Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4796/2020 AI generated

Revocation of School Inspector: Disproportionality of Management Contract Breach Based on Publicly Available Data and Pre-Appointment Conduct

Case Number Decizia nr. 4796/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court rejected the appeal filed by the Ministry of National Education, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to annul the administrative order revoking the applicant from the position of General School Inspector and terminating their management contract. The dispute centered on the legality of the administrative dismissal, where the applicant challenged the Minister’s order and notification based on alleged failures in contract performance, while the Ministry argued the applicant breached specific clauses regarding the submission of an annual education status report, publication of asset declarations, and cooperation with local authorities. The court determined that the revocation was disproportionate and lacked public interest, as the report had been publicly accessible online despite not being formally submitted, the position did not mandate the specific asset declaration publication claimed under Transparency Law, and the alleged lack of cooperation with the Prefecture could not be attributed to the applicant for the pre-contract period or was refuted by existing communications. The decision relied on the principles of proportionality and legitimate interest in administrative law, applying Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code to find no error in the lower court's interpretation of the management contract and the applicable legislation, thus confirming the validity of the annulment.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ, art. 256 din Legea nr. 1/2011, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Revocation of School Inspector: Disproportionality of Management Contract Breach Based on Publicly Available Data and Pre-Appointment Conduct: Astfel, a apreciat că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod eronat atât prevederile art. 4, lit. B), pct. 19 din contractul de management, cât şi dispoziţiile art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010, precizând că în mod greşit s-a reţinut faptul că doar intimatul-reclamant are funcţie de conducere şi control, aşa încât doar acesta avea obligaţia publicării declaraţiei de avere şi cea de interese, or, la nivelul inspectoratului şcolar mai există şi funcţiile de inspector şcolar general adjunct, care sunt tot funcţii de conducere îndrumare şi control.

Keywords

AI generated
administrative revocation of decision administrative contract annulment of contract breach of mandate breach of public order administrative transparency

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010
x/06.09.2016, cât şi ale dispoziţiilor art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art.
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 256 din Legea nr. 1/2011
Contrar afirmaţiilor recurentei, se constată că intimatul a făcut dovada publicării declaraţiei de avere la data de 16 august 2016, iar, pe de altă parte, inspectorii şcolari nu ocupă o funcţie de conducere potrivit art. 256 din Legea nr.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4706/18.08.2017 şi a Notificării x/18.08.2017, precum şi suspendarea executării acestor acte până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe.

Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 72 din 26 aprilie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamant şi, în consecinţă, a anulat O.M.E.N. nr. 4706/18.08.2017 şi Notificarea x/18.08.2017.

Totodată, a constatat prelungită de drept măsura suspendării executării O.M.E.N. nr. 4706/18.08.2017 şi a Notificării x/18.08.2017, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor din contractul de management.

Contrar celor reţinute, a susţinut că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală prevăzută de art. 4, lit. B), pct. 18 din Contractul de management nr. x/06.09.2016, în sensul de a prezenta autorităţii pârâte Raportul privind starea învăţământului la nivelul judeţului Vrancea.

Or, intimatul-reclamant avea obligaţia expresă de a prezenta anual instituţiei starea învăţământului şi stadiul implementării politicii educaţionale în judeţul respectiv, faptul că acesta ar fi postat pe site-ul instituţiei pe care o coordona un raport din care să rezulte starea învăţământului nu este de natură a face dovada îndeplinirii respectivei obligaţii contractuale.

Totodată, a susţinut că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi publicat declaraţiile de avere la zi, adică cele aferente anului 2016 şi la secţiunea prevăzută de Memorandumul Guvernului României pentru creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public, aprobat în 02.03.2016, făcând trimitere, în acest sens, la extrasele de pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean.

Astfel, a apreciat că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod eronat atât prevederile art. 4, lit. B), pct. 19 din contractul de management, cât şi dispoziţiile art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010, precizând că în mod greşit s-a reţinut faptul că doar intimatul-reclamant are funcţie de conducere şi control, aşa încât doar acesta avea obligaţia publicării declaraţiei de avere şi cea de interese, or, la nivelul inspectoratului şcolar mai există şi funcţiile de inspector şcolar general adjunct, care sunt tot funcţii de conducere îndrumare şi control.

