Tax liability for insolvent sole shareholder: validity of notification of joint and several liability decision and calculation of contestation deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Supreme Court) admitted the appeal filed by the Timiș County Tax Administration, quashed the Court of Appeal’s judgment, and remanded the case to the same instance for retrial, effectively reversing the lower court's dismissal of the inadmissibility exception and leaving the administrative act in suspense pending further factual clarification. The dispute concerned a challenge to a decision imposing joint and several liability on a sole shareholder for the insolvent tax debts of a limited liability company, where the appellant argued the action was inadmissible due to expiration of the statutory contestation period and alleged the act was deficient in reasoning and good faith assessment. The decisive legal basis rested on Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code (erroneous application of substantive law), Articles 47 and 22 of the Tax Procedure Code, and Article 22 of the Civil Procedure Code, which mandated the court of first instance to actively investigate and determine the specific capacity in which the recipient of the certified mail signed the proof of receipt, thereby requiring testimonial evidence to verify if the recipient was an authorized person or family member receiving correspondence on behalf of the taxpayer.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 497 alin. (1) C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Tax liability for insolvent sole shareholder: validity of notification of joint and several liability decision and calculation of contestation deadline: The dispute concerned a challenge to a decision imposing joint and several liability on a sole shareholder for the insolvent tax debts of a limited liability company, where the appellant argued the action was inadmissible due to expiration of the statutory contestation period and alleged the act was deficient in reasoning and good faith assessment. The decisive legal basis rested on Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code (erroneous application of substantive law), Articles 47 and 22 of the Tax Procedure Code, and Article 22 of the Civil Procedure Code, which mandated the court of first instance to actively investigate and determine the specific capacity in which the recipient of the certified mail signed the proof of receipt, thereby requiring testimonial evidence to verify if the recipient was an authorized person or family member receiving correspondence on behalf of the taxpayer.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule governing the quashing of the lower court's judgment and the remittal of the case for retrial.
Legal basis for the review of administrative decisions in the cassation appeal proceedings.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 16.12.2017, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2017 cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 6.827.092 RON stabilite în sarcina sa.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 137 din 24 mai 2018, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2017 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.550 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, în principal, respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a mai contesta actul administrativ, sau, în subsidiar, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea actului administrativ contestat şi respingerea/restrângerea cheltuielilor de judecată.
A susţinut recurenta-pârâtă că instanţa a respins în mod eronat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, repunând reclamanta-debitoare în termenul legal de contestare a actului administrativ.
Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x a fost comunicată reclamantei prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 22.03.2017. Reclamanta a formulat contestaţia împotriva acestei decizii la data de 08.06.2017, înregistrată sub nr. x.
Raportat la data comunicării actului, 22.03.2017, şi data depunerii contestaţiei, 08.06.2017, reclamanta nu a respectat termenul prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancţiunea decăderii.
În opinia sa, actul administrativ contestat a fost comunicat potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală.
Astfel, având în vedere faptul că termenul de formulare a contestaţiei în procedura prealabilă este un termen de decădere substanţial, a cărui depăşire are ca efect inadmisibilitatea acţiunii, a apreciat că se impunea admiterea excepţiei inadmisibilităţii cu consecinţa respingerii acţiunii, ca inadmisibilă, intimata-reclamantă fiind decăzută din dreptul de a mai contesta actul administrativ ce face obiectul dosarului.
În continuarea demersului său judiciar, recurenta-pârâtă a prezentat argumente privind netemeinicia soluţiei instanţei de fond care a apreciat că decizia de antrenare a răspunderii solidare nu este motivată şi că nu ar fi îndeplinită condiţia relei-credinţe a reclamantei, deşi organul fiscal a dovedit implicarea reclamantei în ajungerea societăţii S.C. B.. 2009 S.R.L. în stare de insolvaibilitate.
3. Apărările intimatei-reclamante
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare. A apreciat intimata că recurenta-pârâtă nu a combătut argumentele instanţei de fond şi nu a formula critici susceptibile de cenzură prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
4.1. Preliminar, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-pârâte se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare va fi respinsă.
4.2. Analizând cererea de recurs, în raport cu actele şi lucrările dosarului, susţinerile părţilor şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, prin prisma faptului că prima instanţă nu a interpretat corect dispoziţiile legale vizând comunicarea deciziei de angajare a răspunderii solidare contestate, nelămurind pe deplin acest aspect în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârâtă.
Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 12661/20.03.2017 de angajare a răspunderii solidare emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş prin care a fost angajată răspunderea solidară a sa în calitate de asociat unic al debitorului S.C. B.. 2009 S.R.L. în vederea realizării în tot a creanţelor fiscale în limita sumei totale de 6.827.092 RON.
Art. 47 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală prevede următoarele:
"(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire."
Conform art. 3 alin. (3) Codul de procedură fiscală,
"(3) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile C. civ. şi ale C. proc. civ., republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.".
Potrivit alin. (6) al art. 163-Procedura de comunicare din C. proc. civ.,
"(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa."
4.3. Recurenta-pârâtă susţine că decizia contestată a fost comunicată intimatei-reclamante prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 22.03.2017. Intimata-reclamantă contestă faptul că ar fi primit actul, susţinând că semnătura nu-i aparţine şi nici seria xărţii de Identitate.
În dovedirea comunicării deciziei, recurenta-pârâtă a depus la dosarul de fond copia confirmării de primire şi originalul acesteia .
Într-adevăr, pe confirmarea de primire figurează semnătura unei persoane având CI seria x nr. x, identificată, în urma demersurilor instanţei de fond, ca fiind C., domiciliat în Comuna Tomeşti, judeţul Timiş.
Or, deşi instanţa de fond a procedat la identificarea persoanei care a semnat confirmarea de primire la domiciliul reclamantei, din sat Becicherecu Mic, judeţul Timiş, şi s-a identificat cu seria xărţii de Identitate, nu s-a preocupat să clarifice în ce calitate a primit actul, în condiţiile în care reclamanta A. a contestat procedura comunicării deciziei contestate.
Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.,
"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."
Astfel, instanţa de fond avea obligaţia, conform articolului precitat, să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi să stabilească situaţia de fapt.
Pentru o corectă stabilire a circumstanţelor privind comunicarea deciziei se impunea a fi lămurit în ce calitate persoana identificată conform seriei xărţii de Identitate consemnate pe confirmarea de primire a semnat actul de procedură şi dacă, în perioada de referinţă, locuia cu destinatarul ori îi primea, în mod obişnuit, corespondenţa, prin citarea şi audierea acesteia ca martor.
Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
Prin urmare, întrucât lămurirea cauzei necesită administrarea unor probe suplimentare, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., constată că se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să pună în discuţia părţilor administrarea probei testimoniale, precum şi orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluţionarea cauzei, în vederea lămuririi aspectelor menţionate mai sus, asupra cărora părţile au poziţii divergente.
4.4. În raport cu această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurenta-pârâtă referitoare la soluţia de anulare a deciziei atacate.
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.
Admite recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei nr. 137 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.