Recovery of EU rural aid for artificial conditions and failure to achieve scheme objectives in linked enterprises

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 28.02.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Deciziei nr. 5334/17.02.2014 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind proiectul "Achiziţii utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înfiinţată de persoana fizica A." şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind acelaşi proiect.

1.2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 2391 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta; a admis acţiunea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a anulat Decizia nr. 5334/17.02.2014 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/06.01.2014; a obligat pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei anterior menţionate a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR (înfiinţată prin reorganizarea fostei APDRP), invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2521 din 11 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 2391 din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia de casare s-a reţinut că motivarea hotărârii recurate nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

1.3. Soluţia instanţei de fond, recurată în prezentul dosar

Prin sentinţa civilă nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive; s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit).

1.4. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii reclamantei, respectiv anularea actelor administrative atacate.

În motivarea recursului, critică faptul că instanţa de fond a reţinut incidenţa Regulamentului nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, art. 1 alin. (2) şi a Regulamentului nr. 1083/2006, art. 2 pct. 7, apreciind că este suficientă dovedirea unei nereguli şi nu a unui prejudiciu; că în speţă este vorba despre întreprinderi legate în înţelesul art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, motiv pentru care se justifică retragerea sprijinului financiar.

Consideră că instanţa fondului a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, direct aplicabile în legislaţia naţionala, art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 (fost art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 1975/2006).

Susţine că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de finanţare, dar, cu toate acestea, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013, intimata a apreciat că investiţia a devenit neeligibilă ca urmare a prevederilor legale şi contractuale încălcate, suma datorata fiind în cuantum de 306.586,97 RON, plus majorări de întârziere, ce urma a fi achitată în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului-verbal contestat. Pentru a fi retras sprijinul acordat, consideră că era necesar să se creeze un avantaj nejustificat unei întreprinderi, iar interesul financiar al Uniunii Europene să fie afectat.

Consideră că prima instanţă nu a corelat cele două ipoteze, întrucât nu este suficient a se dovedi potenţialul prejudiciabil, ci este necesar ca acesta să ia naştere fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, fie prin cheltuieli nejustificate sau necorespunzătoare. Astfel, consideră că referirea comisiei la contractul de comodat nu are suport legal, iar hotărârea recurată nu are suport probator.

Recurenta-reclamantă apreciază că în cauză nu au fost depistate nici neregularităţi şi nici fraude şi că prezumţia de legalitate şi veridicitate a actului administrativ nu exonerează autoritatea emitentă de producerea de dovezi care să susţină măsura adoptată, sarcina probei revenind organului administrativ.

Critică reţinerea de către echipa de control a contractului de comodat ca element al condiţiilor artificiale, în condiţiile în care acesta este cu titlu gratuit, iar încheierea sa a reprezentat un beneficiu real pentru societate în condiţiile în care nu a fost nevoită să achite chirie. Mai mult, invocă stabilitatea contractului de comodat în considerarea acţionariatului celor două societăţi.

Susţine că S.C. B. S.R.L. a fost înfiinţată în anul 2012, fiind exclusă existenţa unui acord între beneficiar şi această societate la momentul depunerii cererii de finanţare (2010) ori a încheierii dosarului de finanţare (iunie 2011), iar la momentul acordării finanţării, unitatea contractantă a fost înştiinţată cu privire la colaborarea cu S.C. C. S.R.L., neexistând nicio opoziţie referitoare la acest aspect şi nici nu a fost probată existenţa unei conivenţe frauduloase între cele două societăţi. Consideră că aceste aspecte au fost neglijate de către prima instanţă.

Mai arată că dacă la solicitarea sprijinului financiar i s-ar fi comunicat pretinsele nereguli, nu ar mai făcut astfel de solicitări; că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, întrucât nu s-a dovedit vreo influenţă dominantă în sensul acestui text de lege şi nici condiţiile art. 44 alin. (4) din aceeaşi lege; că cele trei societăţi nu au avut niciun fel de înţelegeri, astfel încât să devină incidentă sancţiunea retragerii sprijinului patrimonial european; că recurenta a desfăşurat relaţii comerciale şi cu alte entităţi, existând contracte încheiate şi cu S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L, pe care le-a considerat valabile; că nu există niciun element care probează crearea condiţiilor artificiale, societăţile în discuţie fiind entităţi distincte, cu patrimoniu propriu şi cu activitate individuală specifică, nefiind interzisă crearea de relaţii comerciale între societăţi, care în speţă nu sunt fictive.

