Judicial salary dispute: passive procedural capacity of Ministry of Justice and lapse of object due to subsequent salary orders

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.08.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea în parte a ordinelor nr. 1471, 1475 şi 1479/C/2017 emise de pârât şi emiterea unor noi ordine de salarizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 majorată cu 10% începând cu 01.10.2015.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea legii nr. 71/2015, respectiv la restituirea diferenţelor între salariul cuvenit şi cel plătit, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

De asemenea, au solicitat repararea prejudiciului creat prin neincluderea în drepturile salariale lunare a diferenţelor de drepturi salariale dintre indemnizaţiile procurorilor de la DNA şi DIICOT şi drepturile salariale stabilite în favoarea lor, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit prin includerea acestor diferenţe, recunoscute prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 315 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

A admis în parte acţiunea reclamanţilor, a anulat Ordinele nr. 1471, 1475 şi 1479 emise de pârât în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită noi ordine de salarizare a reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 şi majorată cu 10% începând cu 01.12.2015.

A obligat pârâtul la repararea prejudiciului constând în diferenţele dintre drepturile salariale calculate prin raportare la valorile indicate mai sus şi cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

A respins în rest acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

3.1. Referitor la respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, a arătat recurentul-pârât că atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare a reclamanţilor, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de noi ordine de salarizare, iar a Ministerului Justiţiei de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, obligaţie care incumbă Tribunalului Satu Mare, al cărui preşedinte este ordonator terţiar de credite, întrucât intimaţii-reclamanţi îşi desfăşoară activitatea ca judecători la Judecătoria Satu Mare.

Astfel, raportul obligaţional care are ca obiect plata drepturilor salariale şi, pe cale de consecinţă, a oricăror accesorii ale acestora, dobânzi şi actualizări, se desfăşoară între intimaţi şi instanţa unde funcţionează iar obligaţia plăţii drepturilor salariale excedează atribuţiilor Ministerului Justiţiei.

3.2. Pe fond, în ceea ce priveşte obligaţia sa de a emite noi ordine de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 şi majorată cu 10% începând cu 01.12.2015, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei obiectului, având în vedere că, la data de 24.05.2018, a emis OMJ nr. 2066/C/2018 în baza Legii-cadru nr. 284/2010, O.U.G. nr. 57/2015, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, la art. 1 alin. (1) al OMJ nr. 2066/2018 s-a prevăzut că, în perioada 09.04.2015-31.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În acelaşi timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi pentru asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Astfel, a solicitat recurentul-pârât admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018 reclamanţilor le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În dovedirea susţinerilor sale, recurentul-pârât a depus OMJ nr. 2066/2018 şi anexele acestuia.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere susţinerile recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul Ministerului Justiţiei este fondat, în limitele şi pentru considerentele care urmează.

4.1. Instanţa de control judiciar găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat şi la plata diferenţelor salariale rezultate.

Această dispoziţie, însă, va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului Ministerul Justiţiei de ordonator principal de credite.

Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

4.2. În ceea ce priveşte aspectele invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei referitoare la rămânerea fără obiect a cererii de obligare a sa la emiterea unor noi ordine de salarizare în sensul solicitat de intimaţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/2018.

După cum a susţinut şi recurentul, prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor-reclamanţi în ceea ce priveşte emiterea ordinelor de recalculare a drepturilor salariale, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

4.3. Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare ca rămas fără obiect şi va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând a menţine în rest dispoziţiile primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 315 din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită noi ordine de salarizare, ca rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la repararea prejudiciului constând în diferenţele dintre drepturile salariale pretinse, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.