Government bond payment claim fails; State's appeal dismissed as lacking interest, leaving merits ruling intact

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală De Trezorerie Şi Datorie Publică, a solicitat:

- obligarea Statului Român la plata sumei de 2.552.9 RRF, actualizată la 05.12.2016 la valoarea de 79.391.499 USD, sau 74.588.220 Euro, ori 335.849.439 RON şi în continuare până la data pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea Titlului de Stat la purtător Seria/Nr. x emis în anul 1929 de Regatul României,

- obligarea Statului Român la plata sumei de 1000 RRF, actualizată la 05.12.2016 la valoarea de 28.562.000 USD, sau 26.834.000 Euro, ori 121.000.000 RON şi în continuare până la data pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea Titlului de Stat la purtător Seria/Nr. 099.980 emis în anul 1931 de Regatul României, cu dobânda legală de la pronunţarea hotărârii şi până la plata efectivă,

- obligarea Statului Român la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26.04.2017 reclamantul A. a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii:

1. Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică;

2. Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice.

În raport de această modificare, reclamantul a solicitat:

1. Obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.552.9 RRF, actualizată la 05.12.2016 la valoarea de 79.391.499 USD, sau 74.588.220 Euro, ori 335.849.439 RON şi în continuare până la data pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea Titlului de Stat la purtător seria/Nr. x emis în anul 1929 a Regatului României;

2. Obligarea pârâţilor la plata sumei de 1000 RRF, actualizată la 05.12.2016 la valoarea de 28.562.000 USD, sau 26.834.000 euro, ori 121.000.000 RON şi în continuare până la data pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea Titlului de Stat la purtător seria/Nr. 099.980 emis în anul 1931 de Regatul României, cu dobânda legală de la pronunţarea hotărârii şi până la plata efectivă;

3. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2494 din data de 21.06.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât şi a respins acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2494 din data de 21.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. potrivit cărora, hotărârea poate fi casată dacă a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, pârâtul arată că competenţa de soluţionare a cauzei nu aparţinea Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, ci Tribunalului, secţia civilă.

Instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale reţinând că în raport de maniera în care s-a motivat în fapt şi în drept cererea de chemare în judecată, în speţă s-a dedus judecăţii pretinsul refuz nejustificat al pârâtului de a soluţiona o cerere cu care a fost sesizat. Calificând astfel cererea instanţa a reţinut că pârâtul fiind o autoritate centrală sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 conform cărora competenţa materială în prima instanţă se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii, în cazul unei autorităţi publice centrale acesta aparţinând Curţii de Apel.

Deşi reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ, aceasta nu presupune ca, în mod automat, acţiunea este calificată ca fiind în materia contenciosului administrativ, atâta timp cât, din parcurgerea motivării în fapt a cererii şi a solicitărilor formulate, nu rezultă că ne regăsim în vreunul din cazurile prevăzute de Legea nr. 554/2004 care să atragă analiza acţiunii de către instanţa de contencios administrativ.

Nu trebuie omis nici faptul că în prezenta cauză nu se contestă vreun act administrativ emis de Ministerul Finanţelor Publice şi nici nu se solicită obligarea acestuia la emiterea unui act administrativ.

Adresa nr. x/08.06.2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, invocată de reclamant în cererea sa nu îndeplineşte condiţiile prevăzute, expres şi limitativ, de dispoziţiile legale şi nu poate fi calificată drept act administrativ.

Este adevărat că reclamantul a precedat demersul litigios de o petiţie însă aceasta nu poate avea caracterul unei plângeri prealabile cu atât mai mult cu cât ceea ce s-a solicitat a fost confirmarea faptului ca cele două obligaţiuni exhibate au fost emise de Statul Roman, respectiv Regatul României, B..

Împrejurarea că reclamantul a iniţiat o corespondenţă şi că a invocat în acţiune dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu are nici o relevanţă asupra stabilirii instanţei competente să soluţioneze în fond cauza, natura juridică corectă a acţiunii fiind calificată în raport de motivele de fapt invocate prin cererea de chemare în judecată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la excepţia netimbrării şi a prescripţiei dreptului la acţiune menţionează că acestea au fost invocate prin raportare la calificarea naturii litigiului ca fiind unul civil şi nu contencios administrativ astfel că modul de soluţionare al acestora de către instanţa de fond prin raportare la normele de contencios administrativ este greşit.

