Retrocession of religious property: appeals dismissed, affirming lack of standing for one-third share and affirming Archdiocese's right to reparation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare In judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. din Transilvania au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7501/2017, emisă de pârât, şi admiterea cererii înregistrate sub nr. x/20.01.2003 la Comisia Specială de Retrocedări.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 119 din 9 mai 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. din Transilvania şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de aceasta.

Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia.

Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, a anulat Decizia nr. 7501 din 15.11.2017 şi a obligat pârâta să emită decizia de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile legii, în favoarea reclamantei pentru cota de 2/3 parte din imobilul înscris în CF x, nr. top. x Cluj-Napoca.

De asemenea, a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedit.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. din Transilvania, precum şi pârâta Comisia Specială de Retrocedare, invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia şi A. din Transilvania

Recurentele-reclamante consideră greşită reţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a A. din Transilvania, deoarece toate bunurile temporale aparţinând Bisericii Universale, Scaunului Apostolic şi altor persoane juridice publice ale Bisericii sunt bunuri ecleziastice şi sunt reglementate de anumite canoane, conform, art. 1257 din Codex Iuris Canonici.

Fondul de Burse aparţinând B. din Transilvania şi intabulat sub nr. B+4 din CF x, constituie un patrimoniu de afectaţiune, creat şi administrat de Ordinariul de rit latin de Alba-Iulia în baza principiului autonomiei bisericeşti.

Cererea de retrocedare a fost formulată pe seama B., iar Fundaţia este succesorul de drept al acestuia, astfel că aceasta are calitate procesuală activă în cauză.

3.2. Recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1, 3 şi 4 din O.U.G. nr. 94/2000, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba-Iulia şi a anulat parţial Decizia nr. 7501/15.112017.

Cu privire la calitatea procesuală activă a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, recurenta-pârâtă arată că cererea de retrocedare a fost formulată pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba-Iulia, însă cererea de chemare în judecată a fost formulată de Arhiepiscopie în nume propriu.

Or, susţine recurenta-pârâtă, titularul cererii de retrocedare nu este Arhiepiscopia şi, în consecinţă, aceasta nu are calitate procesuală activă în dosar.

În ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat a fi retrocedat, conform Cărţii funciare nr. x a localităţii Cluj, proprietarii tabulari ai imobilului au fost Episcopia Catolică de rit latin de Alba-Iulia în 2/3 şi Fondul de Burse romano-catolic în 1/3-a parte.

Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia este o persoană juridică distinctă de Episcopia Catolică de rit latin de Alba-Iulia (în prezent, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia) sau de Fondul de ajutorare a învăţătorilor Romano-Catolici din Ardeal.

Acest aspect, susţine recurentul-pârât, rezultă din prevederile Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, între Sfântul Scaun şi Guvernul Român, încheiat la 30.05.1932, conform cărora B. se transformă într-un organ al Diocezei Catolice de rit de Alba-Iulia sub denumirea de "Consiliu al Diocezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia".

Toate drepturile patrimoniale ce se găseau sub administraţia B. vor fi administrat de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba-Iulia.

Astfel, Ordinariul Catolic avea doar în administrare Fondul de burse, prin urmare şi B. deţinea aceste bunuri doar în administrare.

Întrucât Arhiepiscopia Romano-Catolică nu a formulat cerere de retrocedare în nume propriu şi nu este continuatoarea proprietarului tabular Fondul de studii, nu poate pretinde retrocedarea bunurilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul formulat de reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. din Transilvania

Recurentele-reclamante susţin că cererea de retrocedare a fost formulată şi pe seama B., care deţinea Fondul de Burse, iar A. din Transilvania este succesorul de drept al B. din Transilvania.

Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate, prima instanţă reţinând, în mod corect lipsa calităţii procesuale active a reclamantei A. din Transilvania.

În primul rând, cererea de retrocedare nu a fost formulată de către Fundaţie sau în numele acesteia.

Acest fapt nici nu era posibil, deoarece Fundaţia a fost înfiinţată ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x/30.01.2003.

În al doilea rând, Fondul apare proprietar în cotă de 1/3 asupra imobilului a cărei retrocedare s-a cerut, însă bunurile acestuia constituiau bunuri ale domeniului public al statului, aflate în administrarea Ordinariatului Catolic de rit latin de Alba-Iulia, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Dovada acestei susţineri este extrasă din cuprinsul Acordului dintre Guvernul Român şi Sfântul Scaun, cu privire la interpretarea art. IX din Concordatul din 10.05.1927, acord publicat în Monitorul Oficial din data de 09.03.1940, conform căruia, bunurile sunt înfiinţate de principii Transilvaniei, în considerarea interesului general al statului şi, prin urmare, calitatea de bun ecleziastic nu conduce la transformarea proprietăţii publice în proprietatea B. din Transilvania.

2. Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare

Din cuprinsul cererii de retrocedare nr. x/30.01.2003, reiese faptul că aceasta a fost formulată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia, prin arhiepiscop dr. C., care a semnat şi cererea.

Totodată, în cadrul aceleiaşi cereri se arată că se înaintează solicitarea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia pentru restituirea imobilului din Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

Acţiunea în justiţie, prin care s-a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 7501/15.11.2017 a fost formulată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia, prin acelaşi arhiepiscop şi de A. din Transilvania.

Inserarea în cuprinsul cererii de retrocedare a faptului că se "înaintează solicitarea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia" pentru restituirea imobilului, nu constituie dovada că aceasta este formulată de însuşi Consiliul Arhidiecezei, deoarece nu există o împuternicire din partea acestuia, iar cererea nu este semnată de un reprezentant al Consiliului.

Faţă de acestea, se constată că instanţa de fond a respins în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuali pasive a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba-Iulia, faţă de semnatarul cererii şi în raport de menţiunile din cuprinsul CF nr. x Cluj, care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului, în cotă de 2/3, în persoana reclamantei Arhiepiscopia.

Cu privire la argumentele aduse în cuprinsul cererii de recurs în privinţa dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie, Înalta Curte constată că acestea privesc cota de 1/3, pentru care a formulat recurs A. din Transilvania şi care a fost respins deja de instanţa de recurs.

Înalta Curte va observa că prima instanţă a conchis în sensul că partea de 2/3 din imobil a fost proprietatea tabulară a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia, că a fost trecută în proprietatea statului român prin Decretul nr. 176/1948, în mod abuziv, astfel încât sunt îndeplinite prevederile art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (4) şi art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, iar reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, constatare ce nu a fost recurată, intrând în autoritatea de lucru judecat.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile, formulate de reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia şi A. din Transilvania, precum şi de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 119 din 9 mai 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.