Public sector salary reclassification: extinction of procedural interest following post-litigation administrative compliance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună: anularea parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispoziţiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea sa şi drept consecinţă emiterea unui nou ordin de salarizare, în ceea ce îl priveşte, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014. astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinite în cadrul instanţei, respectiv, stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilita, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015, stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la data de 30 septembrie 2016, acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

De asemenea, a solicitat acordarea dobânzii legale aferentă diferenţelor datorate, calculată de la data scadenţei la data plăţii efective, iar în subsidiar, a solicitat stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi acordarea drepturilor salariale cuvenite dumnealui anterior arătate (inclusiv actualizarea şi dobânda legală), în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 347,112 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi de 381,823 RON pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016.

La data de 27.09.2017, reclamantul a răspuns la adresa de regularizare, completând temeiurile de drept invocate în cererea de chemare în judecată cu dispoziţiile art. 7 Cap. 8 Anexa VI din Legea nr. 284/2010, solicitând şi anularea răspunsului la contestaţia administrativă.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, la data de 08.11.2017, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1870 din 26 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins excepţia prescrierii dreptului material la acţiune; a admis în parte, cererea de chemare în judecată modificată/completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; a anulat în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1475/C/25.04.2017, doar în ceea ce îl priveşte pe reclamant; a anulat răspunsul la contestaţia administrativă; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamant ordin de încadrare salarială producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2005; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată modificată/completată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului invocând, în esenţă, următoarele motive:

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, a solicitat instanţei de recurs să constate că, la acest moment, pretenţiile au fost satisfăcute şi, ca urmare, acţiunea reclamantului a rămas fără obiect având în vedere că, la data de 24.05.2018, ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispoziţiilor Legii- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 83/2014, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, precum şi Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul- pârât a arătat cele prevăzute la art. 1 alin. (1) din O.M.J. nr. 2066/2018, alin. (2) şi alin. (3), considerând, prin urmare, că reclamantul nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate.

A menţionat că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost pus în executare, în sensul că judecătorii şi asistenţii judiciari au primit deja salariile majorate pentru luna iulie 2018 corespunzător valorii de referinţă sectorială de 463,5 RON, fiind emise şi acte individuale; prin Anexa nr. 202 la O.M.J. nr. 3073/C/2018 au fost stabilite drepturile cuvenite reclamantului.

Aşadar, ţinând cont de faptul că prin O.M.J. nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizaţia de încadrare brută lunară se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar începând cu data de 1.12.2015- prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât consideră că nu se mai justifică admiterea acţiunii prin care reclamantul a solicitat anularea O.M.J. nr. 1475/C/207 şi emiterea unui alt ordin de salarizare prin care să-i fie recalculate drepturile salariale în funcţie de altă valoare de referinţă sectorială.

Concluzionând, având în vedere că prin O.M.J. nr. 2066/2018 şi O.M.J. nr. 3073/C/2018 intimatului- reclamant i-au fost acordate drepturile salariale solicitate, şi, chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

La data de 23.07.2020, recurentul-pârât a depus la dosar precizare în cuprinsul căreia a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, în raport de emiterea O.M.J. nr. 92/C/04.01.2019.

4. Apărările în cauză

Intimatul- reclamant A., nu a formulat întâmpinare în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 09 ianuarie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 15 octombrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamant, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018 şi, respectiv, 04.01.2019, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 şi, ulterior, Ordinul nr. 92/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite intimatului-reclamant, la nivelul maxim permis de prevederile legale, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON. Totodată, susţine că reclamantului i-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamantului.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de susţinere a căii de atac exercitate, referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, constatând că nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1870 din 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2020.