Court clerk salary classification under Law 284/2010 vs. Law 153/2017 transition rules and minimum wage guarantee

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2017, pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamanta A., grefier-arhivar debutant în cadrul Tribunalului Caraş-Severin, în contradictoriu cu paraţii:Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună: emiterea unei noi decizii în sensul acordării şi calculării sporurilor cuvenite la salariul de bază minim brut pe ţară, potrivit încadrării (constituit din salariul de încadrare, acela de 1450 RON - stabilit începând cu data de 01.02.2017 prin H.G. nr. 1/2017 -la care se adaugă sporul de instanţă de 5 %); efectuarea plăţii diferenţei de drepturi băneşti rezultată dintre aplicarea sporurilor cuvenite la salariul de bază de care a beneficiat şi salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată cuvenit potrivit încadrări; (constituit din salariul de încadrare, acela de 1450 RON - stabilit începând cu data de 01.02.2017 prin H.G. nr. 1/2017 - la care se adaugă sporul de instanţă de 5 %), în perioada 12,06.2017 - la zi şi în viitor până Ia noi modificări; repararea prejudiciului produs reclamantei prin actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţe de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit achitate reclamantei (data la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamantei) şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite; emiterea unei decizii de reîncadrare, pe grade/trepte profesionale în raport de nivelul studiilor, cu consecinţa alinierii salariului Ia nivelul salariului actual, aflat în plată, cu al celorlalte categorii de grefieri, având în vedere că, începând cu data de 01.07.2017 salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare, potrivit art. 39 alin. (1) coroborat cu art. 36 din lege, raportat la art. 33 (5f) art. 17 din anexa V, Cap.

VIII, secţiunea a 4-a din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; acordarea şi calcularea sporurilor cuvinte la salariul de reîncadrare, pe grade/trepte profesionale în raport de nivelul studiilor cu conserinţa alinierii salariului la nivelul salariului actual, aflat în plată, cu al celorlalte categorii de grefieri; efectuarea plăţii diferenţei de drepturi băneşti rezultată dintre aplicarea sporurilor cuvenite la salariul de bază de care a beneficiat şi salariul de reîncadrare, pe grade/trepte profesionale în raport de nivelul studiilor, cu consecinţa alinierii salariului Ia nivelul salariului actual, aflat în plată, cu al celorlalte categorii de grefieri, în perioada 12.06.2017 - la zi şi în viitor până la noi modificări; repararea prejudiciului produs reclamantei prin actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit achitate reclamantei (data la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamantei) şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâta Curtea de Apel Timişoara, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mehedinţi, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Prin sentinţa nr. 25/18.01.2018 Tribunalul Mehedinţi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.02.2017.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2331 din 18 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE, şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Caraş Severin pe capătul de cerere privind emiterea deciziilor de încadrare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Caraş Severin pe capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale ca neîntemeiată, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, TRIBUNALUL CARAŞ-SEVERIN, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului său, reclamanta susţine că cele reţinute de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate sunt eronate, nelegale şi netemeinice.

Astfel, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, respectiv a Tribunalului Caraş-Severin, susţine recurenta că în mod eronat s-a apreciat că acestea nu au calitate procesuală pasivă, raportat la primul capăt de cerere lit. b) şi c), în condiţiile în care, aşa cum de altfel se şi adevereşte, Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul procesului bugetar, "repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget", iar Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Caraş-Severin sunt ordonatori de credite.

În continuare, recurenta susţine că, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, prima instanţă nu a analizat în niciun fel la stabilirea şi calculul drepturilor salariate prevederile Codului muncii, aşa cum au fost invocate exhaustiv în cererea de chemare în judecată, limitându-se la a avea în vedere doar aspectul că într-o primă perioadă "01-02.2017- 01.07.2017" salarizarea reclamantei s-a stabilit conform prevederilor art. .10 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 (deşi raportul de muncă al reclamantei a debutat abia la data de 12.06.2017 şi nu de la data de 01.02.2017).

