Legality of ORDA license for collective management organization's status modification to include audiovisual videogram rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 19.01.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), anularea avizului privind modificarea statutului organismului de gestiune colectivă C. sub aspectul gestionării de către aceasta şi a categoriei drepturilor patrimoniale conexe ale producătorilor de videograme din domeniul audiovizual, precum şi suspendarea acestui act administrativ până la soluţionarea pe fond a cererii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, reclamanta a invocat excepţia nulităţii actului administrativ - avizul ORDA de modificare a statutului C. şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a C. privind gestionarea colectivă a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de videograme din domeniul audiovizualului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din data de 29 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind anularea actului administrativ, formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual, A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor şi intervenienta accesorie C..

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 29 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta B., Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual, A., Organism de Gestiune Colectivă (OGC) a Drepturilor Producătorilor de Înregistrări Audiovizuale, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului în fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată, în ceea ce priveşte primul motiv de casare, reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pronunţând o sentinţă nelegală, deoarece în analizarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa nu a ţinut cont de faptul că recurenta-reclamantă este organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe ale producătorilor de opere cinematografice şi audiovizuale (videograme), aşa cum rezultă şi din Decizia ORDA nr. 9/1999, ce gestionează colectiv drepturile patrimoniale ale membrilor săi şi ale unor sute de mii de producători de videograme din întreaga lume, iar remuneraţia colectată de la diverse persoane juridice reprezintă drepturile patrimoniale ale producătorilor de opere audiovizuale.

Arată că are încheiate şi 8 contracte de reprezentare reciprocă cu organisme similare din Uniunea Europeană şi din alte state din întreaga lume şi că, în cazul în care reclamanta ar da curs solicitărilor C. de a renegocia metodologia de repartizare a remuneraţiilor între organismele de gestiune colectivă din domeniul audiovizual beneficiare ale acestor remuneraţii şi de a-i acorda un procent pentru pretinşii săi membri producători de videograme, ar însemna că din remuneraţiile cuvenite producătorilor de videograme ale căror opere se utilizează, reprezentaţi de organismele de gestiune colectivă care funcţionează legal în domeniul audiovizual, s-ar lua un procent care s-ar acorda organismului de gestiune colectivă C. ce funcţionează în mod nelegal în domeniul audiovizual şi care nu este avizat de ORDA pentru colectarea remuneraţiilor cuvenite producătorilor de videograme.

Consideră că această situaţie ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză pentru C., precum şi o diminuare nejustificată a remuneraţiilor colectate pentru producătorii de videograme din domeniul audiovizual.

Susţine că în cazul în care reclamanta nu ar da curs solicitărilor considerate abuzive ale C., întemeiate doar pe modificarea statutului prin avizul ORDA, nu şi de avizare a C. ca organism de gestiune colectivă şi pentru drepturile conexe ale producătorilor de videograme şi avizul ORDA nu ar fi suspendat până la soluţionarea pe fond a cauzei, intimatul-pârât i-ar putea retrage temporar avizul acordat.

Astfel, consideră că în oricare dintre aceste situaţii s-ar bloca activitatea recurentei-reclamante, aceasta fiind în imposibilitatea de a mai colecta şi de a mai repartiza remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor şi conexe, români şi străini, ceea ce ar însemna o perturbare gravă a activităţii în acest domeniu.

