Restitution denial upheld as church fails to prove 1947 annulment finality in Mediaș property claim.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România şi intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7541/28.11.2017, emisă de pârâtă, şi soluţionarea cererii de restituire conform legii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 136 din 20 iunie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamant ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că, în cauză, nu s-a analizat actul normativ de preluare, Decretul nr. 485/1944, ci s-a constatat doar că acesta şi Procesul-verbal nr. x/1944, emis de Primăria Mediaş, ar fi constituit actele valabile de preluare a imobilului, care nu ar fi emise în perioada de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Consideră recurentul că, pronunţând soluţia potrivit căreia preluarea s-ar fi realizat la data înscrierii dreptului de proprietate a Statului în cartea funciară şi reţinând lipsa de relevanţă a sentinţei nr. 31/1947 a Tribunalului Târnava Mare, prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material, atât a prevederilor C. civ., referitoare la dobândirea dreptului de proprietate, cât şi a prevederilor art. 1 punct 1 din H.G. nr. 1094/2005, privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Or, chiar neintabulată, sentinţa menţionată prezintă relevanţă sub aspectul egalităţii şi temeiniciei preluării şi implicit a momentului preluării, această sentinţă se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind opozabilă părţilor faţă de care a fost pronunţată, adică faţă de statul roman, iar nulitatea încheierii constatată prin respectiva sentinţă, având efect retroactiv, a avut ca urmare înlăturarea efectelor preluării imobilului de către statul român.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii.

4 Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 7541/28.11.2017, emisă de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând că actul administrativ atacat este legal.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Se reţine că, prin decizia a cărei anulare se solicită, intimata-pârâtă a respins cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003 formulată de reclamant, cu privire la imobilul din Mediaş înscris în CF x a localităţii Mediaş cu nr. top. x, 3666.

În motivarea deciziei s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost expropriat de statul român, potrivit încheierii nr. 55 din data de 17 ianuarie 1945 menţionate în cartea funciară nr. x a localităţii Mediaş, foaia B de proprietate, în temeiul Decretului - Lege nr. 485/1944 şi a Procesului-verbal nr. x/1944 emis de Primăria Mediaş, în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esenţă, sunt centrate pe aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanţă.

Instanţa de control judiciar reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.(...)".

În conformitate cu punctul l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

În raport cu prevederile sus-menţionate, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Aşadar, legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, în sensul că a reglementat retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Totodată, reiese că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă:6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Or, în condiţiile în care imobilul identificat cu nr. top. x, 3666 a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului - Lege nr. 485/07.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea de întabulare nr. 55 din data de 17 ianuarie 1945, menţionată în cartea funciară nr. x a localităţii Mediaş, foaia B de proprietate, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 06.03.1945-22.12.1989, în mod corect s-a constatat că cererea părţii nu se încadrează în ipoteza legală, fiind în afara perioadei de referinţă cuprinse în ordonanţă.

Astfel, se reţine că atât actul normativ aplicabil pentru preluarea bunului imobil revendicat (Decretul - Lege nr. 485/1944), cât şi cel administrativ prin care a fost pusă în executare această măsură (procesul-verbal nr. x/1944 emis de Primăria Mediaş), respectiv operaţiunea de carte funciară referitoare la întabularea dreptului de proprietate al statului român (încheierea de întabulare nr. 55/27.01.1945) au fost emise înainte de 6 martie 1945, aşadar, actele de preluare au fost realizate în anul 1944.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea recurentului, în sensul că are relevanţă faptul că încheierea de întabulare a fost anulată prin sentinţa nr. 31/1947 a Tribunalului Târnava Mare, pentru că nu s-a dovedit caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii judecătoreşti invocate şi aceasta nu a fost pusă niciodată în executare prin rectificarea înscrierii din cartea funciară, cu respectarea normelor în vigoare la acel moment.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinţei nr. 136 din 20 iunie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.