Clawback contribution calculation: exclusion of commercial margins and uncommercialized drugs from compensable consumption; failure to address defenses as a fair trial violation requiring remand

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bcuureşti Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.06.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună:

- anularea actului administrativ înregistrat sub nr. x/27.10.2016 şi implicit a datelor furnizate privitoare la valoarea procentului "P" pentru trimestrul III 2016, de 14,91% din consumul de medicamente suportat de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) - B., C., D. si E., F.;

- anularea actului administrativ nr. P9977/23.11.2016 reprezentând răspunsul dat la contestaţia formulata de subscrisa nr. 8385/04.11.2016 şi înregistrată la CNAS sub nr. x/09.11.2016;

- obligarea intimatei CNAS la rectificarea şi recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor si adaosurilor comerciale;

- obligarea intimatelor la restituirea sumei în valoare de 7.817.434 RON achitată nedatorat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1614 din 3 aprilie 2018, a admis, în parte, acţiunea reclamantei, astfel că a anulat notificarea nr. x/27.10.2017 şi adresa nr. x/23.11.2017, emise de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe care a obligat-o să reculeze datele referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor cu privire la medicamentele care nu au fost efectiv comercializate.

Totodată, a fost respinsă cererea privind obligarea pârâţilor la restituirea sumei, ca inadmisibilă.

1. 3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

1.3.1. Recursul reclamantei

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi modificarea în parte a acesteia în sensul anulării actului administrativ înregistrat nr. P/9015/27.10.2016 şi implicit a datelor furnizate privitoare la valoarea procentului "P" pentru trimestrul III 2016, obligarea intimatei CNAS la rectificarea şi recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea din valoarea consumului a adaosurilor comerciale ale distribuitorului şi farmaciei, precum şi obligarea la restituirea sumelor plătite nedatorat în urma rectificării actului administrativ contestat.

În esenţă, recurenta reclamantă a criticat hotărârea instanţei de fond susţinând că aceasta nu s-a pronunţat cu privire la apărarea referitoare la includerea în valoarea consumului comunicat a adaosurilor comerciale ale distribuitorului şi farmaciei, respingând celelalte critici formulate, inclusiv restituirea sumelor plătite în plus şi nu în ultimul rând, nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecata dovedite si solicitate.

În ceea ce priveşte contravaloarea cantităţilor de medicamente care reprezintă adaosurile faţă de preţul de producător, precum şi legalitatea impunerii sistemului de supertaxare-clawback, recurenta reclamantă a reiterat susţinerile sale prezentate în acţiunea introductivă, iar referitor la restituirea sumei plătită nedatorat, a precizat că, de vreme ce titlul în baza căruia s-au achitat sumele ce reprezintă contribuţie trimestriala clawback a fost anulat de către instanţa de fond, respectiv actul administrativ P/9015/27.10.2016, se impunea admiterea solicitărilor sale.

Raportat la cheltuielile de judecata, recurenta menţionează că, de vreme ce acţiunea a fost admisă în parte, ambele acte administrative contestate fiind anulate, practic obiectul principal al acţiunii, instanţa de fond trebuia să acorde proporţional şi o parte din cheltuielile de judecată.

1.3.2. Recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prin Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea pârâtei Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.

Pârâta menţionată a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel încât, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins lipsa calităţii procesuale pasive a DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, având în vedere dispoziţiile O.G. nr. 77/2011 privind procedura de calcul, declararea si virarea taxei de claw-back, în condiţiile în care art. 7 din actul normativ prevede că sumele încasate din contribuţia prevăzută la art. 3 constituie venituri la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, a menţionat pârâta, ANAF, respectiv D.G.R.F.P. Bucureşti - Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii, nu are decât calitatea unui intermediar între plătitorul taxei şi beneficiarul acesteia, având doar atribuţia ca prin trezorerie să încaseze taxa şi imediat să o vireze Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din subordinea Ministerului Sănătăţii, deci doar competenţa de a înregistra declaraţiile plătitorilor de taxă, de a încasa plata sau după caz de a executa silit plătitorul, respectiv de a o vira în conturile CNAS.

1.3.3. Recursul pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs şi pârâta CNAS, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sens în care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Criticile pârâtei privesc, în parte şi în esenţă, din perspectiva dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, referitoare la calculul contribuţiei prin raportare la consumul aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că medicamentul G. mg, identificat prin codul CIM W59852005, a fost în mod eronat inclus în valorile comunicate de către CNAS, având în vedere faptul că acesta nu a fost niciodată comercializat în România de către reclamantă.

Recurenta a invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia există două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata contribuţiei trimestriale şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală.

Diferenţa dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piaţă de prima categorie se realizează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi faptul că această contribuţie trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deţinători li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), avantaj care nu se acordă şi celorlalţi subiecţi care desfăşoară o astfel de activitate comercială.

