Insurance Guarantee Fund prevails; claim for increased road-accident damages quashed as unfounded after lower award reversed.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) allowed the appeal by the Insurance Guarantee Fund (Fondul de Garantare a Asiguraţilor), reversed the lower court's partial award, and dismissed the claimant's action as unfounded, ordering the claimant to pay 100 RON in costs; this final ruling replaces the first-instance decision, which had required the Fund to pay additional moral damages of 10,000 RON and material damages of 965.77 RON plus statutory interest. The dispute involved a challenge to an administrative decision by the Fund that had paid reduced damages to a victim of a road traffic accident; the claimant sought an increase in compensation, and the lower court had found the injury fit within a higher compensation threshold. The High Court held, under Articles 11–16 and 30 of Law No. 213/2015, Article 21(2) and 40 of ASF Norm No. 16/2015, and FGA Decision No. 258/2016, that the allocation to the higher damages scale (prag 2) was erroneous because the claimant required only 15 days of medical care (less than the required 30 days) and the alleged lasting psychological trauma was not medically proven; the initial administrative award of 2,025 RON for moral damages and 1,074 RON for material damages was correct, and additional material damages could not be considered without proper documentation of administrative-file evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 30 din Legea nr. 213/2015, art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Insurance Guarantee Fund prevails; claim for increased road-accident damages quashed as unfounded after lower award reversed: The dispute involved a challenge to an administrative decision by the Fund that had paid reduced damages to a victim of a road traffic accident; the claimant sought an increase in compensation, and the lower court had found the injury fit within a higher compensation threshold. The High Court held, under Articles 11–16 and 30 of Law No. 213/2015, Article 21(2) and 40 of ASF Norm No. 16/2015, and FGA Decision No. 258/2016, that the allocation to the higher damages scale (prag 2) was erroneous because the claimant required only 15 days of medical care (less than the required 30 days) and the alleged lasting psychological trauma was not medically proven; the initial administrative award of 2,025 RON for moral damages and 1,074 RON for material damages was correct, and additional material damages could not be considered without proper documentation of administrative-file evidence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the decision: basis for admitting the appeal and cassation of the lower court's ruling.
Main ground for the decision: basis for re-examining the case and rejecting the action as unfounded.
Costs: used to order the losing party to pay 100 RON of litigation expenses.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, s-a solicitat modificarea în parte a Deciziei nr. 8495/08.08.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la plata sumei de 24.830 RON, sumă la care urmează a se aplica dobânda legală penalizatoare începând cu data de 08.08.2017 şi până la data plăţii efective, conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, şi menţinerea în rest a deciziei contestate, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 901/2018 Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat parţial Decizia nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 10.000 de RON daune morale şi 965,77 RON daune materiale, a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumelor suplimentare menţionate şi a dobânzii legale calculate la acestea, începând cu data de 08.08.2017 până la data plăţii efective, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 700 de RON cheltuieli de judecată, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Cu privire la daunele morale, recurentul-pârât consideră că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 11-16 şi art. 30 din Legea nr. 213/2015, precum şi Decizia FGA nr. 258/16.11.2016.
Pentru stabilirea prejudiciului moral suferit în urma accidentelor de circulaţie, în vederea respectării principiului egalităţii de tratament în procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire se ţine seama şi de procedura internă validată de B., utilizată şi de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate şi depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală a societăţii debitoare aflată în faliment.
Prin această procedură internă standardizată, de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare, izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, se asigură un tratament echitabil şi nediscriminatoriu faţă de orice victimă a accidentelor rutiere şi se asigură o transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative.
Astfel, recurentul-pârât s-a raportat la această procedură, respectiv la Anexa 2 din Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - criterii determinante vătămări corporale prag. 1, în cazul vătămării corporale cu respectarea integrală a funcţionalităţilor, fiind considerată vătămare minoră cea care necesită un număr de maxim 30 de zile îngrijiri medicale, dacă nu se încadrează în situaţiile expuse la pragurile 2 şi 3 - 125 RON - 200 RON/zi de îngrijire medicală, astfel că s-a acordat valoarea de 135 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând 2.025 RON.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
Aceste criterii au stat la baza aprecierii pretenţiilor reclamanţilor, coroborate cu jurisprudenţa reflectată în Tabelul întocmit de asigurătorul B. S.A., urmărindu-se acordarea unei sume compensatorii, cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul persoanelor apropiate victimei accidentului sau sancţionarea celui care, potrivit legii poate fi obligat la plata acestui tip de daune.
