Competence for salary claims of a former judge: Labor Code applies absent a challenged administrative act

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, reclamanta A., disjunsă la data de 18 septembrie 2019 din dosarul nr. x/2019, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate mai sus, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 8,5 % conform O.G. nr. 13/2008) începând cu data de 09.04.2015 si respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu data de 01.12.2015, precum si pe viitor, pana la recunoaşterea efectivă a drepturilor salariale, precum şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare in conformitate cu dispoziţiile Legii 153/2017, pentru perioada ulterioara datei de 01.01.2018, avandu-se în vedere venitul care şi s-ar fi cuvenit in luna decembrie 2017.

Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate mai sus, la plata pentru fiecare lună, precum şi pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi conform valorilor de referinţa sectoriale menţionate la pct. 11.1 şi venitul efectiv plătit; II.3 obligarea pârâţilor in raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instanţele/parchetele/instituţiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum şi pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a sumei reprezentând actualizarea diferenţelor de la pct. 11.1 cu indicele de inflaţie calculat de la data scadenţei fiecărui venit lunar si până la data plăţii efective.

De asemenea, a cerut obligarea pârâţilor în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instanţele/parchetele/institutiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum şi pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de la pct. 11.1calculate de la data scadenţei/exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Reclamanta a mai solicitat reîncadrarea şi recalcularea în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate, începând cu data de 09.04.2015 şi pentru viitor până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a sporurilor (raportate la nivelul indemnizaţiei brute lunare) la nivelul maxim cumulat existent/aferent familiei ocupaţionale Justiţie; obligarea pârâţilor în raport de perioada în care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum si pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre sporurile la care suntem îndreptăţiţi conform celor de la pct. ll 5 şi sporurile efectiv plătite; obligarea pârâţilor în raport de perioada in care fiecare reclamant a activat/activează la instantele/parchetele/institutiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum si pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor dintre sporurile la care suntem îndreptăţiţi şi cele efectiv plătite, calculate de la data scadenţei fiecărui spor lunar si până la data plăţii efective. obligarea pârâţilor in raport de perioada la care fiecare reclamant a activat/activează la instanţele/parchetele/instituţiile enumerate, la plata pentru fiecare lună precum şi pe viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor dintre sporurile la care suntem îndreptăţiţi şi cele efectiv plătite, calculate de la data scadenţei fiecărui spor lunar şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 1410 din 18 septembrie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect executarea contractelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului.

Cât priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. s-a reţinut că acestea sunt aplicabile numai în situaţia unui judecător în funcţie, situaţie pe care reclamata nu o mai avea la momentul la care a fost sesizată instanţa cu prezenta cerere de chemare în judecată, fiind pensionată.

2.2. Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 6671 din 25 noiembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că se contestă chiar încadrarea şi calculul indemnizaţiei, or, reîncadrarea nu se dispune decât printr-un ordin al Ministrului Justiţiei, legea instituie o procedură specială în faţa ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ.

2.3. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 291 din 15 mai 2020, a a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, în principal, pe Codul muncii, iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017 şi faptul că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusţinând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 153/2017.

În concluzie, a avut în vedere dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1),

134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea autorităţilor pârâte la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente pentru reclamantă, pe perioada în care a activat ca judecător şi, pe cale de consecinţă, plata diferenţelor rezultate.

Înalta Curte reţine, în raport cu obiectul cauzei, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale personalului din justiţie, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Or, litigiul de faţă nu are natura unui litigiu de contencios administrativ, întrucât reclamantele nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceştia au adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a diferenţelor salariale solicitate pe calea acţiunii în instanţă, iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă strict acţiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acţiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii (plata unor diferenţe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el şi atipic ("sui generis").

Această calificare a fost făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În temeiul art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

Aşa fiind, se constată că demersul judiciar iniţiat de reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, aşadar, în primă instanţă Tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.