Prin O.U.G. nr. 77/2011 s-a instituit obligaţia legală pentru deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali, de a plăti o contribuţie trimestrială, în condiţiile stabilite în această ordonanţă de urgenţă, iar în ceea ce îi priveşte pe "ceilalţi actori de pe lanţul de distribuţie", Curtea Constituţională a reţinut că aceştia au obligaţii contractuale, apreciind că măsurile instituite prin dispoziţiile ordonanţei sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conţinutul legii fundamentale, cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi, prin urmare, nu aduc atingere prevederilor art. 34 şi 44 din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii.

Mai mult, a precizat recurenta, Curtea Constituţională a reţinut faptul că, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

Astfel, recurenta consideră eronate reţinerile instanţei de fond potrivit cărora modul de calcul al contribuţiei trimestriale ar trebui să ţină seama de vânzările acesteia şi nu de valoarea de compensare a medicamentelor, raportat la faptul că însăşi Curtea Constituţională a considerat faptul ca nu se impune reţinerea unei discriminări a DAPP ca subiect plătitor al contribuţiei trimestriale, raportat la distribuitorii angro şi farmacii, deoarece calculul contribuţiei trimestriale are în vedere vânzările acestuia şi nu valoarea consumului de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond s-a raportat doar la vânzările reclamantei, fără a observa aspectele învederate de către CNAS, în ceea ce priveşte consumul de medicamente, formulate atât prin întâmpinare, cât şi prin răspunsul la interogatoriu.

În ceea ce priveşte Codul CIM W59852005, recurenta a precizat că acesta a fost declarat de către reclamantă pe propria sa răspundere în lista actualizată a medicamentelor pentru care datorează contribuţia trimestrială, depusă la CNAS sub nr. de înregistrare 15489/06.11.2015, în temeiul art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Acest cod CIM este listat în Catalogul Naţional al Preţurilor Medicamentelor Autorizate de punere pe piaţă - CANAMED aferent perioadei de referinţă T3 2016, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 810 din 29 iunie 2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 1 din Anexa Ordinului ministrului sănătăţii nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, acest act normativ se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizaţie de punere pe piaţă, denumită în continuare APP, valabilă pe teritoriul României şi care se comercializează pe teritoriul acesteia în conformitate cu prevederile legii.

Totodată, codul CIM W59852005 poate fi vizualizat în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă (Nomenclator *ANMDM) actualizat la data de 18.11.2016, astfel că medicamentul codificat W59852005 a fost în mod corect inclus în datele de consum contestate de către reclamantă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la recursul promovat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanţa de fond a soluţionat corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, având în vedere împrejurarea că, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, organele fiscale din cadrul ANAF administrează contribuţia trimestrială potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, contribuţia fiind asimilată obligaţiei fiscale, achitându-se la unităţile Trezoreriei Statului.

De asemenea, tot prin intermediul întâmpinării, intimata-reclamantă a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta CNAS, motivat de împrejurarea că modul în care aceasta a decontat, fără existenţa unor documente justificative, nu îi poate fi opus, iar trimiterile la prevederile legale nu este suficientă în condiţiile în care nu se oferă pârghiile verificării documentaţiei impusă de lege.

La rândul său, intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a formulat întâmpinare la recursurile promovate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, solicitând respingerea acestora, ca neîntemeiate.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata-pârâtă a menţionat, referitor la recursul organelor fiscale, că acestea au calitate procesuală pasivă prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în speţă, cât şi în raport de dispoziţiile O.G. nr. 17/2017 şi O.U.G. nr. 69/2014, taxa clawback fiind asimilată, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, unei obligaţii fiscale administrată de ANAF conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, intimata-pârâtă a reluat apărările expuse prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, precizând că sunt neîntemeiate criticile referitoare la includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului centralizat de medicamente atribuit acesteia prin datele transmise de CNAS, având în vedere că dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 prevăd în mod expres că la calculul consumului total trimestrial de medicamente se ia în considerare preţul medicamentelor decontat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar în referire la cererea de restituire a sumelor plătite nedatorat, potrivit susţinerilor reclamantei-recurente, a precizat că aceasta a fost corect respinsă de instanţa de fond cu motivarea că aceasta se suprapune reglementărilor fiscale, astfel încât cererea trebuie să urmeze procedura instituită de Codul de procedură fiscală.

1.5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 14 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate împotriva acesteia, Înalta Curte reţine constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, pentru considerentele ce succed:

Deşi, prin acţiunea introductivă, reclamanta a formulat critici punctuale atât împotriva actelor administrative emise de către pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv împotriva notificării nr. x/27.10.2017 şi împotriva adresei nr. x/23.11.2017 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva notificării menţionate, precum şi a motivelor pe care acestea au fost întemeiate, instanţa de fond a omis să analizeze aceste apărări referitoare, în esenţă, la valoarea procentului "p" pentru trimestrul III 2016, de 14,91% din consumul de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii şi la includerea în valoarea consumului comunicat a adaosurilor comerciale ale distribuitorului şi ale farmaciei.

