Disciplinary jurisdiction of insolvency practitioners' union to review procedural misconduct and bad faith in insolvency proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Petoti S.R.L. a chemat în judecată pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 12/II.3 din data de 06.12.2014, înregistrate la UNPIR sub nr. x/17.12.2014, dispusă de Consiliul Naţional de Conducere al UNPIR în dosarul nr. x/2013, decizie comunicată la data de 17.07.2017, prin care CNC a dispus respingerea contestaţiei sale formulată împotriva Deciziei nr. 23/10.01.2014 emisă de Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR

- anularea Deciziei nr. 23/10.01.2014, înregistrate la UNPIR sub nr. x/14.01.2014, dispusa de Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. x/2013 prin care a fost respinsă plângerea formulată de aceasta împotriva practicianului în insolvenţă A., în calitate de asociat coordonator al B. şi împotriva B.

- suspendarea din profesie a practicianului în insolvenţă A., în calitate de asociat coordonator al B.

- suspendarea B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1829 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins capătul de cerere privitor la sancţionarea pârâtei B., ca inadmisibil;

- a respins acţiunea, în rest, formulată de reclamanta S.C. Petoti S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Consiliul Naţional de Conducere al UNPIR, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR, ca neîntemeiată;

- a obligat reclamanta să plătească pârâtelor B. şi A. suma de 6837,91 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1829 din 17 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Petoti S.R.L. a formulat recurs.

După reluarea situaţiei de fapt şi a considerentelor hotărârii recurate, se susţine că S.C. PETOTI S.R.L nu a solicitat instanţelor de disciplina ale UNPIR verificarea legalităţii operaţiunilor practicianului în insolvenţă, ci a solicitat acestora constatarea abaterilor disciplinare săvârşite de către practicianul în insolventa A., în calitate de asociat coordonator al B., administrator judiciar al S.C. C. S.R.L în perioada 10.01.2012-11.12.2012.

Se precizează că cererea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 3, alin. (3) din Regulamentul privind procedura disciplinara, Anexa 3 la Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolventa, care prevede că:

"(3) Constituie abatere disciplinară grava încălcare a dispoziţiilor O.U.G şi ale Statutului privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa ce prevăd expres o astfel de calificare.", iar in cuprinsul acesteia a arătat cu exactitate care sunt prevederile legale încălcate de către practicianul în insolventa.

Astfel, recurenta subliniază că nu a solicitat UNPIR înscrierea în tabelul de creanţe al S.C. C. S.R.L a creanţei neînregistrată, în mod eronat, de către practicianul în insolventa, nu a solicitat eliminarea din tabelul de creanţe al creditoarei D. S.A., ci a arătat acesteia prevederile legale încălcate de către practicianul in insolventa, abaterile săvârşite din culpă în exercitarea profesiei de practician în insolventa şi deciziile instanţelor de judecata, solicitând acestora sancţionarea practicianului in insolventa A. şi a B. pentru abaterile săvârşite, întrucât acestea au fost cenzurate şi de către judecătorul sindic.

Relevant însă pentru cauza, este faptul ca judecătorul sindic a constatat faptul că au existat probleme în activitatea practicianului în insolventa, cenzurând o parte din acţiunile acestuia. Aceasta activitate în mod evident a creat o situaţie mai grea societăţii recurente, motiv pentru care s-a considerat a fi în drept să solicite sancţionarea acestui practician în insolventa.

În speţa, recurenta S.C. PETOTI S.R.L aminteşte că a invocat în cuprinsul acţiunii o serie de fapte exercitate de practicianul in insolventa, în mod cert aducătoare de prejudicii, însă judecătorul fondului a înţeles greşit aceasta chestiune, considerând că atât timp cât acestea s-au remediat ulterior nu mai pot constitui abateri disciplinare, deşi acestea priveau chestiuni importante, aducătoare de prejudicii atât material cât şi morale şi care au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

În continuare recurenta reia situaţia de fapt şi elementele concrete pe care le consideră abateri disciplinare şi care au fost menţionate pe larg în cererea de chemare în judecată:

1. Voturile creditorilor au fost viciate atâta timp cat D. S.A., îndepărtată din tabel prin Hotărârea nr. 985/20.09.2013 - ds.l9/99/2011*/al0, Curtea de Apel Iaşi a dispus "Modifica sentinţa. înlătura D. de pe tabelul preliminar." In apărarea sa, administratorul judiciar A. susţine faptul ca rapoartele sale de activitate si toate acţiunile dânsei au avut girul adunării creditorilor(viciate), acestea fiind aprobate de aceştia. Menţionează faptul ca D. S.A., înscris, în mod netemeinic si nelegal, în tabelul de creanţe al S.C. C. S.R.L de către administratorul judiciar, eliminat prin Decizia nr. 985/20.09.2013 de către Curtea de Apel Iaşi, a votat si a susţinut administratorul judiciar in cadrul tuturor adunărilor creditorilor, propunând o remuneraţie şi un onorariu de succes fabulos, cât şi în cadrul Adunării creditorilor din data de 24.10.2013, deşi fusese eliminat din Tabelul creditorilor din data de 20.09.2013.

