Bailiff appointment procedure: Unlawful domicile criterion as eliminator vs. ranking factor and failure to analyze statutory limits on executive regulations

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, a solicitat anularea măsurii de respingere dispusă de Ministerul Justiţiei în etapa considerată eliminatorie din cadrul procedurii "concurs de dosare", prin adresa din 25.06.2018 şi, pe cale de consecinţă, obligarea Ministerului Justiţiei să constate îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 15 lit. g) teza finală şi art. 16 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi art. 6 alin. (1), art. 6 alin. (12) şi art. 461-463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, cu modificările si completările ulterioare, şi să dispună numirea reclamantei pe postul de executor judecătoresc.

Prin cererea completatoare formulată ulterior, reclamanta a solicitat admiterea cererii sale de înscriere în profesia de executor judecătoresc în localitatea Lehliu Gară, obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de numire în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în subsidiar, admiterea pentru un post de executor judecătoresc la Chişineu-Criş sau, dacă nu e posibil, la Oraviţa. De asemenea, a solicitat anularea art. 463 pct. 2,3 şi 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2315 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat recurenta că judecătorul fondului a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a normelor de drept, iar raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat această aplicare nu este relevat suficient pentru a putea fi urmărit în vederea combaterii.

Astfel, temeiul conform căruia recurenta reclamantă a solicitat admiterea in profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen este art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Curtea de apel a constatat că nu pot fi reţinute criticile reclamantei referitoare la exercitarea dreptului de apreciere al pârâtului cu exces de putere, pentru că "stabilirea criteriului domiciliului a fost cunoscut neechivoc şi corect aplicat, soluţia de respingere a candidaturii fiind luată pe baza unui temei obiectiv, nearbitrar".

Dispunând astfel, instanţa de fond nu a observat că pârâtul Ministerul Justiţiei s-a substituit puterii legiuitoare, preluând atribuţiile acesteia, adăugând la lege, incalcând astfel prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţie, potrivit cu care doar parlamentul si, doar in anumite condiţii, Guvernul, pot legifera, această competenţă legală nefiind acordată unui minister.

A considerat instanţa de fond ca fiind neîntemeiat şi motivul de nelegalitate invocat de către recurentă, respectiv, nesoluţionarea cererii cu privire la admiterea in profesie pentru circumscripţiile judecătoriilor Oraviţa si Chişineu-Criş, motivat de faptul că au existat solicitanţi care au aplicat ca primă opţiune pentru aceste posturi, criteriul domiciliului fiind determinant şi aici.

Or, nu putea cunoaşte ce criteriu a fost avut în vedere, atât timp cât faţă de recurentă nu s-a comunicat o astfel de soluţie cu privire la opţiunile secundare formulate in cererea de ocupare a postului, în adresele nr. x/25.06.2018 şi nr. y/19.01.2019 neregăsindu-se asemenea referiri.

Cu privire la critica de nelegalitate a art. 463 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000, instanţa de fond a reţinut total eronat că "această dispoziţie devine aplicabilă în momentul în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii."

Practic, în atare situaţie, instanţa dă accept legiuitorului "secundar" să devină legiuitor "primar" si să legifereze, cu încălcarea atribuţiilor specifice fiecărei puteri în stat, precum si a normelor de tehnică legislativă.

Nu există însă nicio motivare a judecătorului pentru care reţine că aceste criterii, prevăzute suplimentar în Regulamentul de aplicare respectă prevederile Legii nr. 188/2000 precum si ale Legii nr. 24/2000.

Or, o simplă lectură a textului de lege în paralel cu cel din Regulament arată indubitabil că cel din urmă adaugă in mod discreţionar si nepermis la lege, nu "clarifică şi lămureşte".

Penultimul alineat al motivării demonstrează că judecătorul nu a fost pe deplin lămurit asupra cauzei cu care a fost investit. Astfel: "retine ca impunerea unui criteriu precum al domiciliului ar fi excesiv sau discriminatoriu, atât timp cât se realizează in circumscripţia Curţii de Apel in raza căreia se afla judecătoria pe langa care funcţionează, potrivit art. 8 din Legea 188/2000, iar scopul urmărit este acela de a asigura buna desfăşurare a serviciului de interes public prestat de aceştia."

