Retrocession of religious property: tardiness of supplemental claim and evidentiary failure to prove abusive state takeover.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.10.2015 sub nr. x/2015, iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal iar apoi, ca efect al declinării competenţei, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi", în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 3503/24.08.2015 emise de pârât.

Reclamanta a depus la termenul din data de 22.06.2016, în faţa curţii de apel, cerere completatoare, prin care a solicitat şi constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 1031 mp şi construcţie, situat în Bucureşti, Calea x, şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, retrimiterea dosarului către pârât, în vederea reanalizării acestuia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 389 din 8 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia tardivităţii cererii completatoare.

A fost respinsă cererea completatoare, ca tardiv formulată.

A fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta Parohia Sfantul Gheorghe Vechi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Cu privire la excepţia tardivităţii cererii completatoare, s-a susţinut că aceasta a fost depusă legal, la primul termen la care părţile erau legal citate în faţa instanţei competente din punct de vedere material.

De asemenea, s-a arătat că excepţia tardivităţii este o excepţie relativă, în raport de dispoziţiile art. 246 din C. proc. civ., partea adversă putând ratifica depăşirea termenului.

Cum intimata a invocat excepţia la al patrulea termen de la modificarea cererii, au fost încălţate dispoziţiile art. 247 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că procesul-verbal nr. x/1940 nu a fost semnat de reprezentantul parohiei, astfel că nu se află în posesia recurentei - reclamante, iar, mai mult, la dosarul administrativ se află depus în copie certificată, permisă de dispoziţiile pct. 14 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 94/2000.

În aceste condiţii, s-a arătat că instanţa de fond trebuia să dispună trimiterea dosarului către pârâtă spre reanalizare.

Referitor la istoricul de rol fiscal, s-a arătat că au fost întreprinse demersuri de Arhiepiscopia Bucureştilor, solicitarea pârâtei nefiind adresată reclamantei, pe de o parte, iar pe de altă parte, că nu se poate imputa recurentei - reclamante refuzul DITL Sector 3 de a emite istoricul de rol fiscal.

În condiţiile în care pârâta Comisia specială de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase din România nu a analizat în fapt şi în drept solicitarea, s-a apreciat că se impune, ţinându-se cont şi de aspectele invocate în cererea completatoare, obligarea pârâtei la reanalizarea cererii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 3503/24.08.2015 cu consecinţa constatării dreptului de proprietate asupra imobilului, restituirii în natură a imobilului, iar în subsidiar, trimiterea dosarului pârâtei în vederea reanalizării.

In subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

In drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.,

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează strict în ipoteza cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut intimata - pârâtă că prima instanţă a soluţionat corect excepţia tardivităţii completării acţiunii, întrucât a fost depăşit momentul primului termen de judecată, iar potrivit art. 204 alin. (3) din C. proc. civ., posibilitatea modificării acţiunii este condiţionată de acordul pârţilor.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanţa a analizat exhaustiv şi a aplicat corect condiţiile O.U.G. nr. 94/2000, recurenta reclamantă nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat şi nici dovada preluării abuzive a imobilului de la reclamantă de către statul român în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

S-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentei acţiuni îl constituie contestaţia formulată de reclamanta Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi" împotriva Deciziei nr. 3503/24.08.2015 emise de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România,

Prin Decizia nr. 3503/24.08.2015 emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului, construcţie şi teren în suprafaţă de 1031 mp, situat în Bucureşti, Calea x, cerere formulată de reclamanta Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi".

S-a reţinut prin actul administrativ contestat, că prin adresa nr. x/16.03.2015 Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat reclamantei, în vederea finalizării procedurii administrative, să depună la dosar următoarele date şi documente:

1. copia legalizată a Procesului-verbal din dosarul nr. x/1940 emis de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti, privind imobilul situat în Bucureşti, Calea x; copia legalizată a cărţii funciare provizorii (părţile I, II şi III) şi a planului anexă la aceasta;

2. istoric de arteră şi de număr poştal începând cu anul 1941;

3. istoric de rol fiscal;

4. acte care să facă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Având în vedere împrejurarea că solicitanta nu a transmis niciun răspuns la adresa menţionată, cererea de retrocedare a fost respinsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Potrivit art. 1 alin. (9) teza finală din acest act normativ, actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.

De asemenea, conform Normelor de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, pct. 13 şi 14 corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate); d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale. De asemenea, se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate şi la calitatea de cult religios îndreptăţit la retrocedare.

