EU vineyard restructuring funds recovery: refusal of judicial technical expertise to verify "abandonment" vs. "compromise" of vineyards violates right to defense

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 3 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a solicitat:

(i) anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 53780/16.01.2017 şi, pe cale de consecinţă, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.11.2016 privind cererea de sprijin nr. x/19.09.2010, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.11.2016 privind cererea de sprijin nr. x/19.09.2010;

(ii) exonerarea reclamantei de la restituirea sumei de 3.128.931,05 RON, reprezentând sprijin financiar acordat în cadrul programului de restructurare/reconversie viticolă;

(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 octombrie 2017, intervenientul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5197 din 28 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi cu intervenientul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5197 din 28 decembrie 2017, precum şi a încheierii din 27 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Raportat la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă că, în mod greşit, a respins prima instanţă cererea sa de efectuare a unei expertize tehnice, încălcându-i, astfel, Societăţii D&G B. S.R.L., dreptul la o examinare efectivă a cauzei. Arată recurenta-reclamantă că a indicat obiectivele expertizei (obiective ce vizau identificarea plantaţiei, stabilirea gradului de dezvoltare a viţei de vie în raport de data înfiinţării, precum şi precizarea dacă plantaţia este sau nu abandonată), a depus şi un raport de expertiză extrajudiciară, respins de instanţă cu motivarea că ar fi fost întocmit pro causa, toate acestea fiind necesare pentru a combate menţiunile din cuprinsul notei de control nr. x/30.06.2016, singurul act în care au fost menţionate parcelele pretins compromise, pe baza căruia au fost întocmite actele administrative contestate în cauză, act ce pretinde recurenta B. că a fost redactat fără a exista o deplasare la faţa locului a funcţionarilor însărcinaţi cu efectuarea controlului, nefiind comunicat beneficiarului de fonduri europene.

Critică recurenta-reclamantă faptul că hotărârea primei instanţe s-a întemeiat pe planşe foto, deşi acestea nu puteau să evidenţieze compromiterea plantaţiei de viţă de vie, suprafaţa afectată şi procentul de goluri, respectiv de îmburuienare din totalul celor 52,49 ha reţinute ca fiind afectate.

Susţine recurenta-reclamantă că proba solicitată, de efectuare a unui raport de expertiză tehnică de specialitate, era utilă soluţionării cauzei, întrucât societatea a fost sancţionată pentru compromiterea ireversibilă a plantaţiei, astfel că proba cerută poate fi administrată, pentru a se verifica dacă starea de fapt e cea a existenţei unei plantaţii iremediabil compromise sau nu.

Cât priveşte criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea se referă la interpretarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât, susţine recurenta, nu au fost identificate parcelele pentru care s-a dispus returnarea fondurilor, ceea ce determină imposibilitatea verificării, prin prisma actului sancţionator, a legalităţii constatărilor care au condus la retragerea finanţării acordate. Din perspectiva reglementărilor cuprinse în dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, afirmă recurenta-reclamantă că actul administrativ contestat nu este motivat, întrucât identificarea suprafeţei compromise s-a realizat doar prin nota de control nr. x/30.06.2016, întocmită de Direcţia generală control, antifraudă şi inspecţii din cadrul M.A.D.R., act ce nu i-a fost niciodată comunicat societăţii sancţionate.

A pretins recurenta-reclamantă că nu a fost respectată procedura de constatare a neregulii, întrucât nota de control amintită anterior a fost întocmită de o instituţie terţă faţă de cea căreia aparţine echipa de verificare, fără a fi respectate prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la nominalizarea echipei de control, data efectuării controlului şi respectarea dreptului persoanei verificate de a-şi exprima punctul de vedere.

Mai afirmă recurenta B. că nota de control nr. x/30.06.2016 a fost urmată de emiterea, în condiţiile Legii nr. 164/2015, a unui proces-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, prin care s-a reţinut că, la data efectuării controlului, se efectua discuitul între rânduri şi se începuse praşila manuală. S-a mai reţinut şi faptul că, deşi plantaţia a suferit de îngheţ în timpul iernii, ce a afectat corzile în proporţie de aproximativ 70%, lăstarii au pornit din mugurii dorminzi, ceea ce presupune refacerea plantaţiei.