Aceasta în condiţiile în care recurenta reclamnată avea domiciliul in Bucureşti şi a solicitat ocuparea, ca primă opţiune, a postului de executor judecătoresc în raza Curţii de Apel Bucureşti.

Un ultim aspect reţinut in mod eronat de către instanţa de fond, este dovada absolvirii de cursuri de specialitate de către candidaţi. Nici la acest moment niciun candidat (chiar cei admişi) nu cunosc modalitatea de apreciere a relevanţei cursurilor dovedite prin depunerea de înscrisuri în dosarul de participare la concurs. Judecătorul fondului arată fără vreun temei doar că "intră in marja de apreciere a Ministerului modul in care aceste informaţii despre persoana candidatului sunt valorificate."

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A arătat, în apărare, că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanta nu a întrunit criteriul de departajare referitor la domiciliu, reglementat de art. 461 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, criteriu cunoscut de către recurenta reclamantă şi care a fost corect aplicat, aceasta având domiciliul în Bucureşti, iar posturile vacante de executor judecătoresc publicate în Monitorul Oficial fiind prevăzute în circumscripţiile următoarelor judecătorii: Lehliu-Gară - 1 post; Chişineu-Criş - 1 post; Oraviţa - 2 posturi.

După aplicarea primului criteriu legal de departajare prevăzut de art. 463 din OMJ nr. 210/2001, toţi cei 17 candidaţi care şi-au exprimat prima opţiune pentru circumscripţia Judecătoriei Lehliu-Gară s-au calificat în următoarea etapă de departajare întrucât au făcut dovada îndeplinirii acestui criteriu.

După aplicarea celui de-al doilea criteriu legal eliminatoriu de departajare, s-a constatat că dintre cei 17 candidaţi care şi-au exprimat prima opţiune pentru circumscripţia Judecătoriei Lehliu-Gară, 5 candidaţi au făcut dovada că au domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Lehliu-Gară, calificându-se în următoarea etapă de departajare.

Întrucât din documentele depuse la dosarul de înscriere a rezultat că reclamanta nu avea domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Lehliu-Gară, aceasta nu s-a calificat în următoarea etapă de departajare, criteriile prevăzute la art. 463 din OMJ nr. 210/2001 aplicându-se succesiv.

De asemenea, prima instanţă a reţinut în mod corect că nu se poate reţine un refuz nejustificat al Ministerului Justiţiei în soluţionarea cererii reclamantei de admitere în profesie pentru circumscripţiile Judecătoriei Oraviţa şi Chişineu-Criş, întrucât din modul în care s-au aplicat criteriile de departajare reiese că aceste posturi au fost ocupate de cei care au ales ca primă opţiune aceste posturi şi au îndeplinit criteriul domiciliului.

Cât priveşte susţinerea că instanţa de fond nu putea să aibă cunoştinţă de criteriile de departajare aplicate pentru ocuparea posturilor menţionate ca opţiuni secundare şi terţiare, a arătat pârâtul că la termenul de judecată din 10.09.2019 a fost depus dosarul administrativ aferent din cadrul procedurii "Concurs de dosare", în ceea ce o priveşte pe reclamantă, din care rezultă că aceasta are domiciliul în Bucureşti.

A solicitat intimatul pârât ca instanţa de recurs să aibă în vedere faptul că procedura s-a concretizat în emiterea ordinelor de numire a unor persoane pe cele 4 locuri vacante, acte administrative care nu au fost atacate şi care se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticitate şi de veridicitate.

În ceea ce priveşte nelegalitatea art. 463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, instanţa de fond a reţinut în mod corect că criteriile prevăzute la acest articol nu vin în contradicţie şi nici nu adaugă la condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 188/2000.

Astfel, chiar dacă teza finală de la 15 lit. g) prevede că sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin, îndeplinirea doar a condiţiilor prevăzute de la art. 15 este suficientă în situaţia în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mic decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii.

