Civil servant's revision plea rejected for lack of triple identity, upholding final judgment

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.04.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, suspendarea Deciziei nr. 881/30.09.2013 emise de pârâtă prin care a fost eliberată din funcţia publică de auditor intern, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 5970 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei A. şi a fost suspendată executarea Deciziei nr. 881/30.09.2013 emise de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului până la pronunţarea instanţei de fond.

Sentinţa Tribunalului Bucureşti a fost menţinută prin Decizia nr. 937 din 12 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de respingere a recursului formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, ca nefondat.

1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.04.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, anularea tuturor actelor premergătoare şi ulterioare privind Decizia nr. 881/30.09.2013 de eliberare a sa din funcţia publică de auditor intern din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, obligarea pârâtei ANPM la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu indicele de inflaţie şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data eliberării din funcţie până la data repunerii în funcţie, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. 881/30.09.2013 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 16.10.2014, reclamanta a depus cerere completatoare şi modificatoare a acţiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor B., C., D., E., F., Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentinţa civilă nr. 1256 din 19 februarie 2015, Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Guvernul României şi D..

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii D. şi C. şi a respins acţiunea formulata în contradictoriu cu aceştia.

A admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea Deciziei nr. 881/2013 şi reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior.

A obligat pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului la plata de despăgubiri către reclamantă constând în salariile majorate, indexate şi reactualizate cu indicele de inflaţie şi alte drepturi cuvenite de la data punerii în executare şi până la data repunerii în funcţie.

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării, B., F. şi E..

Sentinţa Tribunalului a fost menţinută prin Decizia nr. 297 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care au fost respinse recursurile formulate de reclamanta A. şi de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

1.3. Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Deciziei nr. 881/30.09.2013 de eliberare a sa din funcţie şi a Deciziei 517/28.10.2014 privind reluarea activităţii reclamantei în cadrul Biroului Audit Public Intern din cadrul ANPM, a Deciziei 139/06.03.2015 privind destituirea sa din funcţia de auditor intern a Biroului Audit Public Intern din cadrul ANPM şi a Raportului Comisiei de disciplină nr. x/04.03.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 9317 din 23 decembrie 2015, Tribunalul a admis excepţia lipsei de interes pentru anularea Deciziei nr. 517/2014.

A admis excepţia inadmisibilităţii pentru anularea raportului Comisiei de disciplină nr. 583/CD/2015.

A respins excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii pentru plângerea prealabilă pentru Decizia 517/28.10.2014.

A respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Sentinţa Tribunalului a fost menţinută prin Decizia nr. 628 din 13 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a admis excepţia tardivităţii şi a respins recursul formulat de reclamanta A., ca tardiv formulat.

2. Cererea de revizuire.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, revizuirea sentinţei civile nr. 9317 din 23 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind că aceasta este contrară sentinţelor civile pronunţate în Dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014 ale aceleiaşi instanţe.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 23 octombrie 2017, s-a admis excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, s-a scos cauza de pe rol şi a fost înaintată serviciului registratură în vedere repartizării aleatorii unui complet de fond.

În urma repartizării aleatorii, cauza a fost reînregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2017, la data de 02.11.2017.

3. Hotărârea dată asupra cererii de revizuire, ce face obiectul prezentului recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1800 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

A reţinut instanţa, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi de elemente, părţi, obiect şi cauză, în privinţa hotărârii pretins contradictorie, sentinţa civilă nr. 9317 din 23 decembrie 2015 neîncălcând autoritatea de lucru judecat a sentinţelor civile nr. 5970 din 30 septembrie 2014 şi nr. 1256/19.02.2015 pentru că a avut un alt obiect al cererii de chemare în judecată.