De asemenea, susţine că argumentele privind întrunirea cerinţei unui caz bine justificat sunt reprezentate şi de îndoiala serioasă asupra legalităţii avizului ORDA, fiind întrunită cerinţa cazului bine justificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Date fiind aceste aspecte, apreciază că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pronunţând o sentinţă nelegală în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, fără să verifice limita atribuţiilor instanţei în aprecierea legalităţii unui act administrativ, cu atât mai mult cu cât, potrivit deciziei ORDA nr. 73/2014, orice organism de gestiune colectivă poate gestiona categorii distincte de drepturi corespunzând unor domenii diferite de creaţie, dar în acest caz, consideră că aprecierile nedovedite ale instanţei depăşesc sfera puterii judecătoreşti în analiza şi calculul prejudiciului produs de emiterea actului administrativ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii, având în vedere că instanţa a considerat că problema de drept de a cărei rezolvare depinde soluţia în cauză este a se stabili dacă, sub aspectul dreptului subiectiv pretins vătămat de către pârât, la emiterea avizului nr. x/07.08.2014 au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 8/1996, ulterior instanţa statuând că avizarea propunerii de modificare a statutului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia orice propunere de modificare a statutului se supune avizării de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu cel puţin două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie aprobată şi în contradictoriu cu motivaţia că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează acest aviz în termen de 10 zile de la solicitare, iar avizul se depune la instanţa judecătorească în vederea înregistrării modificării, iar în cazul în care avizul este negativ, acesta trebuie motivat.

Consideră că în mod contradictoriu şi nelegal, instanţa a înlăturat susţinerile sale privind nerespectarea dispoziţiilor art. 125, 126 şi 129 din Legea nr. 8/1996.

Referitor la motivul de nelegalitate reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arată că intervenienta C. a fost constituită ca organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme în domeniul muzical prin decizia ORDA nr. 206/2006, verificarea îndeplinirii cerinţelor reglementate de art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 8/1996 realizându-se la momentul constituirii asociaţiei.

În raport cu procedura de constituire prevăzută de art. 125 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, susţine că organismele de gestiune colectivă au deja o autoritate de constatare a funcţionalităţii - lucru judecat, întrucât îndeplinirea condiţiilor invocate de către recurenta-reclamantă se verifică la momentul constituirii sale. În speţă, avizul acordat de către pârât vizează propunerea de modificare a statutului unui organism de gestiune colectivă deja constituit, sens în care invocă autoritatea de lucru judecat cu privire la avizul dat constituirii organismului de gestiune C..

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat mai multe critici.

O primă critică vizează cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, recurenta-reclamantă arătând că a formulat această cerere pentru a înlătura caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existând o îndoială serioasă asupra legalităţii actului atacat, precum şi dovada prejudiciului material viitor şi previzibil, pe care îl apreciază a fi actual, dată fiind blocarea sumelor datorate de UPFR.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare, dar referitoare la acţiunea în anulare, consideră că instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 129 din Legea nr. 8/1996 ce reglementează mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, constatând că statutul intervenientei C. nu este lovit de nulitate şi că analiza lipsei capacităţii de folosinţă a acesteia ar excede cadrului procesual, câta vreme nu se circumscriu unor indicii de nelegalitate a actului administrativ contestat, sens în care invocă rolul activ al judecătorului prevăzut la art. 22 C. proc. civ.

Susţine că la data de 10.10.2014, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, a admis cererea C. de înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a noului său statut avizat de către ORDA, fără a se verifica legalitatea avizului ORDA şi a statutului C., conform Legii nr. 8/1996, iar instanţa de fond, deşi putea verifica strict legalitatea procedurii şi a statutului C. sub aspectul prevederilor O.U.G. nr. 26/2000 şi a Legii nr. 8/1996, a pronunţat o hotărâre bazată pe respectivul act administrativ, a cărui legalitate şi temeinicie sunt prezumate.

Mai arată că susţinerea intimatului-pârât ORDA potrivit căreia faţă de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2014, atât anularea cât şi suspendarea avizului ORDA nu mai au nicio relevanţă, a fost reţinută greşit de către instanţa de fond, deoarece la baza pronunţării respectivei încheieri de modificare a statutului C. stă întocmai avizul emis de ORDA, ce face obiectul prezentei cauze.

