Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5002/2020 AI generated

EU-funded project management costs recovery order quashed and remanded for retrial due to insufficient reasoning

Case Number Decizia nr. 5002/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by a university (beneficiary), quashed the lower court's judgment, and remanded the case for retrial, thereby prevailing over the state funding authority. The dispute concerned an administrative challenge to a verification report and budgetary claim establishing that the beneficiary had exceeded the maximum 15% limit for eligible management costs in a European Union-funded project, resulting in a financial recovery order. The Supreme Court found the appeal well-founded based on the ground of insufficient reasoning under Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights, ruling that the first-instance court failed to effectively examine the beneficiary’s specific arguments regarding calculation errors and contractual fault, merely replicating the defendant's defenses without adequate legal analysis. Consequently, the definitive decision orders the annulment of the previous sentence and sends the matter back to the same appellate court to ensure a thorough examination of the merits, including the impact of prior administrative contestations on the eligibility base.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; EU-funded project management costs recovery order quashed and remanded for retrial due to insufficient reasoning: The dispute concerned an administrative challenge to a verification report and budgetary claim establishing that the beneficiary had exceeded the maximum 15% limit for eligible management costs in a European Union-funded project, resulting in a financial recovery order. The Supreme Court found the appeal well-founded based on the ground of insufficient reasoning under Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights, ruling that the first-instance court failed to effectively examine the beneficiary’s specific arguments regarding calculation errors and contractual fault, merely replicating the defendant's defenses without adequate legal analysis. Consequently, the definitive decision orders the annulment of the previous sentence and sends the matter back to the same appellate court to ensure a thorough examination of the merits, including the impact of prior administrative contestations on the eligibility base.

Keywords

AI generated
cost recovery matter in dispute civil judgment project funding calculation error cost analysis

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Legal basis cited for admitting the appeal, quashing the judgment, and remanding the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

] I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017 reclamanta Academia de Studii Economice din Bucureşti a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.10.2016 şi a deciziei nr. x/O6.12.2016, privind soluţionarea contestaţiei la acest proces-verbal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2545 din 23 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Academia de Studii Economice din Bucureşti, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a analizat temeinic motivele de fapt şi nu a motivat suficient de clar respingerea fiecăruia dintre ele, respectiv şi-a întemeiat soluţia pe un calcul eronat al debitului. Astfel, instanţa de fond a preluat în motivare unul dintre elementele calculului făcut de pârâtă, deşi acesta era greşit, şi, totodată, nu a adus nici un argument privind respingerea susţinerilor reclamantei în sensul că diferenţa dintre cele două valori ar fi rezultat din faptul că suma de 12976 RON ar fi fost înregistrată în mod greşit ca o cheltuială aferentă echipei de implementare, autoritatea de control fiind în eroare asupra unui nume.

A menţionat recurenta că soluţia instanţei de fond este insuficient motivată referitor la temeinicia titlului de creanţă pe aspectul culpei contractuale a pârâtei. Aceasta avea obligaţia, potrivit contractului de finanţare, să verifice în mod temeinic eligibilitatea cheltuielilor şi să valideze corect şi la timp toate cheltuielile solicitate prin cererile de rambursare. Finanţatorul nu a răspuns contestaţiilor în termenul de zece zile, potrivit contractului de finanţare, ci a validat în bloc la sfârşitul contractului toate cheltuielile pe care iniţial le respinsese, fapt care echivalează cu o confirmare a netemeiniciei deciziilor pe care le luase anterior. Greşeala reclamantei de a efectua cheltuieli de management mai mari a fost direct cauzată de greşelile de comportament contractual ale pârâtei, motiv pentru care nu pot fi reţinute în sarcina sa.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că autoritatea pârâtă a emis titlul de creanţă în conformitate cu ghidul solicitantului şi contractul de finanţare, întrucât aceasta şi-a încălcat obligaţiile, fapt ce a dus la diminuarea bazei de calcul pe parcursul proiectului, astfel că reclamanta nu a avut toate elementele pentru a balansa cheltuielile de management astfel încât să se încadreze în procentul maxim de 15 %.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond nu a analizat suficient comportamentul contractual defectuos al pârâtei şi nu a motivat soluţia pe marginea lui, iar efectele insuficientei motivări au o consecinţă patrimonială indirectă asupra reclamantei.

4. Apărările intimatei

Intimata Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, intimata a arătat că motivarea hotărârii instanţei de fond a abordat toate aspectele.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la depăşirea procentului de 15 %, intimata a arătat că, în urma semnării contractului de finanţare, reclamanta îşi asumă obligaţia de a restitui sumele plătite necorespunzător, asumându-şi răspunderea patrimonială în cazul săvârşirii unei nereguli. Totodată, în urma aprobării unor contestaţii ale beneficiarului, acesta avea posibilitatea resolicitării la plată a unor cheltuieli, fapt care nu ar mai fi generat subdimensionarea cheltuielilor eligibile în cadrul proiectului, iar în situaţia în care a ales să nu resolicite la plată aceste cheltuieli nu poate aduce în apărarea sa acest aspect.