Critică recurenta-reclamantă împrejurarea că prima instanţă nu a lămurit niciunul dintre aspectele semnalate cu privire la data controlului sau componenţa echipei de verificare, lăsând nesancţionată încălcarea prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, susţinând, în esenţă, că, dacă ar fi participat Societatea B. la control şi ar fi avut posibilitatea de a cunoaşte constatările şi concluziile organului de control la acel moment, ar fi putut constitui probe în apărarea sa, iar prin respingerea probei solicitate şi în faţa primei instanţe, dreptul la apărare recunoscut de art. 21 alin. (11) din O.U.G. nr. 66/2011 i-a fost încălcat recurentei-reclamante şi în etapa judiciară.

S-a mai afirmat prin criticile din recurs că au fost greşit aplicate de prima instanţă dispoziţiile Capitolului V1 pct. 7 lit. e) din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, aceste prevederi legale constituind temeiul de drept reţinut de intimata-pârâtă A.P.I.A. pentru aplicarea sancţiunii de returnare a finanţării europene obţinute de Societatea B.. Deşi norma legală face vorbire despre noţiunea de "abandon", susţine recurenta-reclamantă că în procesele-verbale s-ar fi reţinut că plantaţiile, din cauza practicilor inadecvate, au fost compromise, iar nu abandonate.

Afirmă recurenta-reclamantă că legea face o delimitare clară între nerespectarea bunelor practici agricole şi de mediu şi abandon, neputându-se pune semnul egalităţii între cele două ipoteze, sancţiunile fiind diferite, cea mai drastică, de returnare a sumelor primite, fiind incidentă doar în cazul abandonării plantaţiilor.

Or, arată recurenta-reclamantă că prima instanţă nu a verificat dacă este incidentă ipoteza abandonului în conduita societăţii sancţionate, prin raportare la prevederile art. 13 din Legea nr. 164/2015, care stabilesc că o plantaţie poate fi calificată ca abandonată doar dacă lipsesc lucrările tehnologice în ultimii trei ani, aspect care nu s-a dovedit în cauză. Dimpotrivă, se afirmă că înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum nota de control din data de 21.04.2015, nota de control din 20.04.2016, nota de control din 18.08.2016, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/1.06.2016 relevă efectuarea de lucrări specifice, fapt ce vine în contradicţie cu aspectele semnalate în actele administrative contestate în cauză.

În privinţa procedurii de contestare a abandonului unei plantaţii viticole se reclamă de către recurenta B. nerespectarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 164/2015, susţinând că aplicarea sancţiunilor prevăzute de Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008 s-a făcut exclusiv în baza unei note de control întocmite la birou de către directorul general al intimatei, fără a se menţiona cine şi când a efectuat constatările în teren, sancţiuni ce au fost menţinute de către instanţă în baza unor planşe fotografice.

Solicită recurenta-reclamantă a se reţine că, şi în situaţia în care nu era necesară, pentru constatarea abandonului, îndeplinirea cerinţelor art. 13 din Legea nr. 164/2015, nu se poate echivala noţiunea de compromitere a plantaţiei cu cea de abandon, mai ales avându-se în vedere că ulterior întocmirii actelor administrative contestate, Societatea B. a obţinut certificat de atestare pentru respectarea metodei de producţie ecologică, având nr. EUQ41UCC/3.10.2018, inclusiv pentru suprafaţa considerată "compromisă" prin actele atacate.

În final, mai afirmă recurenta-reclamantă că neefectuarea unor lucrări de întreţinere a solului, conform celor constatate prin procesul-verbal de contravenţie din 1.06.2016 ori prin nota de constatare din 20.04.2016 ar fi putut justifica sancţiuni între 5% şi 20% din totalul sumei plătite de A.P.I.A., iar nu returnarea sumelor plătite şi a dobânzilor, sancţiune reglementată numai în cazul abandonării plantaţiilor.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 aprilie 2019, intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A reluat intimata-pârâtă, pe larg, istoricul finanţării obţinute de către recurenta-reclamantă, prezentând măsurile dispuse prin actele ce au fost întocmite pe parcursul derulării proiectului, iar în combaterea motivelor de casare invocate în calea de atac declarată de Societatea B., se susţine, cu privire la criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că, la data efectuării controlului, au fost efectuate fotografii în prezenţa administratorului recurentei, fotografii ce au fost depuse la dosarul cauzei, fiind, aşadar, corect respinsă proba cu expertiza tehnică, câtă vreme administratorul societăţii a fost prezent la faţa locului şi şi-a asumat prin semnătură constatările efectuate.

Cât priveşte criticile vizând greşita interpretare şi aplicare a legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine intimata-pârâtă A.P.I.A. că procesele-verbale de constatare a neregulilor au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, iar recurenta-reclamantă nu se încadrează în categoria beneficiarilor care au calitatea de "structură verificată", astfel încât să-i fie aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (14) şi (15) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece nu se află într-o relaţie contractuală cu A.P.I.A.