Chiar în ipoteza în care ar fi vorba despre întreprinderi legate, consideră că nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru a fi atrasă sancţiunea aplicată, întrucât nu este suficient să fie dovedită legătura dintre întreprinderi, ci este necesar ca respectiva legătură să deturneze sprijinul financiar de la adevăratul scop pentru care a fost acordat.

Precizează că aceste condiţii nu pot conduce la izolarea economică a beneficiarei în sensul interzicerii raporturilor contractuale cu terţe persoane, o atare interdicţie operând exclusiv în ipoteza fraudei şi că societatea se afla la începutul derulării activităţii economice, neavând vechime pe piaţă.

Totodată, menţionează că nu s-a dovedit în niciun moment faptul că ar fi alocat sumele de bani în alte scopuri în afara celor pentru care a fost obţinută finanţarea ori cheltuielile ar fi fost nejustificate ori excesive.

Susţine că în raport cu art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, nu se poate retine săvârşirea de către recurentă a unei nereguli cu implicaţii financiare asupra bugetelor în discuţie, pentru a fi declanşată procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil şi a se dispune rezilierea contractului.

Recurenta-reclamantă subliniază faptul că în jurisprudenţa sa, CJUE a statuat în mod constant că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47 şi C-199/03 pct. 31), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului rambursarea finanţării (C-271/01 pct. 48, C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut, cu condiţia ca aceasta să se fi făcut în mod fraudulos, aspect omis de către prima instanţă. Arată că frauda nu se prezumă şi că, deşi a fost adusă în discuţie cauza Slancheva (Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cauza C-434/12), statuările CJUE au fost greşit interpretate şi aplicate.

Consideră că în lipsa unor indicii temeinice în sensul că reclamanta ar fi urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, nu este îndeplinit elementul subiectiv al abaterii reţinute în sarcina sa şi, chiar dacă s-ar reţine crearea unor condiţii artificiale, acest aspect nu poate conduce la recuperarea ajutorului financiar, decât în măsura în care ar avea drept consecinţă neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005. Or, în cauză, legăturile dintre entităţile identificate exclud ideea unor indicii de fraudă cât timp nu se coroborează şi cu intenţia cu care s-a acţionat şi faptul că proiectele au fost finalizate.

Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/27.01.2011, susţine că acestea nu sunt aplicabile în cazul de faţă, prima instanţă făcând o greşită aplicare a legii, întrucât nu s-a dovedit crearea artificială a condiţiilor necesare pentru obţinerea unui avantaj care ar contraveni obiectivelor schemei de ajutor, cu atât mai mult cu cât dintre cele trei societăţi, doar recurenta-reclamantă a depus un proiect pe Măsura 312. De altfel, pentru întocmirea proiectului a fost necesară încheierea de precontracte cu potenţiali clienţi ai întreprinderii, pe care recurenta le-a depus şi au fost acceptate de A.P.D.R.P., astfel că relaţia dintre societăţi nu a fost ascunsă.

Precizează că tarifele practicate în relaţiile cu cele două societăţi nu au fost unele preferenţiale şi că rambursarea integrală a sprijinului financiar nu ar fi posibilă, dat fiind patrimoniul societăţii, astfel că invocă art. 18 din Regulamentul UE nr. 65/2011, ce prevede posibilitatea recuperării ajutorului în raport de gravitatea neconformităţii, de consecinţele acesteia, dar şi de amploarea sau persistenţa ei.

Susţine că din interpretarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 1975/2006 şi art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 reiese că verificarea creării de către beneficiari a condiţiilor artificiale trebuie făcută anterior efectuării plăţilor, adică anterior acordării finanţării şi trebuie dovedită, iar pe de altă parte, condiţiile artificiale trebuie create în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, iar potrivit interpretării date în Cauza C 434/12, se impune îndeplinirea cumulativă a elementului subiectiv şi a celui obiectiv.

Critică faptul că, în urma solicitării CE de reverificare a proiectelor, instituţia intimată a identificat o serie de elemente comune ale proiectelor (sediul în aceeaşi locaţie, acelaşi reprezentant legal al proiectelor, legături de rudenie între beneficiari, etc), după care a concluzionat, fără nici o altă analiză suplimentară, că beneficiarii proiectelor au creat condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării.

Astfel, consideră că măsura rezilierii contractului de finanţare s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 şi că prima instanţa a încălcat principiul proportionalitatîi sancţiunii aplicate.

4. Apărările formulate

4.1. Intimatul - pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi, în subsidiar, ca nefondat.

4.2. Intimata - pârâtă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea actelor atacate.

4.3. Intimata - pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală, apreciind că prima instanţă a dat o dezlegare corectă şi legală cauzei de faţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Întreprinderea Individuală A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 5334/17.02.2014 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind proiectul "Achiziţii utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înfiinţată de persoana fizica A." şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind acelaşi proiect.