Pe fondul cauzei, arată că intimatul-pârât ORDA prin întâmpinare a recunoscut faptul că a analizat legalitatea statutului doar prin prisma prevederilor art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, deşi ar fi trebuit să analizeze legalitatea statutului cu privire la toate prevederile şi condiţiile legale aplicabile, respectiv art. 124 şi următoarele din Legea nr. 8/1996. Arată că legea prevede anumite condiţii pentru funcţionarea unui organism de gestiune colectivă, respectiv: organismul să fie constituit direct de titularii de drepturi pentru a căror gestiune colectivă se constituie; existenţa unui repertoriu valabil de opere din care să rezulte drepturile patrimoniale a căror gestiune se încredinţează organismului de gestiune colectivă; obţinerea unui aviz de funcţionare din partea ORDA pentru un domeniu specific de creaţie şi pentru o anumită categorie de titulari; funcţionarea în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 şi în limita avizului de funcţionare acordat de ORDA;

Astfel, consideră că admiterea cererii de înregistrare a noului statut al C. de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în urma verificării doar a procedurii de modificare a statutului prevăzută de O.U.G. nr. 26/2000, nu echivalează cu verificare legalităţii actului administrativ sau a noului statut C..

Precizează că nu a susţinut că nelegalitatea actului administrativ ar consta în neîndeplinirea procedurii de înregistrare a statutului prevăzută de art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ci motivul nelegalităţii avizului ORDA de modificare a statutului C. constă în faptul că statutul depăşeşte limitele activităţii şi funcţionării C. pentru care aceasta a fost avizată şi autorizată conform Legii nr. 8/1996.

Consideră că proiectul de modificare a statutului încalcă prevederile art. 125, art. 126 şi art. 129 din Legea nr. 8/1996, deoarece: modificarea statutului unui organism de gestiune colectivă ţine de funcţionarea acestuia şi are legătura cu textele de lege indicate; statutul avizat depăşeşte limitele avizului de constituire şi funcţionare a C.; ORDA, în calitate de organ de control, are tocmai atribuţia şi obligaţia de a verifica legalitatea statutului şi respectarea tuturor prevederilor Legii nr. 8/1996.

4. Apărările formulate

4.1. Intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului.

Cu privire la cererea de suspendare a executării avizului ORDA nr. RGII/6585/07.08.2014, arată că recurenta-reclamantă nu precizează în ce constă depăşirea de către instanţa de fond a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Mai arată că: pentru drepturile supuse gestiunii colective facultative, B., în calitate de organism de gestiune colectivă, colectează şi repartizează remuneraţiile pentru proprii membri şi, în baza contractelor de reciprocitate, pentru membrii organismelor similare din străinătate, nu şi pentru titularii de drepturi care au acordat mandat unui alt organism de gestiune colectivă, în speţă C., iar autorizaţiile (licenţele neexclusive) la care face referire recurenta sunt emise pentru utilizatori în limita repertoriului gestionat pe bază de mandat şi a repertoriului gestionat în baza contractelor de reciprocitate; pentru copia privată, drept supus gestiunii colective obligatorii, colector unic este organismul de gestiune colectivă UPFR care colectează remuneraţia în numele tuturor titularilor de drepturi din domeniul audiovizual; pentru dreptul de retransmitere prin cablu, drept gestionabil colectiv obligatoriu, colector unic este B., dar potrivit art. 121 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, acest organism de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care nu au încredinţat gestiunea drepturilor lor unui organism de gestiune colectivă, deci nu-i poate reprezenta pe membrii C..

Precizează că, astfel cum arată şi recurenta, sumele nu sunt colectate de către B. în nume propriu, ci în numele şi pentru titularii de drepturi patrimoniale de autor şi conexe pentru operele audiovizuale produse de către aceştia, din domeniul audiovizual, în temeiul legii şi al mandatelor ce i-au fost conferite şi sunt repartizate acestora (producători de videograme) potrivit criteriilor legale şi celor stabilite de Adunarea Generală a membrilor. Deşi recurenta are încheiate contracte de reciprocitate cu organisme similare din străinătate, în temeiul acestora colectează remuneraţiile numai pentru titularii străini de drepturi care, potrivit art. 129 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au acordat mandat indirect, prin contracte scrise, încheiate între organisme de gestiune colectivă din România şi organisme străine care gestionează drepturi similare, pe baza repertoriilor membrilor acestora.

