Ex lege classification of pathology staff work positions in special working conditions and inapplicability of administrative renewal procedure

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., salariaţi ai Serviciului de Medicină Legală Dâmboviţa, au chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Muncii, solicitând să se constate că, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 104/2003, încadrarea prosecturilor în condiţii deosebite de muncă este una de drept, fără a fi necesară nicio analiză a condiţiilor de muncă, şi să fie obligată pârâta la reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Ulterior, la solicitarea instanţei, reclamanţii au precizat că obiectul acţiunii este obligarea pârâtei la reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă, urmând a se constata că, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 104/2003, încadrarea prosecturilor în condiţii deosebite de muncă este una de drept, fără a fi necesară nicio analiză a condiţiilor de muncă, situaţia de fapt nu s-a schimbat de la prelungirea anterioară a avizului, iar autorităţile competente Direcţia de Sănătate Publică prin medicul de Medicina Muncii dar şi ITM au stabilit existenţa în continuare a condiţiilor deosebite de muncă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 76 din 16 aprilie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea precizată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a tuturor dispoziţiilor incidente în speţă: art. 22 din Legea nr. 104/2003, art. 7 alin. (2) şi art. 63 din Legea nr. 24/2000, art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003, personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară, se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.

Contrar reţinerilor primei instanţe, menţionează recurenţii, dispoziţiile legale evocate sunt foarte clare. Dacă s-ar fi dorit instituirea unei proceduri prin care să se determine dacă este cazul de a încadra medicina legală în condiţii deosebite de muncă, textul de lege ar fi avut o cu totul altă formă. S-ar fi utilizat orice altă formulare care să conducă la ideea că trebuie verificate anume condiţii şi instituită o procedură de verificare şi nu o formulare care implică încadrarea de drept.

Prin refuzul de înnoire a avizului de încadrare în condiţii deosebite de muncă, deşi art. 22 din Legea nr. 104/2002 realizează o încadrare de drept, autoritatea pârâtă a încălcat o lege, prin invocarea unei hotărâri de guvern.

Practic, actul administrativ atacat (refuzul emiterii actului administrativ} este contrar dispoziţiilor legale, ceea ce îl face nelegal, singura abilitată să constate încălcarea legii fiind instanţa de contencios administrativ.

Prima instanţă, precizează recurenţii, nu precizează cum anume a fost respectat principiul nediscriminării în condiţiile în care ceilalţi angajaţi ai serviciilor de medicină legală din ţară îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi sunt încadraţi în condiţii deosebite de muncă, în timp aceştia au fost încadraţi în condiţii deosebite de muncă, condiţiile nu s-au modificat şi numai ca rezultat al nepăsării autorităţilor implicate în această afacere au pierdut încadrarea.

Pe de altă parte, recurenţii învederează că nu au solicitat instanţei de judecată să se substituie autorităţilor cu competenţe în prelungirea avizului de încadrare în condiţii deosebite de muncă, în a aprecia dacă sunt întrunite cerinţele pentru a se constata că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite de muncă.

Dimpotrivă chiar, s-a solicitat instanţei de judecată să constatate că nimic nu s-a schimbat faţă de momentul prelungirii iniţiale, aşa cum susţin toţi cei implicaţi, inclusiv pârâta prin întâmpinare, să constatate că încadrarea este realizată de drept conform art. 22 din Legea nr. 104/2003.

Invocarea Legii nr. 226/2006 este total neavenită în condiţiile în care acest act normativ, la art. 1 alin. (2), condiţionează încadrarea în condiţii deosebite de obţinerea avizului conform H.G. nr. 1025/2003, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă Judecăţii, Legea nr. 104/2003 neimpunând obţinerea unui astfel de aviz.