Astfel, recurentul-pârât susţine că prima instanţă a considerat în mod greşit că vătămarea corporală a reclamantei se încadrează în pragul 2 al Deciziei FGA nr. 258/16.11.2016, însănătoşirea acesteia fiind completă, fără vreo urmă fizică.
Referitor la daunele materiale, recurentul-pârât consideră că acestea trebuie dovedite cu documente justificative relevante, constând în chitanţe şi facturi care să corespundă cheltuielilor ce se depun odată cu cererea administrativă.
În mod greşit, prima instanţă a luat în considerare dovezi depuse cu ocazia soluţionării procesului, despăgubirea se acordă în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015 şi nu a vreunei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind diferit.
Despăgubirea materială se acordă la o valoare justă şi echitabilă, nu trebuie să depăşească valoarea prejudiciului suferit de persoana păgubită.
În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond de acordare a dobânzii legale calculate la sumele suplimentare stabilite, începând cu data de 08.08.2017 şi până la data plăţii efective, se arată că dispoziţia încalcă prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, potrivit cărora nicio dobândă, majorare sau penalităţi de orice fel ori cheltuială, numită generic "accesorii", nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei, în speţă 02.12.2015, iar debitul privind accesoriile nu poate fi valorificat decât prin înscriere la masa credală.
4. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă solicită, în principal, constatarea nulităţii recursului formulat, deoarece motivele de nelegalitate expuse nu sunt veritabile critici, ci nemulţumiri ale recurentei care încearcă să obţină reanalizarea fondului acţiunii, prin urmare, nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute de disp. art. 488 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, intimata-reclamantă cere ca recursul să fie respins ca nefondat, recurenta ignoră traumele produse, dovedite cu înscrisuri justificative.
Daunele morale au fost solicitate ca urmare a faptului că reclamanta era însărcinată în 30 de săptămâni, moment în care a fost lovită frontal de o maşină, fiindu-i provocată o gravă suferinţă şi o puternică tulburare emoţională.
Daunele materiale au fost stabilite în mod corect de prima instanţă, deoarece recurentul-pârât, fără nicio justificare a înţeles să despăgubească reclamanta doar cu suma de 1.074 RON.
În privinţa dobânzii legale calculate asupra sumelor stabilite suplimentar de către judecătorul fondului, intimata-reclamantă susţine că nu are aplicabilitate temeiul de drept invocat de recurent, deoarece este vorba despre o exercitare nelegală a atribuţiilor conferite de lege recurentului şi nu de accesoriile reglementate de disp. art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
Prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocată de intimata-reclamantă A., Înalta Curte va reţine că prin motivele de recurs se critică sentinţa atacată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a normelor legale referitoare la modul şi criteriile de acordare a despăgubirilor materiale şi morale, precum şi a accesoriilor solicitate, norme reprezentate de disp. art. 11-16 şi 30 din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) şi art. 40 din Norma ASF nr. 16/2015, Decizia FGA nr. 258/16.11.2016 - art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Faţă de acestea, urmează să se respingă excepţia nulităţii recursului, nefiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Cu privire la criticile aduse soluţiei primei instanţe prin care a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie şi să dispună plata suplimentară în cuantum de 10.000 RON daune morale în favoarea reclamantei, Înalta Curte va constata că acestea sunt fondate.
Instanţa de fond, raportat la daunele morale acordate prin decizie administrativă, a reţinut că este firesc ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, pârâtul să ţină seama de criterii determinante, iar încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă, are în vedere şi practica instanţelor de judecată în situaţii similare.
Faţă de aceste criterii, judecătorul fondului a apreciat că în mod greşit pârâtul a încadrat vătămarea corporală a reclamantei în pragul 1 din Decizia FGA nr. 258/16.11.2016, ceea ce înseamnă însănătoşire completă, fără vreo urmă fizică, vătămări minore/vindecabile.
A arătat prima instanţă că, dimpotrivă, reclamanta a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru refacere, leziunile i-au provocat suferinţe puternice (edem subcutanat, fără modificări de semnal în structurile osoase, suspiciune leziune ligament deltoid) ce s-au manifestat în dificultatea de a desfăşura cu uşurinţă anumite activităţi în perioada de sarcină, astfel că valoarea prejudiciului se încadrează în pragul 2 şi este de aproximativ 800 RON/zi de îngrijire medicală, 15 zile conform certificatului medico-legal.
Totodată, instanţa de fond a considerat că nu a fost dovedită o legătură de cauzalitate între accidentul de circulaţie şi naşterea prematură a copilului reclamantei.
