Inapplicability of judgment completion for litigation costs when appeal is allowed with remand

Asupra cererii de completare a deciziei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei a cărei completare se solicită

Prin decizia nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul declarat de S.C." A. "S.R.L. în insolventă prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti şi prin administrator special C. împotriva sentinţei civile nr. 2944 din 10 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A fost casată sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Cererea de completare dispozitiv

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti a formulat cerere de completare a deciziei nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând completarea acesteia cu privire la capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată.

În motivare, a arătat că instanţa a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă pentru etapa recursului, deşi dovada efectuării acestora a fost depusă la dosarul cauzei.

3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea cererii de completare a dispozitivului deciziei menţionate, analizând cererea în raport cu hotărârea pronunţată, care se solicită a fi completată, va respinge cererea pentru considerentele ce urmează:

3.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

În speţă, incidenţa acestor dispoziţii legale nu poate fi reţinută, având în vedere soluţia pronunţată de instanţă, de casare a sentinţei recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, soluţie prin care litigiul nu a fost soluţionat definitiv, nefiind astfel stabilită culpa procesuală.

Se constată că art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat procesul.

Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

În speţă, prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de fond, cauza nu a fost soluţionată definitiv.

Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor cererilor părţilor, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependenţă strictă de soluţia dată cererii de chemare în judecată şi, după caz, a altor cereri incidentale sau conexe formulate în cauză.

Numai după soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii în recurs se poate şti care este partea care datorează celeilalte părţi cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenţii în înţelesul art. 453 din C. proc. civ.

Prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, acţiunea reclamantei nu a fost soluţionată şi nu a fost stabilită partea câştigătoare, nu a fost reţinută culpa procesuală, situaţie faţă de care instanţa de recurs nu se putea pronunţa asupra cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, acordarea cheltuielilor de judecată putând fi analizată de instanţa de trimitere odată cu soluţionarea fondului.

Ca atare, nepronunţarea instanţei de recurs asupra cheltuielilor de judecată nu constituie o omisiune posibil de îndreptat prin procedura prevăzută de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., această chestiune urmând a fi avută în vedere de instanţa de trimitere odată cu soluţionarea fondului.

3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2020.