Consideră că B. nu are niciun temei legal pentru a pretinde remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi care sunt membri şi au acordat C. mandat de gestiune colectivă pentru videogramele (videoclipurile muzicale) produse, cu atât mai mult cu cât coexistenţa organismelor de gestiune colectivă pentru acelaşi domeniu de creaţie este recunoscută expres de art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Referitor la afirmaţia reclamantei că ORDA i-ar putea retrage temporar avizul de funcţionare, arată că această măsură se dispune de către Oficiu potrivit art. 1383 din Legea nr. 8/1996, fiind condiţionată de rămânerea definitivă a unei decizii de intrare în legalitate.

Precizează că Statutul C. a fost modificat prin voinţa titularilor de drepturi, membri C., potrivit Hotărârii nr. 1/17.09.2014 a Adunării Generale Extraordinare, iar Judecătoria Sector 3 Bucureşti a luat act de modificarea Statutului C. şi a admis cererea de înscriere a modificărilor în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, iar ORDA a eliberat, conform art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, avizul nr. x/07.08.2014 privind proiectul de modificare a statutului, astfel că nu se poate reţine depăşirea de către ORDA a atribuţiilor legale.

Mai arată că avizul ORDA nr. RGII/6585/07.08.2014 privind proiectul de modificare a statutului C. nu contravine Deciziei ORDA nr. 73/2014 prin care s-a statuat că un organism de gestiune colectivă poate gestiona categorii distincte de drepturi corespunzând unor domenii diferite de creaţie.

Consideră că în privinţa cererii de suspendare a executării nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, precizând că blocarea de către colectorul unic UPFR a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi din sursa copie privată a fost considerată abuzivă şi contestată de B. în Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul secţiei a III-a civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cu privire la cererea de anulare a Avizului ORDA nr. RGII/6585/07.08.2014, arată că motivele invocate de către recurentă sunt nefondate şi că ORDA a avizat propunerea de modificare a statutului C. în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, iar instanţa a constatat că avizul contestat a fost emis în mod legal.

Susţine că, faţă de argumentele recurentei, nu sunt incidente nici motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, recurenta nu a precizat care este hotărârea judecătorească a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată prin pronunţarea hotărârii recurate de către instanţa de fond.

Consideră că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond reţinând în mod corect dispoziţiile legale aplicabile.

Apreciază că susţinerile recurentei sunt eronate, având în vedere că art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 prevede că în termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul verifică legalitatea acestora, ceea ce înseamnă că acesta verifică legalitatea modificărilor statutare inclusiv sub aspectul respectării prevederilor Legii nr. 8/1996. Contrar celor susţinute de către recurentă, arată că la baza pronunţării de către Judecătoria Sector 3 Bucureşti a încheierii stau atât avizul ORDA, dar şi hotărârea adunării generale. De altfel, împotriva încheierii de admitere a înscrierii modificărilor statutului C. în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, B. avea posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000.

Astfel, precizează că a avizat, cu respectarea prevederilor art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, proiectul/propunerea de modificare a statutului C., neavând temei legal pentru a face o reevaluare a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 8/1996 pentru avizarea constituirii unui organism de gestiune colectivă, deoarece C. funcţiona în mod legal ca organism de gestiune colectivă în baza Deciziei ORDA nr. 206/30.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 589/07.07.2006.

4.2. Intimata-intervenientă accesorie C. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este legală şi că motivele de casare invocate nu sunt incidente în speţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual, A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), anularea avizului privind modificarea statutului organismului de gestiune colectivă C. sub aspectul gestionării de către aceasta şi a categoriei drepturilor patrimoniale conexe ale producătorilor de videograme din domeniul audiovizual, precum şi suspendarea acestui act administrativ până la soluţionarea pe fond a cererii în anulare.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

2.1.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează cererea de suspendare a executării avizului nr. x/07.08.2014 emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu privire la proiectul de modificare a statutului C..