2. Practicianul in insolventa a înscris tardiv, fără fundament legal creditoarea D. S.A. în tabelul de creanţe asupra averii S.C. C. S.R.L, fără a lasă judecătorul sindic să se pronunţe în legătura cu cererea de creanţa depusa de D. S.A mult peste termenul legal (termenul legal era 24.02.2012, iar cererea D. S.A. a fost depusa la 17.05.2012). Motivarea prezentata de practicianul in insolventa in cuprinsul întâmpinării la contestaţia formulata de către societatea debitoare S.C. C. S.R.L cu privire la înscrierea acesteia in tabelul de creanţe o reprezintă faptul ca D. S.A. nu a fost notificata, deşi aşa cum constata si Curtea de Apel Iaşi in cuprinsul Decizie nr. 985/20.03.2013, dispusa in dosarul nr. x l*/a 10, administratorul judiciar menţionează in raportul asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de insolventa nr. 1419/27.03.2012, publicat in BPI nr. 4799/03.04.2012, Notificarea privitul deschiderea procedurii generale a insolventei S.C. C. S.R.L. a fost transmisa creditorului D. cu adresa nr. x/05.03.2012 si mai mult "D. a comunicat faptul ca debitorul are închis contul", Prin urmare, concluzia este ca, aceasta s-a folosit de declaraţii in fals pentru a-si motiva şi susţine faptele.

3. La rubrica reprezentând creanţa S.C. PETOTI S.R.L din Tabelul de creanţe a S.C. C. S.R.L, practicianul în insolventa nu a motivat cauzele neînscrierii creanţei solicitate de către recurentă, făcând trimitere la un alt creditor înscris in tabelul de creanţe, respectiv "Nu a fost înregistrata creanţa declarata in valoare de 1.970.257,33 Iei pentru aceleaşi motive exprimate la poz. 4 - creanţe chirografare", iar niciuna dintre cele 2 (doua) instanţe de disciplina nu a analizat afirmaţiile din întâmpinarea formulata de către practicianul in insolventa cu privire la contestaţia recurentei.

4. Faptul ca printr-un abuz, motivat in fals de prevederile Legii nr. 10/1995 nu a înscris creanţa recurentei decât parţial in tabelul de creanţe al S.C. C. S.R.L, fapt ce a creat un prejudiciu major asupra societăţii. In loc sa analizeze corespunzător creanţa sau ca solicite de la debitor, lămuriri completatorii, în conformitate cu prevederile art. 66 si art. 67 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, administratorul judiciar a efectuat anchete cu privire la S.C. PETOTI S.R.L. In demersurile sale, practicianul in insolventa s-a folosit de poziţia de practician in insolventa, a formulat cerere la ITM Iaşi pentru a solicita sa i se comunice numărul de angajaţi ai societăţii, a solicitat istoricul contractelor de munca a doamnei ec. E., a trimis o adresa administratorul de bloc 251, de la sediul său social, sediu fără activitate, în ciuda faptului că, in toate adresele a fost stipulat faptul ca sediul procesual ales este in Iaşi, str. x, locaţie in care recurenta are punctul de lucru şi îşi desfăşoară efectiv activitatea. Toate demersurile întreprinse au font menţionate de practicianul in insolventa în raportul de activitate nr. 4509/12.10.2012 publicat in BP1 cu nr. 14916/25.10.2012, ceea ce denota ca îşi asumă acţiunile sale şi că nu i-a pasat în nici un moment că cele întreprinse depăşeau cu mult atribuţiile sale conferite de prevederile art. 20 din Legea 85/2006 si puteau provoca un prejudiciu.

5. Înscrierea creditorilor bancari care nu aveau garanţie din patrimoniul societăţii debitoare ca si creditori garantaţi, deşi in conformitate cu prevederile art. 3, alin. (13) din Legea nr. 85/2006 aceştia erau creditori chirografari.

6. Faptul că, în data 03.08.2012, prin raportul de activitate nr. x/03.08.2012, administratorul judiciar prin reprezentant, A. a susţinut afirmaţii mincinoase după denunţarea antecontractelor de vânzare cumpărare, referitoare la faptul ca debitorul S.C C. S.R.L a făcut dubla promisiune de vânzare pentru apartamentele de la etajul doi, atât societăţii S.C. PETOTI S.R.L, cat si altor persoane fizice. Susţine că a arătat acest fapt instanţelor de disciplina ale UNPIR tocmai pentru a demonstra reaua-credinţă de care a dat dovada practicianul in insolventa care, a denunţat antecontractele de vânzare-cumpărare nr. x/28.11.2011 si nr. y/09.01.2012, fără măcar a cunoaşte conţinutul acestora.

7. Atitudinea practicianului in insolventa, reaua-credinţa de care a dat dovada acesta, este demonstrată şi prin faptul că, la solicitarea de răspunsuri din partea recurentei, a răspuns de exemplu la solicitarea adresata în cuprinsul adresei nr. x/31.07.2012, deşi S.C. PETOTI S.R.L s-a adresat direct administratorului judiciar prin adresa nr. x/03.08.2012, adresa destinata S.C. C. S.R.L, adresa care de altfel conţine si informaţii eronate.

8. Faptul ca administratorului judiciar doamna ing. A. nu a răspuns la adresele S.C. PETOTI S.R.L în calitate de creditor şi preşedinte al Comitetului creditorilor la adresele nr. x/2012, nr. 67/16.08.2012, nr. 78/13.09.2012 cu toate că avea obligaţia de a convoca Comitetul creditorilor în termen de 5 zile in conformitate cu prevederile art. 49 din Legea 85/2006.

