Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5196/2020 AI generated

Recourse against irrevocable administrative court judgment on judicial disciplinary dismissal dismissed as inadmissible

Case Number Decizia nr. 5196/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's civil judgment that had rejected the initial claim. The dispute involved a company challenging a resolution by the Judicial Inspectorate of the High Council of Magistracy that dismissed a disciplinary complaint, with the appellate court having originally rejected the company's suit for annulment of this resolution. The decisive legal basis was Article 47(7) of Law No. 317/2004, which explicitly stipulates that judgments of the Bucharest Court of Appeal in such matters are irrevocable and not subject to appeal; consequently, under Article 483(1) of the Civil Procedure Code, the appealed judgment was considered final and not susceptible to appeal, rendering the recourse inadmissible under Article 496(1) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 453 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010, art. 223 alin. (3) C. proc. civ; Recourse against irrevocable administrative court judgment on judicial disciplinary dismissal dismissed as inadmissible: The dispute involved a company challenging a resolution by the Judicial Inspectorate of the High Council of Magistracy that dismissed a disciplinary complaint, with the appellate court having originally rejected the company's suit for annulment of this resolution. The decisive legal basis was Article 47(7) of Law No. 317/2004, which explicitly stipulates that judgments of the Bucharest Court of Appeal in such matters are irrevocable and not subject to appeal; consequently, under Article 483(1) of the Civil Procedure Code, the appealed judgment was considered final and not susceptible to appeal, rendering the recourse inadmissible under Article 496(1) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
disciplinary dismissal judicial law administrative complaint civil judgment matter in dispute appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as inadmissible.

art. 483 din acelaşi Cod

Substantive ground establishing that the appealed judgment was final and not susceptible to appeal under the law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - INSPECŢIA JUDICIARĂ, contestaţie împotriva Rezoluţiei emise la data de 19 aprilie 2017 de către Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în soluţionarea lucrării nr. x/2016, solicitând: admiterea contestaţiei, aşa cum a fost formulată, desfiinţarea Rezoluţiei inspectorilor judiciari, confirmată de inspectorul-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea acestui proces, în conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ.

2). Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1561 din 30 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3). Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în drept, recursul său fiind întemeiat pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4). Apărarea formulată în cauză

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, se constată că intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, în temeiul art. 223 alin. (3) C. proc. civ., solicitând, totodată, a se proceda la judecarea cauzei şi în lipsa sa de la dezbateri.

5). Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi dispoziţiile art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 octombrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., condiţia de admisibilitate a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual- civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.".

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În speţă, cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei a fost formulată la data de 12.05.2017, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de respingere a sesizării emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data formulării acţiunii,

"Art. 47. - (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.".

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se prevede că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt pe deplin aplicabile, în atari condiţii, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti în speţă nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reţine inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurentă.

Constatând că recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs şi, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 483 din acelaşi Cod, Înalta Curte, va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1561 din 30 martie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2020.