În altă ordine de idei, instanţa de fond, calificând cererea de chemare în judecată ca fiind una de contencios administrativ, trebuia să o respingă în contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său oh într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Alineatul (1) al articolului 8 din Legea nr. 554/2004 este de strictă interpretare:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nic'tun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Art. 12 din Legea nr. 554/2004 prevede, de asemenea, în mod expres: "Reclamantul va anexa la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. în situaţia în care reclamantul nu a primit nici un răspuns ia cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

în fine, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede tot în mod expres:

"Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ....".

Art. 193 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este de strictă interpretare:

"Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile SE VA ANEXA ta cererea de chemare în judecată".

De reţinut că procedura prealabilă nu este condiţionată doar de existenţa unui act administrativ tipic, de vreme ce legiuitorul a prevăzut că acţiunea poate fi formulată inclusiv de persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termenul legal sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri (act administrativ atipic).

Or, pentru a fi în situaţia de a se considera vătămată într-un drept sau interes legitim, se impune ca, în prealabil, persoana în discuţie să formuleze o cerere la autoritatea despre care consideră că are atribuţii în legătură cu pretenţiile sale.

Numai în cazul în care persoana respectivă este nemulţumită de răspunsul primit sau, daca în termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii, nu primeşte răspuns, atunci aceasta se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.

Nu în ultimul rând, Statul Roman nu are calitate procesuală pasivă în litigiul astfel cum a fost calificat de instanţa de contencios administrativ raportat la următoarele argumente:

În doctrină, dar şi în practica judiciară, s-a impus concepţia potrivit căreia calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Pornind de la acest concept şi prin raportare la acţiunea dedusă judecăţii, este evident că în speţă nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

În procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispoziţiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorităţi publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, şi autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ dedus judecăţii.

Participarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, este strict reglementată, iar, în materia contenciosului administrativ, raportat la obiectul acţiunii de faţă, nu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de entitate care să îi fi produs reclamantului vreo vătămare într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim.

Trebuie reţinut că statul nu acţionează în mod nemijlocit, ci, prin puterea executivă, în aplicarea legii, iar, în condiţiile art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi, de asemenea, potrivit art. 1, 8 şi 11 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

În cauza de faţă, raporturile juridice nu s-au creat între reclamantă şi Statul Roman conform art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ci între aceasta şi Ministerul Finanţelor Publice căruia i-a adresat o cerere vizând informaţii cu privire la două titluri de stat.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererii de recurs ca fiind lipsit de interes, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.552.9 RRF, actualizată la 05.12.2016 la valoarea de 79.391.499 USD, sau 74.588.220 Euro, ori 335.849.439 RON şi în continuare până la data pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea Titlului de Stat la purtător seria/Nr. x emis în anul 1929 a Regatului României; obligarea pârâţilor la plata sumei de 1000 RRF, actualizată la 05.12.2016 la valoarea de 28.562.000 USD, sau 26.834.000 euro, ori 121.000.000 RON şi în continuare până la data pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea Titlului de Stat la purtător seria/Nr. 099.980 emis în anul 1931 de Regatul României, cu dobânda legală de la pronunţarea hotărârii şi până la plata efectivă.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că prin cererea adresată pârâtului reclamantul nu a solicitat plata sumelor reprezentând contravaloarea Titlului de Stat la purtător seria/Nr. x emis în anul 1929 a Regatului României şi a Titlului de Stat la purtător seria/Nr. 099.980 emis în anul 1931 de Regatul României, şi pe cale de consecinţă nu se regăseşte ipoteza unui refuz nejustificat de a efectua această plată şi nici ipoteza în care instanţa i-ar putea obliga pe cei doi pârâţi, Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român să efectueze plata pretinsă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va avea în vedere, cu prioritate, dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

De asemenea, se vor avea în vedere şi dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri - acţiune sau cale de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 458 din C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei.

Având în vedere că, prin hotărârea atacată pe această cale, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecăţii, Înalta Curte contată că pârâtul nu a fost obligat să aibă o anumită conduită faţă de intimatul-reclamant şi ca atare nu poate justifica un interes în promovarea recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul de faţă este lipsit de interes.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE împotriva sentinţei nr. 2494 din 21 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.