Suspendation of fiscal contestation pending criminal investigation requires decisive impact on tax liability under Law No. 207/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat anularea deciziei nr. 3761/20.10.2017 de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 32/2018 din 22 februarie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că dispoziţiile art. 277 din Legea nr. 207/2015 sunt deosebit de clare atunci când reclamă că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative să fie motivată atât în fapt cât şi în drept, indicarea textului legal ce reglementează cazul concret de suspendare neîntrunind exigenţele legale ale textului normativ.

Recurenta mai arată că deşi sesizarea organelor de cercetare penală a avut loc în luna iunie a anului 2017, la momentul dezbaterilor pe fondul prezentei cauze, trecuse, un termen apreciabil în care, în mod normal ar fi trebuit administrate probe în dosarul penal.

Celeritatea procedurilor impune organului fiscal adoptarea unui comportament care să pună în balanţă, pe de o parte, interesul public, al statului în recuperarea creanţelor fiscale, iar pe de altă parte dreptul contribuabilului de a-i fi analizată contestaţia într-un termen rezonabil de natură a nu îi afecta activitatea.

Cu toate acestea, recurenta precizează că până la acest moment nu a fost chemată la audieri, act procesual de bază al urmăririi penale, fără de care, cu excepţia unei împiedicări absolute şi obiective, cercetarea penală nu poate continua, prin administrarea de alte mijloace probatorii, cum ar fi o expertiză contabilă.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că sesizarea penală formulată de intimată s-ar afla în lucru la organul de cercetare penală, nu se poate afirma că s-ar fi respectat criteriul proporţionalităţii între interesul public pe care autoritatea emitentă este chemată să-l ocrotească şi interesul privat.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău - Inspecţie Fiscală, ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate la S.C. A. S.R.L., au stabilit în sarcina recurentei prin Decizia de impunere nr. x/25.05.2017, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.05.2017, obligaţii fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit şi TVA în cuantum de 3.149.428 RON.

Împotriva actelor fiscale, recurenta a formulat, pe cale administrativă, contestaţia înregistrată la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău sub nr. A-SLP 1849 din 27.07.2017.

Prin Decizia nr. 3761/20.10.2017 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea contestaţiei şi a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei deoarece au fost sesizate organele de cercetare penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1it. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Organul de soluţionare a contestaţiilor a reţinut că A.J.F.P. Bacău a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău o sesizare penală în care se precizează că S.C. A. S.R.L. are un comportament de firmă ce participă la realizarea de operaţiuni comerciale de tip "suveică" sau "carusel", operaţiunile neavând loc în realitate, având ca scop diminuarea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, aspecte ce justifică aprecierea că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. În sesizarea penală s-a menţionat că în ceea ce priveşte achiziţiile de bunuri efectuate de societate se conturează caracterul fals şi fictiv al întocmirii şi declarării facturilor înregistrate ca intrări, emise de partenerii S.C. A. S.R.L. cu scopul de a participa la tranzacţii fictive în lanţ şi crearea de circuite economice disimulate pe întocmirea de documente fiscale fictive. S-a mai precizat, de asemenea, existenţa suspiciunilor că facturile emise de furnizori nu sunt decât documente întocmite şi introduse în circuitul economic în mod arbitrar, fără a avea o bază reală şi legală. Totodată, organele de inspecţie fiscală au arătat că nu au putut determina provenienţa reală a bunurilor, iar furnizorii nu au o provenienţă reconstituibilă pentru bunurile livrate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat, în raport de conţinutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală dar şi de cele rezultate din raportul de inspecţie fiscală că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia: " (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

În cauza de faţă, pârâta nu a justificat condiţionalitatea ca infracţiunea sesizată organelor de cercetare penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte apreciază că simpla sesizare a organelor de cercetare penală, în vederea constatării existenţei vreunei infracţiunii, nu justifică măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale.