Critica este nefondată, instanţa de fond apreciind în mod corect că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

În practica judiciară s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie o măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege, şi anume: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat presupune o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ ce trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Recurenta-reclamantă susţine că aspectele privind întrunirea cerinţei unui caz bine justificat sunt reprezentate de îndoiala serioasă asupra legalităţii avizului ORDA, fără a invoca vreun argument concret care să poată conduce instanţa la concluzia îndeplinirii acestei condiţii. Mai mult, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce vizează fondul cauzei, cum ar fi modalitatea de colectare şi repartizare a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi conexe, care se impun a fi analizate în cadrul acţiunii în anulare.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada iminenţei producerii unei pagube, respectiv a prejudiciului material viitor şi previzibil sau a perturbării previzibile grave a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, invocând doar blocarea activităţii în ipoteza în care instanţa nu s-ar dispune suspendarea executării actului administrativ.

O asemenea critică nu poate fi reţinută, în condiţiile în care recurenta-reclamantă, în calitate de organism de gestiune colectivă, continuă să colecteze şi să repartizeze remuneraţiile pentru proprii membri şi, în baza contractelor de reciprocitate, pentru membrii organismelor similare din străinătate, criticile sale vizând faptul că nu colectează aceste drepturi şi pentru titularii de drepturi care au acordat mandat unui alt organism de gestiune colectivă, în speţă C..

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în condiţiile în care a înţeles să facă o analiză doar la nivel aparent a condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a executării şi nu a analizat toate aspectele ridicate de către reclamantă, ce vizau fondul pretenţiilor, acestea putând fi analizate doar în cadrul acţiunii în anulare.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Or, în speţă nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive şi de altfel, recurenta-reclamantă nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunţarea hotărârii recurate.

Analizând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ atât cu cererea de suspendare a executării, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi cu cererea în anularea aceluiaşi act administrativ, astfel că prima instanţă s-a pronunţat prin hotărârea recurată asupra ambelor capete de cerere.

Prin urmare, întrucât suspendarea actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu putea opera decât până la pronunţarea pe fondul acţiunii în anulare şi care a avut loc prin aceeaşi hotărâre judecătorească, orice discuţie asupra suspendării executării după acest moment, nu mai este de actualitate, căci o asemenea măsură nu poate dăinui dincolo de analiza în primă instanţă a cererii în anularea respectivului act administrativ, măsura suspendării executării actului administrativ fiind limitată sub aspect temporal până la data pronunţării instanţei de fond.

2.1.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează cererea în anularea actului administrativ, recurenta-reclamantă invocând contradictorialitatea considerentelor hotărârii recurate, susţinând că, pe de o parte, instanţa a reţinut că problema de drept de a cărei rezolvare depinde soluţia în cauză este a se stabili dacă la emiterea avizului nr. x/07.08.2014 au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 8/1996, ulterior instanţa statuând că avizarea propunerii de modificare a statutului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, susţine că în mod contradictoriu şi nelegal, instanţa a înlăturat susţinerile sale privind nerespectarea dispoziţiilor art. 125, 126 şi 129 din Legea nr. 8/1996.

Verificând aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în speţă nu se constată existenţa unor elemente contradictorii şi că hotărârea recurată îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, fără a se identifica elemente de contradictorialitate în construcţia logico-juridică a considerentelor hotărârii atacate.

Cu toate acestea, se impune a se reţine faptul că prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esenţiale şi relevante juridic, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie nu constituie automat motiv de casare a sentinţei.

Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

2.1.3. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta se referă la acţiunea în anulare şi vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat în raport cu faptul că avizul acordat de către pârât vizează propunerea de modificare a statutului unui organism de gestiune colectivă deja constituit, pentru care s-a verificat îndeplinirea condiţiilor de funcţionalitate la momentul constituirii, recurenta-pârâtă apreciind că este vorba despre o autoritate de constatare a funcţionalităţii, respectiv de o autoritate de lucru judecat circumscrisă motivului de casare invocat.