Potrivit recurentului, nu sunt dovedite nici cele reţinute de prima instanţă cu privire la faptul că reclamantul ar fi avut o colaborare bună cu instituţiile de la nivel judeţean, în acest sens a făcut trimitere la Adresa Prefectului Judeţului Vrancea nr. 11787/28.08.2017, din care rezultă că Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea nu a transmis către prefectură situaţia centralizatoare cu numărul de unităţi de învăţământ care au probleme de natură funcţională sau nu au autorizaţie de funcţionare conform legii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepţiile privind tardivitatea şi nulitatea recursului, iar prin concluziile scrise formulate a invocat excepţia lipsei de obiect a căii de atac exercitate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, întrucât acesta a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului de 15 zile (27.06.2018), prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, în raport cu data comunicării sentinţei atacate (13.06.2018), termenul de 5 zile la care face referire partea priveşte soluţia asupra cererii de suspendare, cu privire la care nu s-au formulat critici.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Legat de excepţia lipsei de obiect a căii de atac exercitate, invocată de către intimat prin concluziile scrise, în considerarea Adresei nr. x/05.06.2020, prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost evaluată activitatea managerială desfăşurată de acesta, în calitate de inspector şcolar, în perioada 01.09.2016-31.08.2017, primind calificativul "Foarte bine", se constată că nu poate fi primită, obiectul recursului fiind reprezentat de sentinţa atacată.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4706/18.08.2017 şi a Notificării x/18.08.2017, precum şi suspendarea executării acestui ordin până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea reclamantului, cu consecinţa anulării actelor administrative atacate, constatând prelungită de drept măsura suspendării executării acestora.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Se reţine că, prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4706/18.08.2017, autoritatea publică pârâtă a dispus revocarea reclamantului din funcţia de Inspector Şcolar General la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea şi încetarea contractului de management nr. x/06.09.2016 pentru funcţia respectivă, începând cu data de 04.09.2017, măsură adusă la cunoştinţa acestuia prin Notificarea nr. x/18.08.2017.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esenţă, sunt centrate pe interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor din contractul de management, respectiv art. 4, lit. B), pct. 18 şi art. 4, lit. B), pct. 19 din Contractul de management nr. x/06.09.2016, cât şi ale dispoziţiilor art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010.

La art. 4, lit. B), pct. 18 din contract se prevede obligaţia de a se prezenta anual Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice starea învăţământului şi stadiul implementării politicii educaţionale în judeţul ……./municipiul Bucureşti, iar la pct. 19 este inserată obligaţia constituirii şi actualizării periodice a bazelor de date existente la nivelul inspectoratului şcolar.

Referitor la critica constând în nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 4, lit. B), pct. 18 din contrat, în sensul de a se prezenta autorităţii pârâte Raportul privind starea învăţământului din Vrancea pentru anul şcolar 2015-2016, înregistrat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea sub nr. x/19.09.2016, se reţine că intimatul-reclamant a publicat acest raport pe site-ul instituţiei la data de 7 octombrie 2016, fiind accesibil aşadar publicului, aspect, de altfel, necontestat.

Or, prin publicarea Raportului privind starea învăţământului preuniversitar din România-2016, pe site-ul Ministerului la data de 22.06.2017, anterior emiterii ordinului atacat, rezultă cu evidenţă că autoritatea pârâtă a avut cunoştinţă de conţinutul acestui act, împrejurarea că intimatul-reclamant nu a făcut dovada comunicării acestui raport către minister neavând vreo consecinţă.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a reţinut lipsa interesului public în revocarea din funcţie a intimatului-reclamant pentru încălcarea acestei obligaţii contractuale şi caracterul disproporţionat al acestei măsuri raportat la inexistenţa unor efecte negative a încălcării obligaţiei de comunicare a Raportului privind starea învăţământului Vrancea pentru anul şcolar 2015 - 2016.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei, potrivit căreia declaraţiile de avere nu au fost publicate la zi, respectiv cele aferente anului 2016, încălcându-se astfel prevederile art. 4, lit. B), pct. 19 din contractul de management, cât şi dispoziţiile art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010, de asemenea, nu pot fi primite.

Contrar afirmaţiilor recurentei, se constată că intimatul a făcut dovada publicării declaraţiei de avere la data de 16 august 2016, iar, pe de altă parte, inspectorii şcolari nu ocupă o funcţie de conducere potrivit art. 256 din Legea nr. 1/2011, aşa încât nu există obligaţia publicării declaraţiilor impuse de art. 1 pct. 31 din Legea nr. 176/2010 invocat.

În fine, instanţa de control judiciar reţine că nu poate primi nici criticile legate de faptul că intimatul-reclamant nu ar fi avut o colaborare bună cu instituţiile de la nivel local/judeţean, sens în care s-a invocat Adresa Instituţiei Prefectului Vrancea, nr. 11787/28.08.2017, având în vedere că nu i se poate imputa părţii neîndeplinirea unor obligaţii înainte de numirea acesteia în funcţie şi semnarea contractului de management

(06.09.2016).

Contrar susţinerilor recurentului, din înscrisurile existente la dosarul de fond, rezultă îndeplinirea obligaţiilor de verificare şi comunicare către Instituţia Prefectului a situaţiei imobilelor de învăţământ care au probleme de natură funcţională sau nu au autorizaţie de funcţionare, făcându-se dovada colaborării şi comunicării informaţiilor solicitate de instituţiile implicate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţiile invocate de intimatul-reclamant.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile privind tardivitatea şi nulitatea recursului, invocate prin întâmpinare, şi excepţia lipsei de obiect invocată de intimatul-reclamant.

Respinge recursul, formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei nr. 72 din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.