Prevederile art. 277 din Legea nr. 207/2015, pot constitui temei al suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale, însă nu este suficient ca organul fiscal să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existenţa faptei, identitatea şi vinovăţia autorului să constituie în sine un temei pentru continuarea procedurii administrative, acesta fiind înţelesul noţiunii de "înrâurire hotărâtoare" asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Organele de cercetare penală nu pot înlocui analiza pe care trebuie să o efectueze organul fiscal învestit cu soluţionarea contestaţiei, care este pe deplin competent a verifica situaţia de fapt fiscală şi aspectele relevante în cauză.

Înalta Curte nu reţine ca fiind întemeiat argumentul în sensul că doar organele de cercetare penală ar avea posibilitatea de a stabili realitatea operaţiunilor derulate de reclamantă întrucât o astfel de interpretare ar conduce la concluzia eronată în sensul că organele fiscale învestite cu soluţionarea contestaţiilor nu ar putea stabili natura operaţiunilor economice în condiţiile în care există suficiente elemente în acest sens, iar pârâta avea posibilitate de a analiza răspunderea fiscală a recurentei-reclamante care poate fi antrenată chiar şi dacă fapta nu constituie în acelaşi timp infracţiune.

Pârâta are deplină competenţă în a-şi exercita dreptul de apreciere, în virtutea prevederilor art. 6 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia:

"(1) Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii".

De asemenea, art. 7 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că:

"Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte".

De altfel, până la data pronunţării soluţiei în prezentul dosar, pârâta nu a depus nici o dovadă a modului de finalizare a sesizării penale, a stadiului în care se află dosarul penal, de la data sesizării trecând un interval de timp considerabil.

Deci, în tot acest timp nu există nici un element din care să se deducă modul de soluţionare al plângerii penale, situaţie ce conduce la concluzia că nicidecum nu este suficientă o simplă formulare a unei sesizări penale ca premisă a suspendării de plano a soluţionării contestaţiei, încălcându-se astfel accesul la justiţie al reclamantei, cu nerespectarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nici principiul de drept potrivit căruia "penalul ţine în loc civilul", nu este reţinut în speţă, incidenţa acestuia fiind prevăzută de legiuitor doar în situaţia în care are loc o judecată în faţa instanţei civile.

Procedura de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere, este una administrativ-jurisdicţională, care putea fi finalizată cu soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamantă.

În funcţie de soluţionarea demersurilor în plan penal, legislaţia în materie prevede remedii pe care pârâta le are în continuare la îndemână, cum ar fi constituirea de parte civilă într-un potenţial proces penal pentru recuperarea daunelor produse de către reclamantă prin comiterea unei fapte de natură penală cauzatoare de prejudicii, astfel că dreptul reclamantei la rezolvarea contestaţiei, în sensul respectării garanţiilor dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, regăsit în cuprinsul art. 6 CEDO, nu poate fi îngrădit, constituind o chestiune fundamentală în economia convenţiei şi a prevederilor Constituţionale, respectiv a celor regăsite in cuprinsul art. 21 din Legea fundamentală.

Prin soluţionarea contestaţiei fiscale anterior finalizării procesului penal nu se ignoră cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, iar art. 277 din Legea nr. 207/2015 nu prevede obligaţia organelor fiscale să suspende soluţionarea contestaţiei cu care au fost învestite şi în a căror competenţă intră, textul având caracter dispozitiv, iar pe cale de consecinţă, suspendarea soluţionării contestaţiei nu este obligatorie, ci este facultativă.

Prin urmare, se impune a analiza legalitatea actelor de control din perspectiva criticilor formulate de reclamantă pe calea contestaţiei administrative, fără ca soluţionarea acesteia să depindă de rezultatul anchetei penale care va statua dacă respectivele fapte îmbracă sau nu conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind fondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată, va admite acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, va anula decizia nr. 3761/20.10.2017 emisă de pârâtă şi, totodată, va obligă pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 32/2018 din 22 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.

Anulează decizia nr. 3761/20.10.2017 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală privind suspendarea soluţionării contestaţiei administrative şi obligă pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.