9. Denunţarea antecontractelor nr. x/28.11.2011 şi nr. y/09.01.2012 prin transmiterea Notificării de denunţare nr. x/02.08.2012 fără a avea la baza un fundament legal care sa stea la baza deciziei practicianului în insolventa, la cele şapte puncte care îi motivează decizia, la faptul ca aceste antecontracte fuseseră executate în totalitate şi se aflau în posesia recurentei conform proceselor-verbale de predare primire nr. x/14.12.2011 si nr. y/08.01.2012. În fapt, practicianul in insolventa a denunţat antecontractele menţionate în baza prevederilor art. 86, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, fără a avea in vedere si prevederile art. 86, alin. (1) şi cele ale art. 86, alin. (4) din aceeaşi lege.

10. Faptul ca practicianul în insolvenţă A., în calitate de asociat coordonator al B. a depăşit termenul în care era obligata sa anunţe Filiala UNPIR asupra aparentei stări de incompatibilitate, aşa cum o denumeşte aceasta - care era de 30 de zile. In nici un moment instanţele de disciplina ale UNPIR nu au avut in vedere calcularea termenului de la care începeau sa curgă cele 30 de zile şi care era data scadentei, în schimb s-au mulţumit să susţină faptul ca a fost anunţata filiala UNPIR, deşi prevederile art. 15, alin. (1), lit. i) din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa sunt: "Art. 15. - Membrii Uniunii au următoarele obligaţii: i) să comunice filialei Uniunii, în termen de 30 de zile, schimbările intervenite în legătură cu situaţiile de incompatibilitate, precum şi cele de natură să aducă modificări ah datelor înscrise în Tabloul UNPIR (...)"

Deşi in data de 24.08.2012 S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de înscriere la masa credală a averii debitorului S.C. F. S.R.L., iar practicianul în insolventa A., în calitate de asociat coordonator al B. avea obligaţia conform prevederilor art. 15, alin. (1), punctul i din Statut să comunice UNPIR "aparenta stare de incompatibilitate", aceasta a făcut-o abia la data de 15.11.2012, la 82 zile de la cererea formulata de C. S.R.L., adică la 52 zile după depăşirea termenului stabilit pentru comunicare în Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa. Contrar susţinerilor instanţei de fond, în toata aceasta perioadă, practicianul în insolventa a exercitat, în mod efectiv, activitatea de administrare a S.C. C. S.R.L., astfel încât nu pot fi reţinute argumentele expuse de instanţa de fond.

11. Modul în care practicianul în insolventa A., asociat coordonator al B. a reuşit sa motiveze neînscrierea S.C. C. S.R.L. în Tabelul creditorilor la debitoarea S.C. F., recurenta, în calitate de preşedinte al Comitetului creditorilor, punând la dispoziţia instanţelor de disciplina documente pentru a putea fi analizate declaraţiile mincinoase, faptul ca nu a notificat S.C. C. S.R.L. în termenul prevăzut de lege.

12. Faptul ca practicianul în insolventa a fost in conflict de interese, în perioada 10.01.2012-11.12.2012, fiind, în acelaşi timp, practician în insolventa atât al debitorului, cât şi al creditorului. În fapt, practicianul în insolventa A. a fost in acelaşi timp lichidator al S.C. F. S.R.L si administrator judiciar al S.C. C. S.R.L, iar situaţia dintre cele 2 (doua) societăţi era una litigioasa, reprezentanţii statutari ai celor 2 (doua) societăţi susţinând ca fiecare societate are de recuperat sume de bani de la cealaltă, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 11 din Codul de etica si deontologie profesionala.

După analiza în detaliu a celor 12 fapte apreciate ca fiind abateri disciplinare, recurenta consideră că argumentaţia instanţei de fond este una netemeinica, analiza făcută de judecătorul fondului faptelor deduse judecaţii fiind una superficiala, întrucât instanţa a concluzionat că administratorului judiciar al S.C. C. S.R.L, prin asociatul sau coordonator, doamna ing. A. a fost de buna credinţa, deşi înscrisurile administratorului judiciar depuse de recurentă dovedesc contrariul.

Astfel, instanţa de fond reţine, în motivarea deciziei de respingere a cererii formulate de către recurentă, faptul ca "(...) eventuala interpretare data normelor de drept de o maniera invalidata de judecătorul sindic nu echivalează cu încălcarea legislaţiei, câtă vreme practicianul a acţionat cu diligenta, in limitele competentei prevăzute de lege. Or, in condiţiile in care reclamanta nu a probat existenta unei hotărâri judecătoreşti ramase definitive, prin care, pe de-o parte sa se fi invalidat un act al paratei, iar pe de alta sa se retina reaua-credinţă a acesteia sau culpa grava (asimilabila relei-credinţe) nu poate fi reţinuta nerespectarea principiului profesional invocat. (...)" (pag. 7 din cuprinsul sentinţei nr. 1829/17.04.2018).

Aprecierea instanţei de fond nu este obiectiva, atâta timp cat, în virtutea prevederilor art. 15 din C. civ. "Niciun drept nu poale fi exercitat in scopul de vătăma sau păgubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinţe ".

Or, prin invocarea şi depunerea Hotărârii nr. 985/20.09.2013, hotărâre irevocabila, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2011, ataşată cererii de chemare în judecata care face obiectul prezentului dosar, recurenta susţine că a făcut dovada relei-credinţe a lichidatorului judiciar.

Apreciază că, raportat la prevederile art. 17, alin. (3) si alin. (4) din C. civ., care statuează ca:" (3) Fapta este săvârşită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acţionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.(4) Atunci când legea condiţionează efectele juridice ale unei fapte de săvârşirea sa din culpă, condiţia este îndeplinită şi dacă fapta a fost săvârşită cu intenţie. ", fapta B. este săvârşita cu intenţie, culpa fiind gravă.