4. Recursul formulat împotriva deciziei de soluţionare a cererii de revizuire

Împotriva sentinţei civile nr. 1800 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, revizuenta A. a formulat recurs, solicitând admiterea crerii de recurs, casarea hotărârii recurate, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. şi, în rejudecarea cauzei în fond după casare cu reţinere, admiterea cererii de revizuire formulate împotriva sentinţei civile nr. 9317 din 23 decembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi anularea sentinţei pentru motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată a cererii de revizuire instanţei de fond.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-revizuentă a prezentat situaţia de fapt şi de drept, referindu-se la organizarea ANPM/numirea ilegală a conducerii ANPM şi la exercitarea ilegală a funcţiei de conducere (preşedinte; vicepreşedinte) şi la ilegalitatea actelor administrative emise de ANPM în perioada 2013-prezent şi a actelor de procedură depuse în Dosarul nr. x/2017.

A mai prezentat situaţia de fapt şi de drept în ceea ce priveşte raporturile sale de serviciu în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

A continuat recurenta-revizuentă, referindu-se la sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, a declarat în fals reîncadrarea sa în funcţie prin Decizia nr. 517/28.10.2014 şi a declarat în fals obligaţia sa de a se prezenta la locul de muncă, pentru că această decizie nu este validă şi, în fapt şi în drept, este inexistentă şi inopozabilă, prin necomunicarea efectivă.

A mai susţinut recurenta că prima instanţă, când s-a pronunţat asupra triplei identităţi, părţi, cauză şi obiect, şi-a motivat greşit soluţia, motivare care are la bază confuzia între obiectul acţiunii şi capetele de cerere ale acţiunii.

Elementele autorităţii de lucru judecat sunt identitate de obiect, identitatea de cauză şi identitatea de părţi.

Referitor la identitatea de obiect, a susţinut recurenta-revizuentă, în esenţă, că dreptul subiectiv nu se confundă cu cauza raportului juridic, care constă în temeiul juridic al dreptului dedus judecăţii.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat nu este necesară identitatea însăşi a obiectului material, dacă dreptul ca atare a fost confirmat printr-o hotărâre definitivă. Pentru a stabili identitatea de obiect se are în vedere ca prim termen de referinţă hotărârea instanţei, urmând să se cerceteze dispozitivul acesteia coroborat cu conţinutul considerentelor, la care urmează să se raporteze obiectul cererii subsecvente.

A citat recurenta dispoziţiile art. 461 şi 430 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că, sub aspectul obiectului, cea de-a doua cerere va putea fi înlăturată prin efectul negativ al autorităţii lucrului judecat ori de câte ori tinde să pună instanţa în alternativa de a contrazice sau de a confirma ceea ce s-a stabilit printr-o hotărâre anterioară.

În consecinţă, considerentele instanţei din sentinţa civilă nr. 1256/19.12.2016 au autoritate de lucru judecat în privinţa tranşării nelegalităţii actului administrativ întocmit de ANPM în temeiul H.G. nr. 568/2013, O.U.G. nr. 77/2014 şi comunicat la 01.04.2014, după publicarea Deciziei CCR nr. 55/2014, faţă de cauza din Dosarul nr. x/2015 având ca obiect anulare act administrativ pentru acelaşi temei juridic invocat şi în Deciziile ANPM nr. 517/28.10.2014 şi nr. 139/06.03.2014.

Considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 5970/30.09.2014 au autoritate de lucru judecat şi putere de lucru judecat în suspendarea Deciziei ANPM nr. 881/30.09.2017, ca atare considerentele şi soluţia instanţei din sentinţa civilă nr. 9317/23.12.2015 cu privire la Decizia nr. 517/28.10.2014 declarată în fals de către instanţă ca privind reîncadrarea în funcţia publică şi admiterea lipsei de interes sunt contrare considerentelor şi soluţiei sentinţei civile nr. 1256/19.02.2015.

