Public office incompatibility: effective concurrent employment versus authorized natural person status under Romanian anti-corruption law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 5771/18.10.2016, astfel cum a fost completată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/02.03.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1996 din 26 aprilie 2018, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâţi, şi a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.

Totodată, a respins acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamant ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, recurentul reclamant susţine, referitor la starea de incompatibilitate derivată din presupusa calitate de comerciant persoană fizică a A. Persoană Fizică Autorizată, că sentinţa recurată este nelegală, având în vedere că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că raportul contestat are temei legal, deşi acesta se întemeiază pe o serie de dispoziţii echivoce, neclare şi greu de înţeles, imprevizibilitatea acestora pentru reclamant reprezentând o cauză care înlătură o eventuală răspundere juridică întemeiată pe acestea.

Arată recurentul reclamant că, în cuprinsul raportului de evaluare contestat, pârâta ANI face trimitere la o serie de acte normative şi dispoziţii legale, pentru a-şi întemeia afirmaţiile privind presupusa stare de incompatibilitate.

Insă, se poate constata că din aceste dispoziţii legale nu reiese faptul că PFA are calitatea de comerciant, cum nu reiese nici în ce constă această activitate şi nici ce fapte anume intră în sfera unui comerciant.

Raportul ANI se întemeiază pe o dispoziţie legală (art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003) care nu stabileşte în mod clar o incompatibilitate, ci face trimitere către alte norme de drept prin care trebuie determinată calitatea de comerciant la care se referă.

Conform textului de lege menţionat anterior, este în stare de incompatibilitate persoana care deţine simultan funcţia de primar şi "calitatea de comerciant persoană fizică".

Această dispoziţie legală a devenit caducă odată cu intrarea în vigoarea a Noului C. civ., deoarece acesta a abrogat Codul comercial, care definea actele de comerţ şi, legat de acestea, comerciantul.

În prezent, noţiunea de comerciant nu este definită în mod expres de niciun text de lege. în acest mod, norma juridică pe care ANI întemeiază starea de incompatibilitate a reclamantului nu este accesibilă destinatarului şi a devenit imprevizibilă pentru acesta.

Referitor la aceste aspecte, recurentul reclamant susţine faptul că instanţa de fond confirmă, în mod indirect, argumentele sale prin faptul că reţine în cuprinsul sentinţei recurate următoarele:

"Coroborând în mod necesar prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu cele ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi ale art. 1 alin. (1) din Legea 26/1990, Curtea reţine că prin "comerciant persoană fizică" se înţelege şi persoana fizică supusă înregistrării în registrul comerţului, inclusiv persoana fizică autorizată".

După cum cu uşurinţă se poate observa, instanţa de fond apelează la interpretarea coroborată a 3 articole din 3 acte normative diferite pentru a putea da o definiţie sintagmei "comerciant persoană fizică". Consideră recurentul că, inclusiv, din această interpretare a instanţei de fond rezultă în mod evident caracterul neclar, inaccesibil, imprevizibil al normei juridice pe care ANI îşi întemeiază Raportul de evaluare contestat.

Pe cale de consecinţă, în mod evident, în ceea ce priveşte reglementarea noţiunii de "comerciant persoană fizică" nu sunt îndeplinite cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii.

Pentru a putea fi aplicat şi a putea produce efecte jundice, orice normă sancţionatorie ar trebui să fie suficient de precisă, clară, accesibilă oricărei persoane, uşor de înţeles şi previzibilă în privinţa modalităţii de aplicare şi a consecinţelor, aspecte ce este încălcat în prezenta speţă.

Referitor la starea de incompatibilitate reţinută de ANI cu privire la deţinerea funcţiei de tehnician agronom, angajat cu contract individual de muncă, la societatea B. S.R.L., sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează starea de incompatibilitate, având în vedere că fapta imputabilă recurentului-reclamant nu există.

Astfel, recurentul reclamant a reiterat argumentele sale, potrivit cărora contractul individual de muncă a fost suspendat de drept la data învestirii sale în funcţia de primar şi tot în acest context arată că este greşită aprecierea primei instanţe, potrivit căreia funcţia de primar nu ar reprezenta o funcţie în cadrul unei autorităţi executive.

Din modul în care este structurat Titlul III din Constituţia României rezultă clar că autorităţile administraţiei publice locale intră în sfera autorităţilor executive, astfel că dispoziţiile art. 50 alin. (1) pct. d) Codul muncii sunt pe deplin aplicabile în cauză.