Reaua-credinţă sau culpa gravă, cum o defineşte instanţa de fond este indubitabila, în condiţiile în care practicianul în insolventa susţine că nu a notificat creditoarea D. S.A., iar instanţa de judecata constată că aceasta a fost notificata la data de 06.03.2012.

Instanţa de fond susţine că nu este îndeajuns să ai o suma de recuperat de la debitorul aflat in insolventa sau să o soliciţi, aceasta trebuie sa fie si înscrisa in tabelul creditorilor. Recurenta precizează că este de acord cu aceasta concluzie, dar în susţinerile sale a invocat motivele frauduloase de care s-a folosit B. pentru a nu înscrie creanţa lui S.C. C. S.R.L. şi in antiteza de a înscrie creanţa lui D. S.A., ceea ce nu a fost avut în vedere.

Ceea ce consideră evident până în prezent, este faptul că în procedura insolventei, în perioada 10.01.2012-11.12.2013 din motive necunoscute, s-a purtat o lupta asiduă între administratorul judiciar şi asociaţii S.C. C. S.R.L., iar S.C. PETOTI S.R.L şi ceilalţi creditori reali ai societăţii debitoare, au fost victime colaterale. Astfel, susţine că părţile afectate de activitatea practicianului în insolvenţă au fost nevoite sa se judece timp de 6 ani pentru a dovedi că acesta nu si-a îndeplinit atribuţiunile, le-a îndeplinit cu întârziere, cu rea credinţa, acţiunile dânsei afectând atât creditorii cat si debitoarea deopotrivă. In aceasta procedura au fost pur si simplu anchetaţi, verificaţi, interogaţi, acuzaţi de fapte ilicite fără nicio baza obiectiva, de către administratorul judiciar.

Deşi instanţa de fond apreciază că acţiunile sau inacţiunile practicianului în insolventa pot fi cenzurate de către judecătorul sindic, recurenta arată totodată faptul că instanţele de disciplina ale UNPIR sunt singurele în măsura să analizeze atitudinea practicianului în insolventa, faptul ca în numeroase procese acesta aduce probe false şi ca niciodată nu a fost pedepsit pentru aceste lucruri, acestea fiind singurele instanţe care au competenta necesară să analizeze şi să constate abaterile săvârşite de practicienii în insolventa prin încălcarea Codul de etica si deontologie profesionala.

In aceste condiţii, solicită reanalizarea întregului material probatoriu dedus judecaţii, aprecierea în mod corect a faptelor pârâtelor, ce au provocat un prejudiciu societăţii, cu consecinţa admiterii recursului şi a casării sentinţei atacate, urmând a fi admisa acţiunea introductiva de instanţa, prin care solicita anularea actului administrativ Decizia nr. 12/11.3 din data de 06.12.2014, anularea actului administrativ Decizia nr. 23/10.01.2014, suspendarea din profesie a practicianului in insolventa A. şi suspendarea B..

1.4. Apărările formulate în cauză:

1.4.1 Intimaţii pârâţi B.. şi A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Sub un prim aspect au invocat nulitatea recursului în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că, în ipoteza în care cererea de recurs nu este semnată de către parte, mandatarul acesteia sau avocat, intervine sancţiunea procedurală a nulităţii.

Verificând cererea înregistrata la Curtea de Apel Bucureşti, partea precizează că, în cuprinsul acesteia, se menţionează că societatea recurenta este reprezentata legal prin administrator G. si avocat H.. In partea finala a memoriului de recurs (pag. 18) se menţionează: S.C. PETOTI S.R.L. prin adm. G. Av. H..

Cu toate acestea, partea susţine că cererea nu este semnata de dl avocat H., dar poarta stampila societăţii şi o semnătura care nu aparţine dlui G., întrucât în exerciţiul atribuţiilor specifice intimatei B., precum şi in alte cadrul altor litigii iniţiate de partea adversa a putut întâlni şi a luat act de caracterele semnăturii dlui G., care nu se regăsesc pe prezenta cerere de recurs.

În continuare, intimaţii susţin că cererea de recurs este nulă şi din perspectiva prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile avansate faţă de soluţia Curţii de Apel Bucureşti vizează netemeinicia hotărârii judecătoreşti şi nu cuprind elemente care sa permită încadrarea demersului juridic pe unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De altfel, la motivarea în drept a cererii, recurenta nici nu încadrează memoriul său pe unul dintre cazurile individualizate in art. 488 C. proc. civ., ci reia enumerarea unor dispoziţii legale din legi speciale preluate direct din conţinutul acţiunii introductive.

In consecinţă, nu sunt identificate in mod expres dispoziţii de drept substanţial care ar fi fost încălcate de Curtea de Apel Bucureşti la momentul pronunţării hotărârii şi nici nu cuprinde punctual argumentaţia pe care ar trebui sa se fundamenteze aprecierile contestatoarei din punct de vedere al prevederilor legale încălcate.

Asupra criticilor invocate în recurs, intimaţii susţin că demersul Petoti S.R.L. este nesusţinut, având un caracter subiectiv în condiţiile in care autorul prezintă în manieră personală, cauzele care l-au determinat să formuleze plângerea disciplinară, deşi înscrisurile prezentate, precum si hotărârile judecătoreşti invocate atesta o cu totul altă realitate juridică.

Mai susţine că pretinsele abateri disciplinare sesizate de S.C. Petoti S.R.L. reprezintă acte de procedură îndeplinite în virtutea Legii 85/2006, cu profesionalism şi bună-credinţă, în considerarea respectării legii, a principiilor fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvenţă în conduita sa, nefiind comisă vreo faptă ce ar avea caracteristicile unei abateri disciplinare.

