Linked-enterprise ruling upholds annulment of EU rural grant and full repayment claim.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Deciziei nr. 15220/09.05.2014 de soluţionare a contestaţiei şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014.

A solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 904 din 18 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 07.04.2014, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 904 din 18 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând repunerea în termenul de recurs, pe motiv că avocatul nu i-a comunicat hotărârea recurată, sens în care societatea a făcut propriile demersuri pentru a intra în posesia acesteia.

Pe fond, solicită admiterea recursului, invocând lipsa bunei credinţe a intimatei-pârâte, care anterior a considerat eligibilă cererea de finanţare, a semnat contractul de finanţare, a admis cererea de plată şi nu a avut observaţii cu ocazia controlului ex post din data de 16.11.2012.

Consideră că lipsa autonomiei funcţionale nu este, prin ea însăşi, o dovadă de pierdere a eligibilităţii ori a existenţei condiţiilor artificiale.

Mai arată că aprecierea conivenţei dintre societatea recurentă şi S.C. C. S.R.L. s-a făcut fără administrarea vreunui probatoriu, doar pe baza prezumţiei că D. este rudă într-un grad relevant cu asociatul unic şi administratorul recurentei, ceea ce consideră că poate fi asimilat lipsei motivării.

Critică faptul că prima instanţă a făcut referire la achiziţionarea de utilaje cu scopul exclusiv de a completa gama de utilaje a societăţii C. S.R.L., fără administrarea unui probatoriu şi fără ca intimata AFIR să critice acest aspect, invocând totodată depăşirea plafonului ajutorului de minimis, de 200.000 euro.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată conţine şi motive contradictorii ori străine de natura cauzei, cum ar fi aspectul privind exclusivitatea societăţii C. S.R.L. în prestarea serviciilor, deşi ulterior s-a reţinut faptul că suprafaţa lucrată reprezintă doar 62 % din totalul suprafeţei lucrate, iar încasările numai 75,8 % din totalul acestora.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că au fost interpretate şi aplicate eronat prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004, prima instanţă apreciind eronat şi în lipsa unui probatoriu relevant, existenţa caracterului legat al societăţilor C. S.R.L. şi A. S.R.L., în considerarea administratorilor acestor societăţi şi nu a asociaţilor.

De asemenea, consideră că au fost interpretate şi aplicate eronat şi prevederile art. 197 din Legea nr. 31/1990, prima instanţă stabilind eronat o legătură de afiliere între aceste societăţi, prin aceea că asociaţii unici au fost de acord cu numirea administratorilor, prelungind drepturile lor de dispoziţie către E..

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită în principal anularea recursului ca tardiv formulat şi, în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului.

În esenţă, susţine că recurenta-reclamantă a creat condiţii artificiale pentru accesarea unei finanţări nerambursabile prin încălcarea criteriului de eligibilitate care impunea încadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, având obligaţia menţinerii tuturor criteriilor de eligibilitate avute în vedere iniţial la depunerea cererii de finanţare, precum şi încălcarea obiectivului măsurii 312 care constă în diversificarea activităţilor economice în mediul rural.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu prealabil, se constată că prin încheierea din 16 mai 2019, Înalta Curte a admis cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Deciziei nr. 15220/09.05.2014 de soluţionare a contestaţiei şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, precum şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că, deşi prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat atât asupra cererii de suspendare a executării, cât şi pe cererea în anulare, recurenta-reclamantă a înţeles în recurs să formuleze critici doar în ceea ce priveşte acţiunea în anularea actelor administrative atacate.

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât prima instanţă a prezentat în considerentele sentinţei argumentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată.

În susţinerea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă invocă existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, cum ar fi aspectul privind exclusivitatea societăţii C. S.R.L. în prestarea serviciilor, deşi ulterior s-a reţinut faptul că suprafaţa lucrată reprezintă doar 62 % din totalul suprafeţei lucrate, iar încasările numai 75,8 % din totalul acestora.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă este în eroare, prima instanţă reţinând în cadrul considerentelor care au stat la baza pronunţării soluţiei, că:

"Potrivit actelor dosarului, S.C. C. S.R.L. este principalul beneficiar al activităţii prestate de reclamantă, din fişele de cont reieşind că din cele 621,8 ha pe care A. S.R.L. a efectuat activităţi de prestări servicii, cca 387,8 ha erau ale clientului C. S.R.L., respectiv cca 62%", fără a face vorbire de vreo exclusivitate în prestarea acestor servicii (paragraful 7 pagina 8 a hotărârii recurate).

