Whether constitutional equality mandates including judicially awarded wage increases in the maximum salary baseline for public prosecutors

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, în sensul de a aloca sumele necesare, iar Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, la plata, care să includă cumulat:

- drepturile reprezentând creşterile salariale aferente unei valori de referinţă de 405 RON, începând cu luna septembrie 2014 până la data recunoaşterii acestor drepturi prin ordinele Procurorului General nr. 2536/2016 şi nr. 332/2017, actualizată în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, urmând a se ţine cont de numirile în funcţie de conducere, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie avute.

- dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiunii până la plata efectivă a sumelor cuvenite având în vedere şi Decizia nr. 21/22.06.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor noţiuni de drept.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 505 din 9 februarie2018, a respins excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale, excepţia inadmisibilităţii, excepţia prescripţiei şi excepţia rămânerii fără obiect ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale, a respins acest capăt de cerere împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un ordin prin care să plătească reclamantului o indemnizaţie brută lunară luând în calcul o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 9.04.2015-1.10.2016, a obligat pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti să plătească reclamantului diferenţele salariale dintre venitul calculat conform valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv încasat, diferenţe ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, calculate de la data scadenţei fiecărui venit până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cât şi reclamantul A. au declarat recurs.

I. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie critică sentinţa instanţei de fond pentru depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Soluţia instanţei de fond echivalează cu modificarea legilor de salarizare, fiind evident că, în lipsa unei dispoziţii legale, legiuitorul nu a înţeles să reglementeze salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea consacrată prin sentinţa recurată. Este încălcat astfel principiul separaţiei puterilor în stat, atributul legiferării aparţinând, potrivit Constituţiei, puterii legislative, iar autoritatea judecătorească fiind chemată să aplice legile în vigoare, iar nu să creeze norme legale noi prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluţii legislative viitoare, care să satisfacă noile pretenţii salariale ale personalului bugetar.

Un alt motiv de nelegalitate a sentinţei atacate este încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, la nivelul Ministerului Public au fost emise acte administrative de salarizare prin care, începând cu data de 1 august 2016, diferitele categorii profesionale au beneficiat de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18% - acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public.

Ulterior, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Pentru a se decide astfel, s-au avut în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2016 ale Preşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a O stabilit ca, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii şi magistraţii asistenţi menţionaţi în anexa la ordin să fie salarizaţi la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instanţei supreme, pentru aceeaşi funcţie, grad, vechime în muncă şi în funcţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Aceste două ordine au avut la bază creşterile salariale acordate prin sentinţa civilă nr. 4332/23.09.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2010.

Instanţa de fond a extins în mod nelegal efectele deciziei Curţii Constituţionale la perioada anterioară pronunţării acesteia, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată, mai sus citate, aceasta nu poate produce alte efecte decât cele prevăzute de lege şi de la data prevăzută de lege, respectiv publicarea în Monitorul Oficial.

II. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin recursul formulat, arată că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a înlăturat argumentele cu privire la netemeinicia pretenţiilor deduse judecăţii învederate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, în primă instanţă, sens în care reiterează excepţia.

Având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost adoptată pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, rezultă că, din punct de vedere temporal, acest act normativ are o activitate limitată în timp - 1 ianuarie 2015 - l decembrie 2015, astfel că momentul iniţial al aplicării acesteia a fost l ianuarie 201 5,

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art, 1 alin. (1) şi (2), s-a menţinut la acelaşi nivel şi în anul 2015."

În consecinţă, intenţia legiuitorului, prin introducerea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, a fost aceea de a elimina diferenţele salariale dintre persoane care fac parte din aceeaşi categorie socioprofesională care ocupă aceeaşi funcţie, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, diferenţe rezultând din trecerea într-o nouă tranşă de vechime în funcţie/în muncă după data de 01.01.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010. situaţii în care indemnizaţia de încadrare este mai mică decât a persoanelor care au trecut în aceleaşi tranşe, anterior datei 01.01.2011, nu acordarea unor sporuri sau majorări (inclusiv majorări ale valorii de referinţă sectoriale).

În consecinţă, stabilirea drepturilor salariate ale reclamantului-intimat prin raportare la un maxim aflat în plată care să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive şi în cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică (inclusiv prin includerea majorărilor salariale de 18% sau valoare de referinţă sectorială), se face în baza dispoziţiilor menţionate din O.U.G. nr. 57/2015, nu ale celor din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

III. Reclamantul A., prin motivele de recurs formulate, arată că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond în mod judicios a stabilit că la calcularea salariilor ce se cuvin magistraţilor să fie avută în vedere o valoare de referinţă la care să fie adăugate şi indexările de 2%, 5% şi 11%, însă perioada pentru care trebuie acordate aceste drepturi este mult mai extinsă, respectiv pe o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Drepturile salariale sunt drepturi de creanţă şi au un termen de prescripţie extinctivă de 3 ani. întrucât, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie existau procurori care beneficiau de aceste drepturi salariale anterior anului 2014, pentru egalitate de drepturi, veniturile salariale trebuiau să fie identice.

Or, prin recunoaşterea acestor drepturi începând cu anul 2007, doar o parte din colegi au beneficiat de ele, aplicarea lor fiind condiţionată de existenţa unor hotărâri judecătoreşti. Paradoxul a continuat, deoarece odată cu ieşirea la pensie o parte din colegi au solicitat şi obţinut recunoaşterea acestor majorări la stabilirea ultimului venit lunar, în funcţie de care se calcula cuantumul pensiei.

Toate aceste inechităţi, au creat o situaţie favorabilă unora dintre colegi, cu toate că au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii şi aveau aceleaşi responsabilităţi.

Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalitătii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare,

Instituirea unor diferenţe poate să fie justificată, numai pentru cazuri concrete şi bine stabilite.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale, Înalta Curte constată că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Pe de altă parte, conform art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Din corelarea celor două texte de lege rezultă că secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel sunt competente să soluţioneze, în fond, şi litigiile privind refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Astfel fiind, în baza textelor de lege menţionate, Înalta Curte va respinge excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 şi a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Prin această lege a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:,,(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii si autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie grad treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege, conform art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Dispoziţiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraţilor si personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016.

Potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:,,(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii

(3) În aplicarea alin. (1) şi (2), la stabilirea salariului de bază indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se ia in calcul suma compensatorie aferentei titlului ştiinţific de doctor inclusă in acesta, doar dacă persoana deţine titlul ştiinţific de doctor.

(4) În aplicarea alin. (1) şi (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim aferent funcţiei, grad/treaptă, gradaţie, vechime in funcţie/specialitate clin cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490 2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi drepturile băneşti incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 clin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidenţa celor două acte normative."

În baza acestor acte normative, magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care primesc indemnizaţiile de încadrare mai mici decât cea stabilită la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, vor fi salarizaţi la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reţinut că prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (in temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, in timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea in vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum şi alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Aşadar, Curtea a constatat că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat în sensul că. pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284,2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

În raport de aceste considerente, salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamanţi trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 505 din 09 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.