Taxpayer's challenge to tax inspection documents quashed and remanded for failure to join issuing authority

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.09.2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Inspecţia Fiscală, anularea Deciziei nr. 576 din 16.03.2016, a Deciziei de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 641 din 02.02.2015, a procesului-verbal nr. x din 01.10.2014, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 28.01.2015.

La termenul de judecată din data de 2 februarie 2017, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi prin sentinţa nr. 213 din data de 2 februarie 2017 a admis această excepţie şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 30 mai 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2.02.2015 şi a respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere; a respins în rest acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 119 din 30 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acţiunii formulate şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocă nerespectarea dreptului la apărare şi neadministrarea de probe, arătând că deşi a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, aceasta nu a fost administrată, întrucât instanţa i-a respins cererea de amânare a cauzei din motive medicale, în condiţiile în care chiar instanţa a apreciat că ar fi fost oportună proba cu expertiza contabilă.

Consideră că sub acest aspect, instanţa nu şi-a exercitat rolul activ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este nemotivată, iar pe de altă parte, nu au fost analizate în niciun fel susţinerile reclamantei, astfel că nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material constând în art. 155 alin. (5) Codul fiscal privind conţinutul obligatoriu al facturilor fiscale şi art. 195 alin. (2) lit. c) Codul fiscal referitor la documentele însoţitoare ale transportului de produse accizabile pentru care acciza a fost plătită.

4. Apărările intimatei

4.1. Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temenică şi legală

4.2. Intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Inspecţia Fiscală, anularea Deciziei nr. 576 din 16.03.2016, a Deciziei de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 641 din 02.02.2015, a procesului-verbal nr. x din 01.10.2014, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 28.01.2015.

Cu titlu preliminar, se constată că la ultimul termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la cadrul procesual stabilit de către instanţa de fond, sentinţa recurată urmând a fi analizată din această perspectivă, precum şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă.

De asemenea, se reţine că, astfel cum s-a constatat prin încheierea din 7 mai 2020, în această cauză s-a solicitat atât anularea unei decizii de instituire a măsurilor asiguratorii, nr. 641 din 02.02.2015, cât şi anularea Deciziei nr. 576 din 16.03.2016, de soluţionare a contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, a Procesului-verbal nr. x din 01.10.2014, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 28.01.2015, iar instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii şi ca neîntemeiat restul cererii de chemare în judecată. Or, prin cererea de recurs recurenta - reclamantă a precizat că sentinţa este temeinică şi legală în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, dar nelegală în ceea ce priveşte fondul pretenţiilor, aşa încât recursul vizează doar fondul cauzei, respectiv Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 576 din 16.03.2016, Decizia de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, procesul-verbal nr. x din 01.10.2014 Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 28.01.2015.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat că înţelege să se judece cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, iar instanţa de fond a păstrat acest cadru procesual şi a citat doar această instituţie în calitate de pârâtă.

Cu toate acestea, întrucât unele dintre actele administrative atacate de către reclamantă au fost emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova (cum ar fi Decizia de impunere nr. FPH 24-28.01.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 28.01.2015), se impunea citarea şi a acestei instituţii, în calitate de emitent al actelor atacate.

Potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004:

"Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane."

Mai mult, dreptul comun în materie, respectiv art. 78 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Deşi în dosarul de fond Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, acest fapt nu este de natură să complinească necitarea sa în cauză, câtă vreme din întâmpinare nu rezultă dacă a formulat apărările în nume propriu sau în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens şi a unui mandat de reprezentare a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti.

Este adevărat că şi în faza recursului, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, dar Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat cauza doar în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, astfel cum apare în dispozitivul hotărârii recurate, motiv pentru care nu se poate aprecia că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a avut calitatea de parte în cauză, câtă vreme cererea de chemare în judecată nu s-a soluţionat în contradictoriu şi cu această parte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond s-a limitat la a păstra cadrul procesual stabilit de către reclamantă şi, neţinând cont de rolul activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 alin. (3) C. proc. civ., nu a dispus, ulterior punerii în discuţia părţilor, citarea în cauză şi a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Prahova, ca emitent al actelor atacate.

În consecinţă, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă, instanţa de recurs apreciază că se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru stabilirea corectă a cadrului procesual.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este fondat.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în speţă, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a unor pasaje preluate selectiv din întâmpinarea depusă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova în dosarul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa omiţând să raspundă susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi apărărilor formulate pe cale de întâmpinare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei recurate nu se regăsesc argumente care să susţină soluţia pronunţată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanţa la soluţia pronunţată şi care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din întâmpinarea formulată, fără prezentarea considerentelor logice şi juridice ce au fundamentat soluţia din dispozitivul hotărârii, nu poate fi considerată că răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile în care aceasta nu poate răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor din recurs care se circumscriu motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 30 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 30 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 octombrie 2020.