În referire la cel de-al treilea motiv de recurs, prin care recurenta-reclamantă a criticat greşita aplicare a dispoziţiilor Cap. V1 pct. 7 lit. e) din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, afirmă intimata-pârâtă A.P.I.A. că prin nota de control nr. x/30.06.2016 s-a propus măsura de recuperare integrală a finanţării, iar ulterior, prin nota de control nr. x/18.08.2016, semnată, însuşită şi depusă în probaţiune chiar de Societatea B., s-a reţinut că "nu au fost efectuate lucrări în verde specifice", "nu s-au efectuat lucrări de întreţinere a solului pe intervalele dintre rânduri", "nu s-au efectuat lucrări de întreţinere a solului pe rând, gradul de îmburuienare fiind mare", iar "operatorul economic nu a respectat tehnologia de cultură a viţei de vie privind efectuarea la timp optim a lucrărilor în verde şi întreţinerea solului între plante pe rând".

Mai arată intimata A.P.I.A. că pe suprafaţa de 52,49 ha plantaţia este compromisă ireversibil, fapt ce a determinat aplicarea sancţiunii prevăzute la Capitolul V1 lit. e) din Anexa la O.M.A.D.R. nr. 247/2008, cu luarea în considerare a prevederilor Capitolului 1, pct. 1.6 din acelaşi ordin, referitoare la bunele condiţii agricole şi de mediu pentru viticultură.

În concluzie, susţine intimata-pârâtă că s-a constatat, în teren, precum şi din imaginile foto realizate la data controlului, că este compromisă ireversibil plantaţia viticolă pe o suprafaţă de 52,49 ha, ceea ce reprezintă 49,69% din totalul suprafeţei, urmare nerespectării, de către beneficiar, a tehnologiei de cultură şi a bunelor practici agricole şi de mediu în plantaţiile de viţă de vie. Conform afirmaţiilor A.P.I.A., plantaţia înfiinţată în anul 2011 putea deveni productivă în anul 2014, însă în anii 2014-2016 cantitatea de recoltă a fost de 0 kg.

În privinţa certificatului depus în recurs, susţine intimata A.P.I.A. că plantaţia considerată abandonată ar fi trebuit să se afle în anul 7 de conversie, iar certificatul atestă că plantaţia de viţă de vie se află în anul 1 de conversie, concluzia fiind aceea că nu se poate vorbi de plantaţia pentru care s-a obţinut subvenţia sau că aceasta se află în primul an de conversie, iar nu în anul 7.

În final, a solicitat intimata-pârâtă să fie respinsă, ca neîntemeiată, cererea recurentei-reclamante de obligare a părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 mai 2019, intimatul-intervenient Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A precizat intimatul M.A.D.R. că îşi păstrează apărările formulate în faţa primei instanţe, susţinând, în continuare, demersurile procesuale ale intimatei-pârâte A.P.I.A., iar cu privire la cheltuielile de judecată cerute de recurenta-reclamantă, a solicitat intimatul-intervenient să fie respinsă această cerere, ca neîntemeiată, ori să fie cenzurat cuantumul acestor cheltuieli.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L. este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.11.2016 şi nr. y/11.11.2016 s-a dispus în sarcina Societăţii B. S.R.L. obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.128.931,05 RON (2.034.895,48 RON pentru măsura I+ 1.094.035,68 RON pentru măsura II), stabilindu-se că societatea menţionată ar fi beneficiat în mod necuvenit de sprijinul financiar acordat de către A.P.I.A., iar prin hotărârea primei instanţe s-a menţinut legalitatea acestor acte administrative.

În esenţă, s-a arătat în conţinutul celor două procese-verbale contestate că Societatea B. nu a respectat tehnologia de cultivare a viţei de vie şi bunele practici agricole şi de mediu pe o suprafaţă de 52,49 ha din totalul de 105,63 ha înfiinţate în anul 2011, astfel că, la data controlului, această suprafaţă este compromisă iremediabil, fiind, prin urmare, aplicabile prevederile cuprinse în Capitolul V1, pct. 7, lit. a) din Anexa la ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, conform cărora "beneficiarii de sprijin care abandonează plantaţiile înfiinţate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de A.P.I.A., precum şi dobânzile calculate conform legislaţiei în vigoare".

