Scope of positive res judicata in concession royalty disputes: distinction between contract termination claims and payment obligations

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1422/14.03.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată şi s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad -pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi a Deciziei nr. 2397 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuenta invocând faptul că cele două hotărâri contestate autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2158/14.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018, respectiv se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la chestiunea litigioasă tranşată definitiv în opinia revizuentei prin Decizia nr. 2158/2016 şi intrată în puterea de lucru judecat.

Chestiunea litigioasă o reprezintă necesitatea introducerii cererii de chemare în judecată în termenul de 6 luni reglementat de dispoziţiile art. 11 din legea nr. 554/2004 astfel cum s-a stabilit difinitiv în baza Deciziei nr. 2158/2016 aspect intrat în puterea de lucru judecat şi care nu mai poate fi contrazis într-un litigiu ulterior în raport de dispoziţiile art. 431 (2) C. proc. civ.

Conform art. 431 alin. 2 C. proc. civ.

"Oricare dintre părţi poate opune lucru judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Prin decizia civilă nr. 254/25. XI.2019 pronunţată de ÎCCJ completul de 5 judecători s-a admis recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 14.03.2019 pronunţată de ÎCCJ - SCAF în dosarul nr. x/2016 s-a casat hotărârea recurată trimiţând cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de revizuire.

Pentru a pronunţa această decizie s-a apreciat de către instanţa de recurs că decizia contestată nu este motivată în sensul dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

În esenţă s-a reţinut nemotivarea cu privire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat respectiv în ce măsură au fost analizate condiţiile aplicării sau neaplicării în raport de soluţia dispusă a dispoziţiilor art. 431 alin. 2 C. proc. civ. şi a motivelor pentru care nu au fost reţinute susţinerile revizuentei care privesc rezolvarea chestiunii litigioase tranşate în opinia revizuentei cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 2158/2016 şi care nu mai putea fi contrazis prin hotărârile judecătoreşti ulterioare care formează obiectul cererii de revizuire.

În urma casării spre rejudecare, cererea de revizuire a fost înregistrată sub nr. x/2020.

În această fază procesuală, Curtea va analiza excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată ca o apărare de fond, pe care o va respinge constatând că în cauză, în raport de obiect nu poate fi reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de prima cerere de revizuire soluţionată prin Decizia nr. 3376 din 2. XI.2017 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2017.

Pe acest aspect Curtea constată că prima cerere de revizuire soluţionată prin Decizia nr. 3376/2. XI.2017 este formulată împotriva Deciziei nr. 3406/2017 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. x/2018 în primul ciclu procesual în dosar având ca obiect plata redevenţei în baza unor facturi emise în baza contractului de concesiune.

Prin Decizia nr. 3406/2017 s-a casat şi trimis spre rejudecare acţiunea în pretenţii formulată de intimată menţinându-se soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a nerespectării procedurii prealabile.

În esenţă s-a reţinut că nu este aplicabil termenul prevăzut de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile anterior sesizării instanţei, fiind aplicabil în acţiunea având ca obiect plata redevenţei termenul general de prescripţie de 3 ani.

Prezenta cerere de revizuire, a doua, are un obiect diferit fiind contestate în baza art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. sentinţa civilă nr. 81/25.01.2018 a Tribunalului Arad pronunţată în urma rejudecării dispuse pronunţată prin Decizia nr. 3406/2017 şi decizia civilă nr. 2397/18.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă având obiect diferit în cauză nu poate fi reţinută apărarea sub forma excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de intimata R.A. Administraţia Zonei Libere Curtici Arad.

Analizând pe fond prezenta cerere de revizuire având în vedere şi considerentele deciziei de casare Curtea o apreciază pentru următoarele considerente ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 430 alin. 1 şi (2) C. proc. civ.

Aceste condiţii în opinia Curţii nu sunt îndeplinite atât în ceea ce priveşte efectul negativ al autorităţii de lucru judecat sub aspectul condiţiei triplei identităţii părţi obiect şi cauză cât şi în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în sensul art. 431 alin. 2 C. proc. civ. în sensul că "oricare dintre părţi poate opune lucru judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În cauză sub aspectul efectului negativ al autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. 1 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în sensul "există hotărâri definitive potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. deoarece hotărârile pretins a fi contradictorii au un obiect diferit deşi au ca izvor contractul de concesiune nr. x/7.03.2002.

Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 2158 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în data de 14 iunie 2016 în dosarul nr. x/2015, a fost soluţionată cererea revizuentei de a se pronunţa o hotărâre judecătorească prin care să se constate că la data de 02.10.2013, ca urmare a ruperii echilibrului financiar al concesiunii şi imposibilităţii obiective de a se exploata bunul, au intervenit cauze de încetare a contractului de concesiune, impunându-se constatarea încetării contractului începând cu această dată, iar în subsidiar, să se constate că la momentul sesizării instanţei, nu mai exista echilibru financiar al concesiunii şi exista o imposibilitate obiectivă de a exploata bunul, motiv pentru care se impunea încetarea contractului începând cu data sesizării instanţei de judecată,

Iar în ceea ce priveşte obiectul dosarului nr. x/2016, se constată că acesta priveşte cererea intimatei de obligare a revizuentei la plata sumei de 344205,03, ce reprezintă redevenţă datorată potrivit facturilor emise în baza contractului de concesiune nr. x/07.03.2002.