A mai arătat recurenta, referindu-se la identitatea de cauză, că aceasta implică existenţa unei identităţi de fapte şi de reguli de drept aplicabile acestor fapte, în speţă nelegalitatea actului administrativ emis în temeiul unor acte normative ieşite din vigoare la data de 10.04.2014 (H.G. nr. 1000/2012 cu modificările şi completările ulterioare aduse prin H.G. nr. 568/2013 emis în temeiul şi în aplicarea O.U.G. nr. 77/2014), ca efect al Deciziei CCR nr. 55/2014 de constatare a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013, şi pus în circuitul civil, situaţie tranşată în Dosarul nr. x/2014 prin anularea Deciziei ANPM nr. 881/30.09.2017 de care instanţa avea obligaţia să ţină cont în Dosarul nr. x/2015 la pronunţarea sentinţei civile nr. 9317/23.12.2015 supusă cererii de revizuire în Dosarul nr. x/2017 în care s-a pronunţat ilegal sentinţa civilă nr. 1800/17.04.2018.

În ceea ce priveşte identitatea de persoane, a arătat recurenta că se are în vedere identitatea juridică a părţilor, nu cea fizică, pentru că o persoană poate sta în proces reprezentată de altcineva, şi, în toate cele 3 dosare, ea a avut calitatea de reclamantă şi ANPM calitatea de pârâtă, făcând referire şi la aspectele privind situaţia de fapt din dosarele menţionate, apreciind că se face dovada subsidiarităţii Deciziilor nr. 517/28.10.2014 şi nr. 139/06.03.2015 în raport cu Decizia nr. 881/30.09.2017.

A mai susţinut recurenta că se face dovada încălcării drepturilor sale procesuale prin necercetarea cauzei sub aspectul motivelor de drept şi de fapt invocate prin cererea de revizuire, prin notele scrise, prin concluziile scrise, cererile de depunere înscrisuri şi prin cererea de înscriere în fals formulată în Dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost completată, acte de procedură care nu au fost invocate în sentinţa nr. 1800/17.04.2018, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În opinia sa, sentinţa recurată este un act întocmit în fals intelectual, rezultat al existenţei unui proces pur formal, la nivel declarativ, care a avut drept scop nerespectarea cadrului procesual, a dreptului la apărare, a principiului disponibilităţii, a prevederilor art. 6 CEDO şi acoperirea ilegalităţilor instanţei de fond din Dosarul nr. x/2015 şi a falsului intelectual şi abuzului de drept al intimatei ANPM.

Judecarea pricinii s-a făcut în baza apărărilor formulate în numele ANPM de persoane care nu au calitatea de reprezentant legal ori de reprezentant convenţional, fără ca aceste calităţi să fie dovedite de semnatarii întâmpinării, fapt ce atrage nulitatea necondiţionată a întâmpinării, conform art. 176 pct. 2 C. proc. civ.

Instanţa de fond în mod ilegal nu a cercetat existenţa dovezii calităţii de reprezentant legal şi de reprezentant convenţional a semnatarilor actelor de procedură depuse la dosar, acte de procedură lovite de nulitate necondiţionată, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Dezbaterile au fost închise fără ca instanţa să fie lămurită, instanţa neurmărind judecarea pricinii şi îndreptarea ilegalităţilor instanţei de fond din Dosarul nr. x/2015, ci a exercitat rolul de apărător al instanţei de fond în acoperirea infracţiunilor de natură penală săvârşite în judecarea cererii de chemare în judecată, certificând prin sentinţa nr. 1800/17.04.2018 legalitatea falsurilor grosolane din sentinţa nr. 9317/23.12.2015.

Sentinţa civilă recurată nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de art. 425 C. proc. civ., pentru că nu conţine expunerea situaţiei de fapt, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia fiind motive invocate din ideologia statului paralel şi nu din actele normative în vigoare aplicabile speţei, şi nu cuprinde soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii (excepţii, cererea de înscriere în fals), motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta-revizuentă că nu i-a fost asigurat dreptul de a formula şi de a depune concluzii scrise şi că au fost încălcate normele de drept material, pentru că sentinţa recurată nu numai că nu are legătură cu temeiul de drept invocat prin apărări (Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/1999, Legea nr. x, CEDO, Constituţia României, Decizia CCR nr. 55/2013, Legea nr. 92/2014 etc.), ci este contrară acestora, prin considerentele deciziei.