Această sancţiune, cea mai severă dintre cele reglementate în cuprinsul Ordinului nr. 247/2008, se aplică doar pentru situaţia de abandon constatată asupra plantaţiilor de viţă de vie în intervalul de 10 ani de la finalizarea planurilor individuale, fiind necesar ca actele administrative contestate să motiveze în fapt şi în drept această măsură iar controlul de legalitate exercitat asupra acestor acte să confirme, după administrarea probelor solicitate în cauză, justeţea măsurii dispuse asupra beneficiarului căruia i s-a retras sprijinul financiar iniţial acordat.

Criticile formulate asupra sentinţei primei instanţe, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt fondate, astfel că nerespectarea, de către prima instanţă, a regulilor de procedură, determină admiterea recursului declarat de reclamanta B., casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele expuse în continuare.

Deşi a reţinut prima instanţă, printr-o motivare extrem de sumară a soluţiei pronunţate în cauză, că plantaţiile de viţă de vie nu au fost abandonate, ci, din cauza practicilor inadecvate, acestea au fost compromise iremediabil, o asemenea concluzie nu s-a întemeiat pe administrarea unor probe necesare pentru o astfel de constatare, ci doar pe imaginile relevate de planşele foto depuse la dosar.

Chiar reţinând că raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar de către reclamanta B. este unul întocmit pro causa, prima instanţă era obligată, în virtutea rolul activ conferit de normele procedurii civile, să asigure echilibrul părţilor în manifestarea dreptului la apărare al acestora, prin încuviinţarea probei cu expertiza tehnică judiciară de specialitate.

Aceasta deoarece, fiind în discuţie stabilirea unei situaţii de fapt, care, odată constatată, impunea sancţiunea incidentă în raport de prevederile cuprinse în Capitolul V1 din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, această împrejurare putea fi evaluată de un expert tehnic judiciar, pentru a se verifica dacă suprafaţa de 52,49, pretinsă a fi compromisă ireversibil, a fost abandonată, în sensul conferit acestei noţiuni prin dispoziţiile legale aplicabile finanţării de care a beneficiat recurenta-reclamantă.

Examinând criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greşita apreciere, de către prima instanţă, a legalităţii actelor administrative contestate, prin raportare la cerinţele instituite prin art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, reţine Înalta Curte că procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare cuprind menţiunile evidenţiate în textul legal a cărui nerespectare a pretins-o recurenta-reclamantă. Elementele prevăzute la art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, precum "denumirea autorităţii emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia, menţiuni privind punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) şi (15)" se regăsesc în cuprinsul proceselor-verbale contestate. Ceea ce critică recurenta-reclamantă, în fapt, este insuficienta descriere a faptei reţinute ca neregulă, prin lipsa de identificare a parcelelor constatate a fi compromise iremediabil, precum şi modalitatea de desfăşurare a controalelor anterioare, ce au stat la baza reţinerii neregulilor sancţionate prin cele două procese-verbale atacate în cauză.

Se menţionează în cuprinsul celor două acte administrative a căror legalitate se analizează în cauză că a fost încheiat un acord de delegare nr. 258362/30.01.2015 şi nr. A 61/26.01.2015 între A.P.I.A. şi Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii din cadrul M.A.D.R., prin care a revenit acestei din urmă structuri competenţa de a verifica modul de respectare a tehnologiei de cultivare a viţei de vie, ulterior recepţiilor finale ale măsurilor de sprijin, în plantaţiile viticole înfiinţate, iar controlul documentar asupra suspiciunii de neregulă a avut ca scop verificarea aspectelor ce au fost sesizate în Nota de control nr. x/30.06.2016.

Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare în etapa administrativă a constatărilor neregulilor, de către echipa de control, se reţine faptul că beneficiarul finanţării, persoană juridică de drept privat, se încadrează în categoriile enumerate de art. 21 alin. (151), fiind exceptat de la aplicarea dispoziţiilor cuprinse la art. 21 alin. (14) şi alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că nu era necesară comunicarea către recurenta-reclamantă a proiectului de proces-verbal, în vederea acordării posibilităţii de exprimare a unui punct de vedere.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, Societatea B. a invocat din nou încălcarea dreptului său la apărare, prin imposibilitatea administrării unor probe de specialitate cu privire la aceste suprafeţe, iar prima instanţă a reţinut, în analiza acestor susţineri în fapt, că o astfel de împrejurare, chiar dacă ar fi reală, nu poate avea ca efect anularea actului, câtă vreme apărările pot fi efectuate în faţa instanţei de judecată.

