Permanent residence denial based on national security threat: sufficiency of intelligence evidence and statutory scope of security risks

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. x/2019, din data de 29.05.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Migraţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea adresei nr. x din data de 06.05.2019, prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că cererea de acordare a dreptului de şedere permanentă i-a fost respinsă în temeiul art. 71 alin. (1) lit. f) din din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din Romania, cu obligarea pârâtului la acordarea dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 756/08.11.2019 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia.

Instanţa de fond a apreciat că, din cercetarea informaţiilor secrete înaintate de Serviciul Român de Informaţii rezultă că în cazul reclamantului nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 respectiv aceea de a nu prezenta pericol pentru securitatea naţională.

Instanţa de fond a subliniat diferenţele de regim juridic între statutul de refugiat şi dreptul de şedere de scurtă durată, pe de o parte, şi dreptul de şedere de lungă durată, pe de altă parte, apreciind că este justificat ca pentru obţinerea dreptului de şedere permanentă sa fie stipulate condiţii mult mai stricte decât cele cerute pentru obţinerea dreptului de şedere temporară. În opinia instanţei de fond este evident că existenţa unui pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională poate fi de natură să împiedice acordarea dreptului de şedere permanentă, chiar dacă nu împiedică acordarea dreptului de şedere temporară

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Un prim motiv de casare se referă la faptul că instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate fără a cerceta, în mod nemijlocit probele care conduc la concluzia că recurentul reclamant prezintă pericol pentru siguranţa naţională, ci s-a întemeiat pe simpla adresă înaintată de Serviciul Român de Informaţii. Opinia instanţei de fond nu este o opinie personală, nefiind dobândită în mod nemijlocit de către instanţă în cadrul litigiului ci reprezintă o preluare ad literam a punctului de vedere al SRI exprimat prin documentul depus la dosarul secret.

Instanţa de fond ar fi trebuit să solicite un minim de probe pentru a se lămuri cu privire la litigiu ci a pronunţat soluţia pe baza unor simple supoziţii contrar celor stabilite de CJUE prin hotărârea din data de 04.06.2013 în cauza C-300/11.

În plus, instanţa ar fi trebuit să verifice dacă probele pe care ar fi trebuit să le prezinte SRI au fost obţinute în mod legal cu respectarea duratei de valabilitate a autorizării.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, recurentul afirmă că instanţa de fond face confuzie între pericolul pentru ordinea publică şi pericolul pentru securitatea naţională reţinând ambele situaţii deşi în actul atacat se face trimitere doar la a doua situaţie, respectiv existenţa unui pericol pentru securitatea naţională.

Pericolul pentru siguranţa naţională nu se poate referi la motive de prevenţie generală astfel încât probele pe care SRI ar fi trebuit să le prezinte ar fi trebuit să se refere la aspecte extrem de grave, de domeniul penalului. Or împotriva sa nu au fost întreprinse demersuri de natură penală. Recurentul reclamant arată că are statut de refugiat, şi-a întemeiat pe teritoriul României o familie, având şi un fiu minor. Locuieşte într-un mediu corespunzător, comportându-se de la venirea în România ca un adevărat cetăţean român, fără a avea probleme cu autorităţile. Nu se poate reţine, în privinţa sa, că ar prezenta vreun pericol pentru siguranţa naţională.

În opinia recurentului-reclamant, analiza pe care o face instanţa de fond referitoare la dreptul de şedere de lungă durată este netemeinică întrucât nu se are în vedere faptul că în prezent beneficiază de statut de refugiat nu de drept de şedere pentru reîntregirea familiei astfel încât diferenţele sesizate de instanţă nu sunt reale.

În decizia de respingere a cererii nu este menţionat în ce constă, în mod concret impedimentul de acordare a dreptului de şedere permanentă pe teritoriul României mai ales în condiţiile existenţei statutului de refugiat. Recurentul arată, de asemenea, că nici instanţa de fond nu i-a adus la cunoştinţă, cel puţin sumar, în ce ar consta fapta imputată.

Oricum, instanţa ar fi trebuit să îşi formeze în mod nemijlocit opinia nu să preia un punct de vedere al unei instituţii. Potrivit normelor europene ar fi trebuit să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, respingerea dreptului de şedere având un caracter sancţionator.

Se critică şi faptul că s-a avut în vedere o adresă emisă de SRI care nu este parte în dosar, în condiţiile în care Inspectoratul General pentru Imigrări, emitentul actului atacat, ar fi trebuit să fie în măsură se prezinte probe în sensul existenţei unui pericol pentru siguranţa naţională.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. În susţinerea întâmpinării intimatul-pârât a arătat că faţă de adresa SRI prin care se comunica faptul că solicitantul prezintă pericol pentru securitatea naţională Inspectoratul General pentru Imigrări nu putea admite cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung. În condiţiile în care adresa respectivă este clasificată, fiind secret de stat motivarea actului nu putea menţiona informaţiile cuprinse în această adresă. De asemenea, se susţine că IGI nu avea competenţa de a analiza/valida documentele transmise de Serviciul Român pentru Informaţii.

Cât priveşte soluţia instanţei se arată că aceasta a fost motivată în mod corespunzător şi au fost analizate toate înscrisurile administrate dar, ca şi în cazul actului administrativ, se arată că instanţa nu avea posibilitatea de a prezenta informaţiile cuprinse în actele secrete. Reclamantul avea posibilitatea să cunoască conţinutul acestor acte doar prin intermediul unui apărător care are acces la astfel de informaţii clasificate.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând probele administrate în cauză şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se admiterea lui şi casarea sentinţei atacate.

