Government appeal over lake ownership declared void for failing to state cassation grounds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.05.2014 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Comunei Grădiştea, anularea poziţiilor nr. 23 şi 24 din Anexa nr. 16 la H.G. nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Brăila, al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Brăila, în ceea ce priveşte Balta Ciulniţa şi Balta Albă.

Prin sentinţa civilă nr. 180 din 23 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al comunei Grădiştea, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 742 din data de 28 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2014 s-a admis recursul declarat de Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa împotriva sentinţei nr. 180 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, prin încheierea din 21.11.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu cererea de intervenţie forţată şi a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reclamant.

2. Soluţia instanţei de fond în rejudecare

Prin sentinţa nr. 223 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al comunei Grădiştea, şi a anulat poziţiile 23 şi 24 din Anexa nr. 16 la H.G. nr. 363/2002 individualizate "Balta Ciulniţa" şi "Balta Albă".

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 223 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca nefondate.

Recurentul-pârât arată că Hotărârea de Guvern nr. 363/2002 este temeinică şi legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 107 din Constituţia României şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Astfel, hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Administraţiei Publice, care era la acea dată organul de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul administraţiei publice locale, iar la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi ale Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001.

Mai arată că potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 şi Normelor tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorităţi administrativ-teritoriale se întocmeşte de către comisiile special constituite în acest sens în fiecare unitate adminisţrativ-teritorială şi se însuşeşte prin hotărârea autorităţii publice respective. Astfel, poziţiile atacate din Hotărârea de Guvern nr. 363/2002 au făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Local Grădiştea, care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată la instanţa de contencios administrativ, dar întrucât hotărârea Consiliului Local nu a fost atacată în contencios administrativ, inventarul comunei a fost comunicat Ministerului Administraţiei Publice, pentru a face obiectul unei hotărâri de Guvern, în speţă al H.G. nr. 363/2002.

Invocând dispoziţiile art. 18-24 ale Legii nr. 213/1998, arată că H.G. nr. 363/2002 nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate în favoarea unităţilor administrativ teritoriale, ci doar de atestare a regimului juridic diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ teritoriale.

Precizează că Guvernul nu are abilitarea legală de a inventaria el însuşi bunurile din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi nici de a modifica inventarele întocmite de comisia locală de inventariere şi prin urmare, o eliminare a respectivelor poziţii din H.G. nr. 363/2002 s-ar fi putut realiza numai la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale competente, conform procedurii prevăzute de art. 21 din Legea nr. 23/1998.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata - reclamantă Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii recurate, arătând că aspectele din cererea de recurs au fost invocate şi în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs formulate de către pârâtul Guvernul României, invocată de către instanţă din oficiu, Înalta Curte constată că recurs este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât ca temei de drept al cererii de recurs.

De asemenea, criticile recurentului nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând o redare fidelă a întâmpinării depuse în dosarul de fond din primul ciclu procesual (dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Ploieşti, nefiind critici de nelegalitate cu privire la soluţia pronunţată de către prima instanţă, motiv pentru care nu pot face obiectul unei cereri de recurs.

Astfel fiind, aspectele invocate prin cererea de recurs au făcut obiectul analizei instanţei de fond, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 223 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 223 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 octombrie 2020.