Astfel, sentinţa recurată este un act de procedură întocmit în fals intelectual, act netemeinic şi nelegal, lovit de nulitate, ceea ce face ca motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 să fie întemeiate, impunându-se casarea în tot a hotărârii.

În continuarea cererii de recurs, recurenta-revizuentă şi-a prezentat punctul de vedere asupra sentinţelor civile nr. 9317/23.12.2015 din Dosarul nr. x/2015 şi nr. 1800/17.04.2018 din Dosarul nr. x/2017 care sunt ilegale, netemeinice şi lovite de nulitate, punctând faptul că titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 1256/19.02.2015, are efect implicit asupra anulării Deciziei nr. 104/15.02.2016, act prin care se face uz de falsul instanţei din Dosarul nr. x/2017, respectiv sentinţa nr. 9317/23.12.2015 pentru nerespectarea titlului executoriu.

A mai expus recurenta aspecte teoretice privind puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti şi autoritatea de lucru judecat, apreciind că, de vreme ce o problemă dedusă judecăţii într-un litigiu dintre aceleaşi părţi a fost soluţionată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, acest aspect reţinut de instanţe a dobândit putere de lucru judecat şi, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanţa sesizată ulterior, situaţie în care se găseşte şi cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014 şi Dosarului nr. x/2017

A făcut trimitere la hotărârile pronunţate de CEDO în cauza Dumitru Popescu împotriva României, cauza Beian contra României, cauza Pilot Service împotriva României, cauza Zazanis contra Greciei, precizând că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate iar instanţele sesizate ulterior să nu mai repună în discuţie constatările jurisdicţiilor anterioare.

Dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranţa legitimă că nu va mai fi negată de o altă instanţă de judecată printr-o procedură ulterioară.

Astfel, sentinţa civilă nr. 1800/17.04.2018 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţelor nr. 5970/30.09.2014 (Dosar nr. x/2014) şi nr. 1256/19.02.2015 (Dosar nr. x/2014), motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

A concluzionat recurenta că instanţele de fond din Dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2017 prin semnarea sentinţelor întocmite în fals intelectual şi-au asumat răspunderea pentru faptele săvârşite şi sancţionate de C. pen. privind abuzul în serviciu, falsul şi uzul de fals, precum şi favorizarea făptuitorului, aflându-ne în faţa unui grup infracţional organizat care urmăreşte subminarea statului de drept, situaţie inadmisibilă într-o ţară membră UE, care este ţinută de Constituţie să respecte cu prioritate prevederile CEDO şi ale legislaţiei UE.

5. Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Decizia instanţei de recurs

6.1. Preliminar analizării recursului, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării invocată în prezentul dosar, ca, de altfel şi în faţa instanţei care a soluţionat cererea de revizuire, Înalta Curte reţine că eventuala lipsă a calităţii de reprezentant al autorităţii intimate Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a semnatarului întâmpinării ar putea conduce la nulitatea relativă a actului procedural (nulitatea care se poate acoperi dacă ar fi necesară depunerea unor dovezi suplimentare în acest sens).

Conform art. 175 C. proc. civ., având denumirea marginală "nulitatea condiţionată", actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, iar, în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Nulitatea condiţionată de existenţa unui prejudiciu constituie regula, iar nulitatea necondiţionată de existenţa unui prejudiciu, prevăzută la art. 176 C. proc. civ., constituie excepţia, datorită limitării legale a cazurilor de nulitate necondiţionată. Recurenta-revizuentă invocă aplicabilitatea art. 176 pct. 2 C. proc. civ., referitor la nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală.

Or, în cauză, sancţiunea care ar interveni în eventualitatea admiterii lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, ar fi înlăturarea întâmpinării, ca act de procedură întocmit şi depus de intimata ANPM în faţa instanţei de recurs sau în faţa instanţei care a soluţionat cererea de revizuire, respectiv înlăturarea efectelor pe care legea le atribuie acestui act.