Niciuna dintre criticile formulate nu poate fi asimilată vreunei abateri disciplinare prevăzută în Codul de Etică sau Statutul profesiei de practician în insolvenţă.

Toate presupusele fapte invocate sunt supuse cenzurii judecătorului-sindic pe calea contestaţiilor reglementate de art. 14 alin. (7), art. 21 alin. (2) şi 73 din Legea 85/2006, aspect cunoscut şi exercitat de petentă în cadrul dosarelor asociate enumerate mai sus, iar soluţiile instanţei de judecata confirmă inexistenta unei conduite culpabile a lichidatorului judiciar.

Hotărârile judecătoreşti invocate în prezentul demers şi depuse la dosarul instanţei de fond definesc atitudinea de o vădita rea-credinta a contestatorului -reclamant S.C. Petoti S.R.L., în demersul său.

1.4.2 Intimatul pârât Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A fost invocată excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în temeiurile prev. de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recurenta aduce doar argumente de netemeinicie în susţinerea demersului său.

Relativ la critica recurentului potrivit căreia judecătorul fondului ar fi făcut o apreciere greşită şi superficială a cauzei, intimatul susţine că nu poate fi reţinută. Dimpotrivă, din sentinţa pronunţată rezultă în mod evident, raportat la speţa supusă judecăţii, că instanţa de fond a făcut o analiză atentă, detaliată şi concisă.

Totodată, se arată că prezenta cauză are drept obiect anularea Deciziei CNC nr. 12/II.3 din 06.12.2014, iar faptele a căror nelegalitate ar fi condus la invalidarea soluţiei disciplinare, aşa cum acestea au fost supuse analizei instanţei de fond constau în: neînscrierea în totalitate a creanţei S.C. Petoti S.R.L. în tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei S.C. C. S.R.L; favorizarea creditorilor bancari I. S.A., J. şi parţial K. S.A.; denunţarea antecontractelor de vânzare-cumpărare nr. x/28.11.2011 şi y/09.01.2012 întocmite cu S.C. C. S.R.L înainte de a se deschide procedura insolvenţei.

În materia constatării abaterilor disciplinare şi aplicării sancţiunilor disciplinare, instanţele de disciplină ale Uniunii au o competenţă strictă, reglementată de dispoziţiile art. 73 O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 120 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

Potrivit art. 73 constituie abateri disciplinare: "a) îndeplinirea de activităţi specifice profesiei pentru persoane cu interese contrare; b) divulgarea secretului profesional, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege; c) nerespectarea obligaţiei de asigurare de răspundere profesională; d) neplata primei de asigurare; a) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională; f) desfăşurarea de activităţi politice în cadrul UNPIR şi cu ocazia manifestărilor organizate de aceasta; g) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor Congresului UNPIR la două congrese succesive la care au fost convocaţi; h) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor adunărilor generale ale filialelor la două adunări generale succesive la care au fost convocaţi; i) neplata cotizaţiei şi a contribuţiei conform art. 44; j) declararea incorectă a veniturilor obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii de practician în insolvenţă şi, implicit, plata unei contribuţii anuale pe tranşe de venituri neconforme cu realitatea; k) necomunicarea în termen de 30 de zile a schimbărilor intervenite în legătură cu datele înscrise în Tabloul UNPIR şi în Registrul formelor de organizare; l) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (10) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare; m) necalcularea şi nevirarea, în primele 10 zile ale lunii pentru încasările din luna anterioară, a procentului de 2% prevăzut de art. 4, din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă; n) declanşarea de către practicianul în insolvenţă a unor măsuri asigurătorii sau a procedurii de executare silită asupra fondului de lichidare; o) exercitarea de către practicianul în insolvenţă incompatibil a oricărei activităţi prevăzute la art. V în competenţa practicienilor în insolvenţă compatibili."

Din analiza acestor prevederi, raportat la faptele care sunt reproşate practicianului în insolvenţă, aşa cum acestea au fost menţionate în plângerea disciplinara, este evident că doar aspectele privind conduita necorespunzătoare, ori încălcarea obligaţiilor profesionale, pot conduce la aplicarea de sancţiuni disciplinare.

Faptele reproşate reprezintă acte de procedură efectuate de practician în baza mandatului legal încredinţat şi anume acela de administrator judiciar/lichidator judiciar al debitoarei.

Pentru aceste fapte sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, potrivit cărora în materia insolvenţei controlul judecătoresc al actelor de procedură este efectuat de către judecătorul-sindic.

Prin urmare, faptele care au fost reproşate practicianului în insolvenţă nu sunt în competenţa de sancţionare a instanţelor de disciplină ale Uniunii, sentinţa de fond, dar şi hotărârile disciplinare fiind pronunţate cu respectarea prevederilor legale.

Cu privire la cele 12 argumente folosite de recurentă în susţinerea recursului (calificate ca fiind posibile încălcări ale legislaţiei de către practicianul în insolvenţă), parte din acestea urmează a fi înlăturate de la analiza prezentului recurs întrucât sunt aspecte noi, invocate direct în recurs, şi care nu au fost supuse analizei instanţelor de disciplină şi nici instanţei de fond.

Referitor la aşa zisa incompatibilitate a practicianului în insolvenţă, concluziile instanţei de judecată sunt corecte, fiind evident că practicianul nu a încălcat dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 86/2006, potrivit cărora acesta nu poate fi concomitent administrator judiciar şi lichidator al unui debitor şi al creditorului acestuia.