Prin instituţia autorităţii de lucru judecat, judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia judecătorul a statuat.

Prin urmare, pentru a se putea reţine incidenţa acestui motiv de casare, este imperios necesar să existe o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, care să fi tranşat problemele litigioase din prezentul litigiu.

Or, în speţă, recurenta-reclamantă nu a arătat care ar fi hotărârea avută în vedere şi nici nu a dovedit faptul că s-ar fi pronunţat de către o instanţă judecătorească vreo soluţie contrară, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată prin soluţia dată în dosarul de faţă şi, prin urmare, Înalta Curte constată că principiul autorităţii de lucru judecat nu a fost încălcat.

2.1.4. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat mai multe critici.

Astfel, o primă critică vizează cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, Înalta Curte constatând că în privinţa acesteia nu este incident motivul de casare mai sus arătat.

După cum s-a arătat şi la pct. 2.1.1. din prezenta hotărâre, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii şi nu a invocat aspecte de nelegalitate a actului administrativ care să poată fi analizate la nivel aparent, apte să conducă la o îndoială serioasă asupra legalităţii avizului ORDA, iar pe de altă parte, nici nu a făcut dovada iminenţei producerii unei pagube.

De altfel, recurenta-reclamantă a invocat în susţinerea cererii de suspendare a executării aspecte ce pot face obiectul doar în cadrul acţiunii în anulare.

Referitor la criticile formulate cu privire la acţiunea în anulare şi subsumate aceluiaşi motiv de casare, Înalta Curte constată că şi aceste critici sunt nefondate.

Astfel, obiectul acţiunii îl constituie avizul nr. x/07.08.2014 emis de către intimatul-pârât ORDA, prin care a fost avizată propunerea de modificare a statutului C., ca urmare a cererii înregistrate la ORDA sub nr. x/06.08.2014 şi formulate de C., prin care s-a solicitat avizarea propunerii de modificare a statutului asociaţiei sub aspectul gestionării drepturilor patrimoniale ale producătorilor de videograme.

Aspectele invocate de către recurenta-reclamantă vizează faptul că emiterea acestui aviz s-ar fi făcut cu încălcarea condiţiilor prevăzute de art. 125, 126 şi 129 din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 125 din Legea nr. 8/1996 - forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, respectiv 07.08.2014:

"(1) Organismele de gestiune colectivă prevăzute în prezentul capitol se constituie în condiţiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, şi funcţionează potrivit reglementărilor privind asociaţiile fără scop patrimonial şi potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Aceste organisme sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice ori juridice, şi acţionează în limitele mandatului încredinţat şi pe baza statutului adoptat după procedura prevăzută de lege.

(3) Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari."

Art. 126 din Legea nr. 8/1996 prevede că:

"(1) Avizul prevăzut la art. 125 alin. (1) se acordă organismelor de gestiune colectivă cu sediul România, care:

a) urmează să se constituie sau funcţionează potrivit reglementărilor legale la data intrării în vigoare a prezentei legi;

b) depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor repertoriul de opere, interpretări şi execuţii artistice, fonograme şi videograme, aparţinând propriilor membri şi pe care îl gestionează, precum şi contractele încheiate, pentru gestionarea de drepturi similare, cu organisme străine;

c) au adoptat un statut care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege;

d) au capacitate economică de gestionare colectivă şi dispun de mijloacele umane şi materiale necesare gestionării repertoriului pe întregul teritoriu al ţării;

e) permit, potrivit procedurilor exprese din propriul statut, accesul oricăror titulari ai drepturilor de autor sau drepturi conexe din domeniul pentru care se înfiinţează şi care doresc să le încredinţeze un mandat.

(2) Repertoriul menţionat la alin. (1) lit. b) se depune în regim de bază de date, protejat potrivit legii, în format scris şi electronic, stabilit prin decizie a directorului general, şi conţine cel puţin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a artiştilor interpreţi şi executanţi, a fonogramelor sau videogramelor.

