Exclusive territorial competence in administrative litigation: domicile of represented union members vs. seat of the claiming union

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 19.09.2018 sub dosar nr. x/2018 reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni " EUROPOL"-pentru membrii săi, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, stabilirea salariului de funcţie, fără includerea de sporuri şi alte adaosuri, începând cu data de 01.02.2017 şi pe viitor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1/2017 şi H.G. nr. 846/2017, obligarea la recalcularea salariului lunar începând cu data de 01.02.2017 şi pe viitor, ca fiind compus din: salariul de funcţie, fără sporuri şi alte adaosuri, plus celelalte salarii şi sporuri procentuale prevăzute de art. 4 alin. (2) Anexa VII, Capitolul II, Secţiunea a 2 a din Legea-cadru nr. 248/28.12.2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1/2017 şi de art. 4 alin. (2) din Anexa VI, Capitolul II, Secţiunea II, din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data emiterii H.G. nr. 846/2017 precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În fapt, s-a arătat că sindicatul a formulat cererea de chemare în judecată având în vedere că salariul de funcţie trebuie stabilit fără includerea sumelor compensatorii şi alte sporuri, conform H.G. nr. 1/2017 şi H.G. nr. 846/2017, sume care se calculează în plus la acest salariu, conform art. 4 alin. (2), Anexa VII, Capitolul II, Secţiunea a 2 a din Legea nr. 284/2010 şi art. 4 alin. (2) Anexa VI, Capitolul II, Secţiunea a 2 a din legea nr. 153/2017.

La termenul de judecată din data de 06.11.2019, Tribunalul a pus în discuţia părţilor disjungerea cererilor în privinţa reclamanţilor care au domiciliile în raza de competenţă a altor tribunale decât judeţul Ilfov şi formarea de noi dosare, ce urmează să fie disjunse din dosarul nr. x/2018, în care, s-a invocat din oficiu excepţia necompetentei teritoriale exclusive a instantei, în raport de data înregistrării cererii de chemare in judecata, domiciliile reclamantilor şi sediul pârâtei, aspecte ce au fost analizate prin prisma prevederilor art. 10 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 554/2004, in forma in vigoare la data inregistrării cererii de chemare in judecată.

Prin încheierea din data de 06.11.2019, tribunalul a admis excepţia disjungerii cererilor şi a dispus formarea şi înregistrarea unui număr de 25 dosare, în raport de domiciliile membrilor de sindicat şi in fiecare dintre aceste dosare nou formate s-a dispus amânarea pronunţării cu privire la excepţia necompetentei teritoriale exclusive pentru data de 13.11.2019.

După disjungerea din dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat la data de 07.11.2019 dosarul nr. x/2019 privind pe reclamantii A., B., cu domiciliile în judeţul Sibiu.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Tribunalul Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 3850/13 .11.2019, a admis excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, tribunalul a reţinut că, în cazul de faţă, prezenta acţiune a fost introdusă de sindicat (persoana de drept privat) dar în numele membrilor săi de sindicat, deci în calitate de reprezentant al acestora.

Ca atare, tribunalul a constatat că devin incidente dispoziţiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, competenta se stabileşte prin raportare la domiciliul reclamantului, membru de sindicat.

Conchide instanţa, în sensul că, în cauza de faţă, reclamanţii nu au domiciliile în judeţul Ilfov, astfel încât să atragă competenta acestei instanţe, pentru considerentele de fapt şi de drept menţionate anterior.

Învestit cu soluţionarea cauzei,Tribunalul Sibiu, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 244 din 5 iunie 2010, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu şi, în conscinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni " EUROPOL" în reprezentarea membrilor săi A., B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în favoarea Tribunalului Ilfov.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Ilfov, secţia Civilă şi trimite dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că din punct de vedere al competenţei teritoriale exclusive, statuate prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este competentă instanţa din raza domiciliului sau sediului reclamantului. Or, în cauză, reclamant este Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol, care are calitatea procesuală activă, iar în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a introdus acţiunea la instanţa competentă, Tribunalul Ilfov, în a cărui circumscripţie se află sediul său.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, va reţine, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, că reclamantul reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni "EUROPOL" în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a intodus cererea de chemare in judecată în numele şi pentru reclamanţii, membri de sindicat din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră- S.P.F Aeroport Sibiu.

Înalta Curte are în vedere faptul că contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Dat fiind că acţiunea în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Însă, dispoziţiile legale menţionate nu stabilesc care este instanţa competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 10 (3) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, reclamantul, persoana fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

De asemenea art. 10 alin. (4) din aceeaşi lege, stabileşte că se va respecta competenţa de soluţionare a cauzei şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces, adică chiar dacă persoana de drept public sau privat figurează cu calitatea de reclamant, dar de fapt acţionează pentru reclamant.

Ca atare, conform art. 10 alin. (3) si 4 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data înregistrarii cererii de chemare in judecată, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Se reţine că, în speţă, se aplică o competenţă teritorială absolută exclusivă, instituită în favoarea tribunalului de la domiciliul persoanelor fizice, membri de sindicat, care trebuie respectată şi în situaţia în care cererea de chemare in judecaţă este formulată de către sindicat, indiferent de calitatea acestuia in proces si indiferent de sediul acestei persoane juridice.

Având în vedere faptul că sindicatul are calitatea de reprezentat şi nu de reclamant, iar reclamantul/reclamanţii domiciliază în judeţul Sibiu (conform împuternicirii ataşate la cererea de chemare in judecată) instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Sibiu.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Poliţiştilor "Europol" în numele şi pentru membrii de sindicat A. şi B. şi pe pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.