Appeal dismissed; CNA fine for broadcast image infringement upheld under specialized audiovisual law

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 06.10.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei nr. 535/07.09.2017 emise de pârât cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii în cuantum de 120.000 RON, sau, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment/somaţie publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, în cazul în care se va aprecia că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment/somaţie publică.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 806 din 26 februarie 2018, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

2.1. După ce a prezentat situaţia de fapt a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa a apreciat eronat că nu ar fi aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în ceea ce priveşte actele administrative de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 şi ale art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, rezultă că dispoziţiile cu caracter contravenţional din Legea nr. 504/2002 se completează corespunzător cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, care reprezintă legea generală în materie contravenţională, pentru că Legea audiovizualului nu conţine o dispoziţie derogatorie de la regimul stabilit de art. 10 din ordonanţă, iar acolo unde sunt reglementate aspecte derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul le indică în mod expres.

Nu se poate susţine că într-un singur act normativ dispoziţiile prin care se derogă de la dreptul comun pot fi atât exprese, cât şi rezultate din modul de reglementare a Legii audiovizualului, pentru că o astfel de interpretare nu ar face decât să îngreuneze înţelegerea şi aplicarea articolelor de lege incidente şi, mai mult, ar împiedica instanţa să verifice legalitatea aplicării şi individualizării fiecărei sancţiuni în parte.

2.2. Faţă de cele reţinute de prima instanţă cu privire la moderatoarea B., care ar fi avut numai intervenţii formale, recurenta-reclamantă a punctat intervenţiile acesteia, consemnate la pag. 5 şi 6 din decizia contestată, apreciind că moderatoarea emisiunii a precizat, atunci când a fost cazul, faptul că nu există probe în susţinerea acuzaţiilor aduse sau a redat susţinerile/punctul de vedere al persoanei acuzate adus la cunoştinţa mass-media.

De asemenea, dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului trebuie interpretate în sensul că moderatorul nu poate anticipa în vreun fel sau altul afirmaţiile invitaţilor, astfel încât să le stopeze sau să le controleze prin simplele sale intervenţii, mai ales pe parcursul unei emisiuni difuzate în direct, cum este cazul emisiunii "Ultima oră".

În considerarea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, moderatorul are o obligaţie de rezultat faţă de propria persoană, să nu folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă, şi o obligaţie de diligenţă faţă de invitaţi, să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă. Aşadar, moderatorul nu poate decât să atenţioneze invitaţii şi să intervină în mod respectuos pe parcursul emisiunii, obligaţie care a fost îndeplinită în cauză, neputându-se primi opinia instanţei în sensul că moderatoarea a ignorat dispoziţiile legale.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 535/07.09.2017 a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 120.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (1), (4) şi (5), art. 47 alin. (4), art. 64 alin. (1) lit. b), art. 65 lit. a) şi art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În esenţă, în sarcina recurentei-reclamanta s-a reţinut că ediţia emisiunii "Ultima Oră" din data de 05.07.2017, difuzată în intervalul orar 18:58-19:51 la postul de televiziune C., a prejudiciat grav imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzaţii de natură penală şi morală, fără a fi puse la dispoziţia publicului dovezi care să ateste realitatea acestora. De asemenea, nu s-au făcut niciun fel de precizări potrivit cărora persoanele vizate de comentarii să fi fost contactate pentru a-şi expune punctul de vedere şi acestea să fi refuzat acest demers ori să nu fi putut fi contactate. S-a mai reţinut că moderatorul emisiunii nu a respectat dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului, care impuneau în sarcina sa adoptarea unei conduite ferme, de stopare a folosirii de către invitaţi a unui limbaj depreciativ, tendenţios şi jignitor, de natură a prejudicia imaginea persoanelor vizate.

Instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, soluţie împărătăşită de instanţa de control judiciar.

4.2. Este neîntemeiată critica recurentei ce vizează aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Astfel, Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general prevăzută de O.G. nr. 2/2001 şi se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială şi legea generală, specialia generalibus derogant, nefiind necesară în acest sens o stipulaţie expresă în legea specială.

Prin urmare, decizia de sancţionare emisă de CNA, în considerarea caracterului său de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, şi nu cerinţele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, invocate în mod eronat de recurenta-reclamantă.

4.3. Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei-reclamante vizând interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) şi (5) din Codul audiovizualului, conform cărora moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, şi au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Intervenţiile moderatorului, reproduse chiar de către recurenta-reclamantă la fila x din cererea de recurs, nu fac nicidecum dovada atitudinii ferme a acestuia faţă de afirmaţiile invitaţilor din emisiune, în sensul de a le solicita probarea afirmaţiilor acuzatoare sau de a nu le mai permite folosirea unui limbaj injurios.

De asemenea, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei-reclamante, care, interpretând alin. (5) al art. 40 din Codul audiovizualului, afirmă că moderatorul are o obligaţie de rezultat faţă de propria persoană şi o obligaţie de diligenţă faţă de invitaţi.

Înalta Curte apreciază că moderatorul emisiunii avea obligaţia de a adopta o poziţie neutră, lipsită de echivoc (fără a lăsa impresia că este de acord cu acuzaţiile aduse) şi de a cere, în mod legitim, persoanelor care afirmă fapte obiective, să dovedească adevărul acestora.

Or, după cum rezultă din raportul de monitorizare, moderatorul emisiunii "Ultima oră" nu a fost destul de convingător în intervenţiile sale şi nu a avut o atitudine fermă, care să convingă invitaţii din emisiune şi care să conducă la stoparea acţiunii acestora de a manifesta, în mod repetat, un comportament care să aducă atingere dreptului la propria imagine a persoanei, prohibit de normele legale.

Moderatorul emisiunii avea obligaţia de a nu permite încălcarea normelor din Codul audiovizualului şi de a asigura, după cum chiar recurenta susţine, informarea imparţială a publicului cu privire la chestiuni de interes public justificat.

Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la asigurarea unei informări corecte, precum şi a celor referitoare la respectarea dreptului persoanei la propria imagine, constatările primei instanţe fiind corecte în această privinţă.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 806 din 26 februarei 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.