Annulment of Court of Accounts control measures for failure to substantiate financial prejudice and improper expert evidence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta Societatea A. S.A., prin Sucursala pentru Reparaţii şi Servicii Slatina, (fosta S.C. Hidroelectrica S.A. Bucureşti - Filiala pentru Reparaţii şi B. S.A., radiată la data de 05.08.2013 ca efect al finalizării procesului de fuziune prin contopire, în prezent având statut de sucursală, dezmembrământ fără personalitate juridică, din cadrul noii societăţi înmatriculate, respectiv Societatea A. a formulat acţiune în anulare privind actele administrative si administrativ jurisdicţionale, emise de pârâta Curtea de Conturi a României, respectiv:

- Încheierea nr. 25/21.03.2014 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, prin care a fost soluţionată contestaţia nr. 1199/03.02.2014, formulată de către Societatea A. S.A. -Sucursala pentru Reparaţii si Servicii Slatina;

- Decizia nr. 5/17.01.2014, emisă de Curtea de Conturi in baza Raportului de Control nr. 3349/20. 12.2013;

- Raportul de Control nr. x/20.12.2013

În temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, solicită ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se dispună anularea actelor emise de pârâtă ca fiind netemeinice şi nelegale cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 675 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta C., dar şi cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii D. şi E.. A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 675 din 12 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs, reclamanta Societatea A. S.A.- în insolvenţă - prin administrator judiciar F. şi intervenienţii C. şi D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva acestor motive de casare, s-a susţinut încălcarea de către instanţa de fond a unor reguli de procedură de natură să atragă nulitatea hotărârii astfel pronunţată, prin aceea că, fără să pună în discuţia părţilor obiectul şi natura expertizei dispusă în cauză, curtea de apel a încuviinţat efectuarea unei expertize fiscale, deşi reclamanta ar fi solicitat efectuarea expertizei financiar-contabile în raport de natura si obiectul litigiului.

O altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. reclamă nemotivarea sentinţei, în raport de cererile, excepţiile şi argumentele cu care instanţa a fost învestita, iar motivarea sumară prezentată este contradictorie, cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Arată recurenţii care au invocat acest motiv de casare că, în conţinutul hotărârii, instanţa de fond a prezentat motivele de fapt şi de drept susţinute de către societate şi intervenienţi, însă motivarea hotărârii (pagina 105-119) nu ar cuprinde nici un argument referitor la aplicarea dispoziţiilor legale invocate si/sau referitor la probatoriul administrat (expertize/obiecţiuni).

De asemenea, se susţine şi faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile in cauză, întrucât, pentru majoritatea punctelor din decizie şi măsurilor aferente care vizează existenţa unor pagube, s-ar fi probat inexistenţa prejudiciilor şi/sau contravaloarea unor produse/lucrări achiziţionate fiind decontată de beneficiarii finali (acţionarul unic al reclamantei şi/sau alte societăţi); ca atare, neexistând prejudicii, cu atât mai puţin certe, se susţine că, în mod nelegal şi netemeinic au fost "impuse" prin decizie măsuri aproape imposibil de dus la îndeplinire, întrucât orice acţiune concretă de recuperare a "prejudiciului" presupune îndeplinirea condiţiei certitudinii.

În opinia recurenţilor, estimarea prejudiciului a fost sumar analizată, bazându-se pe indicii neconcludente, superficiale si chiar ilogice, iar, în timpul controlului, prin obiecţiunile la raport si/sau contestaţia internă, reclamanta ar fi adus argumente solide si probe în ceea ce priveşte netemeinicia constatărilor pârâtei, însă nu au fost corect analizate si au fost greşit înlăturate.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, pe calea căreia a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor şi menţinerea sentinţei curţii de apel ca fiind legală şi temeinică, întrucât motivarea hotărârii întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte invocarea nulităţii absolute a deciziei Camerei de Conturi nr. 5/2014, se arată că aceasta este inadmisibilă întrucât nu a fost invocată nici în procedura prealabilă şi nici în faţa primei instanţe, iar referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata solicită instanţei să observe că recurenţii nu aduc nicio critică de nelegalitate sentinţei, ci preiau argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată şi prin obiecţiunile la raportul de expertiză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi analizat cu prioritate, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursurilor din această perspectivă, pentru considerentele următoare:

Se impune a se preciza mai întâi faptul că importanţa unei hotărâri judecătoreşti rezidă nu doar în faptul de a fi soluţionat un raport juridic litigios, dar şi în rezonanţă socială pe care o produce; instituind ordinea de drept şi având valenţa unui înscris autentic, o hotărâre judecătorească trebuie, în integralitatea ei, să impună respect, astfel încât să consolideze conştiinţa juridică şi încrederea oamenilor în justiţie.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator si legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.

În practica instanţei supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ etc.), dar şi în doctrina de specialitate (de ex., "Drept procesual civil - ediţia a 5-a revizuită şi adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural; dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Pe de altă parte, tot din punct de vedere teoretic, se impune a se preciza şi faptul că, potrivit aceluiaşi text de lege anterior citat, în considerentele unei hotărâri se vor arata şi obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate; este de la sine înţeles că cea mai importantă parte a hotărârii trebuie să fie aceea prin care judecătorul, prin propriile argumente, justifică soluţia către care a optat.

Cu alte cuvinte, în partea descriptivă a oricărei hotărâri, se indică succint pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului şi explicaţiile celorlalţi participanţi la proces; obiectul pretenţiilor este cel arătat în cererea de chemare în judecată, cu excepţia cazurilor când aceasta a fost modificată sau completată pe parcursul judecăţii, iar susţinerile părţilor vor cuprinde succint numai faptele şi împrejurările care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, precum şi argumentele de drept care au fost prezentate de părţi în cadrul cererii de chemare în judecată, respectiv al întâmpinării sau al răspunsului la întâmpinare, sau în cadrul dezbaterilor, trebuind a fi indicate şi dovezile pe care părţile şi-au întemeiat pretenţiile şi obiecţiile. Este fără putere de tăgadă, în acest context, faptul că, într-o hotărâre judecătorească corespunzătoare exigenţelor mai sus-expuse, pentru a păstra echilibrul şi proporţionalitatea dintre partea descriptivă şi cea argumentativă, nu trebuie să fie, în niciun caz, redat în integralitate conţinutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării, al răspunsului la întâmpinare sau al concluziilor scrise formulate de către părţi, ci doar ideile esenţiale care relevă şi sintetizează pretenţiile reclamantului, motivul/motivele pentru care acesta s-a adresat instanţei de judecată, respectiv poziţia pârâtului, apărările sale faţă de fiecare capăt de cerere, acordându-se spaţiu îndeosebi argumentelor judecătorului, care justifică soluţia. Aşadar, obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil şi de a susţine hotărârea luată, ceea ce nu presupune neapărat un răspuns la toate argumentele invocate de părţi, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia, exprimate într-o manieră clară, printr-o structură raţională a hotărârii şi un limbaj simplu şi accesibil.

Din analiza conţinutului sentinţei recurate în întregul său, rezultă că aceasta nu corespunde exigenţelor expuse anterior şi nici nu face dovada unui examen efectiv şi serios al argumentelor fundamentale prezentate de părţi şi nici al probelor administrate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În primul rând, se observă faptul că partea descriptivă a acestei hotărâri judecătoreşti are o structură nejustificat de voluminoasă, fiind expusă pe parcursul a 105 pagini în care judecătorul fondului, fără nicio cenzură, a preluat integral conţinutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării, al cererii de intervenţie, iar răspunsul la întâmpinare este redat de două ori, aşa cum rezultă indubitabil din conţinutul filelor x; astfel, la fila nr. x a hotărârii, după ce se termină redarea integrală a răspunsului la întâmpinare, se reia acest conţinut de la capăt, astfel ca paginile 29-47 şi 48-67 sunt identice.

