Military service eligibility under Law 309/2002 and retroactive start date for compensation benefits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appellant's recourse, overturning the appellate court's dismissal and the pension authority's 2004 decision, and ordered the issuance of a new administrative decision granting the claimed benefits with retroactive effect from December 1, 2002. The dispute centered on whether the claimant, who served military service between 1952 and 1955, qualified for compensation under Law No. 309/2002 for service rendered within the General Directorate of Labor Service rather than the Ministry of Defense. The lower court had rejected the claim based on a military unit designation, but the Supreme Court found the appeal well-founded based on evidence from national archives and military unit records confirming the claimant's status in labor detachments. The decisive legal basis was the interpretation of Law No. 309/2002, establishing that benefits accrue from the first day of the month following the registration of the application (which occurred in November 2002), thereby overriding the authority's later start date of December 1, 2003.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 309/2002; Military service eligibility under Law 309/2002 and retroactive start date for compensation benefits: Prin certificatul nr. 6910 din octombrie 2003, eliberat de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, se atestă că V.B. figurează în registrele de evidență de la Detașamentele de muncă Otopeni, de la data de 23 mai 1952, până la 11 aprilie 1955, când a fost lăsat la vatră, cu stagiul militar satisfăcut, conform art. DGE nr. 404905/1955 O.f. Detașamentul de muncă Cluj.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 septembrie 2003, reclamantul V.B. a solicitat anularea hotărârii nr. 4086 din 30 mai 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Argeș și recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că în mod nejustificat i s-a respins acțiunea, având în vedere că a efectuat stagiul militar, în perioada 2 aprilie 1952 - 30 aprilie 1955, în unități ale Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 282/FC din 14 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în perioada 2 aprilie 1952 - 30 aprilie 1955, reclamantul a efectuat stagiul militar, în cadrul U.M. nr. 03843 și că această unitate militară face parte din structura Ministerului Apărării, și nu din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
S-a mai reținut că din analiza tabelului întocmit de Arhiva Națională, U.M. 03843 nu se regăsește în evidența detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Nemulțumit de sentința sus-menționată, a declarat recurs, V.B., care a arătat că este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, făcând dovada că a efectuat serviciul militar în detașamente de muncă, de la data de 23 mai 1952, până la data de 11 aprilie 1955 (cu certificatul nr. 69101 din octombrie 2003, eliberat de Arhivele Naționale București).
Recursul este fondat.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat serviciul militar, în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor se face pe baza mențiunilor înscrise în livretul militar, a relațiilor comunicate de U.M. 02405 Pitești sau Centrelor militare județene.
Din fișa de evidență eliberată de U.M. 02405 Pitești, rezultă că reclamantul V.B. a efectuat serviciul militar, la U.M. 03843 Slatina, în perioada 2 aprilie 1952 - 30 aprilie 1955, prestând muncă de constructor.
Prin certificatul nr. 6910 din octombrie 2003, eliberat de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, se atestă că V.B. figurează în registrele de evidență de la Detașamentele de muncă Otopeni, de la data de 23 mai 1952, până la 11 aprilie 1955, când a fost lăsat la vatră, cu stagiul militar satisfăcut, conform art. DGE nr. 404905/1955 O.f. Detașamentul de muncă Cluj.
Casa Județeană de Pensii Argeș a revizuit hotărârea contestată și a emis hotărârea nr. 4086 bis din 27 aprilie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, care a admis cererea recurentului-reclamant și a recunoscut calitatea acestuia, de beneficiar al Legii nr. 309/2002, însă drepturile i-au fost acordate, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Având în vedere că reclamantul a formulat cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, ce a fost înregistrată la Casa Județeană de Pensii Argeș, sub nr. 33831 din 20 noiembrie 2002 și că aceste drepturi se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei depunerii cererii, urmează a se stabili ca drepturile ce i se cuvin reclamantului, să fie acordate, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Pentru considerentele expuse, recursul urmează să fie admis, se va anula hotărârea contestată, urmând ca intimata-pârâtă să emită o nouă hotărâre, care să stabilească și să acorde drepturile, reclamantului, începând cu data de 1 decembrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de V.B. împotriva sentinței civile nr. 282/FC din 14 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea și anulează hotărârea 4086 bis din 27 aprilie 2004.
Obligă pe pârâtă, să emită o nouă hotărâre, care să stabilească că drepturile se acordă reclamantului, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.