A mai arătat intimata că stabilirea în sarcina beneficiarului finanţării a creanţei bugetare consemnate în titlul de creanţă a cărui anulare se solicită este în primul rând rezultatul voinţei liber manifestate de părţile contractante prin asumarea contractului. Însă, încheierea contractului de finanţare nu instituie în mod automat în sarcina finanţatorului obligaţia efectuării plăţilor solicitate de beneficiar, ci doar în măsura în care acestea devin eligibile prin respectarea prevederilor contractului.

Încălcarea termenului de răspuns la contestaţiile recurentei nu împiedică realizarea în bune condiţii a contractului de finanţare, atâta timp cât cheltuielile considerate neeligibile vor fi suportate exclusiv de beneficiar sau parteneri, conform contractului de finanţare, şi în condiţiile în care la data emiterii procesului-verbal şi deciziei implementarea proiectului era finalizată de aproape un an.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează acestora dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată parte a garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

Din examinarea considerentelor sentinţei recurate se constată că instanţa de fond nu a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi nu a indicat cu claritate argumentele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei şi au fost admise criticile pârâtei.

Astfel, în principiu, se poate admite, după cum s-a subliniat în practica judiciară, că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Cu toate acestea, în prezenta cauză, judecătorul fondului a fost sesizat cu o contestaţie împotriva unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, care implica analiza mai multor stări de fapt şi prevederi legale, instanţa de fond făcând referiri mult prea sumare la motivele şi argumentele proprii pentru care a înlăturat apărările reclamantei formulate în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Or, instanţa avea obligaţia să arate în mod exhaustiv motivele pentru care a apreciat că se impune respingerea cererii de chemare în judecată.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte motivul invocat de reclamantă privind calculul greşit al debitului, instanţa de fond nu a procedat la analiza acestuia, aspect ce se poate observa din parcurgerea hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond. Astfel, cu privire la acest motiv, se constată că susţinerile pârâtului aflate la dosarul instanţei de fond au fost preluate fidel în cuprinsul filei 12 din hotărâre.

Totodată, în ceea ce priveşte al doilea motiv invocat de reclamantă, netemeinicia emiterii titlului de creanţă, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond cuprinde o motivare foarte sumară a soluţiei pronunţate, instanţa limitându-se în analiza sa doar la a arăta că autoritatea pârâtă a emis titlul de creanţă în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului şi ale contractului de finanţare, fără a arăta de ce susţinerile reclamantei nu sunt pertinente în cauză.

Instanţa de fond a apreciat că elementul esenţial pentru determinarea cheltuielilor de management eligibile este valoarea totală eligibilă validată în cadrul proiectului, apreciind că este irelevant faptul că cheltuielile efectuate de liderul de parteneriat au fost corect dimensionate în raport cu bugetul propus, din moment ce cuantumul cheltuielilor de management eligibile se raportează la valoarea totală eligibilă validată în cadrul proiectului.

Această motivare nu îndeplineşte exigenţele legale, în condiţiile în care instanţa de fond nu a analizat existenţa culpei reclamantei, adică susţinerile acesteia referitoare la faptul că cererile de rambursare au fost admise parţial la plată, iar în urma soluţionării contestaţiilor administrative s-au recunoscut ca fiind eligibile şi alte sume. Astfel, în opinia reclamantei, în raport de valoarea totală a cheltuielilor eligibile, nu s-ar fi depăşit plafonul de 15 % pe cheltuieli de management.

Instanţa de trimitere urmează să analizeze aceste susţineri, având în vedere totodată şi apărările AFIR formulate în cauză, în sensul că în urma aprobării unor contestaţii depuse de beneficiari, aceştia aveau posibilitatea resolicitării la plată a cheltuielilor invalidate, fapt ce nu ar mai fi generat subdimensionarea cheltuielilor eligibile în cadrul proiectului. Conform susţinerilor pârâtei, în situaţia în care beneficiarul a ales să nu solicite aceste cheltuieli la plată, nu poate aduce în apărarea sa acest fapt.

În raport de cele arătate, instanţa de recurs constată că se găseşte în situaţia de a nu putea verifica toate considerentele la care s-a raportat prima instanţă şi modul în care a făcut aplicarea textelor legale incidente, situaţie în care se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de trimitere urmând să procedeze la soluţionarea cauzei respectând regulile în materia motivării hotărârilor judecătoreşti în vederea pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.

Faţă de motivul de casare reţinut, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Academia de Studii Economice din Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2545 din 23 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Academia de Studii Economice din Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2545 din 23 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2020.