În realitate, reţine Înalta Curte că această garanţie procesuală recunoscută titularului acţiunii judiciare a fost nerespectată prin respingerea solicitării reclamantei de administrare a probei cu expertiza tehnică de specialitate, astfel că hotărârea atacată se impune a fi casată. Fără a constitui un motiv intrinsec de anulare a actelor administrative atacate, insuficienta motivare a situaţiei de fapt ce a condus la stabilirea neregulii şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare, fiind contestată de către recurenta-reclamantă, poate fi clarificată prin administrarea de probe în cursul cercetării judecătoreşti, pentru completa lămurire a instanţei de contencios administrativ asupra faptelor şi împrejurărilor ce au condus la emiterea proceselor-verbale contestate, reclamanta având astfel posibilitatea să înlăture eventuala vătămare ce i-a fost produsă de respectivele acte.

Cât priveşte însă modalitatea în care a fost emisă Nota de control nr. x/30.06.2016 (data controlului, componenţa echipei de verificare, necomunicarea notei de control, imposibilitatea de exprimare a unui punct de vedere faţă de constatările reţinute în cuprinsul notei), Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ este ţinută a se pronunţa în limitele investirii sale, iar o cerere de anulare a acestei note de control nu a fost formulată.

Criticile privind nedeplasarea echipei de control la faţa locului sunt nefondate, cât timp s-a reţinut în ambele procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare că s-a procedat la o verificare documentară a cazului de suspiciune de nereguli înregistrat la autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, ce a avut drept scop verificarea aspectelor menţionate în nota de fundamentare nr. DMPCE:7971/27.10.2016, emisă de Direcţia Măsuri de Piaţă, Comerţ Exterior, astfel că nu poate fi reţinut ca întemeiat acest motiv de nelegalitate a actelor contestate.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei-reclamante au vizat greşita aplicare a prevederilor Capitolului nr. V1 pct. 7 lit. e) din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, susţinând că nu s-a aflat în situaţia de abandon a plantaţiei viticole înfiinţată în anul 2011, astfel că nu îi era aplicabilă sancţiunea returnării fondurilor europene primite de la A.P.I.A.

Fiind găsite întemeiate criticile recurentei-reclamante privind nerespectarea dreptului său la apărare, prin respingerea, de către prima instanţă, a cererii de încuviinţare a probei cu expertiza tehnică de specialitate, Înalta Curte reţine că nu pot fi analizate chestiunile legate de situaţia de abandon asupra plantaţiei viticole înfiinţate în anul 2011, direct în etapa recursului, în absenţa unei examinări adecvate asupra acestei noţiuni de către prima instanţă, o astfel de problemă litigioasă urmând a fi dezlegată cu ocazia rejudecării cauzei în faţa instanţei de fond.

De asemenea, se reţine în calea controlului judiciar că recurenta-reclamantă a criticat încălcarea, de către intimat-pârâtă APIA, a procedurii de constatare a abandonului, reglementată de art. 13 din Legea nr. 164/2015, aspect care, la rândul său, nu a fost analizat de către prima instanţă, neputând fi dezlegat pentru prima dată în faza recursului. Cu ocazia rejudecării, judecătorul fondului va stabili norma de drept material aplicabilă noţiunii de abandon al plantaţiei viticole, având în vedere faptul că depunerea cererilor de plată pentru măsura I şi pentru măsura II s-a realizat în cursul anului 2010, sub imperiul Legii nr. 244/2002, iar susţinerile în fapt ale reclamantei B. S.R.L. au fost întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 164/2015.

În consecinţă, pentru a fi respectate principiile fundamentale ale procesului civil privind dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) şi rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă Societatea B., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate în vederea identificării parcelelor asupra cărora s-au constatat nereguli, a practicilor agricole şi de mediu care au fost sau nu au fost derulate de către beneficiarul finanţării pe aceste parcele, stabilirea gradului de dezvoltare a viţei de vie în raport de data înfiinţării, stabilirea modului în care au fost respectate planurile individuale ce au fost propuse la momentul cererilor de plată aprobate de A.P.I.A., starea plantaţiei la momentul emiterii actelor administrative contestate şi în prezent, precum şi orice alte aspecte de fapt a căror expertizare ar fi utilă soluţionării cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere argumentele în fapt şi în drept ce au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, cu excepţia celor dezlegate în etapa controlului judiciar, precum şi probele deja aflate la dosar.

2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva încheierii din 27 noiembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 5197 din 28 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu îndrumările expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva încheierii din 27 noiembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 5197 din 28 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2020.