Or, prima instanţă nu a motivat de ce stabilirea drepturilor salariale se raportează doar la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, limitându-se la aserţiunea că prin raportare la elementele sistemului de salarizare stabilit de dispoziţiile în vigoare Legea nr. 284/2010 nu prezintă relevanţă evoluţia salariului minim brut pe ţară, dacă drepturile salariale nu sunt stabilite la un nivel inferior acestuia.

Astfel prima instanţă a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, totodată, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept.

În acest sens, arată că la stabilirea drepturilor sale salariale nu au fost avute în vedere, fiind ignorate cu desăvârşire, prevederile H.G. nr. 1/2017 (ulterior şi H.G. nr. 846/2017 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 950 din 29 noiembrie 2017), art. 160, art. 164, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 170 din Codul Muncii, considerându-se. în mod nelegal şi netemeinic, că nu prezintă relevanţă evoluţia salariului minim brut pe ţară.

Consideră recurenta că deşi există, nu s-a făcut o diferenţiere clară între "venitul brut" şi "salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată", noţiune evidenţiată şi de către legiuitor în cuprinsul H.G. nr. 1/2017(ulterior şi H.G. nr. 846/2017) şi care precizează că "salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată" reprezintă "sumă stabilită în bani care nu include sporuri si alte adaosuri" deci, de la data de 12.06.2017 este ilegală aplicarea sporurilor la un salariu de 842 RON, salariu de bază brut aferent de fapt anului 2009 (astfel cum rezultă din fişa de salarizare depusă la dosar), situaţie care de altfel se perpetuează, şi care nu a fost remediată nici după data de 01.07.2017.

Totodată, atât în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, cât şi în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, recurenta solicită a se avea în vedere prevederile art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;".

Astfel, recurenta apreciază că în mod nelegal se mai stabilesc drepturile sale salariale prin raportare la o lege abrogată, (Legea nr. 284/2010), aspect invocat şi în cererea de chemare în judecată şi care, de asemenea, nu a fost analizat. Consideră recurenta că potrivit legii actuale de salarizare, Legea nr. 153/2017, singura aplicabilă, salariul de bază se impune a fi stabilit conform grilei prevăzute în Anexa V Capitolul II, respectiv: categoriei grefier, grefier-statistician, grefier - documentarist, grefier - arhivar, grefier - registrator debutant, actualmente: grefier, grefier-statistician, grefier-documentarist, grefier - arhivar, grefier - registrator treapta II, aceasta fiind de fapt încadrarea legală, neexistând în Legea nr. 153/2017 o altă încadrare pentru categoria grefier - arhivar.

De asemenea, recurenta precizează că, în conformitate cu Decizia nr. 191/A din 14.12.2017, emisă de Curtea de Apel Timişoara, începând cu data de 15.12.2017 a fost reîncadrată în funcţia de grefier arhivar treapta a Il-a, gradaţia bază, clasa 35 (clasă care corespunde Legii 284/2010 - lege care a fost abrogată prin Legea nr. 153/2017), deci reîncadrarea nu s-a făcut prin aplicarea grilei prevăzute în Anexa V Capitolul II, respectiv grefier, grefier-statistician, grefier-documentarist, grefier -arhivar, grefier - registrator treapta II, decizie pe care nu a contestat-o, pe rol având prezenta speţă în care nu se pronunţase încă o hotărâre.

În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2331 din 18 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, o primă critică a recurentei vizează problema cadrului procesual, apreciind recurenta că în mod nelegal a fost respinsă acţiunea sa în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe sub acest aspect reflectă o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., prin raportare la sediul materiei reprezentat de legislaţia privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Raportat la aceste dispoziţii de principiu şi în contextul în care acţiunea recurentei reclamante vizează o contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor sale de natură salarială, este evident că nu poate avea calitate procesuală în cauză decât emitentul actului prin care au fost individualizate aceste drepturi şi instituţiei ţinute în mod legal să achite drepturile pretinse de recurentă, în virtutea raportului de muncă existent între părţi.