Mai mult, recurentul arată că a renunţat expres la funcţia de tehnician agronom deţinută la societatea B. S.R.L., aspect ce rezultă din Adresa din data de 25.06.2012 adresată administratorului societăţii, prin care recurentul-reclamant i-a adus la cunoştinţă faptul că începând cu data de 22.06.2012, contractul individual de muncă este suspendat, ca urmare a numirii în funcţia de viceprimar al comunei Şipote.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că raportul de muncă al reclamantului cu societatea B. a fost activ până la data înregistrării la ITM a suspendării sale, or, susţine recurentul reclamant că îndeplinirea tardivă a formalităţilor de înregistrare a suspendării contractului de muncă nu îi este imputabilă.

Un al treilea motiv de nelegalitate al sentinţei rezidă din respingerea criticii reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, în opinia recurentului, instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată fără a avea în vedere garanţia procedurală instituită de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, care reglementează procedura de desfăşurare a evaluării ANI în privinţa stării de incompatibilitate, împărţind-o în două etape: înainte şi respectiv după informarea persoanei evaluate.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor acestor texte de lege, persoana evaluată trebuie informată şi invitată să depună un punct de vedere cu privire la faptele ce constituie elementele constitutive ale conflictului de interese, ce se reţin în sarcina acestuia de către ANI, înainte ca Agenţia să poată solicita informaţii care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

În acest sens, până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfăşoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, iar numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

Cu privire la sancţiunea ce se aplică nerespectării acestor dispoziţii, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prevede că actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

În concret, recurentul reclamant susţine că intimata a procedat la solicitarea unor informaţii ce nu au caracter de informaţii publice de la AJFP Iaşi, Primăria comunei Şipote, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi ITM Iaşi anterior informării sale cu privire la declanşarea cercetărilor.

Sentinţa recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor privind dreptul la apărare în procedura administrativă în faţa ANI, susţine recurentul, întrucât raportul contestat este întocmit cu nerespectarea garanţiei dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea completă şi evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată.

In conformitate cu art. 8 alin. (3) din Legea 176/2010, printre principiile cu respectarea cărora se desfăşoară activitatea de evaluare a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese se numără şi acela al respectării dreptului la apărare al persoanei evaluate.

Pentru a se respecta acest principiu, legiuitorul a dispus că raportul de evaluare întocmit de ANI trebuie să cuprindă, printre alte elemente, punctul de vedere al persoanei evaluate (art. 21 alin. (3), lit. b) din Legea 176/2010).

Aşadar, procedura prin care ANI îi comunică persoanei evaluate faptul că au fost identificate elemente cu privire la nerespectarea de către aceasta a regimului juridic al incompatibilităţilor a fost reglementată astfel încât persoana vizată de evaluare să se poată apăra înainte ca ANI să întocmească raportul de evaluare.

Faptul că punctul de vedere al persoanei evaluate este solicitat anterior întocmirii raportului de evaluare subliniază aşadar faptul că apărările formulate trebuie analizate de ANI şi înlăturate, pe bază de argumente.

Dreptul persoanei evaluate de a se apăra pe parcursul cercetării administrative trebuie să fie unul efectiv. Aceasta presupune şi că ANI poate să întocmească un raport de evaluare în sensul existenţei unui incompatibilităţi, numai dacă înlătură motivat apărările persoanei evaluate.

În prezenta speţă, deşi recurentul-reclamant a depus un punct de vedere cu privire la pretinsa încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, pârâta ANI l-a ignorat în totalitate.

Se remarcă faptul că, în cadrul capitolului II din raport, "Punctul de vedere al persoanei evaluate", este redat în parte punctul de vedere al recurentului-reclamant, însă intimata-pârâta ANI nu analizează apărările formulate în cadrul capitolului "Identificarea elementelor de conflict de interese", astfel cum era datoare pentru a se da eficienţă dispoziţiilor privitoare la dreptul persoanei evaluate de a se apăra în cadrul acestei proceduri.

Instanţa de fond tratează superficial aceste apărări ale recurentului-reclamant şi reţine în cuprinsul sentinţei atacate, fără însă a motiva în vreun fel, faptul că "Inspectorul de integritate a analizat a înlăturat implicit susţinerile reclamantului (..) Ca atare, nu se poate reţine că a fost încălcat dreptul la apărare al persoanei evaluate".

În concluzie, recurentul menţionează faptul că dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative nu poate fi considerat un principiu caduc, a cărui încălcare nu produce niciun efect juridic, aşa cum rezultă din raţionamentul instanţei de fond. Acest drept trebuie să fie efectiv, chiar în acea fază, a procedurii administrative, ca o garanţie împotriva întocmirii în mod abuziv a unui Raport de evaluare, deşi nu sunt întrunite elementele unui conflict de interese.

