Motion for annulment admitted; prior cassation decision partially annulled, case reopened for review of omitted substantive-law ground.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea certificatului care să ateste calitatea de persoană calificată prevăzută la art. 766 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanataţii, asa cum a fost modificata si republicata, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei şi la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 100.000 euro.

1.2 Soluţiile pronunţate:

Prin sentinţa civilă nr. 131 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, şi a recunoscut reclamantei calitatea de persoană calificată în sensul dispoziţiilor art. 766 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, a obligat pârâta să emită certificatul care să ateste reclamantei calitatea de persoană calificată în sensul dispoziţiilor art. 766 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, a respins celelalte capete de cerere ca nefondate şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 131 din 17 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Prin Decizia nr. 6036 din 28 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, ca nefondate.

Totodată, a respins cererea recurentei - reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.3. Contestaţia în anulare:

Împotriva Deciziei nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 mai 2020, sub nr. x/2020.

Recurenta reclamantă A. şi-a întemeiat contestaţia în anulare împotriva deciziei de mai sus, invocând prevederile art. 503 (2) pct. 3 C. proc. civ. cu aplicarea art. 506 C. proc. civ.

Concret, s-a motivat că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în cererea sa de recurs. A susţinut că prin recursul promovat a invocat drept motive de casare reglementările stabilite de legiuitor prin art. 488 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., însă instanţa de recurs le-a cercetat doar pe primele două, fără a analiza motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contestatoarea susţine că prin motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe parcursul a nouă pagini a relatat pe larg, normele de drept material care au fost total nesocotite de către instanţa de fond, or instanţa de recurs s-a limitat strict numai la două din motivele de recurs promovate fără a mai supune cenzurii sentinţa pe aspectul nerespectării de către aceasta a normelor de drept material încălcate.

Precizează că la acest motiv de casare a arătat şi a citat normele încălcate, respectiv articolul 24 din Leg. 554/2004, Directiva Europeană 2001/83/EC, art. 3, alin. (1), (2) şi 3 din Codul muncii fiind privată de peste cinci ani de dreptul la muncă, urmare a refuzului de a i se elibera certificatul, art. 41 din Constituţie care garantează dreptul la muncă, art. 45 din Constituţie care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, art. 15 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind libertatea de alegere a ocupaţiei şi a dreptului la muncă, art. 1 din Leg. 554 care se referă expres la dreptul persoanei de a putea să-şi recupereze paguba cauzată de refuzul autorităţii de a emite un act administrativ.

Cu privire la dreptul de a recupera prejudiciul înregistrat ca efect al refuzului autorităţii de a emite actul arată că a adus dovezi în faţa instanţei de recurs care atestau fără dubiu că partea, prin îngrădirea dreptului la muncă a înregistrat un prejudiciu deosebit şi că a fost supusă unei situaţii de stres pe parcursul anilor datorită excesului de putere manifestat de intimată.

Toate aceste motive care erau abordate pe larg, distinct prin motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu au fost analizate de instanţa de recurs.

În opinia contestatoarei, motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţie se circumscriu riguros normelor procedurale prevăzute de art. 503 alin(l) pct. 3 C. proc. civ.,care au caracter imperativ şi, în acest context, nerespectarea de către instanţa de recurs a acestor dispoziţii justifică admiterea contestaţiei.

1.4. Apărările formulate în cauză:

Intimata pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

În opinia sa, instanţa de recurs s-a pronunţat expres asupra motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., la fila x din decizia civilă nr. 6036/26.11.2019 reţinându-se că:

"Este important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument";

Astfel, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare.

În cazul în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, neputându-se confunda argumentele cu motivele de recurs, fiind suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentei.

Or, în speţă, instanţa de recurs a răspuns criticilor recurentei, apreciind ca nefondate susţinerile acesteia referitoare la greşita aplicare a unor prevederi legale, la imposibilitatea fixării în sarcina unei instituţii publice a unor obligaţii suplimentare decât cele stabilite de legiuitor prin norme de competenţă expres şi limitativ prevăzute, considerând că, în mod corect prima instanţă a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale pentru daune morale în cuantum de 100 000 euro, întrucât aceste pretenţii deduse judecăţii nu au fost dovedite.

Prin urmare, faţă de considerentele mai sus expuse, nu se poate aprecia că sunt incidente condiţiile de admisibilitate cerute imperativ de legiuitor, sens în care făcând aplicarea dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., solicită respingerea contestaţiei în anulare.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivele de contestaţie invocate se circumscriu cazurilor de nulitate a hotărârii prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Este de principiu că admisibilitatea contestaţiei în anulare derogă din omisiunea instanţei de recurs de a cerceta un motiv de casare, care să poată fi încadrat efectiv în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, din verificarea recursului declarat de reclamantă în prezenta cauză, se poate observa că motivele sale de recurs au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., iar în privinţa motivului de casare constând în aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, recurenta a menţionat o motivare amplă aşa cum rezultă din considerentele aflate la dosarul de recurs.

Pe lângă textele de lege a căror interpretare greşită o invocă, recurenta face referire în justificarea motivului său de recurs şi la probatoriile ce atestă în opinia sa o atare încălcare.

Din analiza deciziei atacate prin prezenta contestaţie, se constată că instanţa a analizat doar criticile invocate în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., omitând să cerceteze ultimul motiv de casare.

Mai mult, în considerentele deciziei de recurs s-a reţinut "în calea de atac a recursului, recurenta nu critică pe fond respingerea acestui capăt de cerere, nu arată că administrase la fond probe în susţinerea pretenţiilor sale şi nici nu solicită administrarea de probe în recurs."

Însă, o asemenea ipoteză nu poate fi reţinută în condiţiile în care din conţinutul declaraţiei de recurs rezultă că a fost criticată soluţia privind respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 100.000 euro şi în plus, recurenta a invocat şi o serie de critici referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a unor norme de drept material expuse pe larg în recursul său.

Toate acestea nu au fost analizate de instanţa de recurs, ceea ce face ca prezenta contestaţie să fie admisibilă în condiţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia în anulare şi, în temeiul disp. art. 508 C. proc. civ. va dispune anularea parţială a deciziei contestate, urmând a se relua dezbaterile pentru soluţionarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce nu a făcut obiectul cercetării în recurs.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Anulează parţial Decizia nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Stabileşte termen la data de 11 februarie 2021, pentru soluţionarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.