Retroactive effect of cassation on suspended administrative execution and subsequent interest accrual under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 20.09.2016 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Primăria Municipiului Constanţa a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând anularea Deciziei nr. 170 din 16.06.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către UAT Municipiul Constanţa, înregistrate la MDRAP sub nr. x/08.06.2016 şi obligarea pârâtului la modificarea Procesului-verbal nr. x din 03.05.2016 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, transmis reclamantei cu adresa nr. x/16.05.2016, privind proiectul cod SMIS 3516 cu titlul "Reabilitarea şi modernizarea căminului pentru persoane vârstnice Constanţa", în sensul recalculării valorii creanţei bugetare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 34/CA din 2 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 34/CA din 2 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea fondului cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că sentinţa este nelegală, întrucât instanţa a reţinut că argumentele reclamantei nu pot răsturna legalitatea actelor administrative atacate, deoarece urmare a casării unei hotărâri, dispare retroactiv şi efectul acesteia.

Critică faptul că prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 311 C. proc. civ. de la 1865, apreciind că, urmare a casării totale a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.12.2011, hotărârea de suspendare şi-a pierdut orice eficacitate juridică, litigiul urmând a fi judecat din nou, sub toate aspectele, considerând că dispare retroactiv şi efectul hotărârii casate.

Consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 14 din Legea nr. 554/2004, care este o normă specială, astfel că hotărârile pronunţare în această materie, fiind executorii de drept, devin titluri executorii, indiferent de soarta recursului. Astfel, în condiţiile în care suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, recurenta-reclamantă susţine că nu avea obligaţia de a achita debitul stabilit prin nota de constatare a neregulilor, indiferent de soluţia de casare, iar pe de altă parte, termenul pentru calcularea dobânzii legale a fost suspendat în perioada în care titlul executoriu emis de prima instanţă a fost în fiinţă, fiind reluat la momentul respingerii acţiunii pe fond.

Recurenta-reclamantă susţine că în sensul celor de mai sus este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 3 iunie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin care s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ unilateral, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezintă excepţia de la regula executării din oficiu a actului administrativ şi că pentru a se putea dispune suspendarea, se impune îndeplinirea a trei condiţii: existenţa cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi dovada formulării plângerii prealabile la autoritatea emitentă a actului. Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut că legiuitorul a conferit reglementării un caracter preventiv, în scopul evitării efectelor vătămătoare ale actului atacat, precum şi faptul că iminenţa pagubei nu se prezumă, ci trebuie dovedită.

Susţine că scopul avut în vedere când instanţa de fond a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.12.2011, prin sentinţa civilă nr. 236/CA/10.05.2012 a fost de a evita efectele vătămătoare ale actului administrativ, constând atât în achitarea debitului, cât şi în perceperea dobânzilor de întârziere.

Prin urmare, consideră că odată suspendată executarea, autoritatea emitentă nu mai avea posibilitatea legală de a pune în executare Nota de constatare şi nici nu putea percepe dobânzi pe perioada suspendării, întrucât nici admiterea recursului şi nici anularea ulterioară a actului nu desfiinţează, retroactiv, efectele hotărârii de suspendare.

Precizează că neexecutarea obligaţiei s-a datorat faptului că instanţa a suspendat executarea şi, întrucât soluţia de suspendare judiciară a unui act administrativ este executorie, admiterea recursului sau anularea ulterioară a actului nu-i desfiinţează, retroactiv, efectele, astfel că pe perioada suspendării actului nu se datorează dobânzi ori penalităţi, apreciind că doar în acest mod se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării."

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Primăria Municipiului Constanţa a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 170 din 16.06.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către U.A.T. Municipiul Constanţa, înregistrate la MDRAP sub nr. x/08.06.2016 şi obligarea pârâtului la modificarea Procesului-verbal nr. x din 03.05.2016 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorare, transmis reclamantei cu adresa nr. x/16.05.2016, privind proiectul cod SMIS 3516 cu titlul "Reabilitarea şi modernizarea căminului pentru persoane vârstnice Constanţa", în sensul recalculării valorii creanţei bugetare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă critică modul de calcul al dobânzilor datorate prin Procesul-verbal nr. x din 03.05.2016 de stabilire a creanţelor bugetare, din perspectiva zilelor de întârziere reţinute, recurenta-reclamantă apreciind că perioada suspendării titlului de creanţă - 10.05.2012-14.03.2013 nu trebuia inclusă în calculul acestor zile.

Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus prin sentinţa civilă nr. 236/CA/10.05.2012, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.12.2011, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, până la pronunţarea instanţei de fond.

Ulterior, soluţionând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 3300 din data de 14.03.2013, a admis recursul şi a casat sentinţa civilă nr. 236/CA/10.05.2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa.

Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 3386/14.06.2013, rămasă definitivă, prin care a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării.

Dată fiind această stare de fapt, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 311 C. proc. civ. de la 1865, faţă de data înregistrării pe rolul Curţii de Apel Constanţa a dosarului nr. x/2012, având ca obiect cererea de suspendare a executării actului atacat, şi anume 23.02.2012, text de lege ce prevede că:

"(1)Hotărârea casată nu are nicio putere. (2) Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel."

De fapt, recurenta-reclamantă se prevalează de perioada suspendării executării actului atacat, apreciind că aceasta nu intră în calculul dobânzilor calculate de către organul cu atribuţii în gestionarea fondurilor comunitare.

Înalta Curte constată că o asemenea interpretare nu poate fi primită, în condiţiile în care a fost vorba despre o suspendare provizorie a executării, desfiinţată cu titlu retroactiv de către instanţa de recurs, care a trimis cauza spre soluţionare unei alte instanţe, şi anume Tribunalului Constanţa, în vedere rejudecării cauzei, sub toate aspectele.

Astfel fiind, suspendarea executării de care se prevalează recurenta-reclamantă nu a dobândit niciodată caracter definitiv şi, mai mult, ca urmare a casării hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. x/22.12.2011, hotărârea menţionată şi-a pierdut orice eficacitate juridică, aspect reţinut în mod corect de către prima instanţă.

Prin urmare, Nota de constatare nr. x/22.12.2011 şi-a redobândit caracterul de titlu executoriu conferit de prevederile art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011.

De altfel, faptul că sentinţa de suspendare a executării actului administrativ atacat este o hotărâre executorie, nu înseamnă că aceasta este şi legală şi că nu poate fi casată de către instanţa de recurs cu efect retroactiv, situaţie în care se face aplicarea dispoziţiilor art. 311 C. proc. civ. de la 1865, conform cărora hotărârea casată nu are nicio putere, ceea ce înseamnă, raportat la situaţia din speţă, că perioada suspendării executării actului administrativ nu poate fi exclusă de la calcularea dobânzilor datorate, întrucât această soluţie a fost casată cu efect retroactiv.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2010, invocată de către recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi reţinută în speţă, deoarece considerentele acestei decizii se referă în mod generic la suspendarea executării actelor administrative, nefiind relevantă în speţă, întrucât nu conţine argumente care să susţină raţionamentul recurentei. În concret, decizia invocată se referă la caracterul de excepţie în ceea ce priveşte măsura suspendării actului administrativ şi la obligativitatea îndeplinirii celor trei condiţii, chestiuni ce nu fac obiect de analiză în prezenta cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 34/CA din 2 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 34/CA din 2 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.