În primul rând, intimatul susţine că starea de incompatibilitate nu a existat niciodată, aceasta fiind infirmată de soluţiile judecătoreşti din care rezultă că S.C. C. S.R.L. nu a avut calitatea de creditor al debitoarei S.C. F. S.R.L., astfel că practicianul în insolvenţă nu s-a aflat sub incidenţa dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 86/2006 pentru a se putea aplica o sancţiune disciplinară.

În cel de-al doilea rând, se poate observa că practicianul în insolvenţă a gestionat corect procedura de insolvenţă, a informat instanţa de judecată şi filiala din care face parte de aparenta stare de incompatibilitate.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 Asupra excepţiilor nulităţii recursului invocate de intimaţi:

Intimaţii pârâţi B.. şi A. au invocat excepţia nulităţii recursului pe două paliere şi anume, în primul rând, pentru nesemnarea cererii de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) rap. la art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., semnătura părţii, a mandatarului său, a avocatului sau a consilierului juridic, după caz, pe cererea de recurs este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Din verificarea prezentei cereri de recurs, se constată că poartă semnătura şi ştampila societăţii recurente, prin reprezentantul său legal. Cum intimaţii nu au înţeles să denunţe înscrisul procedural ca fals, în condiţiile prev. de art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită excepţia nulităţii, aşa cum a fost invocată.

În al doilea rând, excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de casare prev. de art. 488 C. proc. civ. a fost invocată în ambele întâmpinări formulare, astfel că, privind aceeaşi problemă de drept, va fi analizată printr-o argumentaţie comună.

Este evident că potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele de nelegalitate expres enumerate la punctele 1-8 din acest text de lege.

Argumentele recurentei reclamante pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, chiar dacă în cuprinsul memoriului de recurs, nu s-a procedat la o încadrare efectivă a criticilor în cazul de casare menţionat mai sus, se constată că susţinerile recurentei, în sensul că elementele de fapt enumerate au fost apreciate greşit ca neconstituind abatere disciplinară, pot fi analizate din perspectiva motivului de casare indicat.

1.2 Asupra recursului declarat:

Cu prioritate, recurenta a susţinut că nu a solicitat instanţelor de disciplina ale UNPIR verificarea legalităţii operaţiunilor practicianului în insolvenţă, ci a solicitat acestora constatarea abaterilor disciplinare săvârşite de către practicianul în insolvenţă A., în calitate de asociat coordonator al B., administrator judiciar al S.C. C. S.R.L în perioada 10.01.2012-11.12.2012.

Din verificarea documentelor dosarului, se constată că prin Decizia nr. 23/10.01.2014, pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR a respins plângerea formulată de recurenta reclamantă împotriva practicianului în insolvenţă A., în calitate de asociat coordonator al B., ca neîntemeiată.

S-a reţinut, în esenţă, că verificările realizate în cadrul procedurii disciplinare nu se pot extinde şi asupra legalităţii actelor de procedură exercitate de pârâtă în cauza de face obiectul dosarului nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi. Cu privire la pretinsa stare de incompatibilitate, s-a reţinut că pârâta a acţionat cu bună-credinţă, înştiinţând instanţa de judecată cu privire la apariţia stării de incompatibilitate, ulterior solicitând personal înlocuirea, împrejurare care denotă că aceasta nu a avut intenţia de a păstra calitatea de administrator la cele două debitoare.

Ulterior, prin Decizia nr. 12/II.3/12.06.2016, pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Consiliul Naţional de Conducere al UNPIR a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 23/10.01.2014, pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR, ca neîntemeiată.

Aşa cum rezultă din contestaţia administrativă, precizată şi completată, adresată Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR şi aflată la dosar fond, recurenta reclamantă a sesizat mai multe aspecte derulate în cadrul dosarului de faliment x/2011, în care A., a fost desemnată administrator judiciar al C. S.R.L. şi care în opinia recurentei constituie abateri disciplinare ale practicianului în insolvenţă.

Aceste elemente de fapt, care în opinia recurentei constituie abateri disciplinare, au fost reluate mai detaliat în cererea de chemare în judecată şi reiterate în prezentul recurs.

Din această perspectivă, nu pot fi primite apărările intimatului Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, care a susţinut că aspectele invocate în recurs sunt noi, invocate direct în recurs, şi care nu au fost supuse analizei instanţelor de disciplină şi nici instanţei de fond.

Deşi formulate într-o altă manieră în cadrul contestaţiei administrative, se observă că faptele pentru care se solicită constatarea abaterilor disciplinare, sunt aceleaşi cu cele sesizate în faţa primei instanţe şi sunt identice cu cele invocate în prezentul recurs.