Însă, în soluţionarea recursului, Înalta Curte analizează motivele de casare invocate în raport cu hotărârea recurată, independent de apărările ce pot fi sau nu formulate prin întâmpinare, iar, în soluţionarea revizuirii, prima instanţă a analizat cererea de revizuire şi condiţiile de admisibilitate prin prisma temeiului de drept invocat prin cerere, şi nu în raport cu apărările formulate prin întâmpinare.

Deci, chiar şi în ipoteza admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, nu ar exista nicio înrâurire asupra soluţionării cauzei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că întâmpinarea formulată faţă de prezentul recurs a fost semnată, pe lângă Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, şi de Directorul Direcţiei Juridice, Resurse Umane, acesta din urmă având atribuţii de a reprezenta instituţia în faţa instanţelor judecătoreşti şi de a întocmi actele de procedură necesare.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-revizuente referitoare la organizarea ANPM şi la aşa-zisa exercitarea ilegală a funcţiei de conducere a acestei instituţii de către preşedinte/vicepreşedinte, aceste aspecte excedează analizei prezentei instanţe, în raport cu obiectul cauzei şi cu stadiul procesual actual.

Prin urmare, este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării formulate de intimata ANPM, urmând a fi respinsă.

Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte constată a fi nefondate şi alegaţiile recurentei-revizuente din cuprinsul cererii de recurs vizând nulitatea întâmpinării şi a notelor scrise depuse de ANPM în faţa instanţei care a soluţionat cererea de revizuire.

6.2. Analizând recursul astfel cum a fost formulat de recurenta-revizuentă A., Înalta Curte, în raport cu motivele de casare invocate, cu hotărârea recurată şi cu dispoziţiile legale incidente, urmează a-l respinge, ca nefondat.

Sunt lipsite de suport legal excepţiile nulităţii şi nelegalităţii şi solicitarea recurentei de înscriere în fals în ceea ce priveşte sentinţa recurată, calea de atac împotriva acestei hotărâri fiind cea prevăzută de lege, recursul, pe care recurenta a şi exercitat-o şi care face obiectul prezentei analize.

De altfel, în susţinerea căii de atac, recurenta-revizuentă a invocat motivele de casare prevăzute de pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără însă a dezvolta punctual fiecare motiv, înţelegând să-şi expună opiniile, să reia aspectele de fapt şi de drept invocate în cuprinsul dosarelor deja soluţionate şi să afirme incidenţa acestor motive de casare.

Or, conform dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, rezultând că activitatea instanţei învestite cu această cale extraordinară de atac este limitată la verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Prin urmare, analiza instanţei de recurs învestite cu soluţionarea hotărârii pronunţate asupra unei cereri de revizuire nu poate privi altceva decât legalitatea soluţiei instanţei date asupra cererii de revizuire, în aceleaşi limite trasate de C. proc. civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte găseşte necesar a sublinia, parcurgând considerentele sentinţei recurate, că nu se poate vorbi despre depăşirea atribuţiilor puterii judecatoreşti sau de nerespectarea unor norme de procedură care ar atrage sancţiunea nulităţii şi că hotărârea respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raţionamentul logico-juridic ce a condus la pronunţarea soluţiei criticate.

6.3. Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire, întemeiată pe articolul citat, 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., priveşte contrarietatea dintre sentinţa civilă nr. 9317 din 23 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în raport cu sentinţele civile nr. 5970 din 30 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, şi nr. 1256 din 19 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, ale aceleiaşi instanţe.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate şi de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii similare.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de revizuent,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotarâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotarâri;".

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Potrivit alin. (1) al art. 431 C. proc. civ. - efectele lucrului judecat, "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

Deci, pentru existenţa acestui motiv de revizuire trebuie întrunite elementele caracteristice lucrului judecat, identitate de părţi, de cauză şi de obiect, hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

6.4. Or, Înalta Curte constată că hotărârile potrivnice, în raport cu care se solicită revizuirea sentinţei civile nr. 9317 din 23 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, au fost pronunţate în cauze diferite, având obiecte diferite.