(3) Avizul de constituire şi funcţionare pentru organismul de gestiune colectivă se acordă prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectivă."

De asemenea, art. 129 din Legea nr. 8/1996 stabileşte că:

"(1) Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, este acordat direct, prin contract scris de către titularii de drepturi.

(2) Fiecare titular de drepturi care a acordat un mandat organismului de gestiune colectivă are dreptul la un vot în cadrul adunării generale. Artiştii interpreţi sau executanţi care au participat la o execuţie sau o interpretare colectivă a unei opere au dreptul la un singur vot în cadrul adunării generale, prin reprezentantul desemnat conform procedurii prevăzute la art. 99 alin. (2).

(3) Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, poate fi acordat şi indirect de către titulari, prin contracte scrise, încheiate între organisme de gestiune colectivă din România şi organisme străine care gestionează drepturi similare, pe baza repertoriilor membrilor acestora. Mandatul indirect nu conferă drept de vot titularilor de drepturi.

(4) Orice titular de drepturi de autor sau de drepturi conexe poate încredinţa prin mandat administrarea drepturilor sale privind repertoriul propriu unui organism de gestiune colectivă. Organismul respectiv este obligat să accepte administrarea acestor drepturi pe baza gestiunii colective în limita obiectului său de activitate.

(5) Organismele de gestiune colectivă nu pot avea ca obiect de activitate utilizarea repertoriului protejat pentru care au primit un mandat de gestiune colectivă."

Analizând aspectele factuale ale cauzei de faţă, în raport cu legislaţia aplicabilă, Înalta Curte constată că intervenienta C. a solicitat Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emiterea, în acord cu prevederile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, a unui aviz pentru propunerea de modificare a statutului acestei entităţi, aviz ce a fost emis sub nr. x/07.08.2014.

În conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996:

"(3) Orice propunere de modificare a statutului se supune avizării, de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu cel puţin două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie aprobată. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează acest aviz în termen de 10 zile de la solicitare, iar avizul se depune la instanţa judecătorească în vederea înregistrării modificării. În cazul în care avizul este negativ, acesta trebuie motivat."

C. s-a constituit prin decizia emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x/2006, fiind publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 589/07.07.2006, ca organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme în domeniul muzical, fiind respectate, din acest punct de vedere prevederile art. 125 din Legea nr. 8/1996, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, respectiv 07.08.2014.

Se impune a se reţine faptul că potrivit alin. (2) din art. 125 al Legii nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice ori juridice, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, acestea pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de către prima instanţă, că avizul nr. x/07.08.2014 a fost emis de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu respectarea prevederilor legale de la momentul emiterii sale, astfel că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă nu sunt fondate.

Dincolo de acest aspect, se constată că recurenta-reclamantă critică legalitatea Statutului C., apreciind că prin avizarea modificării acestui statut o parte din sumele cuvenite producătorilor de videograme pe care recurenta-reclamantă îi reprezintă s-ar acorda organismului de gestiune colectivă C., care, în opinia sa, funcţionează în mod nelegal în domeniul audiovizual.

Or, un asemenea argument nu poate fi primit, în condiţiile în care titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe pot uza, conform art. 125 din Legea nr. 8/1996, de dreptul de a-şi crea în mod direct organisme de gestiune colectivă, pentru gestionarea sumelor de bani provenite din drepturile de autor ale operelor difuzate, acestea putând fi create şi separat pe categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari.

Referitor la invocarea de către recurenta-reclamantă a încălcării dispoziţiilor art. 129 din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte constată că aceasta nu a specificat în concret care dispoziţii din acest articol au fost încălcate, aspect reţinut în mod corect de către prima instanţă.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind evidenţiată incidenţa niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual, A., Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor Producătorilor de Înregistrări Audiovizuale împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 29 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual, A., Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor Producătorilor de Înregistrări Audiovizuale împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 29 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.