Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4958/2020 AI generated

Solidary liability of insolvent company administrator for bad faith failure to pay taxes, based on unchallenged tax inspection findings

Case Number Decizia nr. 4958/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as manifestly unfounded, upholding the first-instance decision that rejected the company administrator's action to annul the solidary liability assessment imposed by the tax authorities. The dispute involved a challenge to a decision confirming the administrator's solidary liability for the insolvent company's unpaid tax obligations, specifically the failure to declare and pay taxes due to bad faith conduct, including the failure to present financial documents during a tax inspection and the unexplained withdrawal of funds from the company. The court ruled that because the appellant failed to contest the initial tax inspection report in a separate administrative proceeding, its contents remained legally valid and conclusive, thereby substantiating the finding of bad faith under Article 27(2)(d) of Government Emergency Ordinance No. 92/2003, and the appellant’s arguments regarding police seizure of documents and lack of duty to verify suppliers were deemed inadmissible for failure to properly challenge the underlying administrative act.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, art. 496 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Solidary liability of insolvent company administrator for bad faith failure to pay taxes, based on unchallenged tax inspection findings: The dispute involved a challenge to a decision confirming the administrator's solidary liability for the insolvent company's unpaid tax obligations, specifically the failure to declare and pay taxes due to bad faith conduct, including the failure to present financial documents during a tax inspection and the unexplained withdrawal of funds from the company. The court ruled that because the appellant failed to contest the initial tax inspection report in a separate administrative proceeding, its contents remained legally valid and conclusive, thereby substantiating the finding of bad faith under Article 27(2)(d) of Government Emergency Ordinance No. 92/2003, and the appellant’s arguments regarding police seizure of documents and lack of duty to verify suppliers were deemed inadmissible for failure to properly challenge the underlying administrative act.

Keywords

AI generated
tax liability tax inspection obligation to pay duty of inspection action for annulment bad faith

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as manifestly unfounded in the final operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 iulie 2017, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat anularea Deciziei emisă de pârâtă sub nr. x/17.01.2017, privind soluţionarea contestaţiei fiscale formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/14.11.2016, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 7 din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivare recurentul arată că, deşi instanţa de fond a reţinut că Procesul-verbal nr. x/27.07.2016 este doar un act de constatare care propune masuri si nu poate face obiectul unei contestaţii, totuşi, i se impută faptul ca nu l-a atacat in instanţă.

Instanţa de fond a reţinut că documentele societăţii au fost ridicate de către organele de politie cu ocazia percheziţiei dar în mod greşit susţine că i-au fost restituite mai multe dosare si stampila societăţii, restituindu-se doar Registrul unic de control.

Referitor la nedeclararea/neachitarea obligaţiilor fiscale in suma de 3.777.406 RON, apreciază că acestea au fost stabilite în mod abuziv de către inspectorii fiscali.

Cu privire la suma de 250.000 RON, recurentul arată că a fost achitată furnizorului, pe baza de chitanţe care sunt la DIICOT Oradea, a fost menţionată în sentinţă adresa din 09.01.2018, emisa de către aceasta instituţie, precum şi Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 23.09.2015 în dosarul nr. x/2014 care nu i-au fost comunicate.

Recurentul mai arată că nu avea obligaţia şi competenţa de a verifica activitatea furnizorului său dar, asupra acestui aspect nu s-au pronunţat nici organele fiscale si nici instanţa de fond. Invocă în acest sens, Hotărârea CJUE din data de 22.10.2015 în care se stipulează, că administraţia fiscală nu poate impune persoanei impozabile pe de o parte, să verifice dacă emitentul facturii aferente bunurilor si serviciilor dispunea de bunurile în cauză si era în măsură să le livreze şi dacă şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale sau, pe de altă parte, să dispună de documente în aceasta privinţă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 aprilie 2018, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare se arată că, din conţinutul procesului-verbal nr. x/27.07.2017 rămas în circuitul civil, nefiind atacat, se poate reţine că reclamantul, cu prilejul inspecţiei fiscale nu a prezentat documentele financiar contabile şi justificative prin care să se facă dovada operaţiunilor declarate la organul fiscal, efectuate pe teritoriul naţional.

S-a mai constatat că achiziţiile în sumă de 9.968.124 RON înregistrate de la singurul furnizor al societăţii debitoare S.C. B. S.R.L. - nu au la bază o operaţiune reală.

În ce priveşte fapta de a nu declara şi achita obligaţiile fiscale la scadenţă, Curtea de Apel Braşov a constatat că aceasta s-a realizat cu rea-credinţă. În primul rând, reclamantul nu a ţinut şi organizat în mod intenţionat contabilitatea în condiţiile legii, susţinerea privind încetarea activităţii sau reţinerea documentelor contabile de organele de poliţie neavând nici un fel de relevantă.

În altă ordine de idei, procesul-verbal nr. x/2707.2016 nu a fost contestat, rămânând în circuitul civil.

Pe de altă parte, la data de 23.09.2015, în urma unei percheziţii domiciliare, au fost ridicate unele înscrisuri însă atât ştampila societăţii cât şi o serie de alte dosare au fost restituite reclamantului.

