Mandatory performance to resolve compensation claim: Reasonable time principle under administrative law overrides chronological processing order due to absence of statutory deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să-i soluţioneze cererea de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1457 din 27 martie 2018, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de despăgubire înregistrată în data de 15.05.2017 şi la plata către reclamant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate, şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

A susţinut recurentul-pârât că, în ciuda argumentelor prezentate la fond, instanţa a admis acţiunea reclamantului, însă hotărârea recurată nu are în vedere respectarea principiului egalităţii de tratament a petenţilor, încălcându-se dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 213/2015, care prevede că Fondul de Garantare a Asiguraţilor soluţionează cererile pe măsura înregistrării lor.

Astfel, cele peste 100.000 de cereri primite sunt soluţionate în ordinea înregistrării şi completării dosarelor, conform procedurii reglementate de Legea nr. 213/2015 şi de Norma nr. 16/2015, având drept scop protejarea intereselor tuturor şi fiecărui creditor de asigurare.

Cererea depusă de petent în luna mai 2017 este în curs de evaluare, urmând a fi soluţionată conform acestei proceduri.

Astfel, prin stabilirea de către prima instanţă a obligării sale de a soluţiona cererea unui petent înaintea altor cereri s-ar deturna ordinea de soluţionare, procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015 nepermiţând eliminarea unor etape obligatorii, aspect reţinut şi în practica instanţelor judecătoreşti, făcând trimitere la sentinţa civilă nr. 15 din 6 februarie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Intimatul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorităţii recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluţionarea cererii de plată înregistrate la data de 15.05.2017.

După cum a constatat şi prima instanţă, Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de plată.

Când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului, vizând numărul foarte mare de cereri (peste 100.000) şi ordinea soluţionării acestora, reţine Înalta Curte că, atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii urmează a fi analizată prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca o garanţie a dreptului la o bună administrare.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

Or, intimatului-reclamant nu i-a fost comunicat niciun răspuns la cererea formulată, nefacându-se dovada emiterii şi comunicării către acesta a unui răspuns la cererea înregistrată la data de 15.05.2017, nici, cel puţin, în sensul că, din cauze obiective, ar urma să fie soluţionată într-un termen mai îndelungat.

Mai reţine Înalta Curte că jurisprudenţa invocată prin cererea de recurs este singulară şi nu poate fi apreciată pozitiv. De altfel, ataşat întâmpinării, intimatul-reclamant a depus o serie de hotărâri în sensul soluţiei pronunţate prin hotărârea recurată.

4.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1457 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.