Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4959/2020 AI generated

Appeal against tax joint liability decision annulled as null for lacking valid grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 4959/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the exception of nullity and annulled the appellant’s appeal, thereby leaving in force the Court of Appeal’s judgment that had dismissed the initial claim; the case involved a taxpayer challenging the tax authorities’ joint liability decision and related contestation decision in a fiscal administrative dispute. The appellate court declared the appeal null because the appellant failed to formulate specific grounds of illegality as required by law, merely reusing arguments from the lower proceedings without referencing specific legal texts or critiquing the reasoning of the challenged decision. The decisive legal basis for this outcome included Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandate that appeals to the High Court must be grounded in specific statutory grounds for cassation, and establish that appeals lacking such specific legal motivation are subject to nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Appeal against tax joint liability decision annulled as null for lacking valid grounds of illegality: The appellate court declared the appeal null because the appellant failed to formulate specific grounds of illegality as required by law, merely reusing arguments from the lower proceedings without referencing specific legal texts or critiquing the reasoning of the challenged decision. The decisive legal basis for this outcome included Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandate that appeals to the High Court must be grounded in specific statutory grounds for cassation, and establish that appeals lacking such specific legal motivation are subject to nullity.

Keywords

AI generated
fiscal law Civil Procedure Code statutory grounds tax authority tax procedure related proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (1) lit. d)

Cited in the dispositive as a procedural requirement for the content of the appeal, specifically the mandatory inclusion of grounds of illegality.

art. 489 alin. (2)

Cited in the dispositive as the main ground for the verdict, applying the sanction of nullity because the invoked grounds did not correspond to the statutory grounds for cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 aprilie 2017, pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.01.2017 şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 5252/22.03.2017, precum şi obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1029 din 23 octombrie 2017, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24 noiembrie 2017.

1.4. Prin cererea depusă la data de 11 ianuarie 2018, reclamantul a completat motivele de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 8 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs, intimatele-pârâte au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-pârâte, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă. Astfel, cererea de recurs se limitează la reluarea cererii de chemare în judecată, fără a aduce critici raportate la conţinutul concret al hotărârii atacate (fără a face referiri la vreun considerent al instanţei de fond). Singurele paragrafe ale recursului care nu se regăsesc în acţiune sunt paragraful 2 din pagina 2, paragraful 3 din pagina 5, precum şi primul şi penultimul paragraf din pagina 6, dar niciunul din aceste paragrafe nu cuprinde critici efective la adresa sentinţei recurate.

Astfel, în cuprinsul acestor paragrafe, recurentul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărârea netemeinică şi nelegală, interpretând eronat dispoziţiile legale incidente în cauză, fără, însă, a indica textele de lege şi a detalia motivele pretinsei interpretări eronate. De asemenea, a mai susţinut recurentul că instanţa de fond a manifestat o "concepţie eronată" asupra modalităţii în care trebuie să funcţioneze o societate comercială, că intimatele puteau să recurgă la măsura validării popririi pentru a indisponibiliza sumele de bani datorate de creditorii societăţii şi că instanţa de fond a adoptat punctul de vedere al intimatelor cu privire la conţinutul juridic al dreptului de apărare al contribuabilului în cadrul procedurilor specifice. Toate aceste susţineri nu corespund unor motive de nelegalitate ale hotărârii atacate, întrucât unele dintre acestea privesc conduita intimatelor, iar celelalte au caracter general, fiind redate succint, sub forma unor concluzii nesprijinite de un raţionament juridic.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea argumentelor expuse la fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-pârâte.

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 8 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.