Nu se poate reţine primul motiv de recurs referitor la nesoluţionarea pe fond a pricinii întrucât, în cauză, instanţa de fond s-a pronunţat pe cererea recurentului reclamant iar în cadrul motivării a prezentat argumentele care puteau fi făcute publice în condiţiile în care partea cea mai importantă din probatoriu au constituit-o înscrisurile având caracter de secret de stat înaintate de Serviciul Român de Informaţii.

În schimb, în ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond a fost dată cu nesocotirea unor norme de drept material. Mai precis, din probatoriul existent al dosar, inclusiv actele secrete înaintate de Serviciul Român de Informaţii nu rezultă date suficiente pentru a se putea concluziona că recurentul reclamant ar prezenta pericol pentru siguranţa naţională.

Potrivit art. 3 din legea nr. 51/1991 "Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:

a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;

b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;

c) trădarea prin ajutarea inamicului;

d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;

e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora;

f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;

g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale;

h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;

j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;

k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională;

l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.

m) orice acţiuni sau inacţiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse, precum şi monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinţe la nivel naţional sau regional."

După cum se poate observa, este vorba de fapte de o gravitate deosibită, apte, într-adevăr să perturbe starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie, cum este definită securitatea naţională în art. 1 din acelaşi act normativ.

Faptele imputate recurentului reclamant au fost încadrate la art. 3 lit. i), în) adresa prin care i s-a comunicat refuzul de acordare a dreptului de şedere de lungă durată făcându-se vorbire de iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de acte teroriste.

Or, faptele comunicate prin adresa SRI, nesusţinute, de altfel, de alte înscrisuri de natură să furnizeze detalii lămuritoare, nu se referă la fapte sau activităţi concrete de natură să ameninţe, în vreun fel, securitatea naţională şi, cu atât mai puţin, la acţiuni ale recurentului-reclamant de iniţiere şi sprijinirea unor activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de acte teroriste ci este vorba de supoziţii întemeiate pe un suport faptic insuficient şi care sunt infirmate de conduita recurentului-reclamant în societate.

Sub acest ultim aspect se reţine că recurentul a obţinut statut de refugiat în România în anul 2007, întemeindu-şi o familie pe teritoriul României cu mai mult de 10 ani în urmă, având şi un copil minor născut în anul 2009. Nu s-a evidenţiat săvârşirea, de către recurentul reclamant, a unor fapte antisociale care să fi condus la intervenţia autorităţilor statului. Aceste aspecte nu sunt, desigur, suficiente pentru a exclude posibilitatea ca o persoană să prezinte pericol pentru securitatea naţională dar, în condiţiile în care, în cazul concret, faptele avute în vedere de autorităţi sunt lipsite de conţinut concret, "suspiciunea rezonabilă" privind implicarea recurentului reclamant în activităţi contrare securităţii naţionale, invocată de emitentul actului, capătă un caracter pur speculativ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, constatând că, în ceea ce îl priveşte pe recurentul reclamant, nu se poate reţine că acesta ar prezenta pericol pentru secuitatea naţională şi, întrucât din Nota nr. x/02.11.2018 rezultă că acesta îndeplineşte toate celelalte condiţii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând cauza va admite acţiunea şi va obliga intimatul-pârât să îi acorde recurentului-reclamant drept de şedere pe termen lung.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară,

Admite recursul formulat de reclamantul A.. împotriva sentinţei civile nr. 756 din 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, admite acţiunea.

Obligă pârâtul sa-i acorde reclamantului A.. drept de şedere pe termen lung pe teritoriul României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.

Opinie separată,

În dezacord cu opinia majoritară exprimată în cadrul completului, apreciez că nici cel de-al doilea motiv de recurs nu putea fi admis.

În primul rând nu se poate reţine încălcarea unor norme de drept material, în condiţiile în care prima instanţă a apreciat materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv informaţiile secrete emise de SRI, iar o reapreciere a acestei probe în recurs, nu se poate efecuta în cadrul motivelor limitative de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, o încadrare în categoria pericolului pentru siguranţa naţională, nu se poate efectua prin raportare strictă la noţiunile indicate în art. 3 din Legea nr. 51/1991, având în vedere că prima instanţă a avut de analizat îndeplinirea condiţiei prev. de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Potrivit acestei norme dreptul de şedere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă indeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au avut drept de şedere temporară sau au beneficiat de protecţie internaţională pe teritoriul României, în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii; b) fac dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, cu excepţia străinilor membri de familie ai cetăţenilor români; c) fac dovada asigurării sociale de sănătate; d) fac dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit, în condiţiile legii; e) cunosc limba română cel puţin la un nivel satisfăcător; f) nu prezintă pericol pentru securitatea naţională; g) nu constituie o ameninţare la adresa ordinii publice.

În sensul acestui text de lege şi o suspiciune rezonabilă de implicare în activităţi de natură a pune în pericol siguranţa statului poate fi interpretată ca încălcând condiţia necesară acordării dreptului de şedere pe termen lung.

Nu în ultimul rând, susţinerile recurentului conform cărora este căsătorit cu un cetăţean român şi are un copil în România nu sunt de natură să conducă la o altă soluţie în prezenta cauză, întrucât viaţa sa de familie nu este ameninţată de refuzul acordării dreptului de şedere permanentă.

Astfel, se observă că recurentului i s-a acordat dreptul de şedere temporară pe teritoriul României şi beneficiază de statutul de refugiat, însă, dreptul de şedere permanentă presupune dobândirea unor drepturi similare cetăţenilor români, incompatibile cu pericolul pe care acesta îl prezintă conform celor indicate în adresa SRI.

Apreciind că măsura adoptată de autoritate şi confirmată de prima instanţă este legală şi proporţională scopului urmărit, soluţia ce se impunea era aceea de respingere a recursului ca nefondat.