4. Apărările formulate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Inspecţia Muncii a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi nefondat.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata susţine, referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, invocate de recurenţi, că în mod corect instanţa de fond a constatat că nu se poate stabili dacă locurile de muncă din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa se regăsesc în aceste dispoziţii, în condiţiile în care legiuitorul a instituit o anumită metodologie pentru reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de munca în condiţii deosebite, este obligatorie pentru toţi destinatarii precizaţi de art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, între care se regăseşte şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

În ceea ce priveşte argumentele recurenţilor privind încălcarea prevederilor art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în mod corect instanţa de fond a constatat că acestea sunt lipsite de fundament, în condiţiile în care în actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 104/2003, nu se regăsesc şi prevederi legale prin care să se asigure punerea în aplicare a acestor dispoziţii, normele metodologice de punere în aplicare fiind aprobate prin hotărâre de guvern, ceea ce nu reprezintă o derogare în sensul susţinut de reclamanţi.

Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, angajatorii pot solicita în scris, prin reprezentantul legal ori de către altă persoană împuternicită, reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Soluţia instanţei de fond s-a fundamentat şi pe prevederile obligatorii inserate în Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care se reţine că "instanţele de judecată nu se pot substitui partenerilor sociali şi autorităţilor administrative cu atribuţii în aplicarea legii (inspectorate teritoriale de muncă, Inspecţia Muncii şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), îndrituite să constate, în cadrul unei proceduri strict reglementate, condiţiile concrete de muncă, situaţia medicală a lucrătorilor care au activat/activează în aceste locuri de muncă, să analizeze planul de prevenire şi protecţie întocmit de angajator pentru îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să dispună, în final, încadrarea sau nu a unor locuri de muncă în condiţii deosebite".

Legislaţia specifică şi incidenţă încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite anterior H.G. nr. 1014/2015 a fost reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, ce era modificată anual mai ales sub aspectul prelungirii acordării respectivelor avize cu perioade de 1 an.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1173/2014 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, angajatorii care deţineau avize de încadrare a locurilor de munca în condiţii deosebite aveau obligaţia de a elabora planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, revizuit, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, cuprinzând măsuri şi acţiuni, eşalonate şi distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie - 1 decembrie 2015, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2015, locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale.

În acest fel s-a identificat necesitatea elaborării H.G. nr. 1014/2015, prezentul act normativ în vigoare, având în vedere stabilirea metodologiei de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite dar şi a unui termen limită, respectiv trei ani de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015 prin care s-a completat art. 29 din Legea nr. 263/2010, în sensul că angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.

Menţinerea locurilor de muncă în condiţii deosebite a vizat doar acei angajatori care deţineau, la data de 31 decembrie 2015, avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi care nu au putut realiza până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă.

Astfel potrivit prevederilor alin. (2) al art. 6 din H.G. nr. 1014/2015, avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau după caz la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3).

În aceste condiţii, reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite a fost făcută la solicitarea angajatorului în raport de termenele de îndeplinire a măsurilor cuprinse în planul de prevenire şi protecţie asumate de către acesta, motiv pentru care la finalizarea acestor termene locurile de muncă sunt încadrate în condiţii normale.

Prin urmare, prin actul normativ s-a stabilit punctual şi fără echivoc faptul că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, deţinut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcută o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maxim 3 ani.

Termenul de valabilitate de 31.12.2016 al avizului a fost acordat în concordanţă cu termenul asumat de unitate pentru îndeplinirea măsurilor cuprinse în planul de prevenire şi protecţie întocmit pentru îmbunătăţirea nivelului securităţii în muncă şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor. Prin urmare, angajatorul însuşi şi-a stabilit perioada de timp pe care a apreciat-o necesară pentru îndeplinirea măsurilor în vederea normalizării locurilor de muncă, respectiv pentru anul 2016, însuşindu-şi şi asumându-şi în acest fel prevederile alin. (2) al art. 6 din H.G. nr. 1014/2015, conform cărora avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau după caz la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3).

Astfel, în mod corect a constatat instanţa de fond faptul că Q. de prelungire a avizului nr. x/28.03.2016, emis pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, este legal, prin Hotărârea Guvernului nr. 1014/2015 nefiind prevăzuta modalitatea legală de prelungire a valabilităţii avizului.

