Police Aptitude Ruling Upheld as Appeal Rejected
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment, which had rejected the challenge to a medical decision classifying the plaintiff as having limited aptitude for police service. The dispute concerned administrative review of a military-medical expertise commission's decision diagnosing the plaintiff with a mixed personality disorder; the plaintiff argued the decision was based on outdated medical evaluations and that her personal/professional circumstances were ignored. The court held no grounds for cassation under Article 488(1)(6) or (8) of the Civil Procedure Code existed, finding the commission properly applied the governing rules (e.g., MAI Order No. 267/2012, HG No. 56/2002) by relying on updated medical assessments and that the plaintiff's later worsening condition did not invalidate the original decision. The appeal was rejected as unfounded, leaving the prior judgment in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Police Aptitude Ruling Upheld as Appeal Rejected: The dispute concerned administrative review of a military-medical expertise commission's decision diagnosing the plaintiff with a mixed personality disorder; the plaintiff argued the decision was based on outdated medical evaluations and that her personal/professional circumstances were ignored. The court held no grounds for cassation under Article 488(1)(6) or (8) of the Civil Procedure Code existed, finding the commission properly applied the governing rules (e.g., MAI Order No. 267/2012, HG No. 56/2002) by relying on updated medical assessments and that the plaintiff's later worsening condition did not invalidate the original decision. The appeal was rejected as unfounded, leaving the prior judgment in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Neamţ, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, solicitând anularea Deciziei Medicale nr. 10/15.01.2014, emisă de pârâtă, prin care a fost diagnosticată cu tulburare mixtă de personalitate şi catalogată, în consecinţă, ca având aptitudine limitată pentru îndeplinirea serviciului în Poliţie.
Prin sentinţa civilă nr. 394/CA/02.10.2014, Tribunalul Neamţ şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, instanţă pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul sub acelaşi număr.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 51 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară - Direcţia Medicală din cadrul Ministerul Afacerilor Interne.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
II. Analiza cererii de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
-Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. s-a pretins interpretarea greşită a normelor de drept material cu trimitere la nerespectarea prevederilor H.G. nr. 56/2002, respectiv a Ordinului nr. 124/16.10.2012;
-Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a pretins că lucrările de specialitate s-au raportat la momentul întocmirii lor şi nu la cel al redactărilor Deciziei nr. 10/2014 (15 ianuarie 2014)
Se mai critică şi faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare situaţia personală şi traseul profesional.
Evaluarea stării de sănătate s-a efectuat de către Spitalul Militar Iaşi, fiind emisă acest sens Decizia Medicală nr. A2826/2 din 28.11.2013 prin care s-a stabilit ca şi diagnostic al doamnei A. "Personalitate cu trasaturi hipertimice-ciclotimia", recomandări de "restricţionarea accesului la armament şi muniţie, monitorizare psihologică, evaluare prin cabinetul de medicina muncii, reinternare peste 2 luni pentru reexpertizare medico-militară" cu aptitudinea,Apt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie" şi revizuire între 01-15.02.2014.
Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul M.A.I. a analizat decizia medicală teritorială şi dosarul medical complet al persoanei în cauză, hotărând, conform procesului-verbal de şedinţă ordinară a C. civ..E.M.M. a M.A.I. nr. 49/18.12.2013 şi cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. c) din O M.A.I nr. 267/2012, neavizarea Deciziei Medicale nr. A/2826/2 din 28.11.2013 emisă de Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar Iaşi, si pe cale de consecinţă reexpertizarea doamnei A. (conform art. 13 alin. (2) al O.M.A.I. nr. 267/2012).
Reclamanta s-a prezentat pentru reevaluarea stării de sănătate, a fost internată în secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. "Dr D. Gerota" Bucureşti şi evaluată psihologic de către Centrul de Psihosociologie al M.A.I.
