Judicially awarded wage increases included in statutory maximum salary equalization for public sector employees

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.04.2016, reclamanţii A., B., C. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a Ordinului nr. 4126/C/2015 emis de pârât, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, pe numele lor, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în materia salarizării, indemnizaţiile de încadrare lunare urmând a fi stabilite în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de nivelul maxim de salarizare plătit la nivelul Tribunalului Călăraşi judecătorului care are aceeaşi vechime în funcţie, în muncă, clasa şi gradul profesional, obligarea pârâtului la plata diferenţei de drepturi salariale începând cu data de 09.04.2015, respectiv diferenţa între indemnizaţia brută lunară acordată lor şi cea de care ar fi trebuit să beneficieze prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 110 din 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost anulat în parte Ordinul MJ nr. 4126/C/11.12.2015 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei, respectiv în partea ce îi priveşte pe reclamanţi.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei să emită pentru reclamanţi ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul maxim de salarizare ce va fi avut în vedere de pârât, în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme, fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 şi în sensul celor statuate prin Decizia nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

A fost respinsă în rest acţiunea principală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 110 din 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei şi reclamanţii au formulat cereri de recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

3.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a apreciat de către recurentul-pârât că reclamanţii au beneficiat de indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de legislaţia privind salarizarea magistraţilor, drepturile salariale ale acestora fiind calculate şi acordate în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

în sens contrar celor reţinute de prima instanţă, s-a susţinut că începând cu data de 01 ianuarie 2010 modalitatea de calcul a salariilor personalului în cauză s-a realizat potrivit Anexei nr. VI/1, rezultând că la stabilirea salariilor acestei categorii profesionale nu sunt avute în vedere majorările de 5%, 2% şi respectiv 11% acordate conform O.G nr. 10/2007 prin hotărâri judecătoreşti.

S-a arătat că potrivit art. 5 alin. (1) şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 330/2009 sunt neîntemeiate pretenţiile reclamanţilor privind stabilirea indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în calcul a majorărilor de 2%, 5% şi 11%, deoarece modalitatea de calcul a salariilor începând cu data de 12.11.2009, se realizează potrivit Anexei VI din Legea nr. 330/2009.

Totodată s-a arătat că pentru perioada 1.08.2016 -1.10.2016 indemnizaţia de încadrare se calculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,82 RON care include toate majorările acordate, inclusiv cele de 2, 5 şi 11 %.

Astfel încât este nejustificată obligarea Ministerului Justiţiei de a emite ordine prin care să le fie recalculată indemnizaţia de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON de la data de 1.12.2015, chiar dacă aceştia deţineau hotărâri judecătoreşti prin care li s-au acordat majorările salariale de 18%, deoarece la data de 1.12.2015 nu existau indemnizaţii de încadrare majorate care erau efectiv in plată.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2 Recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecarea pe fond a cauzei, doar în ceea ce priveşte cererea accesorie, cu consecinţa admiterii cererii privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale restante, urmând ca, prin noul ordin de salarizare individuală ce va fi emis conform hotărârii instanţei, să le fie stabilite şi drepturile salariale cuvenite începând cu data de 09.05.2015 şi până la 01.12.2015, în baza cărora se vor determina diferenţele de drepturi salariale pentru această perioadă, precum şi la plata diferenţelor de drepturi salariale calculate pentru fiecare dintre reclamanţi pe perioada 09.04.2015 - 01.12.2015, actualizate cu rata inflaţiei, la care se adaugă şi dobânda legală pe aceeaşi perioadă, prin asigurarea de către pârât a fondurilor băneşti necesare plăţii efective.

Au considerat recurenţii - reclamanţi ca nelegală hotărârea primei instanţe, fiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.

Astfel, s-a considerat că prima instanţă nu a motivat în drept soluţia de respingere a cererii privind recunoaşterea dreptului la plata diferenţelor, susţinând că anterior plăţii diferenţelor de drepturi salariale, instanţa trebuia să constate existenţa dreptului la plata unor indemnizaţii brute lunare pentru perioada 9.04.2015-01.12.2015 potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, calculate cu valoarea sectorială de 405 RON.

S-a mai arătat că judecătorul nu are raporturi de muncă în baza unui contract de muncă, ci desfăşoară activitate profesională în baza decretului de numire în funcţie emis de Preşedintele României, astfel că Ministerul Justiţiei nu are calitate de angajator al judecătorului, ci este ordonatorul principal de credite şi aprobă bugetele instanţelor. Ministerul emite actul administrativ de salarizare care este adus la îndeplinire de ordonatorii secundari şi terţiari ce credite.

Au susţinut că Tribunalul Călăraşi şi Curtea de Apel Bucureşti au calitatea de ordonatori terţiari şi secundari de credite, calitate care nu se confundă cu cea de angajator, cum greşit reţine instanţa in considerentele hotărârii.

În fine, s-a apreciat că anterior plăţii diferenţelor de drepturi salariale, instanţa trebuia să constate existenţa dreptului reclamanţilor la plata unor indemnizaţii brute lunare pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, calculate cu valoarea sectorială de 405 RON, iar, în baza drepturilor stabilite de pârât prin ordinele individuale de salarizare urmează să fie determinate diferenţele de drepturi salariale, calculele urmând să fie făcute de ordonatorul terţiar de credite.

În concluzie, s-a considerat că hotărârea de respingere nu este motivată, fiind incident motivul de casare prevăzut de eart. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, prin care s-a stabilit că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare in judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a Ordinului nr. 4126/C/2015 emis de pârât, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, pe numele lor, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în materia salarizării, indemnizaţiile de încadrare lunare urmând a fi stabilite în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de nivelul maxim de salarizare plătit la nivelul Tribunalului Călăraşi judecătorului care are aceeaşi vechime în funcţie, în muncă, clasa şi gradul profesional, obligarea pârâtului la plata diferenţei de drepturi salariale începând cu data de 09.04.2015, respectiv diferenţa între indemnizaţia brută lunară acordată lor şi cea de care ar fi trebuit să beneficieze prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă.

Prima instanţă a dispus obligarea pârâtului să emită pentru reclamanţi ordine de încadrare salarială, cu aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, la nivelul maxim de salarizare prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 şi în sensul celor statuate prin Decizia nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

Cu privire la critica bazată pe dispoziţiile Legii nr. 330/2009 referitor la stabilirea salariilor cu privire la majorările de 2, 5 şi 11 %, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 in condiţiile in care obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă obligarea pârâtului de a da eficientă raţionamentului instanţei constituţionale.

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit Legii nr. 71/2015 « Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte reţine că este nefondată critica pârâtului in sensul că valoarea de referinţă sectorială de 405 se aplică numai după data de 01.10.2016, data la care a fost acordată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 110 din 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.