Prin urmare, este irelevantă calitatea de ordonator principal de credite în privinţa Ministerului Justiţiei, ori atribuţia Ministerului Finanţelor Publice de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, astfel că este nefondată critica recurentei reclamante la adresa sentinţei civile nr. 2331/18.05.2018 din această perspectivă.

În continuare, recurenta reclamantă a susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 teza I C. proc. civ., apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, concluzie trasă de recurentă din faptul că prima instanţă nu a analizat argumentele sale formulate prin raportare la dispoziţiile Codului muncii, aşa cum acestea au fost invocate exhaustiv prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte ia act de faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a făcut referire exclusiv la dispoziţiile art. 164 Codul muncii, dispoziţii potrivit cărora salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, angajatorul fiind obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.

Or, rezultă cu evidenţă din cuprinsul sentinţei civile atacate faptul că instanţa fondului a avut în vedere aceste dispoziţii, concluzie ce se desprinde din paragraful III pag. 16 a sentinţei, având următorul conţinut: "curtea reţine aşadar că modalitatea de stabilire a drepturilor salariale pretinsă de reclamant excede dispoziţiilor legii, drepturile sale salariale fiind corect stabilite prin raportare la elementele sistemului de salarizare stabilit de dispoziţiile legale în vigoare. În raport de aceste elemente nu prezintă relevanţă pentru situaţia reclamantei evoluţia salariului minim brut pe ţară, cu excepţia obligaţiei ca drepturile salariale să nu fie stabilite la un nivel inferior acestuia."

Aşadar, chiar dacă instanţa fondului nu a menţionat explicit dispoziţiile art. 164 Codul muncii, considerentele sentinţei reflectă faptul că judecătorul fondului a avut în vedere principiul prevăzut de articolul anterior citat, acela ca salariului brut să fie stabilit la un nivel ce nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe ţară.

Acelaşi lucru a fost avut în vedere şi cu prilejul stabilirii drepturilor salariale ale recurentei reclamante, aspecte precizate explicit în cuprinsul hotărârii nr. 19 din 21 septembrie 2017, emisă de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara.

Astfel, la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei s-a avut în vedere Legea nr. 284/2010, aspect ce nu reprezintă aplicarea unui act normativ ce nu mai era în vigoare, cum susţine recurenta, cât timp încadrarea recurentei a avut loc la data de 12.06.2017, iar Legea nr. 153/2017 a început să producă efecte începând cu data de 01.01.2018.

Constatându-se, în raport de valoarea de referinţă sectorială(405) şi coeficientul de multiplicare aferent funcţiei de grefier arhivar debutant(1,978) că salariul rezultat este inferior celui prevăzut prin H.G. nr. 1/2017, s-a procedat la înlocuirea salariul rezultat din macheta pentru calculul salariului(1251 RON) cu salariul de bază minim brut pe ţară de 1450 RON, la acesta fiind adăugate sporurile cuvenite.

Prin urmare, concluzia recurentei reclamante, în sensul că i-au fost stabilite drepturile salariale pornindu-se de la o valoare inferioară valorii minime prevăzute de lege (art. 164 Codul muncii coroborat cu H.G. nr. 1/2017) este lipsită de suport, actele dosarului atestând contrariul şi anume respectarea acestor dispoziţii legale cu prilejul stabilirii drepturilor salariale cuvenite recurentei reclamante.

Nefondată este, după cum s-a arătat anterior, şi critica recurentei, potrivit căreia prima instanţă a validat aplicarea unei legi abrogate(Legea nr. 284/2010), fiind de subliniat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea 153/2017 "prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017".

Potrivit alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, la data încadrării reclamantei(12 iunie 2017) erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 284/2010, context în care afirmaţia recurentei reclamante, în sensul că prima instanţă a aplicat o lege ce nu mai era în vigoare, este lipsită de suport.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este demonstrată incidenţa celor două motive de casare invocate de recurenta reclamantă, recursul acesteia va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 2331 din 18 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.