De asemenea, dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative nu poate fi confundat cu dreptul de a contesta raportul de evaluare în justiţie, acesta din urmă fiind tocmai modalitatea prin care se verifică aspectul de legalitate referitor la respectarea dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, iar în cazul în care acest drept a fost încălcat, nu poate exista alt remediu decât anularea raportului îrcheiat cu încălcarea dreptului la apărare.

Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.).

Procedura de evaluare a incompatibilităţii, prevăzută de Legea 176/2010, în baza căreia a fost emis raportul contestat, încalcă legislaţia Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara şi alţii.

Faţă de toate aceste considerente recurentul reclamant solicită casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că acesta este parţial fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. x/02.03.2016, întocmit de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Prin raportul de evaluare anterior menţionat s-a reţinut în sarcina recurentului reclamant existenţa stării de incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Şipote şi calitatea de comerciant persoană fizică (titular al A. Persoană Fizică Autorizată), în perioada 11.10.2013-prezent şi, totodată, a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Şipote şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L., în perioada 22.06.2012-26.06.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1996 din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantului, instanţa fondului apreciind că raportul de evaluare este legal întocmit.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1996 din 26 aprilie 2018, considerând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare invocat, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este nelegală hotărârea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru a fi aplicabilă norma juridică citată, este necesar a fi demonstrat fie faptul că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia instanţei ori că aceasta cuprinde considerente contradictorii, de natură a face imposibil de verificat şi susţinut raţionamentul pentru care instanţa a pronunţat soluţia criticată sau numai considerente străine de natura pricinii.

În atare context este de subliniat faptul că recurenta reclamantă nu a prezentat niciun argument de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., astfel că acest motiv de casare este vădit nefondat, urmând a fi înlăturat în consecinţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a invocat încălcarea unor norme referitoare la desfăşurarea procedurii administrative de verificare a stării de incompatibilitate dar şi greşita aplicare a legii din perspectiva reţinerii înseşi a stării de incompatibilitate prin raportul de evaluare contestat în cauză.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului dezvoltate pe marginea nerespectării procedurii de cercetare administrativă şi sub acest aspect achiesează la considerentele primei instanţe, în ceea ce priveşte lipsa de incidenţă a sancţiunii prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În acest sens, recurentul reclamant arată că a invocat nulitatea raportului de evaluare din perspectiva faptului că inspectorul de integritate a procedat la culegerea unor informaţii cu caracter personal, anterior înştiinţării persoanei evaluate cu privire la declanşarea procedurii de verificare a eventualei stări de incompatibilitate.

Fiind fără putinţă de tăgadă că sancţiunea ce intervine în cazul încălcării dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 este nulitatea actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută o atare sancţiune cât timp nu este demonstrată existenţa premisei avute în vedere de legiuitor.

Trecând peste faptul că informaţiile solicitate de inspectorul de integritate de la autorităţile menţionate de recurent nu sunt informaţii cu caracter personal ci informaţi cu caracter public, întrucât datele solicitate vizează, în realitate, eventualele participaţii, raporturi de muncă şi venituri obţinute din acestea de o persoană suspusă obligaţiei de a declara public astfel de informaţii, Înalta Curte constată că premisa sancţiunii nulităţii, prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, este valorificarea informaţiilor obţinute nelegal, valorificare concretizată în întocmirea unor acte de inspectorul de integritate.

Or, în cauza de faţă este evident că actul juridic încheiat de inspectorul de integritate în baza solicitărilor de informaţii de la AJFP Iaşi, Primăria comunei Şipote, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi ITM Iaşi este raportul de evaluare nr. x/02.03.2016, raport întocmit după informarea recurentului cu privire la declanşarea procedurii de verificare.

O altă critică la adresa procedurii de verificare este grefată pe încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă, susţinând recurentul că o atare nelegalitate decurge din ignorarea completă şi evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată.

Sub acest aspect este de observat faptul că recurentul reclamant, pornind de la prevederile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora raportul de evaluare trebuie să cuprindă punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat, recunoaşte faptul că inspectorul de integritate i-a solicitat un punct de vedere ce a fost exprimat de altfel, dar concluzionează în sensul că dreptul la apărare al persoanei evaluate este respectat numai dacă sunt înlăturate motivat apărările persoanei evaluate, lucru ce nu s-a întâmplat.