Deosebit de aspectele procedurale, se constată că în conformitate cu prevederile art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006, "constituie abateri disciplinare următoarele fapte: a) îndeplinirea de activităţi specifice profesiei pentru persoane cu interese contrare; b) divulgarea secretului profesional, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege; c) nerespectarea obligaţiei de asigurare de răspundere profesională; d) neplata primei de asigurare; e) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională; f) desfăşurarea de activităţi politice în cadrul UNPIR şi cu ocazia manifestărilor organizate de aceasta; g) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor Congresului UNPIR la două congrese succesive la care au fost convocaţi h) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor adunărilor generale ale filialelor la două adunări generale succesive la care au fost convocaţi; i) neplata cotizaţiei şi a contribuţiei conform art. 44; j) declararea incorectă a veniturilor obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii de practician în insolvenţă şi, implicit, plata unei contribuţii anuale pe tranşe de venituri neconforme cu realitatea; k) necomunicarea în termen de 30 de zile a schimbărilor intervenite în legătură cu datele înscrise în Tabloul UNPIR şi în Registrul formelor de organizare; l) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (10) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare; m) necalcularea şi nevirarea, în primele 10 zile ale lunii pentru încasările din luna anterioară, a procentului de 2% prevăzut de art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă; n) declanşarea de către practicianul în insolvenţă a unor măsuri asigurătorii sau a procedurii de executare silită asupra fondului de lichidare; o) exercitarea de către practicianul în insolvenţă incompatibil a oricărei activităţi prevăzute la art. 11în competenţa practicienilor în insolvenţă compatibili,,

De observat că atât Instanţa Superioară de Disciplină cât şi Consiliul Naţional de Conducere din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, au stabilit, în cadrul procedurilor administrative derulate în faţa lor, că verificările realizate în cadrul procedurii disciplinare nu se pot extinde şi asupra legalităţii actelor de procedură exercitate de pârâtă în cauza de face obiectul dosarului nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, acestea rămânând în sfera de verificare a judecătorului sindic.

Această concluzie a fost validată şi de instanţa de fond, care a statuat că legiuitorul nu a înţeles să includă în sfera abaterilor disciplinare, pe aceea a îndeplinirii actelor de procedură de către practicianul de insolvenţă, în mod nelegal, actele în discuţie fiind cenzurabile doar pe calea controlului exercitat de judecătorul sindic, după cum rezultă şi din dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Însă, din prevederile art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006 aşa cum au fost citate mai sus, rezultă că pe lângă abaterile disciplinare săvârşite de practicienii în insolvenţă, faţă de corpul profesional din care aceştia fac parte, legiuitorul a statuat, în egală măsură, că reprezintă abatere disciplinară şi încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională.

Or, Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă împreună cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă şi Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă constituie principalele reguli conform cărora Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă şi membrii ei îşi desfăşoară activitatea.

Iar, acest cod de conduită cuprinde o serie de principii fundamentale şi de reguli de a căror respectare, practicianul în insolvenţă este ţinut în relaţiile profesionale cu participanţii la procedurile de insolvenţă, inclusiv cu debitorii şi creditorii din dosarele de faliment aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care aceştia sunt desemnaţi să îşi desfăşoare activitatea.

Astfel, alături de o serie de principii generale de conduită aplicabile activităţii corpului profesional cum ar fi independenţa, integritatea morală, respectarea secretului profesional, evitarea conflictului de interese şi a concurenţei neloiale, practicienii în insolvenţă, trebuie să respecte, potrivit codului de conduită şi prevederile legale ale legislaţiei aplicabile activităţii pe care o desfăşoară.

Concret, în conformitate cu prevederile art. 16 din Codul privind Conduita Etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România:"Membrii persoane fizice şi societăţi profesionale vor respecta legislaţia aplicabilă activităţii pe care o desfăşoară în calitatea lor de practicieni în insolvenţă."

Totodată, art. 19 din acelaşi act normativ prevede că:

"Membrii Uniunii vor informa Secretariatul general al Uniunii, în cel mult 30 de zile, cu privire la intrarea în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 28 alin. (1) din O.U.G."

În aceste condiţii este evident că nici instanţele administrative disciplinare şi nici prima instanţă de judecată nu au analizat faptele invocate de recurenta reclamantă în plângerea sa, în raport de aceste dispoziţii ale codului de conduită.

Aşadar, formula succintă şi lacunară adoptată, în sensul că legiuitorul nu a înţeles să includă în sfera abaterilor disciplinare, pe aceea a îndeplinirii actelor de procedură de către practicianul de insolvenţă, este contrară textelor de lege citate mai sus.

Aşa cum a susţinut şi recurenta, aceasta nu a solicitat verificarea legalităţii măsurilor adoptate de lichidatorul judiciar în cadrul dosarului de faliment, ci a menţionat mai multe împrejurări de fapt, care, în opinia sa, ar constitui abateri disciplinare pentru încălcarea conduitei profesionale.

Este adevărat că legalitatea procedurilor de insolvenţă este verificată şi validată de judecătorul sindic şi de instanţa de judecată ierarhic superioară, însă aspectele legate de activitatea practicianului în insolvenţă prin prisma atribuţiilor sale şi a modului cum acesta îşi îndeplineşte sarcinile specifice, poate constitui obiect al cercetării disciplinare.

De altfel, din interpretarea sistematică a art. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ("Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora,,), rezultă că judecătorul sindic verifică legalitatea procedurii, prin prisma contestaţiilor supuse analizei sale, iar creditorii şi debitorul urmăresc oportunitatea măsurilor adoptate în cadrul dosarului de faliment.

Dar, aceste dispoziţii legale nu lipsesc de conţinut prevederea legală în baza căreia practicienii în insolvenţă pot fi cercetaţi disciplinar pentru abaterile săvârşite cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor desfăşurate în cadrul dosarelor aflate pe rolul instanţelor.

Este de principiu că practicienii în insolvenţă sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, iar activitatea acestora trebuie să se înfăptuiască în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate.

Or, art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006 şi Codul de conduită al acestei profesii nu exclud săvârşirea de abateri disciplinare în cadrul desfăşurării activităţii specifice de lichidare şi faliment, neputându-se reţine, în mod formal, că o atare activitate nu intră în sfera de verificare a comisiei de disciplină.