Prezenta cauză vizează contractul de finanţare nr. x din 28.06.2011, încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, şi Întreprinderea Individuală A., în calitate de beneficiar, cu o valoare totală eligibilă de maxim 442.526 RON, echivalentul a 107.100 euro, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit angajându-se să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 309.768 RON, echivalentul a 74.970 euro.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 s-a constatat faptul că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile contractului de finanţare nr. x din data de 28.06.2011, respectiv art. 1 din contract şi art. 1 şi 3 din Anexa la contract, sens în care a constatat că investiţia a devenit neeligibilă, suma totală datorată fiind de 306.586,97 RON, la care se adaugă majorări de întârziere.

Autoritatea contractantă a apreciat că se impune recuperarea sprijinului financiar nerambursabil acordat, având în vedere că întreprinderea nu este una autonomă, ci este întreprindere legată cu S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., în sensul art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Prima instanţă a reţinut legalitatea actelor întocmite de către autoritatea de control şi a respins cererea reclamantei, soluţie împărtăşită şi de instanţa de recurs.

Înalta Curte constată că, într-o primă critică, recurenta-reclamantă susţine că organismul cu atribuţii în domeniul fondurilor nerambursabile a verificat şi aprobat proiectul, declarându-l eligibil, şi, mai mult, a făcut şi plata sumelor solicitate, astfel că autoritatea contractantă nu ar putea reveni asupra deciziei sale prin constatarea ulterioară a unor nereguli şi declararea investiţiei ca neeligibile.

Această critică este nefondată, legiuitorul european stabilind posibilitatea unor asemenea controale în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011, potrivit cărora:

"1. Se efectuează controale ex post pentru operaţiunile de investiţii pentru a verifica respectarea angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau prevăzute de programul de dezvoltare rurală.

2. Controalele ex post acoperă în fiecare an calendaristic cel puţin 1% din cheltuielile FEADR pentru operaţiunile de investiţii care fac încă obiectul angajamentelor menţionate la alin. (1) şi pentru care s-a efectuat plata finală din FEADR. Se iau în considerare numai controalele efectuate până la sfârşitul anului în cauză.

3. Eşantionul de operaţiuni care urmează a fi controlate în conformitate cu alin. (1) se bazează pe o analiză a riscurilor şi a impactului financiar ale diferitelor operaţiuni, grupuri de operaţiuni sau măsuri. O parte a eşantionului se selectează în mod aleatoriu."

Se constată că, deşi la momentul încheierii contractului a fost verificată îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, totuşi la acel moment Agenţia nu a avut la dispoziţie toate datele privind implementarea proiectului şi modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptăţită ca pe perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, aşa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

În acest sens, se observă că, potrivit reglementărilor legale, una dintre principalele atribuţii ale AFIR este efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin SAPARD şi FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Totodată, se constată că, deşi elementele în raport cu care s-a reţinut crearea de condiţii artificiale subzistau la data depunerii cererii de finanţare, identificarea lor a presupus o analiză coroborată a contractului de finanţare al recurentei cu împrejurările de fapt ale cauzei.

Este adevărat că AFIR avea obligaţia legală de a verifica condiţiile de eligibilitate înainte de acordarea ajutorului, însă atribuţiile intimatei-pârâte de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se întind pe toată durata de derulare a contractului.

În acest context, în cauză, stabilirea existenţei condiţiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente, care luate în ansamblu au creat convingerea autorităţii că s-au încălcat dispoziţiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condiţiilor de la momentul acordării finanţării.

Referitor la criticile formulate de către recurenta-reclamantă în sensul că intimata-pârâtă a fost în posesia tuturor documentelor la momentul verificării efectuate anterior acordării finanţării, Înalta Curte constată că, date fiind circumstanţele speţei, deşi privit individual proiectul de finanţare părea a respecta normele legale pentru acordarea finanţării, la o analiză detaliată şi coroborată a tuturor elementelor cauzei, s-a constatat existenţa elementelor create artificial pentru obţinerea de fonduri nerambursabile sau pentru obţinerea acestora într-o sumă mai mare decât cea la care societatea avea dreptul.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că, date fiind legăturile titularului întreprinderii individuale cu societăţile beneficiare ale serviciilor, evidenţiate pe larg în hotărârea recurată, se face dovada celor reţinute prin actele administrative atacate.