Astfel, sentinţa civilă nr. 9317/2015 a Tribunalului Bucureşti a fost pronunţată în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins cererea reclamantei A. de anulare a Deciziei nr. 139/06.03.2015 privind destituirea din funcţia de auditor public intern şi a Raportului comisiei de disciplină nr. x/04.03.2015, decizie emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului urmare a cercetării disciplinare a recurentei.

Sentinţele civile faţă de care se invocă aşa-zisa contradictorialitate, nr. 5970/30.09.2014 şi nr. 1256/19.02.2015, ale Tribunalului Bucureşti au privit suspendarea şi, respectiv, anularea Deciziei nr. 881/30.09.2013 de eliberare a reclamantei A. din funcţia de auditor public intern ca urmare a reorganizării Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului conform O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.

Contrar alegaţiilor recurentei, care a expus propria interpretare a normelor legale referitoare la noţiunile de autoritate de lucru judecat, de identitate de obiect şi de identitate de cauză, este de observat că, în dosarele menţionate, reclamanta a formulat pretenţii diferite sub aspectul cererilor cu care a învestit instanţele judecătoreşti, chiar dacă aceste cauze priveau raportul său de serviciu cu autoritatea pârâtă.

Astfel, Înalta Curte constată că nu se poate vorbi de o identitate de obiect şi de cauză, întrucât dosarele menţionate au avut ca obiect acte administrative distincte emise de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, respectiv Decizia nr. 881/2013 şi Decizia nr. 139/2015, care au avut cauze diferite şi temeiuri juridice diferite.

Nici sub aspectul părţilor nu se poate vorbi de identitate în sensul prevederilor legale menţionate, avându-se în vedere că, în dosarul nr. x/2014, părţi au fost, alături de reclamanta A. şi de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, şi pârâţii B., C., D., E., F., Guvernul României şi Consiliul Naţional Pentru Combatarea Discriminării, chemaţi în judecată, de altfel, prin cererea completatoare şi modificatoare depusă de reclamantă.

6.5. Cu alte cuvinte, Înalta Curte constată că doar pronunţarea unor soluţii diferite în dosare diferite, în care reclamanta a fost parte alături de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, nu poate conduce la concluzia încălcării autorităţii de lucru judecat, câtă vreme obiectul dosarelor este diferit, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Astfel, nu se putea reţine îndeplinirea condiţiei identităţii cauzei şi obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, care a fost distinct în litigiile invocate de recurenta-revizuentă. Instanţele au avut a analiza legalitatea unor acte administrative diferite, temeiuri de fapt diferite, apte a justifica soluţii judiciare diferite.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. permite instanţei de control judiciar doar să verifice îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate, respectiv dacă ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, legiuitorul, în reglementarea acestui motiv de revizuire, având în vedere hotărârile ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Însă, din cele prezentate anterior, dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti nu sunt contrare în privinţa niciunui aspect litigios în discuţie şi, ca atare, nu există impedimente pentru punerea în executare a acestor hotărâri.

6.6. În fine, Înalta Curte mai reţine, în raport cu toate alegaţiile recurentei-revizuente vizând aspectele de fond şi temeiurile de fapt şi de drept expuse prin cererea de recurs (constituţionalitatea reorganizării instituţiei intimate, legalitatea actelor emise de ANPM în perioada 2013-prezent, numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui ANPM, situaţia privind parcursul litigiilor sale şi cererile formulate, aplicabilitatea anumitor dispoziţii legale în soluţionarea acestora ş.a.m.d.) că acest caz de revizuire nu atribuie instanţei care soluţionează cererea de revizuire (şi, cu atât mai puţin instanţei care soluţionează cererea de recurs împotriva hotărârii date asupra revizurii) competenţa de a analiza pe fond temeinica hotărârilor atacate, de a exercita un control judiciar asupra hotărârilor judecătoreşti apreciate a fi netemeinice, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate, respectiv dacă ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat, de altfel, chiar de recurenta-revizuentă prin memoriul de recurs.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

6.7. Faţă de considerentele expuse, reţinând că hotărârea recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de recurentă şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării formulate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1800 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.