Inalta Curte, analizând motivele de recurs, reţine cu privire la soluţia dată asupra cererii de completare a acţiunii, că soluţia primei instanţe este rezultatul unei corecte interpretări a dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii, (1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

În acord cu soluţia primei instanţe, se reţine că în această ipoteză, raportat la specificul speţei, primul termen de judecată avut în vedere de legiuitor, este primul termen în faţa primei instanţe învestite, chiar dacă aceasta şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei.

In acest sens, apreciază Înalta Curte că principiului soluţionării cu celeritate al cauzelor consacrat de art. 6 din C. proc. civ., element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, nu permite modificarea cererii de chemare în judecată după stabilirea instanţei competente, în condiţiile în care în C. proc. civ. este reglementată expres procedura prealabilă a verificării şi a regularizării cererii de chemare în judecată, reclamantul având timp suficient pentru modificarea cererii de chemare în judecată şi pentru propunerea de dovezi.

Astfel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558/2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. a reţinut că, întrucât drepturile procesuale recunoscute de lege părţilor au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, stabilirea de către legiuitor a unor limite prin intermediul textelor de lege criticate nu aduce nicio îngrădire drepturilor în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării lor în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.

Cu privire la caracterul relativ al excepţiei, invocat de recurentă, constată Înalta Curte că, împrejurarea că modificarea cererii de judecată formulate ulterior primului termen de judecată, este condiţionată de acceptul celorlalte părţi, nu-i conferă un astfel de caracter, formularea alin. (3) al art. 204 din C. proc. civ., fiind neechivocă - doar prin acordul expres al tuturor părţilor - nestabilind un termen limită de exprimare a acestui acord.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că recurenta- reclamantă, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocă nelegalitatea Deciziei nr. 3503/24.08.2015, apreciind că autoritatea pârâtă a nesocotit dispoziţiile pct. 14 din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, care prevăd posibilitatea depunerii actelor în copii certificate, cu referire la procesul-verbal nr. x/1940.

In condiţiile în care, decizia atacată nu priveşte fondul pretenţiei reclamantei cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului şi împrejurarea preluării abuzive în perioada de referinţă, Înalta Curte constată că analiza actului atacat se realizează prin prisma verificării refuzului nejustificat explicit de rezolvare a cererii şi a excesului de putere.

In aceste repere, soluţia primei instanţe este ferită de critici, curtea de apel realizând o corectă aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) şi alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, anterior redate. Aşa cum s-a arătat în expunerea situaţiei de fapt, conform acestor dispoziţii autoritatea pârâtă a solicitat completarea dosarului în sensul depunerii procesului-verbal nr. x/1940 şi a certificatului de carte funciară, în copie legalizată, istoricului de arteră şi de număr poştal începând cu anul 1941, istoricul de rol fiscal şi acte care să facă dovada preluării abuzive a imobilului.

Or recurenta - reclamantă nu neagă împrejurarea că nu s-a conformat acestei obligaţii, în fapt, că nu a făcut dovada cu înscrisuri că sunt îndeplinite condiţiile restituirii imobilului prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, ci invocă împrejurarea că procesul-verbal putea fi depus şi în copie certificată, precum şi faptul că nu a fost în măsură să obţină informaţiile solicitate.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că intimata - pârâtă a iniţiat ea însăşi demersuri în vederea obţinerii situaţiei juridice a imobilului, în timp ce reclamanta a solicitat aceste probe ulterior emiterii deciziei atacate şi chiar formulării acţiunii în instanţă.

Reţine Înalta Curte că cerinţa din Adresa nr. x/16.03.2015 a Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, trebuie îndeplinită în integralitate, nefiind suficientă depunerea doar a unora dintre înscrisuri.

Totodată, instanţa observă că nu s-a depus niciun înscris în dovedirea preluării abuzive a imobilului de la reclamantă de către statul român în perioada de referinţă a legii, cu atât mai mult, cu cât prin procesul-verbal nr. x din data de 10 octombrie 1940, redactat de judecătorul delegat cu întocmirea lucrărilor de înfiinţare a cărţilor funciare, a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului al Ministerului Educaţiei Naţionale, ca efect al posesiunii de minim 30 de ani.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Parohia Sfântul Gheorghe Vechi împotriva sentinţei civile nr. 389 din 8 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.