De asemenea, faţă de actele înaintate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte în anul 2017, prin adresa nr. x/24.03.2017, prin care se solicită reînnoirea avizului nr. x/28.03.2016, s-au constatat o serie de inadvertenţe, prin procesul-verbal nr. x/02.03.2017 încheiat de ITM Dâmboviţa constatându-se că Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte nu a realizat măsura din planul de prevenire şi protecţie întocmit pentru îmbunătăţirea nivelului securităţii în muncă şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor din anul 2016 privind achiziţionarea hotelor cu filtre de biosiguranţă Hepa pentru compartimentul Anatomie Patologică şi Toxicologie şi ca urmare s-a dispus realizarea acesteia, iar în buletinul de determinare nr. 4/0902.2017 emis de Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa, se face referire la determinări efectuate în anul 2015.

În plus, din raportul medical aferent anului 2016, nu reiese care sunt efectele noxelor identificate la aceste locuri de muncă asupra stării de sănătate a lucrătorilor. Or, în contextul în care angajatorul nu a contestat soluţia Inspecţiei Muncii, se apreciază că şi-a însuşit această soluţie şi a normalizat locurile de muncă.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs.

1. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză.

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamanţii-recurenţi au calitatea de personal angajat al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa, unitate din structura Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, conform prevederilor legale, a solicitat şi a obţinut iniţial Avizul nr. x/27.03.2015, reînnoit prin Avizul nr. x/28.03.2016, pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, valabil până la 31.12.2016, aviz ce a fost eliberat în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 1014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Q. de prelungire a avizului nr. x/28.03.2016, la solicitarea unităţii spitaliceşti, a fost fundamentat pe împrejurarea că Hotărârea Guvernului nr. 1014/2015 nu prevede modalitatea legală de prelungire a valabilităţii avizului, susţinută de punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale care reiterează lipsa unor prevederi legale în acest sens.

Prin raportare la calitatea şi locul de desfăşurare a activităţii reclamanţilor, în speţă sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 104/2003, potrivit cărora personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.

Din această perspectivă legală, cu titlu preliminar se impune precizarea că la elaborarea legii s-a ţinut seama de necesitatea reglementării activităţii de anatomie patologică şi prosectură din spitale, de protecţia medicilor şi a pacienţilor în desfăşurarea activităţii medicale şi de necesitatea reglementării condiţiilor legale şi etice de efectuare a necropsiei şi de preluare a cadavrelor de către instituţiile de învăţământ superior medical în scop didactic sau ştiinţific.

Sintagma "condiţii deosebite" este folosită de legiuitor tocmai pentru a evidenţia acele locuri de muncă ieşite din comun, neobişnuite, speciale, ca urmare a specificului activităţii, decurgând din manipularea cadavrelor şi din prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavre, în vederea transplantului sau în scop didactic şi ştiinţific.

Aceste activităţi se desfăşoară numai în compartimentele de prosectură, iar autopsiile anatomopatologice se realizează numai în spitale sau în instituţii de medicină legală, cum se arată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 104/2003, aşa încât, în contextul aceleiaşi legi, a fost subliniat caracterul deosebit al condiţiilor de muncă decurgând din desfăşurarea activităţii de către personalul specializat identificat în corpul normei instituite de art. 22 din acelaşi act normativ.

Până la apariţia textului legal analizat, personalul de specialitate evidenţiat anterior, alături de alte categorii profesionale din diverse alte domenii de specialitate, era încadrat în locuri de muncă în condiţii deosebite numai cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000. Corelativ, apărea reglementată obligaţia angajatorului de a obţine avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Faptul că legiuitorul a indicat în concret faptul că personalul de specialitate, avut în vedere prin Legea nr. 104/2003, îşi desfăşoară activitatea în servicii care se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie şi fără nicio altă referire la criterii şi metodologii de încadrare a acestor locuri de muncă, din care să rezulte caracterul deosebit al condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul care le ocupă, conduce la concluzia ineluctabilă potrivit căreia, după apariţia Legii nr. 104/2003, nu mai subzistă obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de H.G. nr. 1014/2015, act normativ al căror scop îl reprezintă tocmai stabilirea unor astfel de locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Nu poate fi reţinut silogismul juridic potrivit căruia numai premisa reglementării salarizării personalului specializat, identificat în art. 22 din Legea nr. 104/2003, s-ar afla la baza apariţiei actului normativ examinat, cu excluderea celorlalte considerente precum cele referitoare la eliminarea obţinerii de avize de la inspectoratul teritorial de muncă - avize care să ateste caracterul deosebit al condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul specializat ori referitoare la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, în lumina apariţiei Legii nr. 104/2003.