În situaţia contrară, în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante, sunt necesare criterii suplimentare pentru departajarea candidaţilor, aceste criterii fiind cele prevăzute la art. 463 din Regulamentul aprobat prin OMJ nr. 210/2001.

Reglementările a căror anulare se solicită nu modifică legea, fiind emise în aplicarea acestea, în conformitate cu normele de tehnică legislativă cuprinse in art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Astfel, art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 a fost modificat prin O.U.G. nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, precum şi prin Legea nr. 332/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 190/2005.

Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziţii legale a fost emis OMJ nr. 2570/C/2006, art. 1 din acest ordin prevăzând că "după paragraful 3 se introduce un nou paragraf, paragraful 4, cuprinzând articolele 461 - 463 cu următorul cuprins..."

În acelaşi timp, instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că nu se poate reţine caracterul excesiv sau discriminatoriu al criteriului privind domiciliul, întrucât scopul urmărit este de a asigura buna desfăşurare a serviciului public prestat de executorul judecătoresc.

Referitor la criteriul "alte aspecte relevante", a precizat că în cadrul procedurii de ocupare a unui post de executor judecătoresc cu scutire de examen, acest criteriu este lăsat de legiuitor la aprecierea Ministerului Justiţiei, apreciere care are în vedere pregătirea şi cariera profesională a fiecărui candidat, atestată de documentele depuse de concurenţi la dosar.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea completată.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

Or, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei reclamante în sensul că nu toate împrejurările de fapt şi problemele de drept puse în discuţie prin acţiunea completată (şi, de altfel, şi prin apărările formulate de către pârâţi) şi-au găsit analiza şi rezolvarea prin hotărârea recurată.

Astfel, nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi cercetat în întregime pe fond cererile cu care a fost învestită, în condiţiile în care aceasta nu a făcut decât să-şi însuşească ad litteram susţinerile intimaţilor din răspunsul la plângerea prealabilă şi din întâmpinări.

Judecătorul fondului a reprodus sau amintit textele legale şi regulamentare considerate incidente, dar nu a motivat de ce - deşi art. 15 din Legea nr. 188/2000 stabileşte condiţiile de fond pentru dobândirea calităţii de executor judecătoresc, între care se regăseşte condiţia domiciliului în România (iar nu în raza judecătoriei în circumscripţia căreia ar urma să îşi desfăşoare activitatea), iar art. 8 limitează exercitarea atribuţiilor executorilor judecătoreşti la circumscripţia curţii de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care executorul funcţionează (iar nu pe lângă care domiciliază) - a considerat că impunerea criteriului domiciliului în raza judecătoriei pentru care aplică nu este discriminatorie şi excesivă.

Nu a arătat instanţa nici de ce consideră legală modalitatea în care a acţionat intimata, excluzând-o pe reclamantă din concursul de dosare mai înainte de etapa finală, în condiţiile în care art. 463 din Regulament prevede criterii pe baza cărora se stabileşte ordinea de prioritate a solicitanţilor în cazul în care numărul de cereri depăşeşte numărul posturilor vacante, iar nu condiţii eliminatorii (art. 21 alin. (2) din lege permiţând, de altfel, intimatului pârât Ministerul Justiţiei să adopte un regulament doar pentru condiţiile de desfăşurare a concursurilor şi examenelor, iar nu să stabilească condiţii suplimentare de fond pentru dobândirea calităţii de executor judecătoresc).

Totodată, nu au fost analizate efectiv nici susţinerile reclamantei referitoare la lipsa de previzibilitate şi arbitrariul aplicării criteriului referitor la absolvirea de cursuri de specializare, precum şi la nesoluţionarea în concret de către intimat a cererilor alternative cu care fusese învestit, având ca obiect admiterea în profesie pentru circumscripţiile Judecătoriei Oraviţa şi Judecătoriei Chişineu-Criş.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat practic în cercetarea fondului acţiunii - apreciază recursul reclamantei ca fiind fondat, în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2315 din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.