Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 492/2020 AI generated

Prosecutors win salary arrears interest and inflation updates for retroactively recognized pay.

Case Number Decizia nr. 492/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s partial judgment in favor of the prosecutors (employees), which had ordered the Public Ministry to take necessary measures for the payment of statutory interest and inflation-indexed updates on unpaid salary differences for the period from August 1, 2016, to December 21, 2016, while rejecting the claims against the Ministry of Finance and the claims for annulment as moot. The dispute involved prosecutors challenging an administrative order that reduced their salaries, later retroactively corrected by a subsequent order following a Constitutional Court decision. The Court held that because the employees’ right to the higher salaries was recognized retroactively, they had been deprived of sums during the contested period, warranting compensatory statutory interest and inflation adjustment under the principle of full reparation for delayed salary payments, and rejected the appellant’s arguments about lack of budgeted funds, procedural impossibility, and absence of contractual liability, finding the lower court’s application of budget law and salary legislation correct.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, art. 496 din C. proc. civ; Prosecutors win salary arrears interest and inflation updates for retroactively recognized pay: The dispute involved prosecutors challenging an administrative order that reduced their salaries, later retroactively corrected by a subsequent order following a Constitutional Court decision. The Court held that because the employees’ right to the higher salaries was recognized retroactively, they had been deprived of sums during the contested period, warranting compensatory statutory interest and inflation adjustment under the principle of full reparation for delayed salary payments, and rejected the appellant’s arguments about lack of budgeted funds, procedural impossibility, and absence of contractual liability, finding the lower court’s application of budget law and salary legislation correct.

Keywords

AI generated
unpaid salary public finance payment of interest remuneration of defence counsel adjustment of remuneration compensation for judicial errors

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Temeiul legal al respingerii recursului ca nefondat.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 19.10.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice:

- anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii;

- obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat: 1. excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în raport de capătul de cerere prin care se solicită obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate, în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, care defineşte categoriile de ordonatori de credite; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamanţii au solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plăţii; excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 687 din 1 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice; a respins, ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea şi suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi capătul de cerere privind obligarea la plata indemnizaţiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016.

De asemenea, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie. A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată, şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 687 din 1 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea capetelor de cerere privind acordarea dobânzilor legale şi actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie, ca nefondate.

În motivarea recursului consideră nelegală şi netemeinică soluţia instanţei de fond sub aspectul obligării pârâţilor la plata dobânzilor legale şi a actualizării cu indicele de inflaţie, apreciind că în condiţiile în care capătul principal de cerere - respectiv acţiunea în anularea ordinului atacat - a fost respins, respectiv nu s-a constatat existenţa unei creanţe în sarcina pârâtului, cererile accesorii nu puteau avea o soluţie diferită, neavând temei legal.

Susţine că în speţă nu se aplică nici Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, având în vedere că aceasta priveşte acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile O.U.G. nr. 71/2009, în speţă nefiind vorba de o asemenea ipoteză.

Arată că aplicarea Ordinului nr. 171/2016 a încetat la data emiterii Ordinului nr. 2536/21.12.2016, în urma pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, şi nu ca urmare a anulării sale de către instanţă, astfel că nu se poate vorbi despre nelegalitatea ordinului atacat, motiv pentru care obligarea sa la plata dobânzii legale şi la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie este lipsită de suport legal.

De asemenea, arată că în cauză nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu constând în plata unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate.

Recurentul-pârât solicită respingerea cererilor de obligare a sa la plata dobânzilor legale şi a actualizării cu indicele de inflaţie, având în vedere că fondurile ce i-au fost alocate nu cuprind un asemenea capitol, sens în care invocă art. 14, art. 29 alin. (3) şi art. 47 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 500/2002, apreciind că obligaţia stabilită în sarcina sa are caracter imposibil.

Precizează că dobânda este o sancţiune civilă reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, iar acordarea acestuia ţine de răspunderea civilă contractuală, ce presupune existenţa unui contract, or, între reclamanţi şi pârât nu este încheiată nicio convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale.

4. Apărările formulate

Intimaţii - reclamanţi B., F., E. şi K. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice: anularea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii; obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie critică, în esenţă, obligarea sa la plata dobânzilor legale şi la actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie, celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate nefiind recurate, astfel că recursul urmează a fi analizat doar din această perspectivă.

Verificând dispozitivul hotărârii recurate se constată că prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care l-a obligat să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie.

Prin urmare, criticile recurentului-pârât vizând lipsa fondurilor alocate de la Bugetul de Stat pentru plata acestor sume sunt nefondate, în condiţiile în care acesta a fost obligat să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie, şi nu la plata directă şi imediată a acestor sume.

De altfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au înţeles să cheme în judecată şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cadrul căruia îşi exercită funcţiile, în calitate de ordonator secundar de credite căruia i-ar fi revenit obligaţia de a plăti reclamanţilor dobânda legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie, aferente diferenţei de drepturi salariale cuvenite, şi că, în aceste condiţii, poate doar ca, în baza Legii nr. 500/2002, să oblige Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să efectueze demersurile necesare în limita atribuţiilor sale legale, pentru ca ordonatorii secundari şi terţiari de credite să poată efectua aceste plăţi.

În ceea ce priveşte acordarea dobânzii legale şi actualizarea diferenţelor de drepturi salariale cuvenite cu indicele de inflaţie, Înalta Curte constată că prima instanţă a ţinut în mod corect că, întrucât dreptul reclamanţilor la plata indemnizaţiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016, pe toată perioada de aplicare a Ordinului nr. 171/02.09.2016 a fost recunoscut retroactiv prin Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi, având în vedere că în perioada 1 august 2016 - 21 decembrie 2016 reclamanţii au fost lipsiţi de plata acestor diferenţe salariale cuvenite, se impune acordarea către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, precum şi la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 687 din 1 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 687 din 1 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.