Astfel cum s-a arătat şi prin sentinţa nr. 81din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Arad, nu pot fi reţinute apărările privind încetarea contractului de concesiune anterior naşterii obligaţiei de plată a redevenţelor pretinse în prezenta cauză, pentru ruperea echilibrului financiar. Prin decizia civilă nr. 2158/14.06.2016 Pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2015 s-a respins acţiunea pârâtei având ca obiect constatarea încetării contractului de concesiune nr. x/2002 încheiat cu reclamanta, cu motivarea că acţiunea reclamantei este tardivă. O reluare a analizei aceloraşi cauze de încetare a contractului de concesiune-ruperea echilibrului financiar-în prezenta cauză nu mai este posibilă, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat. Prin decizia menţionată s-a constat nu numai tardivitatea acţiunii, raportat la aceleaşi elemente pe care pârâta le invocă şi în prezenta cauză, existenţa unei notificări în prezenţa acestora, la data de 02.10.2013 ci şi împrejurarea că încetarea contractului nu operează de drept. Cât timp încetarea contractului nu putea opera de drept şi nici nu s-a parcurs procedura necesară pentru constatarea încetării acesteia, în termenele stabilite de legiuitor, acesta fiind motivul respingerii acţiunii reclamantei în acest sens, nu se poate reţine nici în prezenta cauză încetarea contractului de concesiune şi nici lipsa obligaţiei de plată a redevenţei, cât timp contractul a rămas valabil şi terenul nu a fost predat reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată, deşi cauzele au un izvor juridic comun reprezentat de acelaşi contract de concesiune, nu se poate reţine, faţă de obiectul distinct, că prin dispozitivul sau considerentele deciziei a cărei revizuire se cere, s-a încălcat ceea ce prima instanţă a stabilit cu autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în sensul art. 431 alin. 2 C. proc. civ. Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite aceste condiţii, deoarece chestiune litigioasă soluţionată prin Decizia nr. 2158/2016 nu are legătură, deoarece există obiect diferit, cu cele soluţionate prin sentinţa civilă nr. 81/2018 pronunţată de Tribunalul Arad şi prin decizia nr. 2397/2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016.

Curtea apreciază că ceea ce s-a soluţionat definitiv prin Decizia nr. 2158/2016 nu poate fi opus ulterior ca o chestiune definitiv tranşată şi care se bucură de autoritate de lucru judecat deoarece cele două cauze are cauză diferită, iar sentinţa civilă nr. 81/2018 a fost pronunţată în urma casării şi în limitelor dispuse prin Decizia nr. 3406/2017 a Curţii de Apel Timişoara.

În opinia Curţii nu există îndeplinită condiţia existenţei unui legături între ceea ce s-a stabilit prin Decizia nr. 2158/2016 şi ceea ce s-a stabilit în litigiul ulterior soluţionat în urma casării prin sentinţa civilă nr. 81/2018 a Tribunalului Arad şi respectiv decizia civilă nr. 2397/2018 Curţii de Apel Timişoara.

Faptul vă în primul litigiu având ca obiect cererea reclamantei-revizuente de desfiiinţare a contractului de concesiune ca urmare a ruperii echilibrului financiar, a fost apreciată ca tardiv formulată în raport de dispoziţiile art. 7 şi 11 din Legea nr. 554/204 fiind aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni nu poate fi opusă ca o chestiune definitiv tranşată şi care să intre sub incidenţa dispoziţiilor art. 431 (2) C. proc. civ. în al doilea litigiu.

Aceasta deoarece chestiunea aplicării tratamentului prevăzut de art. 7 din legea nr. 554/2004 nu are legătură cu al doilea litigiu în dosarul nr. x/2016 având ca obiect plata unei redevenţe - facturi emise în baza contractului de concesiune.

În al doilea litigiu soluţia dată excepţiei tardivităţii acţiunii, în sensul neaplicabilităţii termenelor prescripţie prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, excepţie respinsă prin sentinţa civilă nr. 81/2018 al Tribunalului Arad a fost determinată de considerentele deciziei de casare nr. 3406/2017 a Curţii de Apel Timişoara.

Prin această decizie de casare, obligatorie în rejudecare s-a rezolvat definitiv problema incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 554/2004. Iar prin această decizie s-a statuat definitiv că nu sunt incidente în raport de obiect, dispoziţiile art. 7 şi 11 din legea nr. 554/2004, fiind aplicabil în raport de obiect pretenţii izvorâte dintr-un contract de concesiune valabil - termenul de prescripţie de 3 ani.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 43 alin. 1 C. proc. civ. nici cu privire la Decizia nr. 2397/2018. Prin această decizie s-a respins recursul revizuentei, reţinându-se corect în considerente că prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual s-a statuat definitiv că în a doua cauză având ca obiect pretenţii nu sunt incidente dispoziţiile art. 11din legea nr. 554/2004.

Iar în raport de dispoziţiile art. 501 alin. 1 C. proc. civ. în rejudecare Tribunalul Arad prin sentinţa nr. 81/2018 a fost ţinut de dezlegarea dată problemei de drept în sensul dispus prin decizia de casare nr. 3406/2017 a Curţii de apel Timişoara care a menţinut soluţia de respingere dată excepţiei inadmisibilităţii respectiv că în al doilea litigiu nu este aplicabil termenul prevăzut de art. 7 şi 11 din Legea nr. 554/2004 ci termenul de prescripţie de 3 ani.

Prin Decizia nr. 3376/2.11.2017 ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ. de revizuentă împotriva deciziei nr. 3406/29.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Faţă de cele expuse mai sus pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 430 şi 431(1) şi (2) C. proc. civ., Curtea în baza art. 513 C. proc. civ. va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată în cauză.

Conform art. 451-453 C. proc. civ. Curtea va obliga revizuenta la plata sumei de 2.584 RON, cheltuieli de judecată, către intimată în raport de actele care probează aceste cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin Decizia nr. 2397 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Obligă revizuenta A. S.R.L la plata sumei de 2.584 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata R.A. Administraţia Zonele Libere Curtici Arad.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2020.