Territorial jurisdiction for suspended prosecutor challenging judicial appointment: Art. 127 CPC impartiality forum override vs. domicile rule

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând instanţei anularea: actului administrativ prin care Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus în luna octombrie 2018 numirea în funcţie de execuţie de procuror al secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a doamnei procuror B., act administrativ emis în baza art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 90/2018, privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (S.I.I.J.), şi a Deciziei nr. 143/2018 a Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, prin care doamna procuror B. a fost numită în funcţia de conducere de procuror şef adjunct la secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, până la ocuparea funcţiei de procuror şef adjunct al secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (S.I.I.J.).

La termenul de judecată din data de 25 mai 2020, reclamantul A. a depus la dosar cerere pentru introducerea în cauză a altei persoane, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004, apreciind necesară introducerea în cauză a terţului B..

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 301 din 25 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia specializată în litigii de contencios administrativ.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că obiectul principal al prezentei cauze îl reprezintă anularea unor acte administrative emise de pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi, faţă de prevederile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, la data sesizării instanţei, legea prevedea competenţa teritorială exclusivă a instanţei de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului.

În ceea ce priveşte art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a observat că forma în vigoare la data sesizării instanţei (30.12.2019) este următoarea:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

În raport de modificarea art. 127 adusă prin Legea nr. 310/17.12.2018, a apreciat că decizia CCR nr. 290/2018 publicată în M.Of. nr. 638/23.07.2018 nu este incidentă în cauză, întrucât ulterior publicării acestei decizii legiuitorul a intervenit şi a pus în acord dispoziţia legală declarată neconstituţională cu considerentele deciziei Curţii Constituţionale.

Aşadar Curtea, constatând că reclamantul are calitatea de procuror suspendat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, a considerat că competenţa de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă Curţii de Apel Ploieşti, o instanţă superioară celei la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, motiv pentru care, în cauză, nu au fost reţinute dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. pentru a fi legal învestită Curtea de Apel Bucureşti.

2.2). La data de 07 iulie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 89 din 9 septembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti, invocată din oficiu de instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia specializată în litigii de contencios administrativ; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi a sesizat ICCJ cu soluţionarea acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În ceea ce priveşte competenţa teritorială şi materială de soluţionare a cauzei, s-a reţinut incidenţa art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi, în raport de aceste norme, cum reclamantul domiciliază în mun. Câmpina şi contestă acte administrative emise de o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei ar reveni Curţii de Apel Ploieşti.

Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, însă, că reclamantul este procuror suspendat din funcţie conform Hotărârii nr. 448/27.09.2018 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la momentul suspendării desfăşurându-şi activitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Ploieşti.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus continuarea activităţii reclamantului, suspendat din funcţie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina (unitate de parchet de la care provine), începând cu data de 16.01.2019 ca urmare a revocării sale din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală a competenţei teritoriale după calitatea persoanei, derogând de la normele care stabilesc competenţa teritorială în mod obişnuit, din raţiuni ce privesc asigurarea imparţialităţii judecătorului chemat să soluţioneze cauza.

Această dispoziţie legală are caracter imperativ sub aspectul obligaţiei reclamantului, judecător sau procuror, de a sesiza o altă instanţă decât cea la care are calitatea de judecător sau decât cea pe lângă care funcţionează unitatea de parchet la care îşi desfăşoară activitatea, având posibilitatea să opteze între mai multe instanţe, egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a apreciat că în mod legal reclamantul a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă aflată în vecinătatea Curţii de Apel Ploieşti- pe lângă care funcţionează unitatea de parchet la care reclamantul îşi desfăşura activitatea la momentul suspendării din funcţie, întrucât după data de 16.01.2019 acesta nu a desfăşurat efectiv activitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, fiind în continuare suspendat din funcţie.

În acelaşi sens, a reţinut, I.C.C.J. s-a pronunţat pe calea regulatorului de competenţă, prin Decizia nr. 1642/17.03.2020, în dosarul nr. x/2019, cu privire la un litigiu similar demarat de acelaşi reclamant ulterior pronunţării Hotărârii nr. 45/17.01.2019 prin care s-a dispus continuarea activităţii reclamantului, suspendat din funcţie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 132 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă pe care reclamantul a optat să o investească iniţial.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile de competenţă teritorială stipulate la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, prevăd că:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

Cum reclamantul A. domiciliază în Municipiul Câmpina, judeţul Prahova, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei ar reveni Curţii de Apel Ploieşti.

Însă, reclamantul, având calitatea de procuror, în condiţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., avea obligaţia sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa în care îşi desfăşoară activitatea.

C. proc. civ. reglementează o competenţă alternativă dată fiind calitatea pe care o are reclamantul.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.". Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile anterior enunţate se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Singura condiţie impusă pentru a deveni aplicabile dispoziţiile acestui text legal este aceea ca judecătorul/procurorul/grefierul să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că reclamantul, având calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina (astfel cum se dispusese prin Hotărârea nr. 45 din 17 ianuarie 2019 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii), avea opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.., ce prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa/parchetul la care îşi desfăşoară activitatea.

Împrejurarea că la data înregistrării acţiunii, reclamantul era suspendat din funcţia de procuror, nu este de natură a înfrânge valenţa sa de normă de competenţă teritorială absolută.

Aceasta, pe de o parte, deoarece, s-a dispus doar suspendarea funcţiei de procuror, nu pierderea acesteia, iar, pe de altă parte, art. 127 C. proc. civ. are ca raţiune exigenţele unei proceduri echitabile, şi anume, ca la judecarea unei pricini în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant să nu existe niciun element de natură a putea altera garanţiile de imparţialitate ce trebuie să însoţească orice procedură judiciară, ori de a crea vreo aparenţă de soluţionare părtinitoare a cauzei.

În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reţinut că "(...) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente. Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ., (...), este un mijloc procedural care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii. De asemenea, dispoziţia legală menţionată la alin. (2) reglementează şi situaţia pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Din această perspectivă, pentru o cerere în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant, cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate în a cărui circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute anterior.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.., Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, coroborat cu art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.., prin raportare la art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2020.