Public Sector Salary Parity and Sectoral Reference Value Applicability Under Emergency Ordinance No. 83/2014 and Constitutional Precedent on Equal Treatment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 03.07.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

- obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unui nou ordin de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care le-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 4620 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a obligat pârâtul să emită ordin de salarizare pentru reclamanţi, pentru perioada 09.04.2015-30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate şi cele efectiv încasate, actualizate cu rata inflaţiei, plus dobânda legală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi respingerea acţiunii intimaţilor-reclamanţi.

A susţinut recurentul-pârât că, deşi reclamanţii nu au atacat ordinul prin care li s-au acordat drepturile salariale, solicitarea obligării la emiterea unui nou ordin este similară cu atacarea celui în vigoare, ordin care este un act administrativ legal, emis în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Astfel, drepturile salariale ale reclamanţilor au fost recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificare şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea O.U.G. nr. 57/2015 au definit sintagmele "fiecare funcţie" şi "instituţie sau autoritate publică" prevăzute de art. 31 alin. (1) şi au adus clarificări cu privire la modalitatea de stabilire/identificare a nivelului maxim al salariului/indemnizaţiei de încadrare la care face referire art. 31 alin. (11), alin. (12) şi alin. (13).

Constituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 43/2016 a fost verificată de Curtea Constituţională prin decizia nr. 794/15.12.2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim.

Astfel, nu este întemeiată solicitarea de stabilire a datei de 09.04.2015 ca dată a acordării drepturilor salariale recalculate, întrucât nu exista în plată, la acel moment, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, niciun salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru funcţii de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea acţiunii.

A mai apreciat recurentul-pârât că prima instanţă nu a avut în vedere circumstanţele legale în care a fost emis ordinul a cărui anulare tacită se solicită, prin lege creându-se posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivel maxim dacă îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A mai susţinut recurentul că solicitarea intimaţilor-reclamanţi încalcă principiul neretroactivităţii legii, iar instanţa a încălcat acest principiu cu privire la data de la care se acordă drepturile salariale pretinse, care se raportează la Decizia nr. 794/15.12.2016.

Însă, solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 09.04.2015 este vădit neîntemeiată, pentru că la acea dată nu exista un salariu la care se putea raporta, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul-pârât a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nu a precizat, în niciun fel, în ce constă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către prima instanţă.

Acest motiv de recurs priveşte un "exces de putere" al instanţei, care derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, prin săvârşirea unor acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Or, recurentul-pârât nu a precizat în niciun fel modalitatea în care instanţa de fond şi-ar fi depăşit atribuţiile, astfel că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi argumentat.

4.2. Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi reţinut de instanţa de control judiciar.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat la o analiză detaliată a stării de fapt şi a temeiurilor juridice în legătură cu modalitate de stabilire a salarizării procurorilor odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014.

Recurentul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie prin critica sentinţei recurate are în vedere, în esenţă, termenul la care se pot stabili drepturile salariale astfel cum au fost solicitate de intimaţii-reclamanţi, apreciind că prin soluţia instanţei de fond se încalcă principiul neretroactivităţii legii.

În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de această instanţă este temeinică şi legală.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aşa cum a fost modificată, s-a stabilit ca regulă că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut şi că, prin excepţie de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, "salarizat la acelaşi nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că, voinţa legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechităţile dintre salariaţii care, deşi îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, primeau salarii diferite.

Înalta Curte apreciază că, în susţinerea soluţiei instanţei de fond prezintă relevanţă, atât evoluţia legislativă în materie, cât şi interpretările oferite de Înalta Curte ce Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională.

Aşadar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la acelaşi nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 31 alin. (1) a stabilit excepţia de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Sintagma "fiecare funcţie" s-a stabilit prin art. 31 alin. (11) că reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, s-a stabilit prin art. 31 alin. (12) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Instanţa de fond a făcut referire şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituţională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Înalta Curte este aşadar în acord cu opinia instanţei de fond conform căreia până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferenţiere între drepturile stabilite prin act normativ şi cele recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar şi a practicii judiciare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că la nivelul autorităţii judecătoreşti şi familiei ocupaţionale "Justiţie", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referinţă sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reţinut instanţa că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Reţine Înalta Curte că prezintă relevanţă în cauză şi punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în şedinţa din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referinţă sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii."

Având în vedere cele prezentate anterior, toate criticile recurentului-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susţinerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar, ulterior, recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.

4.3. Pentru toate considerentele expuse, reţinând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare împotriva sentinţei nr. 4620 din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.