Instanţa de control judiciar nu neagă faptul că unele dintre faptele amintite de recurenta reclamantă în plângerea sa ar putea viza aspecte ce nu pot face obiectul unei verificări pe acest palier. Însă unele cu siguranţă pot fi supuse analizei din perspectiva săvârşirii unor abateri disciplinare, cum ar fi încălcarea unor prevederi ce stabilesc îndeplinirea unor atribuţii într-un termen legal, acceptarea votului unui creditor care a fost înlăturat din lista creditorilor, prezentarea unor situaţii de fapt nelegale pentru a-şi justifica măsurile dispuse, încălcarea regimului conflictului de interese etc.

Însă, se constată că toate aceste elemente de fapt invocate de parte nu au fost analizate nici de comisiile administrative de disciplină şi nici de instanţa de fond, reţinându-se, în mod formal, că ele nu pot face obiectul verificării, astfel că ele nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs, decât cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

Este adevărat, instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că este posibilă o coroborare a art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006 cu Codul deontologic, apreciind însă că principiul respectării prevederilor legale, cuprins în Codul deontologic, presupune ca practicienii în insolvenţă să aplice normele de drept incidente atribuţiilor pe care le exercită şi să o facă cu bună-credinţă, eventuala interpretare dată normelor de drept de o manieră invalidată de judecătorul sindic nu echivalează cu încălcarea legislaţiei, câtă vreme practicianul a acţionat cu diligenţă, în limitele competenţei prevăzute de lege. Instanţa de fond a apreciat, totodată, că pentru a se reţine reaua-credinţă sau culpa gravă este necesar să existe o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, prin care, pe de o parte să se fi invalidat un act al pârâtei, iar pe de altă parte să se reţină reaua-credinţă a acesteia sau culpa gravă (asimilabilă relei-credinţe).

Or, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care unele acte realizate de practicianul în insolvenţă au fost invalidate în mod definitiv, era rolul instanţei disciplinare să verifice dacă îndeplinirea respectivelor acte cu încălcarea normelor legale era rezultatul unei rele-credinţe sau ale unei grave neglijenţe. Nu era necesar ca aceste aspecte să fie stabilite în cadrul unui alt litigiu de vreme ce forma de vinovăţie a practicianului în insolvenţă prezenta relevanţă doar pentru angajarea răspunderii disciplinare.

În consecinţă, lipsa unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive, prin care să se reţină reaua-credinţă sau culpa gravă (asimilabilă relei-credinţe), nu dispensa instanţa disciplinară de obligaţia de a realiza ea însăşi o astfel de analiză cu privire la atitudinea subiectivă a practicianului în insolvenţă, în raport de normele legale încălcate.

Totodată, sub aspectul conflictului de interese atât în deciziile administrative pronunţate, cât şi în hotărârea recurată s-a reţinut că lichidatorul judiciar a informat instanţa asupra situaţiei de incompatibilitate şi s-a dispus înlocuirea sa.

Totuşi din verificarea susţinerilor recurentului, se observă că acesta a invocat, nu lipsa de informare a instanţei, ci faptul că a fost efectuată cu încălcarea termenului legal de 30 zile prev. de art. 19 din Codul de conduită. Or, în cauză nu s-a analizat activitatea pârâtei în perioada de 82 de zile de la momentul apariţiei stării de incompatibilitate, până la data înlocuirii, ştiut fiind că art. 73 lit. o) din O.U.G. nr. 86/2006 prevede ca abatere disciplinară "exercitarea de către practicianul în insolvenţă incompatibil a oricărei activităţi prevăzute în competenţa practicienilor în insolvenţă compatibili"

Cum toate aspectele invocate de recurentă şi reţinute mai sus nu au fost analizate nici în faza administrativă şi nici de prima instanţă, Înalta Curte nu poate să exercite controlul judiciar, ceea ce justifică soluţia de anulare a deciziilor şi trimiterea cauzei la instanţa superioară de disciplină, pentru a se analiza plângerea formulată din perspectiva celor de mai sus.

Ca atare, se va face aplicarea prevederilor art. 497 şi 498 alin. (2) C. proc. civ., urmând a se admite recursul în sensul celor de mai sus, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi, în rejudecare admiterea acţiunii cu consecinţa anulării actelor administrative disciplinare atacate şi trimiterii cauzei la instanţa superioară de disciplină, pentru a se analiza plângerea formulată de recurenta reclamantă.

Cu ocazia soluţionării plângerii, instanţa disciplinară va reţine intrarea în puterea de lucru judecat a soluţionării excepţiilor procedurale ce nu au fost atacate prin prezentul recurs, iar pe fond va analiza fiecare dintre cele 12 fapte invocate de recurentă ca presupuse abateri disciplinare, din perspectiva prevederilor art. 73 lit. e) şi o) din O.U.G. nr. 86/2006, coroborate cu codul de conduită al profesiei de practician în insolvenţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. art. 497 şi 498 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea excepţiilor nulităţii recursului invocate de intimaţi, precum şi admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa superioară de disciplină, pentru a se analiza plângerea formulată de recurenta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursului, invocate de intimatele-pârâte B. şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România- Consiliul Naţional de Conducere.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. Petoti S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1829 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte hotărârea recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea:

Anulează Deciziile nr. 12/II.3 din data de 06.12.2014 dispusă de Consiliul Naţional de Conducere al UNPIR şi nr. 23/10.01.2014, dispusa de Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR.

Obligă pârâtele la soluţionarea pe fond a plângerii formulate de reclamantă.

Respinge cererea de obligarea a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.