De fapt, recurenta-reclamantă îşi exprimă dezacordul cu privire la soluţia instanţei de fond, rezultând că nu poate împărtăşi modul în care aceasta a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta: (...) expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Sentinţa recurată satisface exigenţele instituite de acest text de lege, iar nemulţumirea exprimată de recurentă cu privire la soluţia dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004 şi a art. 197 din Legea nr. 31/1990.

Referitor la critica potrivit căreia anterior autoritatea contractantă a considerat eligibilă cererea de finanţare, a semnat contractul de finanţare, a admis cererea de plată şi nu a avut observaţii cu ocazia controlului ex post din data de 16.11.2012, Înalta Curte reţine că această critică este nefondată, legiuitorul european stabilind posibilitatea unor controale ulterioare, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011, potrivit cărora:

"1. Se efectuează controale ex post pentru operaţiunile de investiţii pentru a verifica respectarea angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau prevăzute de programul de dezvoltare rurală.

2. Controalele ex post acoperă în fiecare an calendaristic cel puţin 1% din cheltuielile FEADR pentru operaţiunile de investiţii care fac încă obiectul angajamentelor menţionate la alin. (1) şi pentru care s-a efectuat plata finală din FEADR. Se iau în considerare numai controalele efectuate până la sfârşitul anului în cauză.

3. Eşantionul de operaţiuni care urmează a fi controlate în conformitate cu alin. (1) se bazează pe o analiză a riscurilor şi a impactului financiar ale diferitelor operaţiuni, grupuri de operaţiuni sau măsuri. O parte a eşantionului se selectează în mod aleatoriu."

Se constată că, deşi la momentul încheierii contractului a fost verificată îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, totuşi la acel moment Agenţia nu a avut la dispoziţie toate datele privind implementarea proiectului şi modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptăţită ca pe perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, aşa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Referitor la critica privind aplicarea greşită a art. 44 din Legea nr. 346/2004, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat lipsa unui probatoriu relevant, aspect invocat formal de către aceasta, având în vedere că nu a arătat în concret ce alt probatoriu ar fi trebuit administrat în cauză.

Faţă de acest aspect şi în acord cu înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că împrejurarea că E. are calitatea de asociat unic şi administrator la S.C. A. S.R.L. şi administrator cu puteri depline la S.C. C. S.R.L., se încadrează în ipoteza de la art. 44 alin. (1) lit. c), art. 44 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004, întrucât prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice, se creează posibilitatea întreprinderii reclamante de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi şi invers.

În aceste condiţii, susţinerea recurentei în sensul că nu ar fi vorba despre societăţi afiliate, respectiv legate, este nefondată.

Astfel fiind, Înalta Curte achiesează la interpretarea primei instanţe, constatând că hotărârea criticată reflectă o corectă aplicare a principiilor statuate de Curtea Europeană de Justiţie pe marginea înţelesului noţiunii de condiţii artificiale şi a contextului în care intervine obligaţia de restituire a sprijinului financiar obţinut prin condiţii artificiale.

Potrivit art. 44 din Legea nr. 346/2004:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 4^2.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

Art. 4 alin. (8) Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală prevede că:

"fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, atât în ceea ce priveşte elementul obiectiv, cât şi în ceea ce priveşte elementul subiectiv, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea preliminară pronunţată de CJUE în cauza C-434/12. Ca urmare, actele atacate sunt legale.

Înalta Curte are în vedere că din actele dosarului rezultă prezenţa elementului obiectiv, întrucât finalitatea urmărită de măsura 312 (schemă de ajutor din cadrul FEADR) nu poate fi atinsă prin proiectul derulat în cauză. Aceasta dat fiind faptul că nu a fost atins obiectivul specific constând în crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală.

