că argumentul Fondului de Garantare a Asiguraţilor în sensul că nu preia obligaţiile asigurătorului RCA este nefondat.

Penalităţile de întârziere acordate nu au fost solicitate potrivit legislaţiei ca dobânzi penalizatoare reglementate de Ordonanţa nr. 13/2011, ci ca reactualizare a despăgubirii. Totodată, cheltuielile de judecată în această materie, nu se acordă doar prin aplicarea legislaţiei procesuale, ci şi din perspectiva considerării de către legiuitor a acestor cheltuieli drept parte din despăgubirile născute din contractul de asigurare RCA.

Prin considerentele hotărârii atacate nu se ţine cont de faptul că un titlu executoriu este opozabil erga omnes şi trebuie respectat întocmai şi nu distinge între dosarele administrative care se soluţionează prin plata despăgubirilor fără reactualizare şi cererile de plată adresate FGA în temeiul titlurilor executorii. De asemenea, în motivarea hotărârii se creează confuzie între asigurarea de bunuri (art. 2214 C. civ.) şi asigurarea de răspundere civilă, aplicabilă în speţă.

Aşadar, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, creanţa de asigurare în speţă rezultă dintr-un raport de asigurare, iar, în temeiul art. 9 din Norma nr. 16/2015, creanţa de asigurare reprezintă despăgubirea reactualizată şi cheltuielile de judecată conform titlului executoriu.

Atâta vreme cât legiuitorul nu delimitează între soluţionarea cererilor de plată administrative şi a celor în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, interpretarea instanţei de fond este în contradicţie cu scopul FGA şi, totodată, cu principiul recunoaşterii şi opozabilităţii unei hotărâri judecătoreşti oricărui debitor.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

4.1. Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/22.12.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat suma de 2.279,2 RON (compusă din 381,83 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, şi 1.897,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată), invocând sentinţa civila nr. 18117/27.11.2014 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, prin care asigurătorul B. S.A. a fost obligată la plata sumelor respective către reclamantă.

În urma analizării cererii de plată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin Decizia nr. 5081/27.03.2017, a respins cererea de plată, reţinând că, la data rămânerii definitive a sentinţei invocate, 06.03.2015, S.C. B. S.A. era în funcţiune, nefiind deschisă procedura falimentului. De asemenea, a apreciat că sumele solicitate nu reprezintă creanţe de asigurări în înţelesul dat de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015 noţiunii de creanţe de asigurări.

Împotriva deciziei FGA, intimata-reclamantă a formulat acţiune în anulare, respinsă de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă ce face obiectul prezentului recurs.

Instanţa a apreciat, în esenţă, că Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, fără a putea fi obligat la plata actualizărilor creanţelor pe care asigurătorii CASCO le-au recuperat de la asigurătorul RCA înainte de insolvenţă şi nici la cheltuielile de judecată ale acestora, întrucât nu din culpa FGA s-au realizat aceste cheltuieli.

De asemenea, prevederile art. 25 alin. (3) din Norma ASF nr. 16/2015 în aplicarea art. 18 din Legea nr. 213/2015 nu sunt temei pentru recuperarea penalităţilor şi cheltuielilor de judecată ale asigurătorilor CASCO care au obţinut deja sentinţe definitive împotriva asigurătorului RCA înainte de faliment, pentru că nu se înscriu în noţiunea de creanţă de asigurări de la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015.

4.2. Prin recurs, reclamanta A. a reiterat, în esenţă, cele arătate prin acţiune, însă Înalta Curte nu poate reţine alegaţiile sale.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 defineşte creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului."

Conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţă de asigurare se înţelege "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

De asemenea, după cum a reţinut şi prima instanţă, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv "(3) Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

Din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015, rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina asigurătorului falit, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asigurătorului, care nu a înţeles să-şi execute obligaţiile contractuale la termenul scadent.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 213/2015, "Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale. Prin derogare de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b)din Legea nr. 85/2014, Fondul poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi şi/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale. În condiţiile alin. (1) şi (2), Fondul este îndreptăţit să înregistreze şi să recupereze, în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, toate sumele achitate creditorilor, pe măsura plăţilor efectuate, ca urmare a producerii riscurilor asigurate după momentul deschiderii procedurii falimentului."

Conform dispoziţiilor art. 25 din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor,

"(1) Conform prevederilor art. 266 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, creditorii de asigurări care au încasat indemnizaţiile/despăgubirile cuvenite de la Fond nu au dreptul să solicite încasarea creanţelor de asigurări în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare debitoare decât pentru sumele care depăşesc plafonul de garantare prevăzut de lege.

(2) Toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite din disponibilităţile Fondului, împreună cu dovada plăţii acestora, se înregistrează cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat pe rolul instanţei judecătoreşti competente. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau a drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, în condiţiile Legii nr. 213/2015, ale Legii nr. 85/2014 şi ale Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Creanţele Fondului reprezintă creanţe de asigurări conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 şi art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi se achită cu prioritate faţă de alte creanţe, imediat după achitarea sumelor prevăzute la art. 161 pct. 1 din Legea nr. 85/2014. Reprezintă creanţe de asigurări ale Fondului şi sumele avansate de acesta prestatorilor de servicii pentru instrumentarea şi lichidarea dosarelor de daună, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

(3) Fondul este îndreptăţit să înregistreze la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, orice sume achitate creditorilor de asigurări, precum şi orice dobânzi şi/sau cheltuieli efectuate din disponibilităţile Fondului cu titlu de creanţe de asigurări, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015."

Fondul se subrogă în drepturile creditorilor de asigurări plătiţi, şi nu asigurătorilor în faliment, toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite de FGA în cadrul procedurii administrative de plată prevăzute de Legea nr. 213/2015 înregistrându-se cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat împotriva asigurătorului falit, în cazul de faţă B. S.A.. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Asigurătorul poate datora penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată solicitate nu în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, ci ca urmare a culpei sale în executarea la termen a obligaţiei de plată a despăgubirii şi în demararea litigiului. Prin urmare, sumele pretinse cu titlu de penalităţi de întârziere şi de cheltuieli de judecată reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului.

Referitor la stabilirea noţiunii legale de despăgubiri, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. nu pretinde plata unei creanţe de asigurări rezultate din însuşi contractul de asigurare, ci daune-interese moratorii, respectiv penalităţi şi cheltuieli de judecată, a căror cauză juridică este neplata la termen a despăgubirilor stabilite în dosarul de daună, coroborat cu prevederile art. 36 alin. (6) şi art. 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Potrivit art. 36 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, "(6) În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat", iar, potrivit art. 37, "Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Astfel, contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, Legea specială nu a prevăzut o garanţie legală şi în ceea ce priveşte daunele-interese moratorii pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, neputând pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia toate drepturile şi obligaţiile asigurătorului.

Pe cale de consecinţă, penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, ci acestea rezultă din comportamentul ilicit al asigurătorului, pentru recuperarea acestora reclamanta având la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

4.3. Este demn de reţinut şi faptul că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată reprezintă o sancţiune pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către partea care a căzut în pretenţii în cadrul unui litigiu.

Or, în cauză, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost parte în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, ci Societatea B. S.A.. La data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 18117 din 27 noiembrie 2014 pronunţate în dosarul nr. x/2014, 06.03.2015, Societatea de B. S.A. nu se afla în procedura falimentului (această procedură a fost deschisă în baza sentinţei civile nr. 9661 pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 3 decembrie 2015 în dosarul nr. x/2015), astfel că recurenta-reclamantă avea posibilitatea obţinerii sumelor solicitate de la această societate, conform sentinţei Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4834 din data de 8 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.