Pe de altă parte, se remarcă faptul că, aşa cum am precizat anterior, judecătorul de primă instanţă a copiat în întregime, fără nicio cenzură, conţinutul respectivelor acte procedurale, păstrând aproape identice atât terminologia, modul de redactare, structura, notaţiile numerice, redarea integrală a unor texte legale etc.; uneori, se menţine chiar şi persoana I a verbelor ("solicit, "învederez" etc.) sau repetarea fără sens a unor expresii (de ex. "în opinia reclamantei") ceea ce atribuie acestei prime părţi a hotărârii o structură şi un aspect neplăcute, lipsite de logică, coerenţă, împrejurări incompatibile cu forma în care trebuie să se prezinte o hotărâre judecătorească.

Nu este lipsit de semnificaţie nici faptul că motivarea în sine a soluţiei la care s-a oprit instanţa de fond, deşi aparent face conţinutul a 12 pagini, în realitate, constă, în cea mai mare parte, în redarea situaţiei de fapt expusă sumar şi reluarea câtorva argumente invocate de către părţi, fără a se face un examen serios şi real cel puţin al acestora. Este fără putere de tăgadă că instanţa a ignorat cele mai multe dintre susţinerile atât ale reclamantei, cât şi ale intervenienţilor, preluând parte din argumentele părţii adverse, fără a îşi justifica în mod coerent şi convingător soluţia prin descrierea unei situaţii de fapt în concordanţă cu probele administrate şi prin raportarea acestei situaţii de fapt la dispoziţiile legale incidente. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de exemplu, împotriva concluziilor raportului de expertiză, probă căreia judecătorul de primă instanţă i-a acordat o importanţă aparte în susţinerea argumentelor sale, părţile au formulat numeroase obiecţiuni, contestând chiar şi specialitatea în care proba a fost admisă şi susţinând, pe tot parcursul procesului, dar şi în faţa instanţei de control judiciar, că în cauză, faţă de natura aspectelor ce ar fi necesar a fi probate, s-ar impune administrarea unei probe cu expertiza contabilă, fără ca aceste susţineri să fi fost combătute în vreun fel, cu argumente solide, de către curtea de apel.

Se impune a se preciza încă o dată faptul că redactarea unei hotărâri pe numeroase pagini, nu echivalează totdeauna cu motivarea reală a acesteia, cu atât mai puţin cu cât, în cazul sentinţei analizate, sunt integrate ad literam, cu copy-paste, în condiţiile arătate, susţinerile părţilor cuprinse în actele procedurale depuse în formă scrisă la dosarul cauzei; ceea ce interesează, este exact motivarea proprie judecătorului, pentru care adoptă soluţia respectivă, considerentele reprezentând explicitarea soluţiei din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, făcând corp comun cu dispozitivul şi intrând deopotrivă în autoritatea de lucru judecat, raportat la părţile din dosar şi la obiectul cauzei.

Este, însă, adevărat că, aşa cum a reţinut instanţa supremă, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă (Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011, S. civilă şi de proprietate intelectuală), dar ea trebuie să ilustreze reala şi eficienta analiză pe care judecătorul o face raporturilor juridice dintre părţi, prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar, examen pe care judecătorul de primă instanţă nu l-a realizat în prezenta cauză, argumentaţia sa fiind eliptică, formală şi lipsită de capacitatea de a oferi părţilor garanţia unui proces echitabil.

Pentru considerentele arătate, întrucât instanţa de fond nu a realizat o reală cercetarea a fondului cauzei, hotărârea fiind nemotivată sub toate aspectele evidenţiate, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 497, 498 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în rejudecare urmând a se analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă Societatea A. S.A. - în insolvenţă - prin administrator judiciar F. şi recurenţii-intervenienţi C. şi D. împotriva sentinţei nr. 675/2017 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2020.