Conflict of jurisdiction over collective administrative challenge to civil service recruitment grades resolved in favor of the first competent court seized

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalul Ilfov, secţia civilă, la data de 18 decembrie 2018, reclamanţii menţionaţi la pct. 1-24 din anexă, reprezentaţi prin Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiştilor de Frontieră Timişoara, a solicitat:

(i) anularea ordinelor şi dispoziţiilor emise de pârâţi pentru membrii de sindicat prevăzuţi în anexă, care au promovat concursul din perioada 04.10.2016-16.11.2016;

(ii) obligarea pârâţilor la emiterea unor noi ordine şi dispoziţii având ca obiect încadrarea membrilor de sindicat, pe funcţiile pentru care au promovat concursul din perioada 04.10.2016-16.11.2016;

(iii) anularea ordinelor şi dispoziţiilor emise de pârâţi având ca obiect acordarea gradului profesional de subinspector, ca urmare a validării concursului din perioada 04.10.2016-16.11.2016;

(iv) obligarea pârâţilor la emiterea de noi ordine şi dispoziţii de acordare, pentru fiecare membru, a gradului profesional corespunzător vechimii în specialitatea studiilor absolvite la data emiterii ordinului de ministru iniţial;

(v) obligarea pârâţilor să stabilească drepturile salariale în raport cu funcţiile pentru care au promovat concursul din 04.10.2016-16.11.2016 şi în raport de corecta încadrare în gradele profesionale aferente vechimii în specialitatea studiilor absolvite, începând cu data emiterii ordinelor şi dispoziţiilor conform funcţiei pentru care au promovat concursul şi a gradelor profesionale raportat la vechimea în specialitatea studiilor absolvite;

(vi) obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale, dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, din perioada cuprinsă între data emiterii ordinelor şi dispoziţiilor de încadrare corespunzătoare concursului şi data emiterii ordinelor şi dispoziţiilor în raport de funcţiile pentru care au promovat concursul din 04.10.2016-16.11.2016 şi de a corecta încadrarea în gradele profesionale aferente vechimii în specialitatea studiilor absolvite;

(vii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2676 din 5 septembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 33 din 22 ianuarie 2020, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Timiş a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că majoritatea reclamanţilor au domiciliile situate pe raza teritorială a judeţului Mehedinţi.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 118 din 4 iunie 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Mehedinţi a reţinut, în esenţă, că, deşi unii reclamanţi au domiciliul situat în judeţul Mehedinţi, există şi reclamanţi cu domiciliul situat în judeţul Timiş, iar în cauză nu s-a procedat în prealabil la disjungerea cererii. Prin urmare, Tribunalul Timiş era deopotrivă competent să soluţioneze pricina, atât cu privire la reclamanţii domiciliaţi în raza sa teritorială, cât şi, în temeiul prorogării legale de competenţă, cu privire la ceilalţi reclamanţi, domiciliaţi în alte judeţe.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict.

Însă, prezenta cauză prezintă un element specific şi anume un cadru procesual activ format din mai mulţi reclamanţi, care, astfel cum rezultă din actele dosarului, au domiciliile situate în raza teritorială a ambelor instanţe implicate în conflictul negativ de competenţă. Mai exact, din cei 24 de reclamanţi, 6 au domiciliul situat în judeţul Timiş, 12 au domiciliul situat în judeţul Mehedinţi, restul reclamanţilor având domiciliile situate în alte judeţe.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile Legii speciale nr. 554/2004 nu reglementează competenţa instanţei în situaţia formulării cererii de chemare în judecată de mai mulţi reclamanţi, cu domicilii aflate în circumscripţia mai multor tribunale, fiind necesar a se face aplicarea dispoziţiilor din legea generală, respectiv C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că nici C. proc. civ. nu reglementează o astfel de ipoteză, prevederile art. 112 din acest act normativ vizând doar competenţa teritorială alternativă în cazul formulării cererii împotriva mai multor pârâţi, întrucât competenţa instanţelor de judecată în sistemul C. proc. civ. este reglementată de legiuitor în raport de domiciliul/sediul pârâtului şi nu de cel al reclamantului, ca în contenciosul administrativ.

Înalta Curte consideră că, într-o astfel de situaţie, având în vedere că instanţa iniţial învestită nu a procedat la disjungerea cererii, în regulatorul de competenţă se aplică, prin analogie, dispoziţiile procedurale referitoare la competenţa teritorială alternativă a instanţei în cazul existenţei mai multor pârâţi, întrucât raţionamentul care a stat la baza edictării prevederilor art. 112 C. proc. civ. este acelaşi şi în cazul în care competenţa instanţei este stabilită în raport cu domiciliul reclamanţilor. Atât timp cât, în cazul coparticipării procesuale pasive, este competentă instanţa de la domiciliul oricăruia dintre pârâţi, aceeaşi regulă trebuie aplicată şi în cazul coparticipării procesuale active în contenciosul administrativ.

Prin urmare, întrucât cadrul procesual activ cuprinde reclamanţi cu domicilii situate în raza teritorială a ambelor instanţe implicate în conflictul de competenţă, iar în cauză nu s-a luat măsura disjungerii pricinii, atât Tribunalul Timiş, cât şi Tribunalul Mehedinţi sunt instanţe deopotrivă competente, din punct de vedere teritorial, să soluţioneze prezenta cauză.

În acest caz, Înalta Curte apreciază că are prioritate instanţa sesizată în urma măsurii dispuse de Tribunalul Ilfov, care, având a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente teritorial, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către instanţa aflată în raza teritorială a judeţului Timiş, respectiv către Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în circumscripţia căruia locuiesc 6 dintre reclamanţi, pentru ceilalţi reclamanţi operând prorogarea de competenţă, ca urmare a coparticipării procesuale active şi în contextul nedispunerii măsurii disjungerii cauzei faţă de aceştia.

Înalta Curte consideră a fi neîntemeiat argumentul în baza căruia Tribunalul Timiş a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, bazat pe numărul majoritar al reclamanţilor care domiciliază în judeţul Mehedinţi, deoarece această împrejurare, deşi reală, nu reprezintă un criteriu juridic de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, relevanţă având criteriul tribunalului mai întâi sesizat, din cele două tribunale deopotrivă competente teritorial.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., toţi prin Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Timişoara, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.