Inadmissibility of direct challenge to EU funding penalty report due to mandatory prior administrative appeal under O.U.G. 66/2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, SCAF, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la Direcţia Generală Programe Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene sub nr. x/24.02.2016 privind proiectul "Creşterea competitivităţii economice prin achiziţia de utilaje la S.C. A. SRL", privind contractul de finantare nr. x/19.11.2013, încheiat cu S.C. A. S.R.L., precum si a actelor subsecvente, cu consecinţa stingerii creanţei în cuantum de 133.695,14 RON şi a penalităţilor de întârziere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 336 din 6 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia rămânerii fără obiect a cauzei.

S-a dispus respingerea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice (succesor al Ministerului Fondurilor Europene desfiinţat), ca rămasă fără obiect.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional admise.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recursuri reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene

3.1. Recurenta reclamantă A. S.R.L. a solicitat instanţei casarea în parte a sentinţei atacate, exclusiv în ceea ce priveşte soluţia de respingere în parte a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

A solicitat admiterea în întregime a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 1523 din C. civ. şi în raport de înscrisurile depuse în dovedirea acestora, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 453 alin. (1), respectiv 454 din C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, a apreciat recurenta - reclamantă, rezultă că în ipoteza în care pârâtul a fost pus în întârziere, cum este cazul în speţa de faţă, nu mai poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, în condiţiile în care autoritatea a întârziat 6 luni de zile soluţionarea contestaţiei, reclamanta a fost forţată să introducă prezenta acţiune pentru a nu pierde termenul de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Data la care decizia de soluţionare a contestaţiei a fost emisă, respectiv 12.12.2016 (comunicată la data de 6.02.2017), este ulterioară emiterii citaţiei pentru primul termen de judecată fixat în cauză, astfel că este dovedită culpa procesuală a pârâtului.

În ceea ce priveşte posibilitatea cenzurării onorariului, a arătat că dispoziţiile art. 451 din C. proc. civ., vorbesc despre un onorariu vădit disproporţionat, însă faptul că dosarul a fost tranşat la primul termen de judecată nu diminuează complexitatea cauzei.

In drept, recursul a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Prin recursul declarat, recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea acţiunii, pe cale de consecinţă.

A susţinut recurentul - pârât că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aflat în strânsă legătură cu motivele care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurentul - pârât că sintagma "atele administrative emise de către pârât ulterior" nu poate constitui o indicare precisă a obiectului cererii de chemare în judecată, reprezentând o formulare generală. De asemenea, s-a arătat că nu poate fi acceptată ideea că la data formulării cererii de chemare în judecată ar putea fi solicitată anularea unor acte care nu erau emise, cu atât mai mult un act favorabil reclamantului.

Pentru aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 50-51 şi 46 din O.U.G. nr. 66/2011 s-a solicitat să se constate că acţiunea reclamantei este inadmisibilă.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 24 mai 2017, recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că motivul de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este neîntemeiat, instanţa de fond reţinând corect admisibilitatea acţiunii.

În ceea ce priveşte motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătată că autoritatea pârâtă nu s-a pronunţat asupra contestaţiei administrative în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte procesul-verbal, s-a arătat că este recunoscută natura de act administrativ a acestuia, conform prevederilor art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, iar o eventuală acţiune de obligare a autorităţii la soluţionarea contestaţiei ar fi vădit lipsită de interes, în condiţiile în care persoana vătămată se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, în măsura în care nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

In concluzie, a arătat recurenta reclamantă că o acţiune în contencios administrativ prin care se solicită anularea procesului-verbal este pe deplin admisibilă.

Recurentul - pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă, apreciind că în mod greşit instanţa a acordat cheltuieli de judecată, chiar şi în parte, iar din punct de vedere al caracterului rezonabil al acestora, acestea nu se justifică.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

În fapt se constată că la data de 19.11.2013, între Ministerul Economiei, în calitate de Autoritate de Management a Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" si reclamanta A. S.R.L., în calitate de Beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/19.11.2013, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POS CCE pentru implementarea Proiectului nr. SMIS 44712 intitulat:

"Creşterea competitivităţii economice prin achiziţia de utilaje la S.C. A. SRL".