Astfel, se reţine următoarea stare de fapt: recurenta-reclamantă a prestat preponderent servicii către S.C. C. S.R.L., societate înfiinţată la data de 19.02.2003, având ca asociat 90% pe A., şi S.C. B. S.R.L., care este o societate înfiinţată la data de 21.03.2012 având acelaşi asociat unic şi administrator; societăţile îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente; prin cererea de finanţare recurenta a indicat tipul întreprinderii ca fiind o întreprindere autonomă care poate să îşi desfăşoare activitatea în mod independent, fără aportul altei societăţi legate sau partenere, condiţie asumată să fie respectată pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; din centralizatorul facturilor de prestării servicii la data de 04.09.2013, depus în dosarul de fond din primul ciclu procesual rezultă că recurenta-reclamanta a prestat în cea mai mare parte servicii către cele două societăţi (în anul 2012 peste 80%), care-l aveau ca asociat sau asociat unic şi administrator pe administratorul societăţii beneficiare; terenul pe care se află utilajele achiziţionate în urma contractului de finanţare a fost pus la dispoziţia reclamantei, cu titlu gratuit, de către S.C. C. S.R.L.

Înalta Curte constată că, pe baza aspectelor factuale ale cauzei, necontestate, instanţa de fond a concluzionat cu aplicarea corectă a legii asupra existenţei neregulilor.

Potrivit art. 44 din Legea nr. 346/2004:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 4^2.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

Art. 4 alin. (8) Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală prevede că:

"fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, atât în ceea ce priveşte elementul obiectiv, cât şi în ceea ce priveşte elementul subiectiv, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea preliminară pronunţată de CJUE în cauza C-434/12. Ca urmare, actele atacate sunt legale.

Înalta Curte are în vedere că din actele dosarului rezultă prezenţa elementului obiectiv, întrucât finalitatea urmărită de Măsura 312 (schemă de ajutor din cadrul FEADR) nu poate fi atinsă. Aceasta, dat fiind faptul că nu a fost atins obiectivul specific constând în crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală - analiza contractelor şi facturilor depuse de recurenta-reclamantă în dovedirea activităţii economice desfăşurate relevă că aceasta a prestat servicii preponderent celor două societăţi - S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., care au legături cu societatea reclamantă în ceea ce priveşte acţionariatul, administratorul, sediile, etc. (societăţile considerate de autoritatea pârâtă drept beneficiari reali ai proiectului); proiectul a fost modificat; obiectivele finanţate nu au fost folosite în scopul pentru care au fost achiziţionate; serviciile prestate nu s-au realizat cu respectarea principiului libertăţii contractuale, etc. De exemplu, în anul 2012 peste 80% din activitate şi din contractele încheiate au vizat aceste societăţi. Prin urmare, nu a rezultat care sunt serviciile create/diversificate şi cum a beneficiat, în concret, de acestea populaţia rurală.

De asemenea, în opinia Înaltei Curţi, nu poate fi considerat ca îndeplinit nici obiectivul operaţional al măsurii 312 referitor la crearea de micro-întreprinderi, precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol în spaţiul rural, încurajarea iniţiativelor de afaceri promovate, în special de către tineri şi femei şi reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

Înalta Curte apreciază că în cauză există şi elementul subiectiv, astfel cum este definit de jurisprudenţa CJUE mai sus menţionată - din actele dosarului rezultă urmărirea în exclusivitate de către intimata-reclamantă a unui avantaj ce contravine obiectivelor schemei de ajutor. Aceasta întrucât beneficiarii reali ai finanţării sunt S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., societăţi la care persoana fizică titulară a întreprinderii beneficiare deţine calitatea de asociat, respectiv de unic asociat şi administrator, împrejurare ce rezultă din extrasele de la Oficiul Registrului Comerţului depuse la dosar, din centralizatorul facturilor de prestări şi servicii, astfel cum au fost detaliate aceste aspecte în procesul-verbal de constatare a neregulilor atacat. În mod evident, obiectivul măsurii 312 nu îl constituie obţinerea fondurilor nerambursabile de către societăţi comerciale care, deşi desfăşoară activităţi economice non-agricole, nu sunt eligibile, întrucât nu au respectat nici condiţiile de la momentul încheierii actelor de finanţare şi, ulterior, nici obiectivele pentru care finanţarea nerambursabilă a fost acordată.