În şedinţa ordinară din data de 15.01.2014, în urma analizării concluziilor rezultate ca urmare a reevaluării complexe psihiatrice-psihologice, respectiv - Foaie de observaţie clinică nr. 3010 din 06.01.2014 şi Raportul de Evaluare Psihologică nr. x din 14.01.2014, coroborate cu evaluările psihologice anterioare, respectiv avizul psihologic nr. x/05.12.2012 al Centrului de Psihosociologie al M.A.I. şi Raportul de Psihodiagnostic şi Evaluare Clinică nr. 30 din 31.01.2013, Nota de Cunoaştere nr. x din 15.11.2013 a D.E.A.P.B.D. Neamţ, Comisia Centrală de Expertiza Medico-Militară a constatat existenţa unei disfuncţionalităţi evidente pentru persoana în cauză (exprimată prin GAFS= 61), hotărându-se în acest sens, potrivit diagnosticului de "Tulburare mixtă de personalitate. GAFS =61 clasarea doamnei ag. pr. A. "Apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliţie", cu revizuire la 3 luni - aprilie 2014 la Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I. şi recomandări specifice conform Deciziei Medicale nr. 10 din 15.01.2014.
În luna mai 2014 doamna A. s-a prezentat la Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I. în vederea reevaluării stării de sănătate pentru revizuirea clasării sale medicale. A fost internată în secţia de specialitate a Spitalului de Urgenţă al M.A.I. "Prof. dr. D. Gerota" Bucureşti, reevaluată atât psihiatric cât şi psihologic de către specialiştii acestei instituţii (F.O. nr. 3303/20.05.2014, Raport de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 61/03.06.2014) solicitându-se totodată Centrului de Psihosociologie al M.A.I. şi Raportul de monitorizare psihologică efectuat, conform recomandărilor C. civ..E.M.M. a M.A.I.
Coroborarea rezultatelor obţinute în urma reevaluării complexe a stării de sănătate a reclamantei din luna mai 2014 a evidenţiat fără echivoc o înrăutăţire a stării sale de sănătate, sens în care Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I., în şedinţă ordinară din 04.06.2014 a hotărât clasarea persoanei în cauză "inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie cu scoatere din evidenţa şi încadrarea în gradul III(trei) de invaliditate cu revizuire la 1 an, pentru diagnosticul: "tulburare mixtă de personalitate decompensată delirant - GAFS=55", conform Deciziei Medicale nr. 114/04.06.2014.
Prezentarea în faţa comisiilor de expertiză medico-militară pentru stabilirea posibilităţii de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu s-a făcut în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. o) din Ordinul comun al ministrului apărării naţionale, ministrului administraţiei şi internelor şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. Ml24/267/6478/2012 privind, organizarea funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiza medico-militară, comisia de unitate întrunită la nivelul D.E.A.P.D. Neamţ, conform procesului-verbal de unitate nr. x/06.11.2013.
Nu sunt reale susţinerile recurentei privind dispoziţiile art. 2 din Ordin care nu ar fi permis trimiterea acesteia spre evaluare la secţia de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă D. Gerota din Bucureşti. Acest lucru s-a făcut ca urmare a neavizării Deciziei Medicale a Comisiei de Expertiză Medico Legale în conformitate cu Ordinul MAI nr. 267/2012.
Rezultă că nu poate fi vorba de incidenţa motivului de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cât priveşte incidenţa pct. 6 din art. 488 alin. (1) nici acest motiv nu este dat, Comisia Centrală de Expertiză Medicală a MAI - intimata, realizând o coroborare a rezultatelor evaluării stării de sănătate a recurentei atât în raport de evaluarea la acel moment - mai 2014 cât şi a rezultatelor din exact perioada incriminată de recurentă 6.01.-15.01.2014.
A pretinde că o boală nu poate involua sau evolua şi trebuie să te raportezi doar la o anumită perioadă este o aserţiune ce nu poate fi primită.
Cu privire la aspectele privind traseul profesional, situaţia personală a recurentei, neavând relevanţă în cauză precum a reţinut şi instanţa de fond, înscrisurile având caracter de secret de serviciu înregistrate sub nr. x din 8.10.2013 la Compartimentul Documente clasificate relevă aspecte ce nu susţin în nici un caz poziţia părţi, ele fiind totuşi adiacente cererii ce face obiectul prezentei.
În aceste condiţii hotărârea instanţei apare ca temeinică şi legală.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Cum în raport de motivele invocate, nu apar incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 51 din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2020.