Procedând în această manieră, instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, omiţând să analizeze şi să furnizeze acesteia un răspuns cu privire la apărările formulate, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, ceea ce determină practic, pe de o parte, imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţa de recurs, iar dintr-o altă perspectivă ar priva părţile de exercitarea unei căi de atac prin soluţionarea pretenţiilor pe fond direct în această cale de atac.

Jurisprudenţa instanţei europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le evalua pertinenţa.

Or, în virtutea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanţa era datoare să analizeze şi să ofere un răspuns tuturor susţinerilor în fapt şi în drept ale reclamantei.

Judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de recurenta-reclamantă, căreia i-a cauzat în acest mod o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeinicei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Motivarea hotărârii este o cerinţă esenţială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligaţie permite de fapt menţinerea dreptului la apărare şi aprecierea gradului de proporţionalitate între sacrificiul impus drepturilor cetăţenilor şi imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenţei curţii europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franţei), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt ascultate, adică atent examinate de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenţie implică în mod special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conform legii, permiţând înţelegerea funcţionării justiţiei de către societate.

Obligaţia de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raţionamentul care a condus la dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiţiei şi constituie o protecţie împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înţeleagă importanţa opiniei sale.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. cuprind norme imperative şi nerespectarea acestora atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi următoarele C. proc. civ.

În speţă, instanţa de fond s-a limitat a menţiona generic, că susţinerile reclamantei referitoare la critica modului de calcul al taxei sunt, în realitate, critici ale reglementărilor aplicabile, fără a proceda la identificarea acestora, iar nu critici aferente actelor administrative contestate, concluzionând apoi, formal, că acestea nu pot constitui cauze de nulitate a notificării, obligând însă pârâta la recalcularea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor cu privire la medicamentul G. mg, pe motiv că acesta nu a fost comercializat în perioada de referinţă, fiind astfel afectat modul de calcul al procentului "p".

Procedând astfel, instanţa de fond a refuzat efectuarea controlului de legalitate al actelor administrative contestate de către reclamantă, rezumându-se la o simplistă şi parţială analiză a temeiniciei acestora.

În aprecierea Înaltei Curţi, o asemenea manieră de aparentă "redactare" a considerentelor soluţiei nu respectă însă exigenţele legii, fiind necesar a se arăta în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt care se reţine în cauză şi demonstraţia aplicării regulii de drept incidente.

Rezultatul deliberării este fundamentat pe stabilirea situaţiei factuale rezultate din coroborarea şi interpretarea tuturor efectelor şi consecinţelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, se aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicţional.

Prin urmare, era esenţial ca instanţa de fond să dea dezlegare, în fapt dar mai ales în drept, asupra criticilor esenţiale relevate de reclamantă prin acţiunea introductivă, toate acestea în cadrul unui veritabil şi efectiv examen relativ datelor privitoare la valoarea procentului "p" şi includerii erorilor şi adaosurilor comerciale în consumul centralizat de medicamente, în privinţa cărora reclamanta a formulat critici, prin raportare la cadrul legal incident.

Pentru realizarea unei activităţi jurisdicţionale efective şi reale, care s-ar putea reduce la o operaţiune în doi timpi, respectiv confruntarea faptelor la condiţiile de aplicare a regulii de drept şi deducerea efectului juridic, rezultatul deliberării primei instanţe ar fi trebuit să fie fundamentat pe stabilirea situaţiei factuale rezultate din coroborarea şi interpretarea tuturor efectelor şi consecinţelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, să fie aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicţional.

Neprocedând astfel, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în contextul în care controlul de legalitate a notificării pentru stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale trebuia realizat prin raportare la criticile şi apărările efective avansate de reclamantă, iar această împrejurare face practic imposibilă şi exercitarea controlului judiciar în recurs.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nesoluţionarea fondului, în conformitate cu litera şi spiritul legii procesual civile, echivalează cu ipoteza reglementată de art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 şi având în vedere imperativul respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., admiterea recursurilor şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Cu prilejul rejudecării procesului, se vor avea în vedere toate apărările părţilor, regăsite atât în cuprinsul actelor procesuale existente deja în dosarul instanţei de fond, în primul ciclu procesual, cât şi cele din cuprinsul declaraţiilor de recurs, inclusiv cu privire la calitatea procesuală pasivă a organelor fiscale, având în vedere că prin hotărârea recurată instanţa nu s-a pronunţat în termeni lipsiţi de echivoc asupra excepţiei invocată în acest sens de către DGFP a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea pârâtei Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, prin raportare la capătul de cerere referitor la restituirea sumei achitată nedatorat de către reclamantă, potrivit susţinerilor acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1614 din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.