Appeal against a definitive declination of jurisdiction declared inadmissible as an abuse of procedural rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2596 din 5 iunie 2018, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. în contradictoriu cu intimata Universitatea Bucureşti prin rector C., împotriva sentinţei civile nr. 1902/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca inadmisibilă, reţinându-se că sentinţa atacată cu contestaţie în anulare, prin care s-a admis excepţia de necompetenţă materială, nu este supusă niciunei căi de atac.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând că respectiva cale de atac este admisibilă.

I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurenţi nefiind prevăzută de lege.

1. Asupra admisibilităţii recursului

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, presupune, aşadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat, ci este pronunţată într-o contestaţie în anulare împotriva unei sentinţe prin care s-a admis excepţia de necompetenţă materială, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, se reţjne că prin contestaţia în anulare formulată în faţa primei instanţe s-a urmărit anularea unei sentinţe de declinare de competenţă, care nu este supusă nici unei căi de atac, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ.. Aşadar, recurenţii au formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este definitivă.

Prin urmare, recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu are cale de atac este inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

În cauză, se reţine că recurenţii au formulat o cale de atac fără finalitate juridică, împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

În plus, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt înregistrate numeroase dosare având ca obiect recurs, cu conţinut identic, formulate de contestatori în aceleaşi condiţii, aşa încât se apreciază că prezenta cale de atac a fost declarată cu rea credinţă şi într-un alt scop decât cel reglementat de lege, constituind doar un prilej de lansare a unor afirmaţii generale, grave, nefundamentate, injurioase şi nerelevante cadrului procesual la adresa instanţelor de judecată şi a părţilor chemate în judecată.

Prin introducerea unei astfel de cereri, care nu se circumscrie principiului legalităţii exercitării căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., partea îşi exercită în mod abuziv drepturile procesuale.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 12 din C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, în caz contrar partea răspunzând pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate şi putând fi obligată şi la plata unei amenzi judiciare. Formularea unei cereri judiciare nu trebuie să constituie o formă de încurajare a abuzului de drept. Această instituţie trebuie să acorde posibilitatea părţii de a beneficia de analizarea pretenţiilor, formulate cu bună - credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Astfel, se circumscrie abuzului procesual situaţia în care partea urmăreşte, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, îndeplinirea unor obiective aflate în distonanţă cu scopul procesului, respectiv soluţionarea justă şi cu celeritate a cauzelor.

Consecinţa unor astfel de demersuri inadmisibile este aceea a încărcării în mod nejustificat a rolului instanţelor, atât în ceea ce priveşte instrumentarea unor dosare în care nu se dezbat decât chestiuni procedurale fără finalitate juridică, cât şi prin efectuarea unor activităţi specifice judecăţii (emiterea citaţiilor, adreselor, calcularea unor taxe de timbru, etc) care sunt complexe şi costisitoare.

În concluzie, faţă de vădita netemeinicie a cererii de recurs şi exercitarea repetată a acestei căi de atac, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac a fost declarată într-un alt scop decât cel reglementat de lege, aspect de natură a contura reaua-credinţă a părţii în exercitarea dreptului prevăzut de art. 488 şi următoarele din C. proc. civ., prin urmare devin incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., situaţie în care se va aplica recurenţilor o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

Totodată, va aplica recurenţilor prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de contestatorii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 2596 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. aplică contestatorilor amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.