Nicăieri în cuprinsul legii analizate nu se face vreo diferenţiere între salarizarea personalului de specialitate, identificat în art. 22, şi condiţiile în care angajatorul personalului de specialitate are revine obligaţia de a contribui la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii.

Sintagma "condiţii deosebite de muncă" trebuie avută în vedere în mod unitar, atât din perspectiva faptului că legiuitorul a eliminat de plin drept, în mod automat, posibilitatea ca aceste locuri de muncă să se încadreze în condiţii normale de muncă, cât şi din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor ce le revin angajaţilor şi angajatorului, cu consecinţe practice asupra salarizării şi asupra cotei de contribuţii la sistemul public de pensii.

De altfel, unul dintre motivele pentru care, în baza Legii nr. 19/2000, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 104/2003, angajatorul trebuia să obţină avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, l-a constituit şi faptul că factorii decidenţi, implicaţi în această procedură, urmăreau în permanenţă o îmbunătăţire, o normalizare a condiţiilor de muncă analizate, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale (art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, act abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007). Acest lucru permitea inclusiv acreditarea ideii că încadrarea salariaţilor într-o grupă superioară de muncă, rezultată din evaluarea condiţiilor deosebite ori speciale de muncă, putea avea nu doar un caracter permanent, ci şi unul temporar.

Pin urmare, din perspectiva Legii nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, a fost eliminat caracterul temporar al condiţiilor deosebite de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul de specialitate identificat în prevederile art. 22.

Omisiunea legiuitorului de a mai trimite la alte acte normative, prin care sunt reglementate proceduri metodologice al căror scop îl reprezintă tocmai evaluarea şi clasificarea unor locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, denotă fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de a sublinia, pe de o parte, faptul că încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiţii deosebite este permanentă şi, pe de altă parte, că este necesară o compensare corelativă a eforturilor şi a riscurilor profesionale la care se expun persoanele prevăzute de prevederile legale sus-menţionate, compensare în care se include şi obţinerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie.

Ca atare, Înalta Curte conchide că Legea nr. 104/2003 conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, nemaifiind necesară parcurgerea procedurii reglementate de H.G. nr. 104/2015

De altfel, în acelaşi sens au fost interpretate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003 şi de către Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 24/14.10.2019, pronunţată în dosar nr. x/2019, în soluţionarea unui recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, stabilindu-se că locurile de muncă prevăzute de norma legală evocată sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a mai fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de H.G. nr. 261/2001 şi H.G. nr. 246/2007.

Din acest unghi de vedere se constată că hotărârea instanţei de fond, care a apreciat că nu se poate stabili dacă locurile de muncă din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă, a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 22 din Legea nr. 104/2003, prin raportare la petitul în constatare formulat de reclamanţi prin acţiunea introductivă, fapt care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a proceda la admiterea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, cu consecinţa casării acesteia şi, urmare a rejudecării procesului, va proceda la admiterea în parte a acţiunii, sens în care va constata că locurile de muncă ale acestora sunt încadrate, de drept, în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă, corelativ cu respingerea capătului de cerere referitor la obligarea intimatului-pârât la reînnoirea avizului corelativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D. Ioan, E., F., G., H., I., J., K., L., M., O., N. şi P. împotriva sentinţei nr. 76 din 16 aprilie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi.

Constată că locurile de muncă ale reclamanţilor sunt încadrate de drept în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Respinge în rest acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.