Insurer’s appeal unfounded; ordered to issue reasoned compensation decision.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.11.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. au solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrate la data de 25.05.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 701 din 2 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pe care l-a obligat să procedeze la soluţionarea cererii de despăgubiri nr. x/27.05.2016, prin decizie motivată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 701 din 2 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, cu obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, deoarece Legea nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015 instituie o procedură administrativă specială care presupune parcurgerea mai multor etape constând în analizarea şi instrumentarea dosarelor de daună, evaluarea despăgubirilor, avizarea de către direcţiile de specialitate, întocmirea listelor creditorilor de asigurări cu creanţe certe, lichide şi exigibile, aprobarea comisiei speciale.

Arată că instrumentează şi soluţionează un volum extrem de mare de dosare de daună, în ordinea înregistrării şi completării dosarelor, făcând o analiză completă a cererilor şi documentaţiilor depuse, iar prin comisia specială emite fie o notificare de plată, fie o decizie de respingere (totală sau parţială), însă numai decizia de respingere poate genera dreptul la acţiune împotriva Fondului şi doar dacă s-a pronunţat o hotărâre definitivă de deschidere a falimentului asigurătorului, caz în care devin aplicabile prevederile art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015.

Consideră că dacă s-ar accepta admisibilitatea unei cereri de chemare în judecată a Fondului formulată de un creditor care nu a urmat integral procedura administrativă specială (art. 13 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 şi 21 din Norma nr. 16/2015), s-ar eluda dispoziţiile legale speciale, derogatorii de la norma generală, ceea ce este inadmisibil.

Susţine că potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, legiuitorul a avut intenţia de a nu prevedea un termen de soluţionare a cererilor de plată privind decizia de respingere totală sau parţială, iar conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, rezultând că legea specială reglementează termenul de prescripţie pentru plata efectivă a despăgubirii, ce intervine după aprobarea sumelor de către comisia specială, sau, în caz de respingere, de către instanţa de contencios adminsitrativ, motiv pentru care susţine că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă întrucât nu există un temei legal pentru soluţionarea cererii acestora înaintea altor creditori de asigurare.

Consideră că instanţa nu poate obliga Fondul la soluţionarea cererii, deoarece ar schimba ordinea de soluţionare a dosarelor de daună, cu atât mai mult cu cât, dat fiind volumul de activitate al acestuia, există riscul perturbării activităţii Fondului.

4. Apărările intimaţilor

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A., B., C., D. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrate la data de 25.05.2016.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată, obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor să procedeze la soluţionarea cererii de despăgubiri nr. x/27.05.2016, prin decizie motivată.

Recurentul-pârât a depus la dosar Decizia nr. x/24.07.2017 prin care a soluţionat cererea de plată, în sensul admiterii în parte a acesteia, doar pentru reclamanţii A. şi B..

Astfel, cererea de plată a fost înregistrată la FGA la data de 27.05.2016, aceasta nefiind soluţionată până la pronunţarea instanţei de fond, 02.03.2017, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat în mod corect că se impune obligarea pârâtului la soluţionarea contestaţiei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recurentul-pârât s-a conformat dispoziţiei instanţei de fond şi a soluţionat cererea de plată a reclamanţilor, conform deciziei anterior menţionate,

Potrivit dispoziţiilor art. 464 alin. (3) C. proc. civ.:

"(3) Achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise şi concordante care exprimă intenţia certă a părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre".

Totodată, se reţine că achiesarea tacită, în sensul art. 464 alin. (3) C. proc. civ. poate rezulta din executarea benevolă a hotărârii în tot sau în parte, ceea ce va determina caracterul total sau parţial al achiesării.

Or, în speţă, prin atitudinea recurentului-pârât, care, ulterior pronunţării hotărârii de primă instanţă şi chiar ulterior formulării cererii de recurs - 10.05.2017, a înţeles să soluţioneze de bunăvoie cererea de despăgubire a reclamanţilor, echivalează cu o achiesare tacită la hotărârea recurată.

Mai mult, suma admisă la plată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a şi fost achitată, astfel: cu ordinul de plată nr. x din 04.07.2017 s-a achitat pentru reclamantul A. suma de 42.991 RON, iar cu ordinul de plată nr. x din 04.07.2017 s-a achitat pentru reclamantul B. suma de 14.956 RON.

Prin urmare, date fiind aceste aspecte, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-pârât din cererea de recurs sunt nefondate, acesta soluţionând cererea de plată a intimaţilor-reclamanţi până la momentul pronunţării instanţei de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 701 din 2 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 701 din 2 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.