La data de 24.02.2016 pârâtul a emis procesul-verbal nr. x/24.02.2016 stabilind în sarcina reclamatei o creanţă bugetară de 133.695,14 RON.

Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat la data de 25.03.2016 contestaţie adresată pârâtului prin care a solicitat anularea sa şi înlăturarea obligaţiei de plată a creanţei bugetară reţinută.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 octombrie 2016 reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la Direcţia Generală Programe Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene sub nr. x/24.02.2016 şi a actelor subsecvente, cu consecinţa stingerii creanţei în cuantum de 133.695,14 RON şi a penalităţilor de întârziere.

În cadrul procedurii prealabile reglementată de Capitolul V din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, prin Decizia nr. 96583 din 12.12.2016, Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate (Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice) a admis contestaţia nr. 23804 din 25.03.2016 formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 24.02.2016 si a anulat titlul de creanţă.

În raport de această situaţie de fapt, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată excepţia rămânerii acţiunii fără obiect, pârâta soluţionând contestaţia administrativă prin anularea procesului-verbal, însă excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, întrucât reclamanta a învederat că solicită şi anularea actelor "subsecvente".

Analizând cererile de recurs, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentul - pârât, este nefondat, instanţa de fond argumentând soluţia pronunţată, atât în ceea ce priveşte considerentele pentru care a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cât şi în ceea ce priveşte soluţia adoptată aspra excepţiei rămânerii fără obiect a cauzei.

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul pârât este fondat pentru argumentele în continuare expuse.

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control şi de atacare a acestora, anterior sesizării instanţei de judecată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 46-51 din actul normativ menţionat, împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei să fie atacată de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ numai decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal.

Instanţa de control judiciar reţine că procedura administrativă şi termenul prevăzut pentru soluţionarea contestaţiei derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv ale art. 8 invocate de către recurenta reclamantă, O.U.G. nr. 66/2011 având caracterul de lege specială în raport cu acest act normativ, situaţie în care, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă sunt aplicabile cu prioritate.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de contencios administrativ nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a titlului de creanţă atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestaţiei, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-şi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată.

Soluţia instanţei de fond s-a dorit a reprezenta un remediu procesual pentru cheltuielile de judecată avansate de parte, pentru a sancţiona rămânerea în pasivitate a autorităţii pârâte care nu a soluţionat contestaţia administrativă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. 66/201.

Însă în această ipoteză reclamanta putea uza conform art. 46 din acelaşi act normativ de acţiunea adresată instanţei prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea actului.

Cererea de anulare a procesului-verbal nu poate face obiectul acţiunii în contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 stabilind neechivoc faptul că actul care se atacă este decizia de soluţionare a contestaţiei.

Pe cale de consecinţă, nici susţinerea recurentei - reclamante cu privire la împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, nu este întemeiată, legea specială stabilind termenele şi condiţiile sesizării instanţei.

Totodată, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia judecătorului fondului potrivit căreia decizia s-ar înscrie în noţiunea de act "subsecvent" astfel cum a indicat reclamanta prin cererea introductivă de instanţă, o astfel de formulare vagă nereprezentând o modificare a obiectului acţiunii.

De asemenea, este corect argumentul recurentului-pârât potrivit căruia, în condiţiile anulării procesului-verbal, s-ar ridica problema interesului contestării deciziei favorabile de soluţionare a contestaţiei.

Pentru toate aceste motive, instanţa de control judiciar va admite recursului recurentului -pârât, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea ca inadmisibilă, excepţie care primează în

Pe cale de consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va fi înlăturată şi dispoziţia de obligare a pârâtului la plata parţială cheltuielilor de judecată, ca efect al introducerii unei acţiuni nepermise de lege, astfel că şi recursul recurentei - reclamante ce vizează greşita reducere a cheltuielilor de judecată urmează a fi respins.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca inadmisibilă, respingând recursul recurentei - reclamante, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 336 din 6 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa atacată şi rejudecând,

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 336 din 6 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.