O atare concluzie nu are niciun fundament legal, neexistând nicio obligaţie a inspectorului de integritate în sensul de a înlătura motivat apărările formulate de persoana evaluată ci numai de a analiza aceste apărări, fiind de subliniat, totodată, faptul că procedura administrativă desfăşurată de ANI nu are caracter contradictoriu iar raportul de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate nu este un act administrativ jurisdicţional, astfel că nu reclamă exigenţele motivării specifice actelor administrativ-jurisdicţionale.

Ca orice act administrativ, raportul de evaluare trebuie să fie motivat, iar o atare cerinţă se socoteşte ca fiind îndeplinită cât timp în cuprinsul său sunt menţionate elementele de fapt şi de drept avute în vedere pentru concluzia trasă, permiţând destinatarului său cunoaşterea resorturilor care au determinat autoritatea să adopte o anumită concluzie şi totodată făcând posibil controlul de legalitate exercitat pe calea contenciosului administrativ.

În al treilea rând, recurentul reclamant susţine că procedura de evaluare a incompatibilităţii, prevăzută de Legea nr. 176/2010, încalcă legislaţia Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, or, constată Înalta Curte că aceste argumente nu se regăsesc în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind promovate pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, astfel că nu pot fi verificate cu titlu de critici la adresa legalităţii sentinţei atacate, din moment ce nici prima instanţă nu a fost învestită cu dezlegarea lor.

În ceea ce priveşte incompatibilitatea în concret reţinută în sarcina recurentului reclamant, Înalta Curte constată nefondată critica la adresa sentinţei civile atacate, în ceea ce priveşte calificarea dată situaţiei de fapt reprezentate de exercitarea simultană a funcţiei de primar şi a celei de persoană fizică autorizată.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea calităţii de comerciant persoană fizică.

Astfel cum rezultă din analiza cererii de recurs, reclamantul consideră nelegală sentinţa atacată, în primul rând pentru neclaritatea legii, critică ce nu poate fi susţinută, constatând Înalta Curte că dispoziţiile ce constituie temeiul reţinerii stării de incompatibilitate sunt lipsite de echivoc.

În continuare, recurentul reclamant susţine că nu a avut calitatea de comerciant, însă nici o atare susţinere nu are fundament, fiind de sesizat faptul că odată cu abrogarea Codului comercial denumirea de "comerciant", avută în vedere de legiuitor la momentul edictării Legii nr. 161/2003, a fost abandonată din tehnica legislativă, iar în privinţa persoanelor fizice considerate comerciant art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevede că de la data intrării în vigoare a C. civ. referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului.

Este în afara oricărei discuţii obligaţia persoanei fizice autorizate de a solicita, înainte de începerea desfăşurării activităţii, înregistrarea în Registrul comerţului, obligaţia fiind expres stabilită prin dispoziţiile O.I.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, rezultând, de altfel, din economia dosarului faptul că recurentul reclamant a dat curs acestei obligaţii.

Coroborat cu faptul că recurentul reclamant a desfăşurat efectiv activitate în calitatea de persoană fizică autorizată, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate a recurentului reclamant sub acest aspect fiind stabilită în mod legal după cum este la adăpost de critică şi dezlegarea dată de instanţa fondului asupra contestaţiei reclamantului sub acest aspect.

În schimb, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este pronunţată cu greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută în sarcina reclamantului prin raportare la contractul de muncă încheiat de acesta din urmă cu societatea B. S.R.L..

În continuare, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia.

Întrucât nu există nicio dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte fără echivoc exercitarea efectivă, de către reclamant, a calităţii de angajat al societăţii B. S.R.L. după învestirea sa în funcţia de primar, Înalta Curte concluzionează în sensul că nu poate fi reţinută în sarcina sa incompatibilitatea prevăzută de 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi private conexe. In egală măsură, în accepţiunea legiuitorului, protejarea integrităţii se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupţie ce ar putea fi săvârşite ca urmare a îmbinării exercitării funcţiei publice cu desfăşurarea unor activităţi economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrităţi şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează doar în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiutor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiutorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

In concluzie, apreciind că sunt incidente prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va casa în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea reclamantului, cu consecinţa anulării parţiale a raportului de evaluare contestat, numai în ceea ce priveşte incompatibilitatea reţinută în raport cu calitatea de angajat la S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1996 din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, anulează în parte nr. Raportul de evaluare x/02.03.2016, în ceea ce priveşte incompatibilitatea reţinută în raport cu calitatea de angajat la S.C. B. S.R.L.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.