Recurentul nu a depus dovezi din care să rezulte că documentele contabile solicitate de inspecţia fiscală se afla şi se află şi în prezent la organul de cercetare penală, nu a solicitat prin intermediul instanţei de judecată relaţii de la organele de cercetare penală, nu a cerut proba cu expertiza tehnică judiciară. Apărarea reclamantului s-a concentrat exclusiv pe susţinerea că documentele contabile au fost ridicate de organele de poliţie.

Un alt argument care concretizează reaua-credinţă a reclamantului rezultă şi din faptul că din patrimoniul societăţii a fost retrasă suma de 250.000 RON fără a exista documente justificative. I se impută, de asemenea, pasivitatea de care a dat dovadă în recuperarea creanţelor societăţii, cuantificate la suma de 2.219.135 RON.

În concluzie, intimata arată că fapta prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală este imputabilă recurentului având în vedere că societatea a dispus de fonduri dar acestea au fost sustrase, societatea era creditoarea unei sume importante pentru care nu au fost întreprinsă nici o măsură de recuperare, sumă care ar fi putut acoperi obligaţiile fiscale.

Din punct de vedere subiectiv, întreaga atitudine a reclamantului relevă lipsa interesului pentru situaţia economico-financiară a societăţii, pentru plata datoriilor inclusiv cele ale bugetului de stat, situându-l pe tărâmul relei-credinţe.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:….administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

În speţă, critica din cuprinsul cererii de recurs, referitoare la procesul-verbal nr. x/27.07.2016 cu privire la care, instanţa, deşi a reţinut că este doar un act de constatare care propune măsuri si nu poate face obiectul unei contestaţii, totuşi îi impută faptul ca nu l-a atacat in instanţă, va fi respinsă, ca nefondată,

Astfel, din conţinutul procesului-verbal nr. x/27.07.2017 se reţine că reclamantul, cu prilejul inspecţiei fiscale nu a prezentat documentele financiar contabile şi justificative prin care să se facă dovada operaţiunilor declarate la organul fiscal, efectuate pe teritoriul naţional, stabilindu-se obligaţii fiscale suplimentare în sarcina S.C. C. S.R.L. în cuantum de 3.812.172 RON.

Recurentul nu a înţeles să-l conteste, în condiţiile O.G. nr. 92/2003, aşa încât, orice referiri la legalitatea acestuia nu vor fi luate în considerare în cadrul acesta procesual.

Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond a faptului că documentele societăţii au fost ridicate de către organele de poliţie cu ocazia percheziţiei dar că i-au fost restituite mai multe dosare si ştampila societăţii, în realitate restituindu-se doar Registrul unic de control. Faţă de acest aspect, era firesc să nu poată conduce contabilitatea, reaua credinţă a sa fiind reţinută în mod eronat.

Faţă de această critică, Înalta Curte constată că la data de 23.09.2015, în urma unei percheziţii domiciliare, au fost ridicate unele înscrisuri însă atât ştampila societăţii cât şi o serie de alte dosare au fost restituite reclamantului.

Recurentul nu a depus dovezi din care să rezulte că documentele contabile solicitate de inspecţia fiscală efectuată la S.C. C. S.R.L. al cărei administrator era şi care s-a finalizat cu procesul-verbal nr. x/27.07.2016, se afla şi se află şi în prezent la organul de cercetare penală, nu a solicitat prin intermediul instanţei de judecată relaţii de la organele de cercetare penală, nu a cerut proba cu expertiza tehnică judiciară. Apărarea reclamantului s-a concentrat exclusiv pe susţinerea că documentele contabile au fost ridicate de organele de poliţie, fără să depună cel mai mic efort pentru a putea recupera documentele financiar contabile. Aşa cum s-a arătat mai sus, cum recurentul nu a înţeles să conteste acest proces-verbal, conţinutul acestuia face dovada deplină a celor constatate de organele fiscale cu ocazia inspecţiei respective.

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul, pentru a-şi dovedi buna credinţă, nu face decât să aducă critici aspectelor constatate şi reţinute în procesul-verbal de mai sus, ele neputându-se a fi puse în discuţie, faţă de cele de mai sus.

Aşadar, nefondată se dovedeşte a fi şi critica referitoare la suma de 250.000 RON, reţinută a fi retrasă din casă în numerar fără documente justificative, iar susţinerile recurentului puteau face, eventual, obiectul apărărilor sale într-o contestaţie împotriva procesului-verbal nr. x/27.07.2016 când se putea solicita şi suspendarea judecăţii până la soluţionarea cauzei penale. Tot ca apărări într-o asemenea contestaţie reprezintă şi trimiterile recurentului la hotărâri CJUE în care se arată că nu avea obligaţia să verifice activităţile furnizorilor săi.

Înalta Curte consideră că în mod legal instanţa de fond, atunci când a verificat legalitatea deciziei prin care recurentului i s-a atras răspunderea solidară în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, a avut în vedere comportamentul recurentului, din punct de vedere financiar contabil, constatat prin procesul-verbal nr. x/27.07.2016.

Pe de altă parte, faţă de dispoziţiile legale în temeiul cărora s-a atras răspunderea sa solidară cu debitoarea S.C. C. S.R.L., nu a adus nicio apărare faţă de nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, aşa încât, recursul se dovedeşte a fi nefondat, toate criticile din această cale vizând apărări faţă de procesul-verbal nr. x/27.07.2016.

Pentru considerentele expuse, recursul de faţă urmează a fi respins ca vădit nefondat, în baza art. 496 C. proc. civ., nefiind demonstrată în cauză incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.