Supreme Court dismisses Ministry of Justice appeal, upholding lower court ruling that a public sector employee is entitled to the maximum salary level for identical duties.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal filed by the Ministry of Justice, thereby upholding the lower court’s final judgment that partially annulled a specific salary administration order and obligated the state to recalculate and pay the claimant’s salary differential. The dispute concerned a judge’s claim for back-pay, arguing that a sectoral reference value of 405 RON, plus a 10% increase under Law No. 293/2015, should have applied retroactively from April 2015, whereas the Ministry contended the standard salary freeze for public sector employees applied and the higher reference value only became effective in October 2016. The court ruled in favor of the claimant based on a joint analysis of the Supreme Court’s Decision No. 23/2016 and the Constitutional Court’s Decision No. 794/2016, which interpreted Article 1 of O.U.G. No. 83/2014 and O.U.G. No. 57/2015 to require that public employees performing identical duties receive the maximum salary level established in their institution, mandating that judicial interpretations raising salaries be included in the calculation baseline and cannot be excluded by subsequent administrative orders.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 521 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Supreme Court dismisses Ministry of Justice appeal, upholding lower court ruling that a public sector employee is entitled to the maximum salary level for identical duties: The dispute concerned a judge’s claim for back-pay, arguing that a sectoral reference value of 405 RON, plus a 10% increase under Law No. 293/2015, should have applied retroactively from April 2015, whereas the Ministry contended the standard salary freeze for public sector employees applied and the higher reference value only became effective in October 2016. The court ruled in favor of the claimant based on a joint analysis of the Supreme Court’s Decision No. 23/2016 and the Constitutional Court’s Decision No. 794/2016, which interpreted Article 1 of O.U.G. No. 83/2014 and O.U.G. No. 57/2015 to require that public employees performing identical duties receive the maximum salary level established in their institution, mandating that judicial interpretations raising salaries be included in the calculation baseline and cannot be excluded by subsequent administrative orders.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive for dismissing the appeal and upholding the lower court's decision.
Procedural rule governing the handling of the appeal and the final judgment on the merits.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamantul A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bacău, a solicitat anularea parţială a ordinului de salarizare comun nr. 1476 - C din 24.05.2017, obligarea pârâtului să emită un nou ordin de salarizare pentru reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, precum şi obligarea pârâtului la plata/punerea la dispoziţia ordonatorilor secundari de credite a diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4808 din 7 decembrie 2017, a respins excepţiile prescripţiei şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat în parte ordinul nr. 1476/C/24.05.2017, în ceea ce priveşte pe reclamant, a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 445,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 şi să ia măsurile ce se impun pentru a asigura plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) cpct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată ca la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 si mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.
Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (11)-(14) din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. în soluţionarea excepţiei, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepţia art. 3 alin. (11)-(13) din O.U.G. nr. 57/2015 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă şi drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fiind respinse celelalte aspecte, după cum am arătat.
Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."
Ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunara, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariate aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară,
În consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plata, se poate observa că reclamantul nu are nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.
Prin urmare, începând cu luna februarie 2017, reclamantul a primit indemnizaţia majorată cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice prevede:
"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…) (51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." [s.n.].
Prin decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 899 din 9 noiembrie 2016, instanţa supremă a dispus că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice." [s.n.]. Or, art. 521 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.".
Ulterior, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare:
"(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".
Această ordonanţă de urgenţă a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 434/9 iunie 2016, fiind introdus în textul O.U.G. nr. 57/2015, printre altele, art. 31 alin. (1), cu următorul conţinut:
"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".
Prin decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.
Analizând coroborat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a României, rezultă că "nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art. 1 alin. (1) şi (2), s-a menţinut la acelaşi nivel şi în anul 2015" (decizia ÎCCJ nr. 23/2016), cu menţiunea că "trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010" (decizia CCR nr. 794/2016), înlăturarea efectului favorabil al hotărârilor judecătoreşti fiind neconstituţională.
Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4808 din 07 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.