În opinia Înaltei Curţi, nu prezintă nicio relevanţă faptul că legislaţia naţională sau europeană nu prevăd interdicţii referitoare la "elementele comune" (sedii sociale, asociaţi şi administratori aparţinând aceleiaşi familii, contracte de comodat încheiate cu societăţi ce au acelaşi acţionariat, împrumuturi şi salariaţi transferaţi de la o societate la alta). Aceasta dat fiind faptul că prin actele administrative atacate, reclamanta nu a fost sancţionată pentru încălcarea punctuală a unor dispoziţii legale privitoare la aspectele menţionate, ci împotriva sa a fost luată măsura administrativă a recuperării finanţării pentru neregula constând în crearea unor condiţii artificiale de obţinere a acesteia, "elementele comune" fiind simple elemente probatorii care, analizate coroborat, determină concluzia săvârşirii neregulii menţionate.

Această concluzie se sprijină pe jurisprudenţa CJUE în cauza C-434/12, Slancheva Sila, unde s-a statuat, referitor la elementul subiectiv, că "(...) fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă (...)".

Întrucât întreprinderea recurentă-reclamantă nu a fost înfiinţată în scopul declarat, de a funcţiona ca o entitate economică independentă, ci a fost creată în scopul oferirii unui avantaj nejustificat altor entităţi economice, respectiv acţionarilor sau administratorului acestora din urmă, rezultă cu evidenţă că această situaţie contravine obiectivelor schemei de ajutor, fiind întrunit, astfel, elementul obiectiv, pentru că obiectivele schemei de sprijin nu au fost atinse.

Conform jurisprudenţei citate, este aplicabil mecanismul de retragere a finanţării prevăzut de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 când se stabileşte că nu poate fi/nu este atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor şi că s-a urmărit de către beneficiarul finanţării exclusiv obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Aceasta întrucât întreaga finanţare a fost acordată în mod nelegal ca urmare a condiţiilor artificiale create de beneficiar.

De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevăd că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat, iar alin. (3) din acelaşi articol statuează că "Actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Pe de altă parte, art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR, prevede că statul membru trebuie să se asigure că contribuţia FEADR nu rămâne blocată într-o operaţiune de investiţii cofinanţată, în cazul în care această operaţiune suferă, în termen de 5 ani de la data deciziei de finanţare de către autoritatea de gestionare, o modificare importantă care îi afectează natura sau condiţiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi.

Or, modalitatea de desfăşurare a activităţii în cadrul proiectului finanţat atestă că acesta nu slujeşte obiectivelor stabilite prin Măsura 312, impunându-se retragerea finanţării.

Implicarea titularului întreprinderii individuale în activitatea celorlalte societăţi cu care reclamanta se află în legătură, încheierea contractelor de prestări servicii în proporţie covârşitoare cu acestea, încheierea contractului de comodat cu una dintre cele două societăţi, justifică reţinerea creării condiţiilor artificiale.

În ceea ce priveşte critica privind neaplicarea principiului proporţionalităţii, Înalta Curte constată că, în cazul de faţă, întrucât viciul creării de condiţii artificiale afectează întregul proiect, prin neîndeplinirea obiectivelor, nu se pune problema aplicării principiului proporţionalităţii, textul articolului mai sus menţionat precizând că nu se efectuează nicio plată.

Instanţa de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea contractantă şi menţinută de către instanţa de fond respectă exigenţele legale, câtă vreme obligaţia returnării integrale a finanţării a fost asumată contractual de părţi, relevantă fiind deopotrivă şi împrejurarea că toate constatările din procesul-verbal sunt fapte intenţionate, prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunităţii.

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante cu privire la reţinerea de către echipa de control a contractului de comodat ca element al condiţiilor artificiale, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât dovedeşte legătura dintre întreprinderile din speţă, în sensul art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Referitor la critica recurentei privind prejudiciul, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că noţiunea de "neregulă" este definită de art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, ca fiind orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Din această definiţie rezultă că, pentru a se constata existenţa unei nereguli, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu, ci doar caracterul potenţial prejudiciabil al abaterii, cu efecte asupra bugetului Uniunii, or, în speţă, acesta este dovedit având în vedere că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanţare nu au fost atinse de reclamantă.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei-reclamante că aceste condiţii impuse pentru primirea finanţării ar conduce la izolarea economică a beneficiarei în sensul interzicerii raporturilor contractuale cu terţe persoane, având în vedere că ceea ce se interzice, de fapt, sunt doar acele relaţii contractuale care, prin natura lor, conduc la concluzia existenţei unor întreprinderi legate (prin acţionariat, administratori sau alte împrejurări de natură a conduce la o asemenea concluzie), întrucât acestea viciază capacitatea de a încheia anumite relaţii comerciale în condiţiile unei pieţe libere şi cu respectarea principiului liberei concurenţe.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei civile nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei civile nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.