Analiza contractelor şi facturilor depuse de reclamantă în dovedirea activităţii economice desfăşurate relevă că S.C. C. S.R.L., societate la care calitatea de unic asociat este deţinută de D., iar calitatea de administrator cu puteri depline este deţinută de E., este principalul beneficiar al activităţii prestate de reclamantă, din fişele de cont reieşind că din cele 621,8 ha pe care A. S.R.L. a efectuat activităţi de prestări servicii, 387,8 ha erau ale clientului C. S.R.L., respectiv aproximativ 62% din totalul acestora. În ceea ce priveşte sumele încasate pentru activităţile prestate, analiza procentuală relevă faptul că 75,8% dintre acestea au provenit de la clientul C. S.R.L..

În consecinţă, nu se poate reţine că serviciile create/diversificate de către recurenta-reclamantă ar fi corespuns cerinţelor măsurii 312, de care ar fi trebuit să beneficieze, în concret, populaţia rurală, ceea ce atrage incidenţa art. 4 alin. (8) Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului.

De asemenea, nu poate fi considerat ca îndeplinit nici obiectivul operaţional al măsurii 312 referitor la încurajarea activităţilor meşteşugăreşti/tradiţionale şi reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură, având în vedere că înscrisurile depuse la dosar nu atestă desfăşurarea de către intimata-reclamantă a unor asemenea activităţi şi nici că persoanele angajate de aceasta ar fi fost angrenate anterior în activităţi agricole.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi finanţarea din fonduri europene a fost acordată recurentei-reclamante pentru proiectul intitulat "Crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală din zona localităţii Stăneşti, judeţul Giurgiu, prin dotarea cu utilaje şi echipamente agricole a microîntreprinderii S.C. A. S.R.L., crearea şi diversificarea serviciilor de mecanizare în mediul rural", prin achiziţionarea de utilaje, aceasta a prestat preponderent servicii către S.C. C. S.R.L..

Acest fapt, analizat în contextul în care S.C. C. S.R.L. are activitatea principală cod CAEN 0111 "cultivarea cerealelor", iar S.C. A. S.R.L. are activitatea principală cod CAEN 0161 "activităţi auxiliare pentru producţia vegetală" şi activitate secundară cod CAEN 7731 "activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente agricole", precum şi legătura dintre acţionariatul celor două societăţi sau faptul că societăţile aveau acelaşi administrator, conduc la concluzia unei acţiuni deliberate de creare de condiţii artificiale pentru obţinerea de fonduri nerambursabile, cele două societăţi nefiind autonome în sensul art. 42 din Legea nr. 346/2004.

O altă critică adusă hotărârii recurate vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 197 din Legea nr. 31/1990.

Nici această critică nu este fondată, având în vedere că potrivit art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990:

"(2) Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune."

Astfel, pentru a avea calitatea de administrator într-o altă societate concurentă sau având acelaşi obiect de activitate, era necesară autorizarea adunării asociaţilor primei societăţi. Or, în condiţiile în care calitatea de asociat unic la societatea A. S.R.L. o deţinea E., iar calitatea de asociat unic la C. S.R.L. era deţinută de D., recurenta-reclamantă nu se poate prevala de textul de lege de mai sus pentru a justifica caracterul imparţial al numirii lui E. în funcţia de administrator la ambele societăţi.

Prin urmare, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că şi acest aspect este de natură să demonstreze influenţa dominantă între cele două societăţi, fiind evidentă legătura dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., la societatea recurentă calitatea de administrator şi unic asociat fiind deţinută de E., iar la societatea C. S.R.L., E. deţine calitatea de administrator unic, iar calitatea de unic asociat este deţinută de D. şi, în consecinţă această împrejurare este de natură să influenţeze deciziile pe care cele două societăţi le iau, motiv pentru care societatea recurentă nu poate fi considerată o societate autonomă.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea contractantă şi menţinută de către instanţa de fond respectă exigenţele legale, câtă vreme obligaţia returnării integrale a finanţării a fost asumată contractual de părţi, astfel că retragerea integrală a finanţării este singura măsură care se putea dispune, în condiţiile în care se face aplicarea art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare, ce prevede, ca sancţiune, încetarea contractului de plin drept.

Aceasta întrucât întreaga finanţare a fost acordată în mod nelegal ca urmare a condiţiilor artificial create de beneficiar.

De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevăd că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat, iar alin. (3) din acelaşi articol statuează că "Actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar F. împotriva sentinţei nr. 904 din 18 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar F. împotriva sentinţei nr. 904 din 18 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.