Înalta Curte constată că în Anexa 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură acceptată atât de prima instanţă, cât şi de reclamantă, ca reprezentând punctul de reper pentru calcularea de despăgubiri, în conformitate cu prevederile legale incidente, respectiv art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, art. 1387, 1391 alin. (1) C. civ., invocate de prima instanţă, există trei praguri în limita cărora pot fi calculate astfel de sume.
Astfel, pragul 1, aplicabil în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcţionalităţii necesită întocmirea a următoarelor condiţii cumulative: însănătoşire completă şi nu mai prezintă vreo urmă fizică; vătămări minore/vindecabile, număr maxim de 30 zile de îngrijiri medicale, între 125-200 RON/zi de îngrijire medicală.
Pragul 2 este aplicabil în situaţia în care vătămarea corporală a avut drept consecinţe oricare dintre următoarele: leziunile au lăsat urme vizibile; leziunile suferite au fost într-un număr mare, au provocat suferinţe puternice, au lăsat traume fizice şi psihice de durată, intervenţii chirurgicale; a suferit complicaţii ulterioare; capacitatea de muncă a fost redusă, partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale de cel puţin 30 de zile şi de maxim 90 de zile; 210-500 RON/zi de îngrijire medicală.
Prima instanţă a considerat că vătămarea corporală de care a suferit reclamanta se încadrează în pragul 2, deoarece leziunile suferite au lăsat traume psihice de durată.
Aprecierea instanţei de fond este eronată, aceasta nu respectă condiţiile impuse de cele două criterii avute în vedere.
Potrivit certificatului medico-legal, intimata-reclamantă a avut nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale pentru tratarea leziunilor, iar acestea nu sunt permanente.
De asemenea, nu există la dosar niciun înscris medical din care să rezulte că vătămările fizice nu sau vindecat ori că au lăsat vreo urmă.
Judecătorul fondului a presupus, bazându-se pe cele arătate de reclamantă în acţiunea introductivă, că leziunile suferite de aceasta au lăsat traume psihice de durată, motiv pentru care este aplicabil calculul oferit de pragul 2 din Procedură.
Înalta Curte apreciază că cele reţinute de prima instanţă sunt eronate, iar soluţia este în contradicţie cu normele aplicabile, deoarece pentru încadrarea în pragul doi valoric este obligatoriu ca numărul de îngrijiri medicale să fie de cel puţin 30 de zile (reclamanta a prezentat certificat medico-legal pentru 15 zile de îngrijiri medicale), iar trauma psihică de durată poate fi dovedită cu acte medicale sau cel puţin cu un raport întocmit de un psiholog.
Înalta Curte va observa că reclamanta nu a invocat în cuprinsul acţiunii încălcarea jurisprudenţei din România în materia acordării daunelor morale şi nici instanţa de fond nu şi-a motivat sentinţa sub acest aspect.
Faţă de cele arătate, se constată că suma în cuantum de 2.025 RON cu titlu de daune morale a fost în mod corect stabilită de recurentul-pârât.
Cu privire la daunele materiale, prima instanţă a considerat că, deşi au fost acordate prin decizie administrativă în cuantum de 1.074 RON, au fost dovedite într-un cuantum de 2.039,77 RON, diferenţa rezultând din neacordarea despăgubirilor pentru achiziţia de medicamente, investigaţii medicale, achiziţie orteză, combustibil transport, existând dovezi asupra acestor cheltuieli ce au fost depuse cu ocazia soluţionării administrative a cererii, dar şi în faţa instanţei de judecată.
Critica formulată de recurentul-pârât este fondată, în primul rând, pentru faptul că nu pot fi avute în vedere decât documentele justificative aflate la dosarul administrativ de daune, iar în al doilea rând, instanţa de fond nu arată care sunt documentele justificative prezentate de reclamantă şi dacă acestea sunt relevante pentru suplimentarea sumei deja acordate.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că sunt fondate şi criticile aduse soluţiei instanţei de fond cu privire la stabilirea daunelor materiale.
În privinţa criticilor ce susţin greşita obligare a recurentului-pârât la plata dobânzii legale, deşi acestea nu au legătură cu dispoziţia instanţei de fond care a avut în vedere dobânda legală ca urmare a întârzierii la plata sumelor suplimentare dispuse prin hotărârea recurată, în raport de soluţia adoptată pentru primele două motive de nelegalitate, Înalta Curte va constata că soluţia asupra acestora nu influenţează decizia fiscală a instanţei de recurs.
În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se admită recursul, să se dispună casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
În baza art. 453 C. proc. civ., va fi obligată intimata-reclamantă la 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 901 din 2 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.